Mişcarea Legionară şi Tribunalul Internaţional de la Nürnberg
Nu credem că există cineva care contestă sau nu e convins de faptul că Tribunalul Internaţional de la Nürnberg nu a condamnat Mişcarea Legionară pentru „colaboraţionism, crime de război, caracter fascist sau criminal, etc.”, pentru că în sentinţele documentate istoric, la care toată lumea poate avea acces, nu există nicio referire la aşa ceva. Însă unii consideră fie că este vorba poate de o „scăpare”, fie că aliaţii occidentali ar fi lăsat asemenea procese pe seama regimului comunist din România, încât nu ar mai fi avut nevoie să se ocupe ei înşişi cu acest caz.
Înainte de a prezenta consideraţiile unor fruntaşi legionari care au trăit chiar în miezul acelor evenimente tulburi de la sfârşitul războiului, trebuie evidenţiat faptul că membrii Guvernului de la Viena, practic un guvern legionar în exil care a colaborat militar cu Germania în lupta antisovietică, au fost eliberaţi din lagărele de prizonieri unde erau deţinuţi de forţele aliate. Ei nu au fost nici inculpaţi la Nürnberg, nici extrădaţi autorităţilor române, aşa cum au procedat aliaţii occidentali în alte cazuri, cum ar fi armata anticomunistă a ruşilor generalului Vlasov, care au fost daţi ulterior pe mâna lui Stalin.
Prezentăm mai jos modul în care legionarii Mircea Dimitriu, Mircea Nicolau şi Mihai Fotin Enescu explică de ce s-a ajuns în situaţia ca Mişcarea Legionară să nu fie inculpată la Nürnberg, ea fiind exonerată în cadrul anchetei preliminare. E bine de ştiut deci că nu a fost vorba nici de o scăpare neglijentă, nici de o eroare, ci de o decizie asumată în cunoştinţă de cauză.
Fragmentele care urmează reprezintă documente cu caracter istoric, spre informarea opiniei publice asupra acestor realităţi ale istoriei noastre naţionale.
*
Ca urmare a unui memoriu, înaintat americanilor din Austria de către foşti membri ai Guvernului Naţional Român de la Viena, în 1946, au fost internaţi în lagărul american de prizonieri de la Glasenbach (Austria), următorii legionari şi membri ai guvernului de la Viena: Vasile Iasinschi, generalul Platon Chirnoagă, comandorul Eugen Băilă, Mihai Enescu şi Traian Popescu. De asemenea, Spiridon Neaţă şi Ion Rădulescu, legionari din Salzburg, denunţaţi de Stănicel şi Tudose. În acest lagăr, ofiţerii americani, trimişi de Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, făceau trierea colaboratorilor şi respectiv a criminalilor de război. Concomitent cu anchetarea grupului legionar de la Glasenbach, legionarii de la Freising (lângă München) au înmânat lui Robert Murphy, ambasador şi consilier politic al lui Eisenhower, un memoriu explicativ despre Mişcarea Legionară. Prin decizia Tribunalului Internaţional de la Nürnberg, grupul legionar de la Glasenbach a fost pus în libertate. De asemenea a fost tolerată activitatea legionară în tot spaţiul controlat de occidentali (în Tirol, cu întârziere). În şedinţele publice ale Tribunalului Internaţional nu a existat, conform protocoalelor publicate ulterior, vreo referinţă la Mişcarea Legionară. În şedinţele interne însă, s-au luat multe decizii (aceste protocoale sunt în schimb sub cheie) şi desigur că acolo s-a decis, în mod pozitiv, despre Mişcarea Legionară. Fără o astfel de decizie a Tribunalului Internaţional de la Nürnberg, nu ar fi fost posibilă libertatea de activitate a Mişcării Legionare, după 1946 şi, cu atât mai puţin, oferta de colaborare făcută Mişcării Legionare, în 1950, de către franco-americani şi respectiv de către britanici.
(Mircea Dimitriu – „Mişcarea Legionară între adevăr şi mistificare” (convorbiri cu Liviu Vălenaş), Editura Marineasa, Timişoara 2000)
Deşi Mişcarea Legionară rămâne ultima dintre organizaţiile naţionaliste ale Europei care prelungeşte până la consecinţele extreme atitudinea antisovietică, totuşi, este singura exonerată de Tribunalul Internaţional de la Nürnberg. Ar fi să ignorăm aria cercetărilor făcute asupra inculpaţilor ei, dacă ne-am închipui că ele s-au limitat la documente apărute numai în cursul celui de-al Doilea Război Mondial. Să nu credem că sentinţele de condamnare asupra uneia sau alteia din organizaţiile cu caracter naţionalist nu au avut în vedere istoria lor încă de la origine şi până la ultimele manifestări. Chiar dacă Partidul Naţional-Socialist n-ar fi angajat Germania în război şi activitatea lui ar fi fost examinată până în septembrie 1939, când declanşează a doua conflagraţie mondială, este îndoielnic că nu ar fi intrat cu titlu prioritar în cercetările Tribunalului de la Nürnberg şi nu ar fi fost aspru sancţionat. De asemenea, că hotărârile Tribunalului s-ar fi încheiat cu materialul de fapte culese până la 5 mai 1945, şi hotărârile nu ar fi fost luate cel puţin în perspectiva evenimentelor viitorului apropiat.
Judecătorii au fost preocupaţi nu numai să sancţioneze fapte în cadrul strict al războiului, ci să pregătească Europa pentru o perioadă previzibilă raţional. Să nu ne închipuim, de asemenea, că guvernul de atunci din România n-a intrigat în cursul cercetărilor, urmărind să obţină o condamnare cât mai gravă a Mişcării Legionare. Faptul că Tribunalul a exonerat-o pur şi simplu şi a luat o decizie fără s-o mai treacă prin faţa Consiliului de Judecată, reflectă obiectivitatea juriului şi, nu mai puţin, justeţea actelor Mişcării Legionare înainte şi după al Doilea Război Mondial.
Privind lucrurile în realitatea desfăşurării lor, nu poți să nu te întrebi cum ar fi putut să se rostească o condamnare împotriva unei organizații care niciodată n-a fost prezentă în arena războiului cu titlul ei personal, și n-a încercat niciodată să-și imprime titulatura asupra conflictului în toată anvergura lui.
Este drept că Legiunea a pregătit armata naţională și a înjghebat ultimele rezistenţe antisovietice, dar prezența ei în luptă urmărea mai degrabă pregătirea perioadei următoare după încheierea războiului, astfel încât România să nu fie solidarizată cu schimbarea de front de la finele lui 1944 și să se impună ca un factor activ în edificarea unor stări de lucruri scutite de preponderența armatelor sovietice și a politicii lor.
Este de reținut că atitudinea Mişcării Legionare după 5 mai 1945 a întâmpinat dificultăţi pe care numai înţelepciunea și simțul ei politic le-au putut ocoli. Căci a constituit un adevărat tur de forţă politica ei reprezentată de oameni care în România erau urmăriţi de Securitate, iar în Centrul Europei contactaseră oficial reprezentanții puterii americane. Este drept că din decembrie 1944, reprezentanții Guvernului de la Viena, convinși că rostul rezistenței lor era alimentat de pregătirea unor contacte cu puterea învingătoare și mai puțin de convingerea că războiul va fi câştigat de forțele naționaliste, a prezentat o platformă “politico-diplomatică” susceptibilă să facă faţă noilor împrejurări. Ca atare, era de imperioasă necesitate ca Guvernul German să recunoască o misiune reprezentativă a Guvernului Național Român. Drept urmare, Guvernul Național Român perfectează un contact pentru întreaga Germanie prin intermediul unui Consulat general destinat să reprezinte România în conjunctura de atunci.
