.

.

Minoritari antiromâni, Mișcarea Legionară și completarea Ordonanței 31/2002

De curând a fost promulgată de președintele minoritar al României, Klaus Johannis,

Legea 217/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență 31/2002,

transformată în Legea 107/2006. Legea nu a avut avizul S.R.I. și nici al comisiilor de

specialitate ale Parlamentului. Legea nu a fost supusă dezbaterii publice și s-a adoptat la

sfârșitul sesiunii parlamentare, opiniei publice distrăgându-i-se atenția prin mediatizarea

excesivă a conflictului președinte-prim-ministru, a celui din interiorul PSD și a altor

mărunțișuri din viața socială, într-o perioadă dominată de caniculă și de preocuparea

românilor privitoare la concedii. Cu alte cuvinte, legea aceasta a fost promovată „pe șest”,

hoțește/mișelește, agravând poliția politică și cenzura din societatea românească, în același

timp lovind în simboluri ale spiritului național românesc, care este un nucleu sensibil al

națiunii române. Spiritul național românesc se valențează în timp, prin acumulări care se fac

în momente istorice importante. Spiritul național românesc este cel mai puternic vizat de către

acaparatorii străini și minoritari ai României. De aceea, consider că este important să rog

cititorii să zăbovească și să acorde atenție celor la care ne vom referi mai jos.

Faptul că Ordonanța 31/2002 este una nedemocratică și antiromânească este un adevăr

care a fost probat în repetate rânduri în spațiul public. Și eu m-am referit la ea, de mai multe

ori. La timpul potrivit, cea mai elocventă argumentație împotriva Ordonanței 31/2002,

emanată de evrei și promovată tot de un minoritar, prim-ministrul Adrian Năstase (țigan), mi

s-a părut cea a greu egalabilului istoric și patriot român, istoricul Gheorghe Buzatu, pe atunci

vicepreședinte al Senatului României. Ordonanța a fost respinsă de Parlamentul României și

cu asta ar fi trebuit să fie gata orice fel de continuare a discuțiilor. Dar nu a fost așa. România

trebuia să fie îngenunchiată, înainte de a fi culcată la pământ, întoarsă cu fața în sus și ținută

cu piciorul pe gât. Ca urmare, prin șiretlicuri pe care ca istoric le-am identificat adeseori în

atitudinile judeo-bolșevice de după al doilea război mondial și de după lovitura de stat de la

22 decembrie 1989, ca și în timpul actualei conduceri de către minoritari a României, același

A. Năstase, împreună cu șeful statului de atunci, minoritarul etnic Ion Ilici Iliescu (25%

evreu-50% țigan-25% român), au găsit formula de a încălca democrația fals trâmbițată timp

de 25 de ani. Astfel, în anul următor, 2003, liderii FSN, aripa PDSR, au organizat un

referendum pentru modificarea Constituției României, în care, printre alte prevederi care au

afectat ființa națională (dreptul străinilor de a cumpăra pământul României, desființarea

serviciului militar obligatoriu etc.), la care nu am să mă refer, au introdus și adoptarea tacită,

ca modalitate de promovare a intereselor, chiar dacă reprezentanții poporului nu le vor

accepta în viitor. După stagiul petrecut la sertar, Ordonanța 31/2002 a fost adoptată tacit de

Parlament și transformată în lege, în anul 2006.

În 2005, în baza acestui „act normativ” am avut onoarea să fiu acționat în justiție, atât

de Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, cea mai înaltă agenție de poliție

ideologică a evreimii mondiale, cât și de Federația Comunităților Evreiești din România. Eu

cred că ura cu care m-au tratat pe mine în numeroasele articole din ziare, de la posturile de

radio Vocea Americii, Europa Liberă, BBC și Radio France International, toate aflate sub

influență(/control) evreiască, ca și în memoriile evreiești împotriva mea, adresate autorităților

române (ale Ministerului Justiției, Ministerului Învățământului, Guvernului, Ministerului

