Citez dintr-un text publicat pe site-ul ioncoja.ro în urmă cu ceva timp:

„Miron Scorobete și Harry Brauner, într-o mirabundă…
17 martie 2019|Doctrină naţionalistă, Textele altora

Miron Scorobete
10 martie 2016 ·

Mais où sont…

Şeitanii, palpitanta trilogie a lui Ion Coja, are o capacitate care ţine de paranormal: narează „mirabunde” (nume creat pentru situaţii imposibil de petrecut în realitate, dar care, totuşi, au loc) nu numai păţite de autor ci şi pe cele ale cititorilor, de care autorul nu avea cum să aibă ştire.”

Apelez la definiția propusă de Miron Scorobete pentru cuvîntul MIRABUNDĂ, pus în circulație de subsemnatul: „situații imposibil de petrecut în realitate, dar care, totuși, au avut loc”.

În trilogia Șeitanii dezvolt chiar o teorie a mirabundelor, a coincidențelor care nu pot fi acceptate/explicate decât ca intervenții ale divinității în viața noastră. Exemplul cel mai convingător MIRABUNDA DE LA VOROBIEV, publicată de mai multe ori pe acest site. Asemenea coincidențe maică-mea le comenta ca fiind „mâna Domnului”, care nu putea lăsa nepedepsită mârșăvia cuiva, a unei persoane din anturajul familiei, bunăoară. Ipoteza mea este următoarea: de la aceste mirabunde a pornit literatura scrisă de oameni, de oameni dotați cu capacitatea de a se minuna de producerea acestor Coincidențe, a acestor mirabunde. Literatura se face în majoritatea cazurilor pe seama unor coincidențe imaginate de scriitori. De aceea consemnăm cu satisfacție situațiile când „viața bate filmul, bate literatura”!

În DON QUIJOTE Cervantes părăsește firul epic imaginat de el pentru a relata câteva mirabunde a căror faimă circula printre contemporanii săi. Cervantes nu le pune pe seama Domnului, dar sensibilitatea sa, instinctul său, genialitatea sa îl constrâng să le dea atenție. Să le consemneze!

Ce urmărește intervenția divină?

Răspunsul pe care îl putem propune la această întrebare este prea complex și îl lăsăm pentru data viitoare, când voi veni cu volumul în pregătire CARTEA CU MIRABUNDE. Firește, va fi un răspuns amplu, dar fatal incomplet, pus însă în dezbatere publică.

Până atunci ofer onor publicului cititor o mirabundă petrecută cu fratele meu AUREL, în urmă cu câteva decenii. La vremea respectivă nu aveam niciun gând pentru ideea de mirabundă. Povestea, așa cum a relatat-o în familie AUREL, ne-a amuzat și aproape că am uitat-o. Mi-am amintit de ea deunăzi și mi se pare interesantă motivația pe care am dat-o acum intervenției divine: Domnul Dumnezeul nostru s-a amuzat să producă coincidența, mirabunda cu AUREL COJA. Iat-o:

La un moment dat, prin anii 70, Aurel Coja este convocat pe linie militară să participe ca medic la o aplicație militară undeva în Dobrogea, în zona Hârșova. Se prezintă cu mașina și apelează la primarul comunei să-i recomande o gospodărie mai serioasă în a cărui ogradă să-și lase mașina în păstrare în perioada când vă funcționa ca medic militar la aplicația respectivă. Se prezintă fratele meu la adresa indicată, intră în vorbă cu gazda și îi explică cu ce ocazie pe la dumnealor. Îi spune femeii și cine este, că taică-su era originar din partea locului, din satul Cartalu, Vulturul. La care biata femeie se repede la frate-meu și-l îmbrățișează exclamând: Dumneata trebuia să fii fiul meu!

Reconstituită cu ce știa maică-mea de la taică-meu, povestea era următoarea: taică-meu o curtase pe domnișoara de atunci și chiar îi propusese „s-o fure”, să fugă de acasă, ceea ce nu fu cu putință, fata mai avea ceva de lucru la trusoul fără de care nu era de conceput să te măriți la vremea aceea, în interbelicul românesc.

Eh, mă îtreb și vă întreb, ce l-a făcut pe Doamne-Doamne să aranjeze această întâlnire de pomină? Descopăr astfel – părerea mea, teoria mea!, că lui Dumnezeu îi cam place să se joace, să potrivească unele coincidențe numai și numai pentru a se amuza, a se distra. Un Doamne-Doamne jovial, pus pe șotii. „Dimensiunea” această a divinității este binevenită în încercarea noastră de a înțelege lumea în care trăim, factorii care ne scriu povestea vieții noastre. Construim astfel un portret complex al divinității, un portret i-aș zice „mai uman”!