Stabilind ca punct de sprijin localitatea Bad Gastein, Vasile Iasinschi – ca președinte ad interim al Guvernului Național Român – împreună cu generalul Platon Chirnoagă – în calitate de Ministru de Război – și comandorul Băilă – ca Director de cabinet al aceluiași Ministru – formează echipa pregătită să reprezinte România antisovietică în negocieri directe cu factorii din Apus. Un rol de importanţă decisivă l-a jucat memorandumul întocmit de Mihai Fotin Enescu – Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine și Consul General al României în Germania – ale cărui argumente situează Mișcarea Legionară pe o poziție pregătită să respingă orice acuzație de crime de război, de genocid, de xenofobie, de fascism sau de nazism. N-a avut o mai mică importanţă prezentarea Mişcării Legionare pe care inginerul Virgil Velescu a făcut-o unei persoane, care a transmis-o generalului Robert Murphy.
În decursul unor ample cercetări, exponenții Mişcării Legionare, asumându-și rolul de reprezentanți ai adevăratei Românii, nu au fost niciodată în postura de arestați, ci doar de factori centrali în discuții edificatoare cu organele de anchetă ale Tribunalului de la Nürnberg. Astfel, Comisia Instructorie a acestui Tribunal a exonerat de orice culpă Mișcarea Legionară. Faptul este cu atât mai relevant, cu cât restul organizațiilor naționaliste au fost condamnate pentru crime de război și contra umanităţii și, în special, pentru fascism și colaboraţionism.
Constituie o inimaginabilă anomalie, măsurile dictate împotriva Mişcării Legionare nu numai de regimul comunist, dar și în perioada de după 1990, “ordonanțele” confecționate de succesivele guverne ale ţării, care o identifică cu spiritul xenofob, agresivitatea programatică, antisemitismul rasial și excesele dreptei celei mai furibunde, astfel încât s-o ţină permanent în afara cadrului legal și s-o acopere de un oprobriu definitiv.
Așadar, exonerată de orice culpă de Puterile din Apus, ale căror criterii politice nu pot fi contestate în cazul de faţă, dar condamnată pentru totdeauna în spațiul intern, situația Legiunii amintește cazul profesorului George Alexianu, care este felicitat de Guvernul Sovietic pentru omenia și înţelepciunea administrării Transnistriei, și executat de Guvernul așa zis român pentru abominabile crime de război.
Redactate de Mihai Fotin Enescu, publicarea unor documente ale anchetei Tribunalului Internațional de la Nürnberg privitoare la Mișcarea Legionară este încă un gest de așezare pe terenul adevărului a unor calomnii și aberații pe care o parte din politică autohtonă le întreţine iresponsabil.
(Mircea Nicolau – prefaţa broşurii „Poziţia politică a Mişcării Legionare în vederile Tribunalului Internaţional de la Nürnberg”, Fundaţia Profesor George Manu, Editura Necoz Plus, Bucureşti 2005)
La 29 Octombrie 1945 am fost arestat împreună cu Maria Bucur, într-o înscenare cu adevărat spectaculoasă, de un grup format din agenți speciali ai Poliției de Stat austriece, veniți de la Viena, de alții în uniforme iugoslave și cehoslovace, comandat de C.T.C. din Bad Gastein. La întrebarea de ce sunt arestat, mi s-a răspuns că din ordinul reprezentantului de Stat din Washington, al Guvernului Român sprijinit de celelalte guverne ale ţărilor din Est. Am fost internat împreună cu Maria Bucur în lagărul de „Criminali de război“ de la Glasenbach.
La arestare mi-au fost confiscate toate actele, printre care și Memorandumul despre Garda de Fier. Memorandumul a fost înaintat autorităţilor americane din Austria, cu sediul atunci la Salzburg (în așteptarea transferării la Viena) și de acolo a fost îndrumat la Comisia Instructorie de pe lângă Tribunalul Internațional de la Nürnberg, care avea să decidă soarta celor cercetați ca eventuali „criminali de război“. Acest Memorandum a făcut oarecare impresie, după cum am aflat mai târziu.
După aproape 4 luni, pe la jumătatea lunii Februarie 1946, V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă și comandorul Băilă au fost anunțați să se prezinte în ziua următoare cu bagajele la C.T.C., fiindcă vor fi internați la Glasenbach.
În noaptea de 15 Iulie 1946 a sosit de la Nürnberg la Glasenbach un ofițer american cu 400 de formulare ale Comisiei Instructorii de pe lângă Tribunalul Internațional. Între aceste 400 de formulare se găseau și cele destinate nouă, Misiunea Guvernului Național, cu persoane atașate: V. Iasinschi, gen. Platon Chirnoagă și comandorul Băilă. Rostul acestor formulare de la Nürnberg era să stabilească identitatea acelora în sarcina cărora nu se găsiseră vini pedepsibile și nici nu aparțineau organizațiilor culpabile colectiv de „crime de război”, “crime contra umanităţii“ sau „colaboraţionism“.
În Aprilie 1947 am fost eliberați: Misiunea Diplomatică Consulară și comandorul Băilă, iar o lună mai târziu, și ceilalți: V. Iasinschi și gen. Platon Chirnoagă.
Odată cu exonerarea noastră de orice culpă, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză și entităţile pe care le reprezenta Mișcarea Legionară: Guvernul Național și Armata Națională. Aceste entităţi nu sunt culpabile nici de „crime de război”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici ,,colaboraţioniste”. După cum bine se știe, instrucția e secretă și nici nu se publică actele și deciziile ei. S-au publicat, însă, darea în judecată și sentința de condamnare de către Tribunalul Internațional de la Nürnberg, a altor organizații. Astfel, în afară de partidele Fascist și Național-Socialist, de SA și, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime de război“ și „contra umanităţii“, pentru „fascism“, „nazism“ și „colaboraţionism“, mai toate mişcările naționaliste din Europa: „Rex“ a lui Leon Degrelle, „Ustaşa“ croată, „Crucile cu săgeţi“ – maghiară, „Hlinka“ – Garda slovacă etc. Numai Mișcarea Legionară și mișcarea „Strajnicii“ – bulgară (după modelul legionar), a profesorului Cantargief, au rămas în afară de asemenea condamnări.
Cât privește problema evreiască, cunoscutul sionist Lowenthal a afirmat aceeași teză ca în memorandumul meu despre Garda de Fier, la procesul Eichman, în 1961: „Antisemitismul Gărzii de Fier nu era de natură rasistă că la naziști, ci de invidie fată de starea economică a populației evreiești din România”.