Culturii, Consiliului Județean Sibiu, Prefecturii Sibiu, Primăriei Sibiu, Universității „Lucian

Blaga” din Sibiu), nu este doar ura mai marilor evrei împotriva mea, respectiv a unei

persoane/un profesor și împotriva adevărurilor probate științific pe care le-am afirmat în

articolul Impactul problematicii Holocaustului asupra României contemporane şi aspecte ale

relaţiilor dintre români şi evrei, articol publicat în „Transilvania”, serie nouă, Anul XXXIV

(CX), nr. 3/2005 și în alte articole, pe care l-au invocat în plângerea penală făcută. Eu am

simțit și, după îndelungi reflecții, am identificat o ură a denigratorilor mei evrei împotriva

românilor și naționalismului românesc, cel care, de-a lungul istoriei, a identificat mereu

abuzurile făcute de evrei, pe parcursul îndelungatelor lor eforturi pentru acapararea României.

Această acaparare a României este astăzi o realitate pe care, în anul 2007, a recunoscut-o

chiar și președintele Israelului, Shimon Peres, care a vorbit public despre „cumpărarea

României” de către evrei. Faptul că atât Parchetul, cât și instanța de judecată care a judecat

plângerea evreilor împotriva rezoluțiilor Parchetului favorabile mie, cât și Guvernul

României, care, prin CNCD, le-a respins de asemenea plângerea, nu i-a descurajat să-și

continue activitatea de intimidare a oricărui cercetător/investigator/jurnalist/profesor/etc., care

ar mai fi dispus să conteste exagerările, uneori de-a dreptul obraznice, ale unor evrei privitor

la diverse momente din istoria României.

Anul acesta, 2015, România este deja în poziția „căzut pe spate” și minoritarii dețin

funcții cheie în conducerea României: Președinția (prin Klaus Johannis), serviciile de

informații (prin Edouard Hellwig, Mihai Răzvan Ungureanu, Silviu Predoiu), Guvernul (prin

Victor Ponta, nume real, Naumovici), Ministerul de Externe (prin Bogdan Aurescu),

Ministerul de Finanțe (prin Orlando Teodorovici) etc. Cred că enumerația de mai sus este

suficientă și o putem opri, chiar dacă lista este mult mai lungă.

Românii sunt trimiși în derizoriu și puși „sub papuc”. Astfel, bogățiile și afacerile

României pot fi furate/jefuite în liniște, iar majoritatea este supusă minorității, ca nu cumva să

se mai nască și să se mai poată ridica lideri ca Ionel Brătianu, ca Ion Antonescu, sau ca

Nicolae Ceaușescu, în timpul cărora România era a românilor, iar minoritarii se bucurau de

aceleași drepturi cu românii, fără a avea și dreptul de „a-i încăleca” și de a susține colonizarea

României de către puteri străine.

În 22 decembrie 1989, a avut loc debarcarea românilor de la conducerea țării lor și

înlocuirea lor cu minoritari, dintre care au fost desemnați de către marii planificatori ai

evenimentelor și cei mai puternici și influenți conducători ai României: evreo-româno-țiganul

Ion Ilici Iliescu, evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), țiganul Nicolae Militaru (Lepădat),

evreul Petre Roman (Piotr Neulander) și ungurul Virgil Măgureanu (Imré Asztalos). Pe lângă

acest nucleu al celor mai puternici conducători ai țării, au mai fost aduși doi evrei în funcții

foarte importante: Alexandru Bîrlădeanu și Dan Marțian, președinții Senatului și al Camerei

Deputaților din parlamentul României. Era al doilea descălecat judeo-ungaro-țigănesc, după

cel de după al doilea război mondial. De primul descălecat judeo-bolșevic am scăpat, prin

eforturile aripii naționaliste românești din Partidul Comunist, în frunte cu Gheorghiu-Dej și

