ALARMĂ DE GRADUL ZERO LA PUNGEŞTI !
REZISTENŢA ROMÂNILOR PUSĂ LA GREA ÎNCERCARE!
ACUM SE HOTĂRĂŞTE DESTINELE ROMÂNIEI!DACĂ LA PUNGEŞTI BIRUIE CHEVRONUL ÎNTREAGA ROMÂNIE VA FI GĂURITĂ DE SONDELE STRĂNILOR !ADIO AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ-SINGURA CALE DE A SCOATE ROMÂNIA DIN SĂRĂCIE ! ADIO TURISM ÎN ROMÂNIA -LA PUTNA, LA BĂILE FELIX, LA COSTINEŞTI, ÎN TOATE STAŢIUNILE TURISTICE PEISAJELE VOR FI DOMINATE DE SONDE, CUTREMURE, LACURI PLINE CU SUBSTANŢE CHIMICE TOXICE,GAZE EVACUATE ÎN ATMOSFERĂ ! ACEST LUCRU TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE PENTRU A-I ÎMBOGĂŢI PE STRĂINI.GAZELE NU VOR FI ALE ROMÂNIEI CI ALE CELOR CE LE EXTRAG.ROMÂNIA ESTE DEJA INDEPENDENTĂ ENERGETIC ÎNTRUCÂT PRODUCE MAI MULTĂ ENERGIE DECÂT CONSUMĂ.GAZELE DE ŞIST VOR FI ÎN TOTALITATE EXPORTATE.
E O AGRESIUNE CONTRA BIETULUI ŢĂRAN ROMÂN, CARE ÎŞI APĂRĂ DREPTUL LA VIAŢĂ PENTRU EL ŞI COPII LUI !ŢĂRANII DIN PUNGEŞTI AU FOST TRĂDAŢI DE TOŢI ŞI ÎN PRIMUL RÂND DE PRIMARUL PE CARE L-AU ALES.
ROMÂNI, FACEŢI CEVA ! SPRIJINIŢI CAUZA DREAPTĂ A ŢĂRANILOR DIN PUNGEŞTI !
HAIDEŢI LA LUPTĂ SFÂNTĂ SĂ NE APĂRĂM GLIA !
Răzeşii de la Pungeşti se află din nou în război cu Chevromul şi Jandarmeria.Jandarmeria română vândută companiei americane a mobilizat 600 de jandarmi la Pungeşti într-o nouă şi disperată încercare dea monta utilajele sondei ptr. explorarea-exploatarea gazelor de şist.E o luptă inegală.600 de
Autor: un cititor de pe site.
Fratilor uite care-i chestia ,eu nu am pretentia de a fi descoperit panaceul problemelor din Romania sau metoda de expulzare a firmei Chevron la Pungesti.Pur si simplu mi-am dat cu parerea .Sa vizualizam .Actorii sint Chevron si Taranii localnici (si citiva oameni de bine ,sustinatori ).Chevron vrea sa foreze .Taranii localnici nu vor sa-i lase…….Chevron este o corporatie care controleaza o parte din economia americana ,tine si guvernul USA si guvernul Romaniei de coaie ,cum stringe un pic ,cum striga aia ingroziti .Chevron are putere sa declanseze si sa sustina un razboi in Romania ca sa-si atinga scopul .Sa nu uitam ca razboiul din Afganistan are doi principali sponsori ,doua corporatii , Unocal si Bridas ,care de 10 ani tot pompeaza bani acolo cu gindul ca mai tirziu cind vor incepe transportul gazului metan din Asia centrala prin Afganistan spre Pakistan si India isi vor recupera investitia si vor face profit .E clar ca astia nu se dau inapoi de la nimic .Daca si-au doborit ei blocurile alea ca sa-si implementeze planurile ,va da-ti seama cit sint de hotariti. Ce pot face taranii ? Acum fiecare ne spunem opinia .Eu am sugerat chestia aia cu steagurile israeliene cu gindul de a aduce un element surpriza care sa ofere macar o imunitate (temporara – pina se prind aia ca e cacialma ) protestatarilor .Macar sa nu mai fie batuti ,ca nu e de joaca sa dai intr-un om care tine in mana steagul Israelului ,mai ales daca protetatarul ar avea dubla cetatenie romano- israeliana ,o fapta ca asta ar putea provoca caderea lui Ponta direct in groapa de gunoi ……a-ti inteles .Deci eu sugeram un element surpriza care sa creeze o fisura in barajul jadarmilor.Bineinteles ca asta nu ar rezolva definitiv problema .Urmatoarea incercare ar fi de a muta disputa de pe camp la tribunal .Si tot asa printr-o strategie de asta de a opri masinaria infernala prin tertipuri judiciare ,pe la Suprem , pe la Strasbourg si chiar o cerere de oprire a forarilor adresata unui tribunal din America ,care uneori sint eficiente cu conditia sa atragi in joc fel si fel de aliati de toate culorile ,promitindu-le la fiecare cite ceva ,ramine de vazut ce .Esential este de a amina si trage de timp ,poate apar si alte idei ,poate cade guvernul ,poate ,poate .Intre timp scandal in presa , se mareste presiunea opiniei publice etc etc .Cam asta ar fi scenariul la care m-am gindit ,dar bineinteles ca e complicat si ramine de domeniul fictiunii .Si totusi …..
Inca un lucru care pune pe ginduri corporatiile sint armatele de avocati , care sint ca rechinii ,cind simnt miros de sange ,e greu sa scapi.Avocatii ,mai ales aia americani -in cazul in care s-ar reusi aducerea disputei la un tribunal in America – stiu ca de la Chevron se pot obtine sute de miliarde de dolari dezpagubiri pentru potentialele pagube si daca ai reusit sa convingi o casa de avocatura , Itik & Strul Baristers , sa-ti reprezinte cazul ,pai sa te tii atunci .Si sa nu va mirati ,dar aceste case de avocatura au o influenta teribila .Ei stiu ca cistigul unui astfel de proces le poate aduce o avere si lui Strul atit ii trebuie sa simnta el ca poate sa faca bani.Stie el ce are de facut …….. Pai in America se cistiga 1 milion de dolari despagubire daca ai cazut in cur intr-un magazin pe o pata de apa ,va inchipuiti cit ar fi miza unui astfel de proces ,cu potentiale otraviri de apa freatica etc etc….. zic si eu…..
la ora asta tara are prea multi pupincuristi care servesc la Retarzi. Iar retarzii, ca orice retarzi, nu inteleg ce inseamna otravirea panzei de apa freatica necesara vietii, bazin hidr etc. La o adica nici nu le pasa, isi iau mapa si se duc, au bani destui, cat despre sentimente fata de tara bla bla bla, astia sunt obtinuti din la*a, n-au. Era sa spun ca animalele le sunt superioare, fiindca au instincte primare dezvoltate, nu e cazul.
Asta e, nici in munti nu mai e loc, e fond cinegetic. Daca ar iesi cateva sute de mii in capitala si alte milioane in orasele mari s-ar rezolva, miram-as sa se deranjeze.
Ai dreptate and=dan :)
Pentru cine se mai indoieste de conducatorii si “partidele noastre politice”, cititi – si dati mai departe – articolul de aceasta adresa:
http://www.roncea.net/index.php/component/k2/item/520-corneliu-zelea-codreanu-75-de-ani-de-la-asasinare
Ce mi se pare de-a dreptul cinic! S-a scos din dictionarul roman cuvintul “J-I-D-A-N”! Oare cine l-a scos si de ce?
Va mai amintesc ca “dragii” de ei – “evreii” din Romania – care isi spun de aiurea semiti! sint de fapt KHAZRI (cei mai multi sionisti!) si NU au nicio legatura cu evreii (biblici) sepharzi! Astia DA! sint semiti!
