Mirabundă cu Lucian Iancu
14 august 2020|Doctrină naţionalistă
Mirabundă cu Lucian Iancu

Marele Lucian Iancu, zis Lulă, actor și erou deopotrivă, a fost personajul principal al unei mirabunde ne-pereche.
Ce este mirabunda? Este un cuvînt pe care încerc să-l introduc în limba română pentru a denumi acele coincidențe din viața noastră care nu sunt chiar întâmplătoare, ci poartă pecetea discretă, dar și evidentă, a ceea ce popular se numește „mâna lui Dumnezeu”! Mirabunda este o întâmplare care stârnește mirarea noastră, nu are nicio explicație logică, este o coincidență uimitoare. Iar coincidența, spunea Einstein, este felul în care Dumnezeu intervine în viața noastră, transformând viața în literatură, adaug eu.
De unde și zicătoarea „viața bate literatura”!…
În trilogia Șeitanii am un capitol dedicat unor mirabunde pentru care garantez, le-am pățit eu însumi și le mărturisesc cu smerenia cuvenită. Pe acest site am publicat cu puțin în urmă mirabunda din viața colegului meu de școală Liviu Coșoveanu. A se citi, vă sfătuiesc.
Care-i povestea cu Lucian Iancu?
Foarte pe scurt, prin anii 70, dacă nu mă înșel, Lucian Iancu a jucat în filmul Dreptate în lanțuri rolul unui judecător, care trebuia să se pronunțe într-un proces care l-avea drept inculpat pe un haiduc, haiducul Pantelimon, interpretat în film de Ovidiu Moldovan. Scena cu Lucian Iancu judecător s-a filmat la Tribunalul mare, de pe cheiul Gârlei.
După câțiva ani, în 1985 sau 86 Lucian Iancu revine exact în aceeași sală – repet: revine în aceeași sală a marelui Tribunal, dar nu într-un film de ficțiune, ci într-un proces adevărat real, iar Lulă, Lucian Iancu, intră în sala de judecată cu lanțuri la picioare și la mâini, lanțuri adevărate, așa cum de adevăratelea era și pledoaria procurorului care cerea menținerea condamnării dată de prima instanță, la Constanța…
Da! Condamnarea la 20 de ani de muncă silnică…
Așadar, ce coincidență teribilă a trăit actorul Lucian Iancu!…
Povestea acestei condamnări are mai multe episoade, parțial povestite de mine cu ani în urmă, dar abia acum îmi dau seama că este vorba de o poveste care merită să ajungă la cunoștința publicului românesc cu toate detaliile.
Drept care voi reveni!

Ion Coja