Ceaușescu. De cei de acuma, nu știu dacă mai putem scăpa curând. Acești șapte „emanați” din

decembrie 1989, menționați mai sus, aveau în mâna lor toată puterea din România. Ei au

trecut imediat la a-i pune pe români „cap în cap”. Sunt multe exemple, dar eu menționez doar

mineriadele când minerii români au fost ridicați împotriva românilor care contestau noua

conducere minoritară a României. Lista minoritarilor care s-au ridicat imediat după acele

evenimente la suprafața vizibilă a conducerii României este impresionantă. Fie că erau evrei

și țigani ascunși, fie că erau unguri la vedere, fie că erau evrei deghizați în unguri sau români,

minoritarii erau într-un număr important în pozițiile de decizie, număr care nu se justifică

procentual.

Alături de ei înșiși, minoritarii și-au ales și și-au alăturat la putere jidoviți și oportuniști

români, fripturiști interesați doar de îmbogățire și de „trai pe vătrai” pe seama îngenunchierii

majorității românești. Toți au fost aleși bob cu bob, cu multă grijă ca toți să fie susținători ai

„sistemului ticăloșit” (T. Băsescu). În armată, poliție, servicii au fost ridicați mulți dintre cei

care figurau în diverse dosare ale „revoluției” și, dacă nu respectau regula jocului murdar,

puteau fi imediat compromiși. De altfel, în toată viața social-politică se promovează oamenii

pe criteriul de a fi șantajabili și a putea fi, la nevoie sau la ordin extern, imediat înlăturați. Un

exemplu care va rămâne „de manual” este cel al ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov. Cu opt

ani în urmă, ca primar al Slatinei, a luat mită două milioane de euro. SRI a știut și a tăcut opt

ani. SRI i-a dat aviz să ocupe funcția de ministru de Finanțe. Fără avizul SRI, în România,

nimeni nu poate ocupa nici o funcție. Butada „indiferent cine este la putere, conduc

serviciile”, este în funcțiune. (Săracii proștii din decembrie 1989 care strigau din toți bojocii

„Jos Securitatea!!!”) Românul Vâlcov a fost apreciat de foarte mulți finanțiști ca fiind cel mai

bun ministru de Finanțe de după 1990. Ajuns în această funcție a concluzionat că acordul

României cu Fondul Monetar Internațional este păgubos pentru țară și a refuzat să-l înnoiască,

atât în toamna anului 2014, cât și în februarie 2015. Nu numai că a fost imediat destituit, dar a

fost și băgat la închisoare pentru fapta de cu opt ani în urmă… De ce i-o fi dat SRI (serviciu

din componența Comunității Informative a NATO, comunitate condusă de la Washington)

avizul să ocupe funcția de ministru? De ce nu l-au închis de cum au știut că a luat mita? Oare,

l-ar fi iertat de fapta sa dacă semna acordul României cu FMI? Eu cred că „Da!” Da, spun eu,

l-ar fi iertat și ar fi folosit informația împotriva lui la următorul eventual gest de independență.

Lupta anti-corupție, pe care eu am susținut-o și aș continua să o susțin dacă ar fi corectă

și nu ar urmări și represiunea împotriva românismului. Lupta anticorupție are și o componentă

de poliție politică în sprijinirea stăpânirii politice străine a României și în înlocuirea unor

oameni de afaceri români, cu oameni de afaceri străini, majoritatea evrei. Aș da două exemple

din orașul meu natal, Sibiu, cele ale oamenilor de afaceri români Ilie Carabulea și Ilie Vonica.

Ei au fost amândoi unii dintre cei mai bogați oameni din Transilvania, având unele din cele

mai prospere și funcționale afaceri. După ani de zile în care cei doi au fost sub presiune pentru

a-și înstrăina unele afaceri (Banca „Carpatica”, respectiv Grupul „Polisano”), primul a ajuns

la închisoare și își vinde o mare parte din acțiunile de la bancă, iar al doilea s-a sinucis (!?).