Daca veti intreba la adresa de mai jos – a SRI-ului (deci serviciu roman secret) cum se numeau bunicii lui MRU (Mihai Razvan Ungureanu) si de ce au simtit nevoia sa-si ia nume neaose romanesti!? Vi se va raspunde ca este SECRET! Tare de tot! NU?
https://www.sri.ro/formular-contact
https://www.youtube.com/watch?v=Zdd8xSDNoCc&feature=youtube_gdata_player
(naționalism pe ritmuri heavy metal)
Tare de tot piesa!
Ar trebui sa o asculte fiecare roman!
Daca oamenii nu sunt ignorati de statul roman in privinta gazelor de sist sunt tradati sa faca rost de dinamita si sa le dinamiteze masinile chevrom
Trebuie sa facem ceva. Sa adunam cat mai multe semnaturi si sa sprijinim cum putem,fiecare,pe taranii din Pungesti. Daca suntem uniti,ei nu vor putea face nimic.
In tot raul e si un bine: S-a trezit poporul ca santem condusi de vanzatori de tara, indiferent de numele partidului. Conducatorii din umbra trebuie sa vina cu alte gogosi la vanzare, ca cele vechi, partide, democratie, etc au expirat.
ASA ESTE. E TIMPUL SA NE ASUMAM RASPUNDEREA SORTII TARII NOASTRE,A NOASTRE SI A COPIILOR NOSTRI. ATAT TIMP CAT SUNTEM TACUTI SI NU FACEM NIMIC,EI VOR FURA SI VINDE TOT CE PRIND. DAR MAMALIGA MAI SI EXPLODEAZA. FARA VIOLENTA DAR CU MULTA DETERMINARE SA NE SPUNEM CUVANTUL SI SA-L SUSTINEM.E TIMPUL SA FIM UNITI.
o alta tragedie de proporttii pentru romani.s-ar putea sa urmeze altceva si mai rau.gm
eu as zice sa nu mai pupati KGB-ul,ca ajunge! adica rusii foreaza la greu la BAILE FELIX, GAZPROM isi face de cap in ROMANIA,si voi aruncati dinamita in americanii aliati ai nostrii?!?
http://dacialax.blogspot.ro/
Americanii aliati ai nostri? Mai virgile baiatule, trezeste-te !
Acum 4 ani, s-a facut in film care arata efectele nocive ale acestei metode. Se cheama GASLAND si se poate gasi liber pe youtube (o varianta e chiar tradusa in romana de un patriot). Evident ca pe langa au aparut si filmulete de propaganda pro exploatare, dar nu m-au convins (argumentele lor erau parca pentru indivizi lobotomizati, care nu mai au capacitate de gandire logica).
In paralel, o informatie pe care o stiam de ani de zile, incepe sa devina extrem de interesanta: famiglia Bush tot cumpara bucati mari de pamant in Paraguay, exact deasupra celei mai mari panze freatice din lume: aquaferul GUARANI (care se exitnde in cea mai mare parte sub Brazilia si Argentina).
Dar famiglia a ales Paraguay pentru ca a fost sub o dictatura lunga si crunta, este o tara mica, a fost locul unde iezuitii au facut primele experimente cu diverse forme de exploatare si indoctrinare sociala (pe spinarea bietilor indigeni).
In paralel acolo a mai cumparat si un fel de „pastor” pe nume Sun Myung Moon. Si tot in paralel acolo s-a facut o baza militara americana.
Miroase de la o posta ca o afacere cu scopul final de a ne face sa cumparam apa imbuteliata.
Cozile noastre de topor vandute sunt prea reduse mintal sa isi dea seama de rolul de rotita lor in tot acest angrenaj. Pe moment le curg balele la gandul conturilor grase din Monaco si Elvetia.
