Misterele UDMR

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România ascunde mai multe necunoscute, le-am zis „mistere”! Primul mister este însăși existența sa, a Uniunii, ca partid politic, deoarece nu are în regulă actele de înființare ca partid politic. S-A ÎNFIINȚAT ÎN PRIMELE ZILE DE DUPĂ 22 DECEMBRIE 1989, profitând de vidul legislativ, a pretins un loc în vestitul CPUN și a rămas de atunci partid parlamentar. Cred că a contat sprijinul primit de la Ion Iliescu, ușor de șantajat încă din primele zile ale revoluției!
În 2004, statul paralel, aflat în funcțiune tot din decembrie 1989, a decis ca Partidul România Mare și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România să fie scoase din viața politică, ca două partide extremiste ce erau. Eu am aflat de această manevră de la colegul meu Vasile Rădulescu, fost parlamentar în legislatura 1990-92, unul dintre cei mai corecți oameni cunoscuți de mine după același decembrie fatidic. Nu l-am întrebat de unde avea informația. Scenariul era ca în 2004 PRM să nu treacă pragul de 5% de voturi, iar în 2008 aceeași rușine s-o pățească UDMR.
L-am căutat imediat pe Vadim să văd ce știe. Mi-am dat seama că știa și că acceptase decizia statului paralel. Avea probleme cu candidații, nu prea avea oameni pentru liste, campanie electorală nu făcea deloc etc. M-am oferit să-l ajut și am decis ca Uniunea Vatra Românească să susțină PRM, oferindu-i candidați pentru ambele Camere și sprijin electoral. În revista „România Mare” s-a publicat un comunicat privind această înțelegere.
Când a fost însă să depunem listele, Vadim a invocat faima mea de „legionar și antisemit”, ceea ce mă făcea incompatibil cu prezența pe listele unui partid onorabil ca PRM. Colegii de candidatură propuși de Vatra Românească au vrut să se retragă, i-am convins să meargă mai departe și să susțină campania electorală cu tot ce puteau. Am remarcat din nou lipsa de implicare a lui Vadim, n-a participat la nicio întrunire cu alegătorii, n-a plecat prin Țară etc. Rezultatul alegerilor a fost însă destul de bun: câteva sutimi sub 5%.
Din nou s-a făcut remarcat Vadim, a rezistat la toate insistențele noastre să ceară renumărarea voturilor. Măcar în câteva circumscripții… L-a câteva luni am înțeles jocul lui Vadim, când PRM a câștigat trei locuri de parlamentari la Bruxelles, un loc pentru Vadim și un loc pe care i l-a vândut din timp lui Becali, parcă!… Statul paralel și-a respectat promisiunea!
La alegerile din 2008 planul era ca UDMR să nu facă pragul, iar scorul indicat de exit polluri era același: UDMR nu făcea pragul de 5%.
Țin bine minte scena: abia s-au închis urnele de vot și pe postul TV apare intempestiv Victor Ponta și anunță triumfător: „Îi felicit pe colegii de la UDMR pentru trecerea pragului de 5%!”
…Nu trecuse nici măcar o jumătate de oră și Ponta numărase deja voturile udemeriste!
Cum s-a ajuns la această șarlatanie mi-e greu să știu. Știu doar că s-a făcut pe mâna unui personaj politic extrem de dubios, acuzat de crimă, de trădare, de plagiat, de perversiuni, de toate păcatele imaginabile. Trebuia de mult să dispară din raza vederii noastre, dar se mai găsesc și azi agenții TV care să-l bage în seamă pe derbedeu ca pe o autoritate…
…Mi-am amintit de această poveste urîtă zilele trecute când am primit un material despre alt mister al UDMR. Citez, deci:
„Scorul foarte bun obținut de UDMR la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024 a scos în evidență și o situație surprinzătoare și totodată inedită dintr-un oraș unde nu există niciun locuitor maghiar, semnalează Puterea. La alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, UDMR-ul condus de Hunor Kelemen a obținut 6,53%, adică 577.833 de voturi. Însă, surprinzător, au fost localități unde nu există populație maghiară, dar cu toate acestea UDMR a obținut o mulțime de voturi. Un exemplu elocvent în acest sens este cazul municipiului prahovean Câmpina, unde UDMR, atenție, a obținut 488 de voturi, adică 3,78%. Dar, potrivit ultimelor date oficiale, în Câmpina trăiesc la ora actuală doar 19 maghiari. Se pune întrebarea firească: Cine a votat ca UDMR să obțină la Câmpina 488 de voturi? Răspunsul se cam știe, dar, din păcate, cei care știu, adică băieții cu ochii roată, nu-l fac public!
Povestea cu voturile primite de UDMR în localități unde nu este înregistrat nici un un etnic maghiar e mai veche, s-a repetat la fiecare consultare electorală unde a fost impus un prag de reușită. Și nimeni dintre cei vizați nu a venit cu o explicație.
Nu ne așteptăm ca misterul să ne fie lămurit de cineva de la UDMR. Iar statul paralel nu are un purtător de cuvînt căruia să ne adresăm.
S-ar putea interesa de acest subiect măcar partidele din opoziție, care se știu fraudate la ultimele alegeri! Povestea de mai sus, cu scorurile clar măsluite în favoarea UDMR, sunt clar dovada că nu avem parte de alegeri cinstite! Că n-am avut niciodată parte de alegeri corecte după decembrie 1989…

Ion Coja