Banca „Carpatica”, singura bancă privată cu capital majoritar românesc, a fost vândută unui

grup străin, iar un mare procent din acțiunile Grupului „Polisano” sunt în curs de a fi vândute

de d-na Dana Vonica tot unor evrei, de peste Atlantic.

Nu, stimați cititori, în rândurile de mai sus nu am divagat. Ordonanța 31/2002 și

problematica atinsă foarte, foarte pe scurt, mai sus, se leagă într-un tot unitar care se numește

„Acapararea României de către străini/evrei”! Metru cu metru, pas cu pas. Din punctul meu

de vedere, apartenența României la structurile euro-atlantice este cu totul altceva decât s-a

promis românilor, când erau chemați la lanț. Europa unită a unor state suverane și egale în

drepturi, democratice, civilizate, umane etc. s-a transformat într-un odios sistem colonial, cel

care a impus și regimul politic antinațional/antiromânesc, regim susținut cu complicitatea

mizerabilă a minorităților naționale din România, care, așa cum am arătat și într-una din

cărțile mele, reprezintă un grav factor de risc pentru securitatea etniei române și pentru

stabilitatea viitoare a statului național unitar românesc.

După 25 de ani de regim judeo-capitalist, după ce minoritarii și-au atins un număr

impresionant de drepturi/obiective strategice istorice, după ce am fost „puși în rând”, în

NATO și în UE, după ce Condolleazza Rice ne-a declarat cei mai buni din Europa în privința

drepturilor acordate minorităților (alte state-colonii nu au renunțat la controlul societății de

către majoritari), după ce, pe măsură ce am dat străinilor băncile, asigurările, peste 25% din

pământ (deocamdată), gazele și petrolul (tot), aur, distribuția energiei, cimentul, pădurile etc.,

am fost lăudați și declarați „democrații democraților”. Cu toate acestea, jandarmii noștri

politici, ne-au impus încă vreo 10 articole de completare a Ordonanței 31/2002. De ce mai

erau necesare aceste articole? Mai trebuie oare răsucit cuțitul în rană? Nu le ajungea

antiromânilor legislația existentă? Trebuie oare ca această mizerie antiromânească să

continue? Răspunsul la toate aceste întrebări și la multe altele de același fel pe care nu le-am

mai formulat este categoric: „Da!” Ceea ce mie mi se pare cel mai trist este că străinii/evreii

și-au găsit jidoviții din rândul nostru, al etnicilor români. Astfel, documentul emanat de poliția

politică evreiască, prin A. Florian, director al Institutului „Elie Wiesell”, a fost votat în

unanimitate în Parlamentul României!!! Este uimitor până unde a mers

slugărnicia/nemernicia/oportunismul/lipsa minimului respect pentru valorile democrației și ale

românismului.

Aproape 600 de oameni s-au îndreptat spre urnă, cu inconștiență/rea voință/rea

credință/prostie/indolență/nesimțire și, precum o turmă, au votat cu toții la fel, împotriva

nucleului vital al istoriei românilor. Au agresat istoria, regina științelor umaniste, de care nu

au habar! Mă bucur că în acea turmă am avut un singur fost amic… Am și un fost student,

senator(!) de Vâlcea. Toată viața am să regret nota 5 pe care i-am dat-o cu mulți ani în urmă

(după ce l-am picat de mai multe ori), după multe și mari intervenții, notă în baza căreia a

terminat facultatea, putând și el să spună că are studii „superioare” și să ajungă senator. O

nulitate! Sunt foarte vinovat și mi-am jurat mie însumi să nu mai fac așa ceva. Nulitățile

trebuie lăsate la nulități, gunoaiele la coșul de gunoi, iar valorile ar trebui să fie promovate și

îngrijite ca niște bibelouri. Revenind la parlamentarii care au votat legea, afirm cu tărie: halal

reprezentanți, halal români! Sunt demni de tot disprețul. Din punctul meu de vedere, această

unanimitate din „parlament” poate fi considerată ca fiind falimentul deplin al sistemului

politic aflat la putere în România de astăzi. Din punctul meu de vedere, pentru românism, este

greu să se poată face mai mult rău, din punct de vedere al ideologiei naționale. Sunt foarte

supărat.