Mai sint cai de rezistenta .TARANII AU NEVOIE DE AJUTOR .–Cel mai important.Oamenii de bine sa marsaluiasca la Pungesti .Sa se organizez in grupuri care sa actioneze in justitie un PROTEST contra deciziei de a incepe forarile ,protest contra jandarmeriei pentru actiune agresiva impotriva poporului roman. Eu daca as fi in tara as organiza actiunea de protest ,pe mai multe esaloane .Desi pare crazy ce zic eu ,eu va invat ceva ,daca puteti ,daca aveti curaj ,daca doriti sa faceti actiune ,(trebuie sa va faceti frate cu dracu pina treceti lacu’),taranii sa ridice steaguri si romanesti si ISRAELIENE .Jandarmeria nu va avea curajul sa loveasca in steagurile israeliene . Cu sloganu „Israelul E Cu Noi ” ii veti scoate afara pe Chevron GARANTAT…….Vor fi total descumpaniti de noua strategie .Daca gasiti si vre-un israelian ,doi ,ceva jidani romani , ceva studenti dornici sa paticipe la protest si mai de ajutor .Daca gasiti vreun avocat dornic sa ajute ,dati Statul Roman in Judecata La Haga si cereti despagubiri de 100 de miliarde de dolari .(trebuie sa ceri mult ,sa dai peste cap actiunea ).(Steagurile le puteti confectiona sau cumpara de internet ). Pe plan metafizic ,rugaciuni in piete publice ,trageti clopotele in toata tara ,aceasta vibratie alunga demoni.Nu striga nici sloganul „Jandarmeria e cu noi ” .Incercati ,poate se trezesc la realitate ,ca sint si ei romani .Trebuie creata o bresa in ofensiva guvernului .Daca ar apare si vreo figura carismatica ar ajuta .Hai la treaba !Nu va fie teama ,ei se tem mai mult ca voi !Pun pariu ca Ponta e cacat in pantaloni de stres !
Domnule „nicu constantin”, aveti perfecta dreptate, numai asa putem scapa de acesti zisi conducatori si uneltele lor. De ce spun asta?, pentru ca va cunosc, cu ani in urma destinele noastre sau intanlit undeva pe calea Victoriei in sediul unui partid….., atunci, ca si acum eu sunt un biet tugulan, dar nu am sa uit privirea dumneavoastra cu care ma scanati! Deci concluzia?! Domnule „nicu constantin”, stiu si va cunosc, toata viata dumneavoastra ati lucrat pentru binele si in interesul Romaniei,deaceea rog din suflet ca acest om sa fie ascultat, el o sa indrume acesti romani oropsiti spre binele lor, dar si al tari.
În acest caz, dl Nicu Constantin să iasă pe ring!
NICU CONSTANTIN sa candideze in DIASPORA,in acelasi partid cu patriotul ION COJA!!
http://dacialax.blogspot.ro/
„Virgine”!, unde ai vazut sau citit ca „nicu constantin” ar vrea sa candideze? (in tara sau diaspora), dupa cum te manifesti imi dai senzatia ca esti provocator de meserie.
NU!, faceti o mare greseala Domnule I, Coja, acest om nu trebuie sub nici o forma aruncat in ring, deoarece dusmani asta si astepta, acest om cum spuneam mai sus a facut Romaniei MULT BINE, (dar si colegi lui) de aceea am rugat pe cei care il citesc sa-l asculte. Nu trebuie sa intre in ring, deoarece Romania este de 24 de ani sub piciorul marilor trusturi internationale. El stie ce sa faca, de aceea este chiar indicat sa-l ascultati. Treaba cu steagurile Romanesti si Israeliene este: BRILIANT!, este super idee.
„Israelul e cu noi”
M-ati facut sa zambesc o clipa. De 24 de ani Israelul e „cu noi”… Mai exact cu mana in buzunarul nostru, dupa aur, metale rare, gaze, pamant, etc.