(Mihai Fotin Enescu – „Poziţia politică a Mişcării Legionare în vederile Tribunalului Internaţional de la Nürnberg”, Fundaţia Profesor George Manu, Editura Necoz Plus, Bucureşti 2005)
In anii 50 tatal meu era sef in Securitate si a anchetat si a interogat agentii consului Geermaniei infiltrati in miscarea legionara . Din ancheta si din interogatorii a stabilit ,,tiparul expozitia de cadavre” in care un agent infiltrat avea ordinul direct al consului Germaniei sa omoare evrei in crime cat mai oribile(copiii, femei, batrani) si sa expuna cadavrele in vederea compromiterii miscarii legionare. Germania a platit despagubiri de razboi pentru primul razboi mondial si la declansarea planului Barbarosa au luat in calcul impaartirea culpei cu Romania si compromiterea miscarii legionare pe un plaan bine stabilit .
Toti cesti agenti au fost capturati in Germania in perioada 1945-1948 de catre serviciul militar de informatii al armatei americane si in schimbul unor declaratii au primit iidentitati false si protectie pe tot timpul vietii.
Interogatoriu 1953.
,,Ai facut de ras miscarea legionara. Ce dracu a fost in capul tau?”
,,Asta am si vrut.”
,,Cum naiba?”
,,Germania a platit despagubiri de razboi pentru celalalt razboi si la declansarea acestui razboi au luat in calcul impartirea culpei cu Romania pentru ca stiau bine ca vor intra …..”
Tot ce vedeti executii de evrei de pana la rebeliunea legionara si inclusiv dn timpul rebeliunii legionare au fost executii si operatiuni sub steag fals conduse de consulii Germaniei la Bucuresti cu agentii infiltrati si protejati si astazi de Centrul Wiesenthal s de catre Silviu Vexler. Tatal meu imi povestea de multe ori interogatoriile cuvant cu cuvant , tot dalogul , schema psihologica dar si ce nu convine astazi.
Din ancheta si din interogatorii stabilit :
1- Consulul Germaniei a facut o criza de nervi in mjlocul rebeliunii legionare cand a aflat ca tot comandamentul militar roman era informat despre planul Germaniei pentru compromiterea miscarii legionare dr si de identitatea agentilor infiltrati
2- Consulul Germaniei stia bine ca intra la crime de razboi
3- Consulul Germaniei a luat in calcul pierderea razboiului
4- Consulul Germaniei stia bine in mijlocul rebeliunii legionare ca la terminarea razboiului va primi o condamnarea la moarte si ca va ajunge in streang.
5- Ordinul de executie dat de maresalul Antonescu pe agentii infiltrati pentru a bloca compromiterea miscarii legionare
6- La debutul razboiului spionajul militar romanesc se infltrase in cercul lui Adolf Hitler.
Vladimir Jirinovski a proclamat anul 2026 drept data căderii finale a Occidentului. El a indicat o țară concretă, membră a Alianței Nord-Atlantice, care, după spusele lui, va fi prima ce va lovi Bruxellesul pe la spate. Chiar în iarna care vine, cum profețea politicianul, organizației Tratatului Atlanticului de Nord îi mai rămâneau mai puțin de 300 de zile de trăit. Numărătoarea inversă fusese pornită, iar evenimentele care duceau către asta se desfășurau deja sub ochii întregii lumi.
Mulți s-au obișnuit să-l perceapă pe Jirinovski ca pe un politician excentric, înclinat spre scandal și epatare — fie că își stropea adversarul cu apă, fie că organiza încăierări în pereții Dumei de Stat. Însă, în spatele acestei măști, se ascundea o minte analitică ascuțită, aparținând unuia dintre orientaliștii remarcabili ai secolului XX. Vladimir Volfovici Jirinovski nu doar „ghicea”: el avea cunoaștere, vedea forțele adânci care mișcă istoria, inaccesibile înțelegerii omului de rând.
Să ne amintim: anul 1998, când toți în jur credeau în prietenia de neclintit cu Occidentul, iar el striga de la tribuna parlamentului despre viitoarele bombardamente ale orașelor rusești de către NATO. Atunci l-au crezut nebun, dar astăzi e suficient doar să te uiți pe fereastră. Sau să ne amintim cum, cu o precizie de câteva zile, a prezis începutul „operațiunii militare speciale” cu două luni înainte de startul ei. Nu e întâmplare. În teoria probabilităților, un asemenea număr de lovituri succesive în plin nu este posibil.
Atitudinea lui Jirinovski față de NATO nu a fost niciodată pur și simplu negativă. Era impregnată de o groază aproape mistică în fața amenințării pe care o purta această organizație. El numea Alianța o tumoră canceroasă a Europei, afirmând că existența ei se sprijină pe doar doi stâlpi: frica de o amenințare rusească inventată și fluxul nesfârșit de dolari tipăriți. Dar adăuga mereu: de îndată ce se termină hârtia în tiparniță, soldații NATO vor fugi mai repede decât șobolanii de pe o corabie care se scufundă.
În lecțiile sale „închise” pentru activul partidului, sublinia adesea că structura Alianței e putredă din interior. Nu există unitate, nu există idee comună, în afară de dorința de a se îmbogăți pe seama celor slabi. Și de îndată ce li se va ivi un adversar cu adevărat puternic — sau de îndată ce stăpânul lor de peste ocean va slăbi — toată această construcție grandioasă se va prăbuși în câteva săptămâni.
Jirinovski a plecat din viață fără să apuce momentul în care cele mai îndrăznețe previziuni ale lui se vor împlini, dar moștenirea sa înseamnă mii de ore de înregistrări, care astăzi sunt studiate literalmente „la microscop”. Printre nenumăratele interviuri există o înregistrare făcută nu pentru publicul larg, ci în cadrul unei convorbiri private. În ea, el numește cauza exactă, concretă, pentru care soldații NATO vor părăsi Europa, lăsând în urmă cele mai noi tancuri și documentație secretă. Și credeți-mă: nu e o bombă nucleară și nici debarcarea unui desant rusesc în Canalul Mânecii. Cauza e mult mai prozaică — și tocmai de aceea, mai înfricoșătoare.
Despre ea vom vorbi puțin mai târziu, dar să știți: acest proces a început deja, iar voi îi vedeți manifestarea în fiecare zi. Doar că nu puteți pune piesele cap la cap.
De ce anume 2026? De ce nu 2025 sau 2030? Vladimir Volfovici avea o pasiune aparte pentru magia numerelor și ciclurile istorice. El opera frecvent cu intervale de timp mari, susținând că istoria se mișcă în spirală. Spunea: priviți secolul XX. 1945 — reîmpărțirea lumii. 1991 — prăbușirea unei superputeri. Au trecut 35 de ani. Următorul vârf, următorul punct fără întoarcere — sunt anii 2025–2026. Acesta e momentul în care vechiul sistem, construit pe hegemonia Washingtonului, pur și simplu va ceda fizic. Așa cum un pod vechi, nereparat de o jumătate de secol, se prăbușește sub greutatea unui camion, la fel arhitectura mondială a securității se va prăbuși sub greutatea propriilor contradicții.
Jirinovski afirma că tocmai către 2026 Statele Unite ale Americii se vor lovi de o criză internă atât de mare încât, pe lângă ea, Marea Depresiune va părea o plimbare de copii în parc. Vorbea despre o datorie publică uriașă, imposibil de deservit, despre polarizarea socială și despre faptul că societatea americană e ruptă exact în două. „America va crăpa în două!”, striga el în emisiuni. „Nu le va mai fi până la Ucraina, până la Bruxelles și până la Paris. Își vor salva statele, propria piele.”