Ordonanța 31/2002 actualizată menționează că „prin persoană vinovată de săvârşirea

unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de

către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit

legii…” În art. 6 modificat, alin. (2), se menționează că se iau în considerare toate sentințele

pronunțate de tribunalele înființate și legal recunoscute de statul român. Prin această

formulare perfidă, sunt recunoscute toate procesele „Tribunalului Poporului”, instituția

regimului judeo-bolșevic care a trimis elitele naționale românești în gulagul pe care l-a creat.

Deci, judecând de la simplu la complex, putem concluziona, fără putință de tăgadă, că judeii

și alți minoritari sau străini de țară, din conducerea zonei de influență de care aparținem în

acest moment istoric, nefericit pentru românism, sunt, de fapt, continuatorii judeo-bolșevicilor

care au controlat cu maximă autoritate România postbelică. Chiar și conducătorii țării de etnie

română, de până în anii 1956-1958-1960, puțini la număr, raportat la procentul majorității

naționale românești, au fost parte a regimului impus de bolșevicii judei, tartorii comunismului

internațional și românesc, criminalii elitelor românești. Influența lor până astăzi împiedică

orice tentativă de promovare a unui proces real al comunismului, din perioada gulagului.

Ordonanța proclamă că „prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de

stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi

colaboratorii săi din perioada 1933–1945”. Este o definiție de ei inventată, respectiv

reformulată, pentru a putea răspunde dorințelor judeilor de represiune politică în România

actualmente supusă lor, holocaust însemnând, de fapt. altceva, foarte diferit în înțeles. Nu mai

insist, pentru că acei judei știu prea bine că am dreptate, iar celor care nu știu, dar susțin

această făcătură, nu le mai dau meditații. La art. 2 lit. e) definiția holocaustului este

completată cu mențiunea că prin holocaust trebuie să înțelegem și persecuțiile împotriva

țiganilor. Asimilarea persecuțiilor cu holocaustul este ceva inacceptabil, chiar grotesc.

La art. 6 alin. (1), este învederată „minimalizarea în mod evident” a persecuțiilor

evreilor. Deci, nu avem voie nici să contestăm dimensiunea fenomenelor, exagerările

evidente, cum ar fi cifrele evreilor omorâți de români, care, în unele cazuri au fost exagerate

până la depășirea cifrei totale a evreilor trăitori în România, la un moment dat. Românilor li se

bagă un pumn negru și murdar în gură și trebuie să tacă. Aici am fost aduși, după 25 de ani de

„libertate”.

Noile adăugiri făcute Ordonanței 31/2002, încep cu articolul 1 în care, pe lângă vechile

interdicții, sunt menționate ca fiind interzise simbolurile legionare. Această legiferare este un

abuz împotriva istoriei României și cred că trebuie să-mi explic afirmația, dacă acest lucru

este posibil în cele doar câteva rânduri care urmează.

Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională românească, apărută cu aprox. nouă

decenii în urmă, care, ca orice problemă de istorie, trebuie privită exclusiv științific și nu

politic. După aproape 100 de ani, Mișcarea Legionară este o problemă a istoricilor și numai a

lor. Pentru înțelegerea ei nu este nevoie de legi represive și de cenzură, așa cum ne impun

stăpânii noștri judeo-capitaliști. În domeniul istoriei României, istoricii sunt cei care trebuie

ascultați de societatea românească, tot așa cum în domeniul medical îi ascultăm pe medici, în

artă pe artiști, în drept pe juriști etc. Cei care ne impun acum represiunea prin cenzură, ori nu

sunt istorici și nu știu istorie, ori știu istorie și sunt de rea credință, ceea ce este și mai grav.