Cu noi este Dumnezeu!
Cu noi nici macar ala nu e
Ori aveti chef de gluma ori ma confundati .Care partid ? Care ring ? Ha ,ha ,ha……hai ca-s bune astea ……multumesc pentru incredere si aprecieri dar nu le merit …….IV probabil a-ti intilnit pe altcineva .Eu sint plecat din tara din 88 ,mai vin prin tara numai asa , din cind in cind .Ma cunosc citiva aficionados de la Romania Pozitiva sau Money.Ro web-site afiliat cu Jurnalul National care le-a placut mica mea afacere din Canada ,o brutarie traditionala romaneasca …..dar cam asta e tot …..
Acest sistem nu este bun pentru Romania, acest sistem trebuie schimbat din temelie. Jandarmi nu protejeaza pe frati lor romani ci ii bat, nu dau o ceapa degerata pe frati si surorile lor romani. Jandarmule i-a aminte o sa ajungi pe drumuri, fara loc de munca, o sa-ti castigi painea cu sudoarea frunti si a palmelor, jandarmeria o sa o DESFINTAM, pentru ca nu protejati poporul roman ci o gasca de hoti care sau catarat la putere prin minciuna si hotie, ingenuchindul pe roman cu legi aberante, facute sa protejeze hoti. sa nu spuneti ca nu ati stiut!
sau cum a zis preotul…” si copii jandarmilor o sa moara de cancer….”
aveti si kiev live pe CurajTV
Cea mai mare prosteala pe care au inghitit-o romanii:
Ponta a venit la putere in urma unei motiuni de cenzura cu care a darimat guvernul Ungureanu si care avea ca principala critica gazele de sist si dezastrul ce urma sa se faca la Rosia Montana.
Ne amintim ca atunci USL era in minoritate si n-ar fi putut trece motiunea fara votul UNPR care a primit ordin pe unitate sa treaca in barca USL-ului.
Trei mari promisiuni au facut atunci USL-istii:
-Sa stopeze operatiunile la gazele de sist.
-Sa nu dea voie cu cianuri la Rosia Montana .
-Sa scape tara de Basescu ,operatiune ratara in vara referendumului.
Cu aste trei promisiuni a prostit romanii si le-a FURAT 70% din voturi.
De ce zic FURAT ? pentru ca imediat dupa ce au luat puterea au batut palma cu Basescu si au dat legi speciale care sa-i favorizeze pe cei de la Chevron si Gabriel Resurse ,in detrimentul cetatenilor romani.
Si acum va rog sa faceti un exercitiu de imaginatie:
-Sa zicem ca intr-o seara va bate la usa un om care va cere gazduire.
In buna traditie romaneasca il primiti in casa ,il puneti la loc de cinste ,il ospatati ,ii asterneti sa doarma si apoi mergeti linistiti cu totii la culcare multumit ca ati facut o fapta crestineasca.
Dar musafirul ,in timp ce dumneavoastra cu toata familia dormiti linistiti va ia din casa butelia de aragaz si caseta cu bujuterii si pleaca pe furis cu ele ,nu inainte de a varsa cosul de gunoi in mijlocul casei,semn ca nu da doi bani pe ospitalitatea dumneavoastra.
Ei bine daca un asemenea lucru s-ar intimpla,faptuitorul ,excroc si hot ar fi aspru pedepsit de lege.
O lege care sa-i pedepseasca pe cei care excrocheaza un intreg popor si-i fura increderea si avutiile pingarindu-i si saracindu-i tara nu exista in codul penal.
Legea asta va trebiu s-o facem si sa le-o aplicam noi. E o lege simpla si o gasim in decalogul crestin.
-Sa nu minti! si
-Sa nu furi!
Daca mai sintem inca un popor,daca mai sintem crestini ,daca mai tinem la tara al carei pamint ne rabda, va trebui sa-i izgonim pe hoti si pe excroci din fruntea tarii si sa-i judecam pentru faptele lor.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!!