Și în acel moment, când principalul sponsor și jandarm al NATO se va întoarce ca să stingă incendiul din propria casă, Europa va rămâne singură cu problemele ei. Iar problemele ei s-au adunat atât de multe încât ar ajunge pentru zece destrămări.
Dar în această dată — anul 2026 — se ascunde ceva mai mult decât economie. Jirinovski sugera adesea că acesta este un an al schimbării epocilor în sens astrologic și metafizic: un an în care minciuna va înceta să mai funcționeze. Întreaga construcție NATO e ridicată pe minciună informațională, pe crearea unei realități virtuale în care ei sunt salvatorii, iar ceilalți — barbarii. Însă până în 2026 această perdea va cădea de pe ochii europenilor obișnuiți. Frigul, foamea și frica îi vor obliga să vadă realitatea. Iar realitatea va fi îngrozitoare. Alianța va rămâne ca un „rege gol”.
Însă cel mai interesant din previziunile lui Jirinovski legate de această dată este factorul intervenției externe. El spunea: America nu va cădea singură — cineva o va ajuta. Vladimir Volfovici prevedea crearea unei alianțe extrem de puternice între două puteri, alianță de care, la Washington, se temeau să și-o imagineze chiar și în cele mai negre coșmaruri. Acest bloc nu doar că va provoca dolarul: el va tăia, fizic, oxigenul economiei occidentale.
Jirinovski știa cine este acest aliat „din umbră” al Rusiei, care va ieși la lumină anume în 2026. Și când veți afla numele acestei țări, veți înțelege de ce generalii de la Pentagon înghit deja calmante cu pumnii.
Vă amintiți celebra lui frază rostită într-un talk-show, de care atunci râdeau „experții liberali”? „Uitați de Ucraina. Toți vor uita de Ucraina când va lua foc Orientul Mijlociu.” Cuvintele acestea, spuse cu câțiva ani în urmă, astăzi sună ca o sentință.
Jirinovski, ca nimeni altul, înțelegea natura explozivă a regiunii. El știa că adevăratul Al Treilea Război Mondial nu va începe în zăpezile Europei de Est, ci în nisipurile încinse ale Levantului. Și tocmai acolo, printre ruine străvechi și sonde petroliere, NATO își va găsi moartea.
Logica lui Jirinovski era de fier: Alianța Nord-Atlantică, cu toată puterea ei umflată, nu este capabilă să ducă două războaie pe scară largă simultan. Depozitele lor sunt golite de ajutorul dat Kievului. Logistica lor e întinsă la limită. Industria lor nu reușește să producă muniție nici măcar pentru un singur conflict. Iar când, în Orientul Mijlociu, începe iadul adevărat — când intră în război Iranul, Israelul, lumea arabă — SUA se trezesc în fața unei alegeri teribile: pe cine să salveze? Principalul partener strategic din Orientul Mijlociu sau Ucraina îndepărtată și străină? Jirinovski știa răspunsul dinainte: Washingtonul va arunca totul pentru Israel. Toate portavioanele, toate rachetele, toți banii vor curge acolo, iar Europa va rămâne goală și fără apărare.
Dar nu e vorba doar de redistribuirea armelor. Orientul Mijlociu înseamnă petrol — sângele economiei moderne. Jirinovski prezicea că, în cadrul unui mare conflict, Strâmtoarea Ormuz va fi blocată. Prețul petrolului va sări la 300–400 de dolari barilul. Pentru Europa, care a renunțat deja la resursele rusești, asta nu va fi doar o criză. Va fi o moarte instantanee. Fabricile se vor opri, transportul va încremeni, lumina se va stinge.
NATO este, înainte de toate, tehnică: tancuri, avioane, nave. Toate acestea cer zilnic mii de tone de combustibil. „Cu ce vă veți alimenta Abrams-urile?”, întreba Jirinovski. Cu ulei de măsline? El descria un scenariu în care bazele NATO din regiune vor fi pur și simplu distruse de un baraj de rachete împotriva căruia Occidentul nu are apărare. Mitul invincibilității armelor occidentale va fi călcat în pulberea deșertului, iar întreaga lume va vedea: regele nu doar că e gol — e și neputincios.
Însă, pentru Bruxelles, cel mai înspăimântător nu sunt nici măcar rachetele. Jirinovski a prezis că, în 2026, Europa va rămâne fără principalul ei „resurs strategic”. Și nu e nici gazul, nici petrolul. Din cauza lipsei acestui „resurs”, navele NATO pur și simplu nu vor putea ieși din porturi, iar soldații vor începe să moară chiar în cazărmi.
Despre ce catastrofă vorbea „profetul” LDPR? Dacă vă uitați pe harta NATO, veți vedea o țară uriașă și puternică pe flancul sudic, având a doua armată ca mărime din bloc. Este Turcia. Jirinovski, fiind turcolog ca formație, cunoștea această țară pe dinăuntru. Înțelegea mentalitatea turcilor, ambițiile lor imperiale și atitudinea lor față de Europa. „Turcia nu va fi niciodată parte a Occidentului!”, tuna el de la tribună. „O țin de cincizeci de ani în prag, ca pe un câine, și nu o vor lăsa niciodată în casă. Iar Erdoğan ține minte asta.”
Prognoza lui Jirinovski era fără echivoc: ieșirea Ankarei din NATO va fi acea primă cărămidă care, căzând din zid, va prăbuși clădirea întreagă. El arăta că interesele Turciei și ale SUA s-au despărțit definitiv. Americanii îi sprijină pe kurzi — dușmanii Turciei. Americanii îi adăpostesc pe dușmanii lui Erdoğan. Turcia cumpără sistemele rusești S-400, scuipând pe sancțiuni.
Jirinovski spunea că, în momentul critic — anume în 2025 sau 2026 — Ankara va face o mutare de cal: nu doar că va ieși din Alianță, dar va închide Strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru navele militare NATO, blocând flota fie în Marea Neagră, fie împiedicând-o să intre acolo. Va da afară americanii de la baza Incirlik, lipsindu-i de principalul lor cap de pod în Est. Va fi o lovitură pe la spate din care Alianța nu își va mai reveni. Să pierzi Turcia înseamnă să pierzi controlul asupra întregii regiuni sudice, asupra Mediteranei, asupra rutelor spre Orientul Mijlociu. NATO va rămâne închis în granițele Europei bătrâne și sleite.
Dar Jirinovski mergea și mai departe. El desena un scenariu de-a dreptul apocaliptic pentru Bruxelles: unul în care armata turcă — cea mai combativă din Europa — își va întoarce armele împotriva aliaților de ieri. Amintiți-vă conflictul etern cu Grecia, o altă țară NATO. Jirinovski era convins că, de îndată ce controlul Washingtonului slăbește, vechea vrăjmășie va izbucni cu forță nouă. Imaginați-vă titlurile ziarelor din 2026: „Două țări NATO au început un război una împotriva celeilalte.” Asta va fi sfârșitul. Sfârșitul articolului 5. Sfârșitul securității colective. Sfârșitul a tot. Bruxellesul nu va ști pe cine să apere. Sistemul se va bloca și va cădea.
