Mircea Vulcănescu 71 de ani de la trecerea dincolo…

Ioan

pop teodor:
Calendarul zilei 28 octombrie: 71 de ani de la moartea lui Mircea Vulcănescu, martirul nostru „erudit savant creștin, care a murit ca un adevărat martir”

Mircea Vulcănescu s-a născut pe 3 martie 1904, la București. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București.

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În urma satisfacerii stagiului militar a obținut gradul de sublocotenent.

În 1925 s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, de care se va despărți mai târziu. În cadrul anului universitar 1929 – 1930 a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti.

Începând cu 1931 a susținut comunicări în cadrul asociației culturale “Criterion”. A scris în ziarul “Cuvântul”, al lui Nae Ionescu, până la suspendarea publicației, în 1933.

A mai colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

În iarna lui 1927, a început colaborarea la Gândirea. A continuat să aibă o vie activitate în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferențiat în repetate rînduri. În octombrie 1928, a început să colaboreze la Cuvântu, unde va scrie pînă la suspendarea din 1933 a ziarului. În anul universitar 1929 – 1930, a fost asistent onorific la catedra profesorului D. Gusti. Apoi, profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, pînă în 1935. S-a despărțit de Anina Rădulescu-Pogoneanu.

Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice și texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferențiat cu diverse ocazii și a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română.

Pe 13 octombrie 1931 a ieșit în public asociația culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia Vulcănescu a susținut comunicări. A colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc,Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Totuși, a fost numit director al Datoriei Publice în același Minister al Finanțelor. În acei ani a călătorit mult pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziții importante în administrația națională: 1940 – 1941, director la Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie subsecretar de stat la Finanțe, pînă la 23 august 1944. În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Gusti. Regele Carol al II-lea și ulterior regele Mihai I i-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.
Aceasta este ,,militarea mea”. Pentru țară, totdeauna și oricând, si numai pentru ea, spre a se salva ce se mai putea salva din situațiile grele pe care nu eu le-am creat – Mircea Vulcănescu, fața Curții de Apel București la procesul din decembrie 1946 – ianuarie 1947

În iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor.

Între 1940 și 1941 a fost director al Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării Naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie numit Subsecretar de Stat la Ministerul Finanțelor.

După 23 august 1944 revine în funcția de șef al Datoriei Publice, unde a rămas pînă pe 30 august 1948, cînd a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, calificați drept „criminali de război”.

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit pînă în ianuarie 1948, cînd instanța a menținut pedeapsa din ’46.

„Și aș vrea să întreb: nu s-a găsit niciuna dintre aceste conștiințe, care să-și asume, fără gândul niciunui profit personal, sarcina, înalta și dureroasă, în același timp, de a înlatura de pe fruntea acestui ins de elită al spiritualității românești formula: “Deținutul criminal de război Vulcănescu Mircea?” Nu vă îngrijorează, nu vă cutremură această alaturare de cuvinte? Nu se va găsi nici de aici înainte?

Eu tot aștept un om al legii care să-și asume demersul unui recurs în anulare a sentinței de condamnare a lui Mircea Vulcănescu.

Altminteri, dacă vom continua să ne exterminăm elitele, vom renunța nu numai la istorie, vom renunța nu numai la ființa noastră, ci vom renunța pur și simplu să fim”, scria Dora Mezdrea, în Nae Ionescu și discipolii săi în arhiva Securității (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013. S-a găsit cineva, dar Justiția a respins cererea de reabilitare a filozofului.

Moartea și mesajul testamentar

A fost închis la Aiud, unde a ținut o serie de conferințe considerate subversive de către torționari, pentru a ridica moralul deținuților. Din această cauză a fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după cîteva ore. Vulcănescu s-a așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborît, salvîndu-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat cu limbă de moarte un îndemn cutremurător, cu adevărat demn de un mucenic: “Să nu ne răzbunați!”.

Trupul său a fost aruncat în groapa comună de la Aiud. În 2015, o dată cu adoptarea noii legi 217/2015, mai cunoscută și ca legea antilegionară, inițiatorii interzic cultul persoanelor găsite vinovate de crime de război, indiferent dacă procesele au fost politice sau nu. În această categorie se încadrează și Mircea Vulcănescu, conform Institutului Elie Wiesel. Chipul acestuia a fost interzis de pe niște tricouri puse la vânzare de către un magazin online.

