ROMÂNISMUL ŞI COMPLEXELE DE

INFERIORITATE

CINEVA a spus că problema evreiască nu va putea fi soluţio-
nară favorabil pentru evrei decît de un stat naţional.

Afirmaţia aceasta e mai puţin paradoxală decît pare la prima

vedere. Un stat naţional nu suferă de nici un complex de inferiori-
tate. Un stat naţional ar trebui să reprezinte un popor consolidat,

o naţiune bine crescută. Complexele de inferioritate — printre

care se numără şi anumite aspecte ale problemei evreeşti — sînt

provocate mai ales de „crizele de creştere”. O naţiune trece prin

asemenea crize de creştere, aşa cum trece şi un individ. Com-
plexele de inferioritate, însă, ar putea rămîne aşa cum rămîn

şi individului, după anumite crize de creştere. Am putea, adică,

să ne trezim o dată cu această gravă obsesie: că noi, românii,

sîntem un popor slab, inferior, care trebuie ajutat, susţinut de

fel de fel de legi etc. Asemenea obsesii, numite complexe de infe-
rioritate, se cunosc destule din istorie; bunăoară, indienii sau

evreii. Aceştia din urmă, pe bună dreptate, suferă cele mai tragice

complexe de inferioritate. Fiecare cunoaşte din propria-i expe-
rienţă cit de sensibili sînt evreii adevăraţi, cît de orgolioşi, de

intransigenţi (intransigenţa aceasta iudaică, atît de frumoasă

în realizările spirituale, este în viaţa de toate zilele o manifestare

a complexelor de inferioritate; un om cu adevărat puternic şi

sigur pe sine nu e intransigent).

Ştiţi cît e de greu să fii obiectiv faţă de un evreu inteligent.

Omul suferă la orice aluzie, la orice bănuială; i se pare mereu că

se află în faţa unui antisemit, şi se arată întotdeauna pregătit

pentru o nouă persecuţie. Astfel e făcută istoria neamului lui

Isiail, şi aşa funcţionează spiritul defensiv iudaic. Trebuie să

privim lucrurile aşa cum sînt. Complexele de inferioritate iudaice

au fost provocate mai ales de istoria lumii creştine.

Nu înţeleg, însă, de ce trebuie să ne grăbim să avem şi noi

complexele noastre de inferioritate. Nu ne sileşte nimeni la asta.

Statul românesc e un stat tînăr, şi încrederea în el însuşi a fost

pînă acum nezdruncinată. Atît de nezdruncinată încît am făcut

războiul convinşi că românul are şapte inimi în pieptu-i de aramă.

84

PROFETISM ROMÂNESC – ROMÂNIA ÎN ETERNITATE

 

S-au găsit deştepţi care au glumit cu haz pe această încredere

oarbă în destinul nostru. Dar nu e lucru de glumă. Românul

crede în el însuşi; România crede în misiunea ei istorică. Asta

e o tărie pe care nimeni nu ne-o poate lua. Viaţa politică, oro-
rile politicii noastre se ţes pe deasupra rosturilor autentic româ­

neşti. România politică e o ţară slabă şi slăbită. România ade-
vărată, istorică, n-are nimic de-a face cu aceste slăbiciuni. Ea

este; înainte de toate este. Nici un duşman, nici o înfrîngere,

nu va putea suprima certitudinea aceasta în propria noastră

existentă si misiune istorică.

Nu sîntem intransigenţi, pentru că nu ne simţim inferioii.

Toleranţa noastră „proverbială” este o tărie, nu o slăbiciune.

Toleranţa se numea pe vremuri, în timpul barbaiilor şi al descăle-
cătorilor, putere de asimilai e. Nici o ţară din Europa nu a asimilat

cu mai multă frenezie elemente etnice eterogene, cum am asimilat

noi, de la 600 după Christos pînă la sfîrşitul secolului XIX. Intr-altă

ţară, amestecul acesta de rase şi neamuri ar fi creat un popor

cenuşiu. La noi, rezultatul a fost poporul românesc. Aceasta e o

mîndrie pe care nu ştiu dacă o pot avea multe ţări. Energia latentă

a românismului — de a asimila, de a configura, de a crea forme

specifice — a fost pusă la încercare 13 veacuri. Nu înţeleg de ce

ne-am îndoi de ea tocmai acum. Nu am obosit încă. Dimpotrivă,

toate semnele arată spre noi.

Cine vrea să se asimileze, e bine venit. Cine nu, e liber să-şi

păstreze nevoile şi neamul. Nu înţeleg de ce ţipăm: primejdie!

Unde e primejdia? Că sînt minoritari prea mulţi la posturile

de comandă? li vom scoate prin concurenţă, prin propriile noastre

forţe, prin legi de administraţie la nevoie — dar de aici şi pînă

Ia primejduirea „românismului” mai e cale lungă. Cum am putea

noi crede că un neam ofensiv şi creator ca neamul românesc poate fi

primejduit de cineva? Numai gîndul acesta eumilitor. Numaiideea

ca trebuie să luăm „măsuri de pază”. Nu-şi dă nimeni seama că

taiia românismului stă tocmai în dispreţuirea oricăror măsuri de

pază?

Să încercăm să privim lucrurile istoric, nu politic. Şi istoric,

nu ne poate fi teamă de nimic. Atît timp cît energiile creatoare

româneşti n-au secat, nu ne pasă. Evreii au dreptul să se agite,

Pentru că destinul lor e să-şi demonstreze existenţa prin cele mai

tragice eforturi omeneşti. Ei se pot considera persecutaţi, pentru

că asta îi ajută să supravieţuiască. Noi nu avem nevoie de sti-

mulente ca să supravieţuim. Noi nu avem nevoie de intransigenţă

şi intoleranţă, vicii străine structurii noastre. „Românismul”

n-are nici un rost creator în politică. El există în istorie, şi asta

e de ajuns.

5 mai 1935