Și în timp ce birocrații europeni vor alerga în panică prin birouri, trupele turcești ar putea întreprinde acțiuni care vor schimba harta regiunii pentru totdeauna. Dar unde anume va avea loc prima ciocnire directă între „nato-iști” între ei? Jirinovski numea un anumit insulă, care va deveni detonatorul destrămării Alianței.
Vladimir Volfovici repeta des aceeași idee, care multora li se părea delir: „Alegerile acestea în America nu vor avea loc, sau vor fi ultimele.” El vedea ceea ce ceilalți nu voiau să vadă: Statele Unite sunt bolnave de moarte. Țara e ruptă nu doar în democrați și republicani, ci în două tabere ireconciliabile, gata să sară una la gâtul celeilalte. Jirinovski prevedea venirea la putere a unui lider care va spune o frază simplă: „America mai întâi.” Iar această frază va fi sentința de moarte pentru NATO.
Scenariul descris de liderul LDPR arată astfel: noul președinte al SUA — fie Donald Trump, fie cineva și mai radical — se va uita pur și simplu în registrul contabil. Va vedea 35 de trilioane datorie și va înțelege că a întreține zeci de baze militare în Europa, a hrăni birocrații europeni și a le plăti securitatea este un lux inadmisibil. „Vor abandona Europa exact cum au abandonat Afganistanul!”, striga Jirinovski. „Vor fugi într-o singură noapte, iar procesul va începe chiar în 2025, ca până în 2026 să se încheie cu retragerea completă a trupelor americane peste ocean.”
Dar Jirinovski vedea și o variantă mai teribilă: război civil. Vorbea despre Texas, despre Florida, despre state care vor refuza să se supună Washingtonului. „Când casa ta arde, nu-ți pasă ce steaguri flutură deasupra Kievului sau Varșoviei.” Fără umbrela americană, fără sistemul american de comandă și informații, NATO se va transforma într-o adunătură de pitici speriați. Armatele europene, obișnuite ca „fratele mai mare” să decidă totul, se vor dovedi complet neputincioase.
În arhivele LDPR, după zvonuri, s-ar fi găsit mențiuni despre așa-numitul „ultimatum de la Washington”. Jirinovski afirma că acest document SUA îl vor trimite Bruxellesului la începutul lui 2026. Nu vor fi reverențe diplomatice: va fi un calcul sec și o cerere de întoarcere a datoriilor. Textul va șoca pe toți liberalii și susținătorii „unității atlantice”. Ce anume vor cere americanii de la Europa în schimbul „liniștii” lor? Vor cere să li se dea ceea ce, fără el, economia europeană se va prăbuși definitiv.
Cum credea Jirinovski că se va termina acest conflict prelungit? Toți așteaptă negocieri, înghețare, „scenariu coreean”. Dar Vladimir Volfovici era categoric: niciun acord — doar capitulare totală și dispariția obiectului disputei. El spunea mereu că NATO va pleca doar atunci când va înțelege că nu mai are ce apăra.
Prognoza lui suna dur: granițele Alianței trebuie să se întoarcă la starea de la 1 ianuarie 1997. „Strângeți-vă catrafusele și plecați.” Nu era un slogan, ci viziunea lui despre inevitabil.
Jirinovski credea că, până în 2026, frontul ucrainean se va prăbuși nu din lipsă de obuze, ci fiindcă soldații NATO și mercenarii, înțelegând absurditatea rezistenței în fața „mașinii rusești”, vor începe să părăsească masiv pozițiile. Occidentul va obosi. Occidentul va înțelege că rușii nu se vor opri, iar ca să salveze măcar Varșovia și Berlinul, vor ceda Kievul. „Îi vor trăda, cum i-au trădat mereu”, spunea „profetul”.
Dar cel mai interesant e geografia. Jirinovski, într-o emisie în direct, fără să se rușineze de camere, a luat un marker roșu gros și s-a apropiat de hartă. A tăiat hotărât granițele existente. Spunea că Ucraina, în forma ei actuală, va înceta să existe. O parte va pleca spre Vest, dar partea istorică principală se va întoarce „acasă”. Și a încercuit patru orașe cu un cerc roșu gros. A spus: „Țineți minte, aceste orașe sunt rusești. Ele nu se vor mai întoarce niciodată, auziți, niciodată, sub influența Occidentului.” Anume controlul acestor patru puncte va pune cruce prezenței NATO în Marea Neagră.
Despre ce patru orașe vorbea Jirinovski cu o asemenea certitudine?
Polonia — „hiena Europei”. Jirinovski îi plăcea să-l citeze pe Churchill, adăugând de la el că lăcomia Varșoviei nu are margini. Prezicea că anume Polonia, principalul rusofob din Europa, în final va juca în favoarea Moscovei și va destrăma NATO din interior.
Cum se va întâmpla? Scenariul lui e simplu și cinic: văzând că Ucraina se prăbușește, polonezii nu vor rezista ispitei. Sub pretextul unei misiuni de menținere a păcii sau al protejării „moștenirii istorice”, vor încerca să introducă trupe în Galiția, în Lviv. Vor vrea să-și întoarcă „kresy”-urile, dar în clipa în care soldatul polonez va trece granița nu ca mercenar, ci sub drapel oficial, se va întâmpla ceva neprevăzut. Jirinovski afirma: în acel moment, articolul 5 din statutul NATO va înceta să funcționeze. Bruxellesul, Parisul și Berlinul vor spune: „Ați mers acolo singuri. Noi nu ne-am angajat să luptăm pentru ambițiile voastre imperiale.” Va urma o ruptură. Polonia își va acuza aliații de trădare. Alianța se va crăpa din toate încheieturile. Germania, care de mult scrâșnește din dinți la „polonezii obraznici” ce cer reparații, va spăla mâinile cu plăcere.
Jirinovski vedea în asta o „dreptate istorică”: granițele în Europa de Est sunt mereu temporare. Iar cea mai înfricoșătoare profeție pentru Varșovia era că Germania și Rusia — două mari puteri continentale — își vor strânge din nou mâna peste capul Poloniei. Economia Germaniei se sufocă fără resursele rusești, iar ca să-și salveze industria, germanii vor face o înțelegere.
Ce „înțelegere mare, dar teribilă” pentru polonezi, credea Jirinovski că se va repeta în 2026?
Noi suntem obișnuiți să privim NATO ca pe o mașină militară, dar Jirinovski vedea mereu rădăcina: NATO înseamnă, înainte de toate, bani. Bugete colosale. Dar de unde să iei bani, dacă economia Europei cade în prăpastie? Profețiile lui despre criza energetică se împlinesc sub ochii noștri. Spunea: „Veți încălzi cu lemne, vă veți spăla o dată pe săptămână.” Atunci se râdea în capitalele sătule ale Europei. Astăzi nu mai e de râs. Deindustrializarea Germaniei — locomotiva UE — merge în plin. Fabricile se închid și se mută în SUA sau China. Până în 2026, potrivit „analiticilor LDPR”, nivelul de trai în Europa va coborî la nivelul anilor de după război.
Și când cetățeanul nu are ce mânca, iar în apartament sunt +12°C, nu-i mai pasă de geopolitică, de „amenințarea rusă” sau de „valorile democratice”. Iese în stradă cu furci. Jirinovski prezicea că „răscoalele interne ale europenilor flămânzi și furioși vor doborî guvernele-marionetă proamericane”. Scholz-i și Macron-i vor pleca; îi va mătura propriul popor.