Mircea Vulcănescu a fost propus, alături de alți mărturisitori creștini din perioada comunistă, pentru canonizare de către Biserica Ortodoxă Română.

În 2017, prin vocea purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu, Patriarhia Română îndemna la „cinstirea și cultivarea memoriei tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor creștine și naționale, între care se numără personalități autentice ale culturii și spiritualității românești precum Mircea Vulcănescu, Nicolae Steinhardt, membrii „Rugului Aprins”, precum Părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghius, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu și alții.

Cinstirea memoriei unor oameni credincioși care au ales sa sufere prigoana comunismului ateizant și agresiv dezlănțuit, oameni care fie și-au pierdut viața în urma torturii, fie au supraviețuit prin credință, stâlciți de chinurile inimaginabile îndurate in temnițele unui regim care a făcut in lume peste 100.000.000 de victime, este o datorie esențială într-o societate afectată azi de secularizare, de puținătatea reperelor morale și de ideologia neomarxismului cultural. Autentica istorie culturală românească nu poate face nicio clipă abstracție de un nume precum cel al lui Mircea Vulcănescu, erudit savant creștin, care a murit ca un adevărat martir”.

Scrierile lui Mircea Vulcănescu

Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)
În ceasul al 11-lea (1932)
Cele două Românii (1932)
Gospodăria țărănească și cooperația (1933)
Războiul pentru întregirea neamului (1938)
Înfățișarea socială a două județe (1938)
Dimensiunea românească a existenței (1943)

Calendar of the day 28 October: 71 years since the death of Mircea Vulcănescu, our martyr „Christian scholar, who died a true martyr”

Mircea Vulcănescu was born on 3 March 1904 in Bucharest. He graduated from primary school in the capital, from secondary school in Iași and Tecuci (he was a refugee during the German occupation), and from high school in Galați and Bucharest.

In 1921 he enrolled at the Faculty of Philosophy and Letters and the Faculty of Law in Bucharest. He was an outstanding member of the Association of Christian Students in Romania (ASCR) and after completing his military service he obtained the rank of second lieutenant.

In 1925 he married Anina Rădulescu-Pogoneanu, from whom he later separated. During the academic year 1929 – 1930 he was honorary assistant to Professor Dimitrie Gusti.

Since 1931 he has been a lecturer in the cultural association „Criterion”. He wrote for Nae Ionescu’s newspaper „Cuvântul” until the publication was suspended in 1933.

He also contributed to Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima ora, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior.

In the winter of 1927, he began collaborating with Gândirea. He continued to be active in cultural and religious circles in Paris, where he lectured on several occasions. In October 1928, he began to collaborate with Cuvântu, where he would write until the suspension of the newspaper in 1933. In the academic year 1929 – 1930, he was honorary assistant to Professor D. Gusti. Then, until 1935, he taught political economy and legal sciences at the School of Social Work. He separated from Anina Rădulescu-Pogoneanu.

On 27 April 1930 he married Margareta Ioana Niculescu, another former college classmate and high school teacher. In the meantime, he published articles on religious themes, philosophical essays and texts on political economy; he went on monographic campaigns organized by Professor D. Gusti; he lectured on various occasions and participated in the „Radio University” broadcast on the Romanian Radio.

On October 13, 1931, the cultural association „Criterion” was founded and Vulcănescu gave lectures at symposia. He contributed to Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima ora, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvîntul studențesc, Gînd românesc, Ideea Românească, Excelsior, often under a pseudonym. From June 1935, he held the position of Director General of Customs until September ’37, when he was dismissed after discovering the smuggling of drinks and cigarettes by Eduard Mirto, former Minister of Communications. However, he was appointed Director of Public Debt in the same Ministry of Finance. In those years he travelled extensively on behalf of the Romanian state interests in several European capitals. In the following years he also held important positions in the national administration: 1940 – 1941, director of the Autonomous House of Financing and Amortization and president of the Autonomous House of the National Defence Fund, and from 27 January 1941 he was undersecretary of state at the Ministry of Finance until 23 August 1944. During this period, he was honorary assistant to Professor Gusti’s Department of Sociology. King Charles II and later King Michael I awarded him distinctions and high national orders in recognition of his services to the Romanian state.
This is „my militancy”. For the country, always and at all times, and only for it, in order to save what could be saved from the difficult situations that I did not create – Mircea Vulcănescu, before the Bucharest Court of Appeal at the trial of December 1946 – January 1947