Este de așteptat din partea regimului judeo-capitalist să ne mai completeze Ordonanța

31/2002 și cu interdicții pentru Ionel Brătianu și generația de aur a liberalismului românesc,

cei care i-au nemulțumit și ei pe evrei pentru că nu le-au dat drepturi nelimitate. De asemenea,

ne așteptăm să fie învederată și generația pașoptistă a secolului al XIX-lea, cea care nu le-a

dat evreilor cetățenia română, a cărei dobândire era condiționată de apartenența la creștinism.

Judeo-capitaliștii operează în istorie impunându-și părerile prin trimiterea la închisoare a celor

de alte păreri. Din toată această ticăloșie, cel mai grav este că nici un etnic român din

structurile statului nu se ridică să se opună, cu riscul de a-și pierde funcția. Aceasta înseamnă

că s-au promovat doar oameni lipsiți total de demnitate națională.

Mișcarea Legionară nu a fost o organizație fascistă. Mișcarea Legionară nu a fost o

organizație nazistă. Conform prevederilor Ordonanței 31/2002 eu pot doar să spun ce nu a

fost Mișcarea Legionară și nu am voie să vă spun ce doctrină a avut, pentru a nu intra sub

incidența art. 5 al ordonanței, care prevede o singură sancțiune pentru promovarea doctrinei

legionare: închisoare de la 3 luni la 3 ani + interzicerea unor drepturi. Ca urmare, aici

argumentația mea este șchioapă. Va trebui să mă ocup și să scriu un studiu științific, bazat pe

documente, bibliografie și note, pentru a nu mă trezi în pușcăriile judeo-capitaliste, căci pe

cele judeo-comuniste le-a cunoscut familia soției mele din plin. Iată unde ne-a adus acest

regim politic infect. Singura asemănare a legionarilor cu fasciștii italieni și cu naziștii germani

era că toate trei mișcările erau mișcări naționaliste. Dar naționalismul nu este un fenomen

negativ, cum încearcă abuziv să convingă popoarele promovatorii globalismului în zona de

influență la care este astăzi România arondată. Naționalismul este un fenomen care nu va

dispărea la dorința evreilor, pentru că oamenii de știință (psihologi și sociologi) au proclamat

că în era globală conștința națională nu dispare.

Legionarii nu au dorit exterminarea nici unei națiuni. Legionarii nu au dorit să-i ucidă

pe evrei. Legionarii au pedepsit, după ce au ajuns la putere, doar pe acei români și evrei pe

care i-au considerat vinovați de persecuțiile politice și judiciare și de terorismul de stat care au

fost practicate împotriva Mișcării în perioada 1927-1940. În istorie, analiza științifică îi separă

decisiv pe legionari de fasciști și de naziști. De altfel, Tribunalul de la Nürnberg NU a

condamnat Mișcarea Legionară pentru nimic și nu i-a asimilat pe legionari fasciștilor și

naziștilor. Grupul Etnic German a fost condamnat/expropiat/desființat și pus în afara legii, dar

Mișcarea Legionară a continuat să funcționeze fără să fie supusă oprobiului de către

învingătorii în război. „Tribunalul Poporului”, dirijat de judeo-bolșevici și judeo-securiști,

tribunal criminal, pentru că a condamnat și nevinovați, inclusiv la moarte, dar recunoscut și

respectat de judeo-capitaliștii care conduc astăzi România, prin interpuși sau direct, nu a

pronunțat nici o sentință împotriva Mișcării Legionare, în ansamblul său.

Desigur că au fost legionari care au fost condamnați, unii chiar nevinovați. Mișcarea

Legionară a avut (membri+simpatizanți) milioane de oameni. Într-o ședință de la CC al PCR

din anii ’50, s-a făcut afirmația că în fiecare familie de etnici români a fost cel puțin un

legionar. Cu toate cele arătate mai sus, urmașii judeilor din anii ’40-’50 s-au răzgândit și, în

2015, au trecut la acuzații agresive, neștiințifice, neadevărate, împotriva Mișcării Legionare,

amenințându-ne cu 3 ani de închisoare dacă le promovăm legionarilor memoria sau ideile.