Noul guvern, venit pe valul revoltelor, va tăia primul cheltuielile de apărare. Finanțarea NATO se va opri. Fără bani, această structură e un mort.
Dar veți fi și mai surprinși când veți afla că Jirinovski numea țara care va deveni noua capitală a Europei, noul centru de putere în locul Bruxellesului bătrân și al Berlinului sărăcit. Și nu e Franța. Acest nou centru va privi nu spre Vest, peste ocean, ci spre Est, acolo unde va bate noua inimă a Eurasiei.
Vladimir Volfovici era nemilos în evaluarea politicii migraționiste a Europei. „Vă vor cuceri fără un singur foc de armă!”, striga el către diplomații europeni. „Voi singuri deschideți porțile cuceritorilor.” El numea asta calul troian al secolului XXI. Era convins că, în timp ce NATO își construiește baze la granița cu Rusia și numără tancuri, în spatele lor s-a format deja o armată uriașă, ostilă și fanatică, gata să acționeze la primul semnal. Iar semnalul va suna foarte curând.
Prognoza lui pentru 2026 spunea: sistemul social al Europei se va prăbuși, ajutoarele nu vor mai fi plătite din cauza deficitului bugetar, iar milioane de oameni, obișnuiți să trăiască pe seama statului, vor ieși în stradă. Dar nu vor fi demonstrații pașnice cu pancarte. Vor fi pogromuri, incendieri și ocuparea clădirilor administrative.
NATO a fost creat pentru război cu URSS, pentru pene de tancuri și lovituri cu rachete. Alianța e complet neputincioasă în fața unui război de gherilă în propriile capitale. Un tanc „Leopard” e inutil pe străduțele înguste ale cartierelor arabe din Marsilia sau Bruxelles. Jirinovski avertiza: poliția va trece de partea protestatarilor sau va fugi. Armata va refuza să tragă în mulțime. Puterea în orașe va trece la comandanți de câmp ai grupărilor etnice. Politicienii europeni vor fi obligați să negocieze nu cu Moscova sau Washingtonul, ci cu liderii propriilor ghetouri. Parisul va înceta să fie Paris — profețea el. Va fi un califat. Iar când într-o țară e război civil, despre ce unitate NATO mai poate fi vorba? Fiecare țară va închide granițele și va încerca să supraviețuiască singură.
Dar cel mai înspăimântător în previziunile liderului LDPR era concretul. El vorbea despre o „noapte a cuțitelor lungi” pentru bătrâna Europă. Susținea că haosul total nu va începe spontan, ci va fi coordonat într-o singură zi, când pe străzile Londrei, Berlinului și Romei va fi mai periculos decât pe linia frontului. Jirinovski sugera că asta se va întâmpla într-una dintre marile sărbători religioase, când vigilența serviciilor va fi adormită.
Față de Anglia, Jirinovski avea o atitudine specială — un amestec de ură și dispreț. Numind Londra „cuibul principal de vipere” și sponsorul rusofobiei mondiale, repeta proverbul rusesc: „Englezoaica face rău.” Dar previziunile lui despre Albion nu erau doar emoții. El prevedea o destrămare fizică și politică a Regatului Unit. „Secole întregi au ațâțat popoare. Iar acum răul se va întoarce la ei ca un bumerang”, spunea.
Până în 2026, după el, procesul ieșirii Scoției și Irlandei de sub coroana britanică va deveni ireversibil. Prăbușirea economică, provocată de ruperea legăturilor cu Rusia și pierderea piețelor europene după Brexit, va termina economia britanică. Scoțienii vor spune „ajunge să hrănim Londra” și vor organiza un referendum pe care Londra nu îl va putea ignora, fiindcă nu va mai avea armată să suprime revolta. Regatul nu va mai fi unitar. Se va sfărâma în fragmente mici, ostile.
Dar Jirinovski mergea și mai departe, vorbind despre factori naturali. Amintiți-vă amenințările lui, poate grotesc formulate, că „insula va intra sub apă”. Dacă lăsăm metaforele deoparte, vorbea despre schimbări climatice și inundații catastrofale devenite regulate. Infrastructura Britaniei e uzată, bani de reparații nu sunt. Până în 2026, Londra se poate transforma într-o capitală golită. Motivul: nu apocalipsă nucleară, ci imposibilitatea de a mai trăi acolo. Arterele urbane, precum metroul, vor fi inundate, alimentarea cu apă va fi amenințată, iar epidemiile vor deveni obișnuință. Astfel, insula își poate pierde semnificația politică, devenind aproape nelocuibilă — așa își exprima el opinia.
Când o națiune e înghițită complet de lupta pentru supraviețuirea propriului popor, de salvarea de la dezastre naturale și de foame, jocurile geopolitice în Europa de Est trec în plan secund. Principalul ideolog al Alianței Nord-Atlantice, „creierul” coaliției antirusești, pur și simplu iese din joc.
Sună ca fantezie, dar e suficient să studiezi ultimele materiale „închise” ale climatologilor și economiștilor care ajung pe masa premierului britanic ca să înțelegi: catastrofa care amenință Londra „deja peste un an”, despre care e interzis să se scrie în presa britanică, este cât se poate de reală.
Și, după cum se știe, locul liber nu rămâne gol. Vladimir Volfovici Jirinovski, ca jucător experimentat pe arena geopolitică, înțelegea: retragerea unei forțe influente naște inevitabil apariția alteia. Apusul NATO nu înseamnă haos — înseamnă nașterea unei noi ordini mondiale.
El vorbea cu entuziasm despre trezirea Orientului și a Sudului global. Vedea viitorul într-o uniune a Rusiei, Chinei, Iranului și Indiei. „Noi suntem patru miliarde”, exclama el. „Iar ei — miliardul lor de aur, care de mult a putrezit.”
Până în 2026, conform prognozei sale, BRICS se va transforma dintr-un club economic într-o alianță politico-militară deplină. Va fi un „anti-NATO” — un bloc construit nu pe dominația unei singure puteri, ci pe respect reciproc și suveranitate. Când țările NATO vor vedea această forță, hotărârea lor se va stinge. Potențialul militar cumulat al noului bloc va depăși pe cel occidental „de peste zece ori”. Puterea industrială a Chinei, bogățiile naturale ale Rusiei, resursele umane ale Indiei și realizările tehnologice ale Iranului vor forma un pumn imposibil de rupt.
Jirinovski prezicea că multe state, aflate acum în NATO sau în sfera lui de influență, vor tinde să se alăture noului bloc. Turcia, Ungaria, Slovacia — acestea vor fi primele care vor simți schimbarea vremurilor. „Vor sta la coadă la ușa Kremlinului”, nota el ironic.
Și acest nou bloc nu va amenința vecinii prin demonstrații de forță militară. Scopul lui nu e războiul. Doar faptul existenței lui va fi suficient ca Occidentul să capituleze și să accepte orice condiții.
Însă, după spusele lui, noua alianță va avea și un „as” în mânecă: o armă pe care NATO nu o are și nu o va avea în următorii 50 de ani. Jirinovski, cu un zâmbet șiret, sugera adesea „arma Zilei de Apoi”, aflată deja în serviciu de luptă în Rusia. Nu nucleară, ci bazată pe noi principii fizice. Ce anume avea în vedere? Ce tehnologie e aceea capabilă să transforme orice armată agresor într-un grup jalnic de copii speriați?