In June 1935, he held the post of Director General of Customs until September ’37, when he was dismissed after discovering the smuggling of drinks and cigarettes by Eduard Mirto, former Minister of Communications.
Between 1940 and 1941 he was director of the Autonomous House of Financing and Amortization and president of the Autonomous House of the National Defence Fund, and from 27 January 1941 he was appointed Undersecretary of State at the Ministry of Finance.

After 23 August 1944 he returned to the position of Head of the Public Debt, where he remained until 30 August 1948, when he was arrested in the second batch of former members of the Antonescu government, classified as „war criminals”.

On 9 October 1946 he was sentenced to eight years’ hard labour. His appeal was prolonged until January 1948, when the court upheld the 46 sentence.

„And I would like to ask: has not one of these consciences been found to assume, without any thought of personal profit, the task, lofty and painful at the same time, of removing from the forehead of this elite member of the Romanian spirituality the formula: „Prisoner war criminal Vulcănescu Mircea?” Doesn’t this combination of words worry you? Will it not be found from now on either?

I am still waiting for a man of the law to take the initiative of an appeal for the annulment of Mircea Vulcănescu’s sentence.

Otherwise, if we continue to exterminate our elites, we will give up not only history, we will give up not only our being, but we will simply give up being”, wrote Dora Mezdrea, in Nae Ionescu and his disciples in the Securitate archive (vol. 5). Mircea Vulcănescu, Ed. Eikon, 2013. Someone was found, but the Justice rejected the philosopher’s request for rehabilitation.

Death and the testamentary message

He was imprisoned in Aiud, where he gave a series of lectures considered subversive by the torturers, to raise the morale of the prisoners. For this reason he was isolated, along with 12 other men in his cell, in the huts of Section 1. There they were stripped naked and left in the bitter cold, with no beds or chairs to sit on. Exhausted, one of the prisoners fell off his feet after several hours. Vulcănescu sat on the cement as a mattress for the downed man, saving his life. But the philosopher died on 28 October 1952 of lung disease as a result of the inhuman treatment he was subjected to. He was 48 years old and left with his dying tongue a heartbreaking exhortation, truly worthy of a mucilic: „Do not avenge us!”.

His body was thrown into the mass grave at Aiud. In 2015, with the adoption of the new law 217/2015, also known as the anti-legion law, the initiators banned the cult of people found guilty of war crimes, regardless of whether the trials were political or not. Mircea Vulcănescu falls into this category, according to the Elie Wiesel Institute. His face has been banned from T-shirts offered for sale by an online shop.

Mircea Vulcănescu has been proposed for canonisation by the Romanian Orthodox Church, along with other Christian confessors from the Communist period.

In 2017, through the voice of spokesman Vasile Bănescu, the Romanian Patriarchate urged to „honor and cultivate the memory of all those who sacrificed themselves for the defense of Christian and national values, among whom are authentic personalities of Romanian culture and spirituality such as Mircea Vulcănescu, Nicolae Steinhardt, members of the „Burning Bush” such as Father Daniil Sandu Tudor, Father Benedict Ghius, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu and others.

Honouring the memory of faithful people who chose to suffer the torment of the atheistic and aggressive communism unleashed, people who either lost their lives as a result of torture or survived by faith, crushed by the unimaginable torments endured in the dungeons of a regime that claimed more than 100,000,000 victims worldwide, is an essential duty in a society affected today by secularisation, the paucity of moral standards and the ideology of cultural neo-Marxism.

Authentic Romanian cultural history can never disregard a name like that of Mircea Vulcănescu, a Christian scholar who died a true martyr”.

Mircea Vulcănescu’s writings
Theory and sociology of economic life. Prolegomena to the study of the economic morphology of a village (1932)
In the 11th hour (1932)
The Two Romanias (1932)
The peasant household and cooperation (1933)
The War for the Reunification of the Nation (1938)
The Social Appearance of Two Counties (1938)
The Romanian Dimension of Existence (1943)