Domnule Coja, citind aceasta postare ma lumineaza o nedumerire: ce se mai alege din noul Canaan facut svaiter de capitalistii salbatici?
Nimic din ce si-au pus iudeo-masonii in gand nu va ramane neinfaptuit. Trebuie sa iesim cu totii, cu mic cu mare, altfel nu avem sanse. Nu e imposibil, dar e foarte greu, ne luptam cu un colos de partea caruia se afla si guvernantii nostrii tradatori si vinzatori de neam si tara (presedintele, guvernul si parlamentul). Si cum noi romanii suntem foarte dezbinati, izbanda va fi de partea lor. Haideti totusi sa incercam si Dumnezeu sa ne ajute!!!
AFARA CU STRAINII DIN TARA !!! ASA SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU !!!
PSD/FSN/USL au votat ….primar HOTZ asta au gasit…le vor veni randul la toti care voteaza tzigani, evrei si alte jeguri
AFARA JIDANII AMERICANI DIN ROMANIA!
IERI JUDEO-SOVIETICI AZI JUDEO-AMERICANI CAPITALISTI!
ATI DISTRUS PLANETA CU FORARILE VOASTRE POLUANTE ACUM VENITI IN ROMANIA?
DUCE-TI VA DRACULUI DE UNDE ATI VENIT!!
http://666masoneria.wordpress.com/
Patriotul roman
09:52:21, 02 Dec 2013 10
Situatia este mult mai grava decat se spune in articol. Intrati pe Net si ascultati/vedeti TV Pungesti.Ce-am notat pana acum de la Radio TV Pungesti de la taranii care povesteau: (B1 a mani *editat* t, a spus ca taranii au fost agresivi!) – o batrana de 70 de ani a fost batuta si i s-a spart ochelarii ptr simplu motiv ca a iesit la poarta – jandarmii dau amenzi daca apari la poarta, iar daca nu semnezi amenda te baga in duba si te bat – taranii au fost haituti prin padure si batuti. Jandarmii au intrat in curti si au batut oamenii. – au zvarlit in sant carutele – nu ii lassa pe copii sa se duca la scoala – au instalat garduri pe proprietatile private si ii tin pe sateni in 3 sau patru tarcuri ca pe vite. Circulatia intr-o zona de 1.5 km este interzisa – bataile au avut loc noaptea ca sa nu fie martori – accesul presei este interzis in zona – sunt intre 800-1000 de jandarmi adusi din toata tara – jandarmii fac propaganda Chevron, le spun taranilor ce bune sunt gazele de sist – liderii protestelor din 16 octombrie sunt arestati si nu se poate lua legatura cu ei – Chevron isi instaleaza fara probleme utilajele.
(Comentariu in Cotidianul)
Pe langa dezastrele enumerate in Apel, mai trebuie subliniat unul, cel mai grav: stratul de roca pe care sta relieful Romaniei va fi sfaramat si tot ce vedem acum, natura si asezari omenesti, va fi amenintat cu distrugerea. In America o intreaga zona s-a scufundat cu 50 m. Acolo insa se lucreaza in puncte indepartate unul de altul si in zone nelocuite, pe cand la noi se are in vedere intreg teritoriul tarii. Va imaginati exploatarea gazelor de sist la Miami? Noi insa ne putem sacrifica Litoralul, Baile Felix, Putna – acesta fiind doar inceputul, continuarea insemnand tot!
si distrusii care au bani din turism de pe litoral sau baile felix, stau la cutie si ii lasa pe amaritii de la Pungesti sa se bata pentru drepturile lor. Daca un primar a facut un abuz, chiar nu poate sa fie facut nimic? ala e clar ca nu mai pupa primaria pe acolo… poate ca trebuie sa se si mute. ca poate sa ia casa foc nopatea de una singura….