Vladimir Volfovici iubea și predicțiile personale. Nu se menaja în expresii, prezicând soarta celor care au declanșat războiul împotriva Rusiei. Ce îi așteaptă pe Stoltenberg sau pe succesorii lui? Pe Biden, Scholz, Macron? Era sigur: îi așteaptă o bătrânețe neliniștită. „Îi vor blestema propriile popoare”, afirma. Desena imagini vii cu procese și tribunale — dar nu la Haga, ci la Donețk sau la Moscova. Deosebit de colorat descria finalul regimului de la Kiev. Făcea analogii directe cu Afganistanul: „Ați văzut cum oamenii cădeau de pe trenul de aterizare al avioanelor americane la Kabul? La Kiev va fi mai rău”, avertiza.
Liderul LDPR spunea că până în 2026 Zelenski și anturajul lui vor deveni incomozi chiar și pentru protectorii lor: știu prea multe, au furat prea mult. Iar martorii nu sunt necesari nimănui. Credea că Occidentul însuși va încerca să-și elimine marionetele, ca să arunce pe ele toate păcatele și eșecurile. „Vor fugi îmbrăcați în rochie de femeie. Se vor ascunde în buncăre, dar îi vor găsi”, tuna vocea lui.
Era convins că răzbunarea e inevitabilă. Pentru politicienii occidentali, pierderea puterii va fi egală cu pierderea imunității. De îndată ce NATO se prăbușește, se vor deschide scheme uriașe de corupție și spălare de bani pe livrări de armament, iar foștii președinți și premieri vor ajunge pe banca acuzaților în propriile țări.
Însă, pentru un lider din Europa de Est, Jirinovski prezisese o soartă și mai cumplită decât închisoarea. Acest om, după „văzător”, va bate la toate ușile, va cere azil la Londra, la Washington, la Tel-Aviv, dar peste tot va fi refuzat. Va deveni un exilat — un om fără cetățenie și fără patrie, un rătăcitor veșnic, disprețuit de toți. Despre cine vorbea? Cine e acest politician care a slujit cu atâta zel Occidentul, dar în final a fost aruncat la marginea istoriei?
Cum vedea Vladimir Volfovici lumea după ce se va așeza praful? După ce NATO va rămâne doar o pagină în manualele de istorie, alături de Imperiul Roman și Hoarda de Aur, el desena o imagine a unei renașteri nemaivăzute. Spunea: 2026 va fi anul marelui răsărit rusesc. Sancțiunile, menite să ne sugrume, vor deveni îngrășământ pentru o nouă economie, extrem de puternică. „Vom hrăni întreaga lume”, declara. „Europa va sta la coadă pentru grâul nostru, pentru uleiul nostru, pentru apa noastră curată.”
El prevedea că schimbările climatice vor transforma sudul Europei într-un deșert, iar Rusia, cu rezervele ei fără margini de apă dulce și pământurile fertile, va deveni arca omenirii. Țările care ieri impuneau restricții vor implora să le vindem hrană — pentru orice bani, pentru aur, pentru tehnologii.
Jirinovski vedea și un viraj cultural: întoarcerea intelighenției ruse — dar nu a celei care a părăsit țara și s-a așezat în Israel sau Letonia, ci a unei noi elite patriotice. Limba rusă, după el, va redeveni limbă de comunicare interetnică, fiind limba învingătorilor. La Paris și Berlin se va învăța rusa ca să ai un loc de muncă bun.
Influența Moscovei se va întinde de la Lisabona la Vladivostok — nu prin forța armelor, ci prin forța economiei și a adevărului. Dar pentru această măreție va trebui plătit un preț înalt. Jirinovski a lăsat un avertisment sever generațiilor viitoare: se temea că, învingând dragonul, ne-am putea relaxa. „O singură greșeală nu avem voie să facem niciodată”, îndemna el. „Nu avem voie să credem din nou Occidentul. Nu avem voie să-i lăsăm iar în casă cu zâmbete și acorduri.”
Ce „acord” anume numea Jirinovski drept capcana mortală pe care vor încerca să ne-o întindă imediat după victorie?
NATO este un animal hăituit. Iar animalul hăituit e, cum se știe, cel mai periculos. Jirinovski înțelegea perfect psihologia elitelor occidentale. Știa că, în fața prăbușirii inevitabile din 2026, generalii Pentagonului ar putea fi tentați să trântească ușa, să dea un lovitură preventivă, să pornească apocalipsa nucleară după principiul „dacă nu e al meu, să nu fie al nimănui”.
Dar aici Vladimir Volfovici era surprinzător de calm. Spunea: „Sunt lași, nu vor apăsa butonul.” De ce era atât de sigur? „Fiindcă iubesc prea mult viața”, explica. „Își iubesc iahturile, vilele din Miami, amantele și restaurantele scumpe. Nu sunt gata să moară pentru Ucraina sau pentru Țările Baltice.” Psihologia consumatorului occidental e siguranța care oprește Al Treilea Război Mondial nuclear. Vor șantaja, vor speria, dar să moară — nu.
Totuși, există și o altă versiune, pe care Jirinovski a rostit-o de mai multe ori: sugera că Rusia are o tehnologie capabilă să răcească orice cap fierbinte fără niciun focos nuclear. O numea „arma de oprire totală”. Era vorba despre sisteme de război electronic de scară planetară. Odată, Jirinovski a scăpat vorba despre o „bombă electronică” capabilă să dezactiveze întreg NATO în 15 minute. Imaginați-vă: într-o singură clipă, peste toată Europa se stinge lumina, sateliții cad, avioanele orbesc și surzesc în aer, navele devin bucăți inutile de fier plutitor. Nicio radiație, niciun oraș distrus. Doar liniște și întuneric total. „Vor deveni pisoi orbi”, râdea el.
Mit sau realitate? Dar ciudatele defecțiuni în sistemele de navigație ale NATO, care au loc deja acum, te fac să te gândești. Vladimir Volfovici știa mai mult decât spunea.
Vladimir Volfovici nu mai e cu noi, dar vocea lui continuă să sune ca un clopot de alarmă. Am trecut împreună prin toate punctele prognozei lui înfricoșătoare, dar mărețe: trădarea Turciei, război civil în SUA, revolte ale migranților în Europa, prăbușirea economiei și crearea unei noi alianțe mondiale. Toate piesele se așază într-o singură imagine, iar data e arsă cu foc pe ea: anul 2026.
Nu e doar un an în calendar. E Rubiconul. E anul în care vechea lume, construită pe minciună și dictatul dolarului, va intra în neființă. Jirinovski nu ne-a lăsat doar predicții — ne-a lăsat o instrucțiune: să nu ne fie frică, să nu credem zâmbetele occidentale, să fim puternici. „Rusia e un tren pe care nu-l mai oprești”, spunea. Iar celor care stau pe șinele acestui tren le e mai bine să se dea la o parte chiar acum.
