Mircea Eliade, despre Mircea Vulcănescu: „Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezător.”

2023-12-09T15:20:47+02:009 decembrie 2023|Doctrină naţionalistă, Legionarii în eternitate|

Mircea Eliade, despre Mircea Vulcănescu: „Când au venit încercările, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezător.”

Mircea Eliade, despre Mircea Vulcănescu: „Când au venit incercarile, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezator; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a ramas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturiseasca cu aceeaşi senină fermitate credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amanuntul, aici sau altădată, viaţa pe care a trait-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii, ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totala i-a fost victoria. Victorie impotriva calailor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii. Pentru că ştim cum a murit! lar ultimul lui mesaj în temniţă, adresat fiecaruia din noi, a fost acesta: «Să nu ne răzbunaţi!»…”
(Chicago, nov. 1961)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top