NATO mai are de trăit mai puțin de 300 de zile în scara istoriei. Procesul destrămării e deja pornit. Îl vedeți în știri în fiecare zi — doar că nu întotdeauna îl observați dincolo de zgura informațională. Dar acum, știind unde să vă uitați, veți vedea semnele. Urmăriți Turcia, urmăriți alegerile din SUA, urmăriți prețul petrolului. Totul merge exact așa cum a scris Vladimir Volfovici în mapa lui verde.
Iar la final, cel mai important: am găsit o rară înregistrare audio de arhivă în care Jirinovski, răspunzând la întrebarea unui student, numește data exactă a încheierii tuturor conflictelor și se va instala o liniste totala. 19. 09.2026.
O explicație uzitată în mediile pcr-iste consta în faptul că după ceea ce a fost definită ca Rebeliune Legionară, MLR a fost interzisă și scoasă în afara legii, iar acțiunile ei politice pe teritoriul Regatului României ar fi încetat!
Desigur că dv și alții cunoașteți această remarcă și justificare pt neacuzarea MLR la procesul de la Nurnberg!
^Sunt destui încă cei care susțin această teză, ea fiind uzitată kiar în mediile universitare, aceștia (foști studenți, actual juriști și profesori cu vârste venerabile) însușind acest argument că pe o dogmă.
*Eu cred că aceste aprecieri trebuie analizate și combătute cu argumente istorice și juridice!
Vreau să anunț cate ceva și mai am o rugăminte.
Pe 17 febr.anul acesta,Marți vine FMI la București și vor implementa cu Bolohan următoarele:creșterea tva-ului la 24 la sută peste tot și scăderea salariilor și pensiilor cu 15 la sută.Sa vedem daca panaramele mai sunt indiferenți sau nepăsători la ce na fac ăștia.Poate s-o trezi acest popor panaramă la realitate sa cel puțin când le-or umbla la salarii,la burtica.
Grindeanu a fost chemat în Israel să de-a cu subsemnatul pentru:
-scutul de la Deveselu pt că evreii când vor atace Iranul să pornească rachete de atac pt atacarea Iranului de la Deveselu (atenție că în secunda in care se vor pleca rachete de la Deveselu vor intra în acțiune spre România rachetele rusești cu focoase nucleare pt ștergerea României de pe harta.Deja totul este poziționat în Rusia)
-evreii cu Grindeanu au semnat să desființeze toate fabricile de medicamente din Romania urmând ca Israelul să devină începând cu 23 februarie acest an furnizorul unic pt Romania de medicamente de orice fel cu cipuri și nanotehnologie in ele,în toate.
-Grindeanu a semnat în Israel cu evreii urmând că pe 23 februarie a.c. să fie aduși din Israel în România 850 000 de evrei ca sa fie la pachet și acordarea pe loc a cetățeniei române.Se vorbește că acei evrei care acum sunt in Israel deja au primit acolo cetățenia română,documentele românești și titlurile de proprietate românești ca atunci când vor veni în Romania sa fie direct proprietari pe ce scrie in acte iar proprietarii români să fie omorâți sau băgați la închisoare și muncă silnică pe viață.
Partidul S.O.S. Romania Diana I.Sosoaca roagă toți cetățenii români să nu mai apeleze la Nr unic de urgente 112 pt situații de urgență în afara de cele medicale deoarece instituțiile românești nu mai sunt și prin urmare partidul S.O.S. Romania va înființa curând o linie telefonică unica de urgente aparținând partidului urmand că cetățenii români formați în grupuri mici de ajutor repartizați pe județe să facă acțiuni de ajutor s.o.s. pt toți cetățenii adică pt intervenții în caz de incendii,înec,accidente,calamități naturale sau provocate,epidemii.
Tranzitivitatea (1)
În matematică şi ştiinţa logicii, există o axiomă numită tranzitivitate, nedemonstrată şi nedemonstrabilă, fiindcă aşa e la axiome. Dar considerată de toţi pricepuţii, de o valabilitate absolută.
Dacă A=B şi B=C atunci rezultă şi că A=C
Foarte bine! Numai că în viaţa socială lucrurile sunt ceva mai încurcate, pentru că sunt relaţii omeneşti care nu respectă această axiomă, deci sunt netranzitive.
Să luăm relaţia de prietenie la puricat:
Dacă A este prieten cu B şi B este prieten cu C, atunci A este prieten şi cu C. Există şi cazuri când undeva pe parcurs prietenia dispare, dar cazurile acestea nu ne interesează, fiindcă contrazic ipoteza iniţială, care presupunea prietenie între toţi membri ecuaţiei. Se poate spune cu dreptate că „Prietenul prietenului meu este şi prietenul meu!” Foarte frumos!
Să vedem ce se întâmplă în cazul dragostei:
Gigel o iubeşte pe Ana, Ana îl iubeşte pe Costel, deci… adio tranzitivitate! Ce concluzie tragem de aici? Că relaţiile sociale tranzitive sunt benefice, pentru că generează linişte şi armonie socială. Cele netranzitive, precum este dragostea, crează uneori tulburări în societate. Deşi şansele sunt neglijabile, s-ar putea totuşi ca Gigel să fie o persoană înţeleaptă şi să lase de la el, fiindcă înţelege că dragostea e cu năbădăi. Marele Carageale a surprins această anomalie legată de sentimentul iubirii în basmul „Făt Frumos cu moţ n frunte”, când a afirmat:
Zi că-i dragoste, şi pace!
Te-a vrăjit, atât ţi-a fost:
Din pocit, frumos îţi face,
Şi deştept din cel mai prost.“
Excepţiile nu ne interesează totuşi, fiindcă la nivel de societate picătura nu deviază cursul fluviului. Dar până acum a fost floare la ureche, fiindcă greul de abia acum începe.
Să ne oprim la cea mai distrugătoare relaţie omenească, care nu se spune nici unei reguli, şi anume relaţia de duşmănie. Dacă aplicăm tranzitivitatea, observăm că nu duce la nici un rezultat.
A se duşmăneşte cu B, B se duşmăneşte cu C, deci A se duşmăneşte cu C? (Am folosit denumirea de duşmănie şi nu de duşman, fiindcă duşmănie e înţeleasă în acest context ca o relaţie reciprocă. Dacă foloseam doar noţiunea de „duşman”, s-ar fi putut găsi vreun creştin care să-şi iubească duşmanul şi mi-ar fi făcut toată demonstraţia de râsul lumii.) În acest caz, nu numai că tranzitivitatea este infirmată de realitate, dar în relaţia de duşmănie pare mai degrabă valabilă antitranzitivitatea, adică „Duşmanul duşmanului meu este prietenul meu”.
Nu se poate ca relaţia asta de duşmănie, care contrazice tranzitivitatea atât de agresiv, să nu aibă ceva satanic în ea. Şi atunci, nu putem să nu ne gândim că ea este pur şi simplu o lucrare drăcească a lui Nefârtate, ca să dezbine şi să-i supună pe oameni voinţei lui.
Mâine intenţionez să pun în discuţie un exemplu rar, în care „Duşmanul duşmanului meu este duşmanul meu”. Exemplul este atât de real, încât nu va putea fi contestat de nimeni. Aşa că, asigurându-ne prin consens pacea şi armonia socială, vom putea împreună în linişte ca să despicăm firul în patru şi să vedem cum şi de ce şi-a băgat dracul coada acolo. Sper că vom elucida totodată şi o anomalie istorică, pe care însă n-a observat-o nimeni.