Marii oameni de cultură legionari ai României interbelice, români adevărați, înțelepți și

faimoși sunt interziși: Corneliu Codreanu, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea

Vulcănescu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Aron Cotruș, Petre Țuțea, Radu Gyr, Constantin Noica,

Ion Moța, Valeriu Gafencu, Traian Herseni, Horia Vintilă, George Manu, Simion Mehedinți,

Petre P. Panaitescu, Arsenie Papacioc, Sextil Pușcariu etc. etc. Sunt interesat să văd ce vor

face judeii și uneltele lor cu memoria arhimandritului Arsenie Boca, fostul stareț al Mănăstirii

Sâmbăta, pe care Legiunea l-a revendicat și îl revendică, foștii legionari și foștii deținuți

politici invocându-l în fiecare an în rugăciunile lor și în evocarea martirilor lor, care au

suportat uriașa oprimare din gulagul judeo-bolșevic. Vor închide Mănăstirea de la Prislop?

Vor confisca portretele și cărțile lui Arsenie Boca din toate librăriile din România? Sunt

curios. Oricum, și dacă nu o vor face, și chiar dacă ar abroga legea, intenția arătată dovedește

antiromânismul și ura care ne-o poartă acești judei, fie ei bolșevici, fie ei capitaliști.

Și numai din enumerarea de mai sus a unor personalități culturale legionare, ne dăm

seama că Mișcarea Legionară pe care evreii ne-o interzic, cu mâna unor trădători nenorociți ai

noștri, a fost și o mișcare culturală națională românească. Sunt interziși într-un mod perfid, în

interpretarea unuia dintre autorii acestei „legi”. Într-una din seri, la o televiziune, jandarmul

judeu A. Florian dădea indicații de interpretare a legii, susținut de trădătorul Crin Antonescu,

și el aparținând unui alt grup minoritar („Crinuța”!), după cum se pare, dar nu minoritar etnic.

Singurul legionar care scapă legii este Nichifor Crainic, care, în 1995, a fost absolvit de

orice răspundere de către o instanță compusă din judecători deștepți și demni, care au anulat și

motivat magistral condamnarea dată marelui intelectual de regimul judeo-bolșevic. Mi se pare

că punctul culminant al discursului agresiv al lui A. Florian a fost atins când a spus că operele

marilor gânditori legionari pot fi citite, dar nu se pot pune pe „tarabă”, unde nu au ce căuta.

Păi dacă nu se vor mai găsi pe tarabele librăriilor, anticariatelor, standurilor de carte,

târgurilor de carte etc., cum să le citim? Sau cum să le citească cei care nu le-au citit deja? Să

le citim ca pe niște opere samizdat, cum se citea Octavian Goga și alți uriași ai gândirii

românești în anii stăpânirii evreiești a României de după al doilea război mondial? De fapt,

după părerea mea, operele celor menționați mai sus ar trebui să-și găsească loc în programele

școlare și să fie bibliografie obligatorie în universități. Argumentul ipochimenului Florian este

că aceste capodopere pot cădea pe mâna unor tineri, care nu au capacitate de înțelegere și ar

putea să îmbrățișeze doctrina legionară. Desigur, la prostia românilor invocată indirect de

Florian, a celor care au mai rămas în țară și nu și-au luat încă lumea în cap, pericolul ar exista

și tinerii s-ar contamina de românism.

Mișcarea Legionară a fost o mișcare națională românească pornită de jos, din popor,

„din instinctul națiunii”, cum scria gl. Platon Chirnoagă, personalitate fără apartenență

politică, care căuta o apărare împotriva comunismului, doctrină care, în acea perioadă, era

asimilată judaismului. Judei fuseseră și cei care puseseră bomba în Parlamentul României, în

1920, ucigând și rănind mari personalități, judei erau și liderii comuniștilor interbelici care se

intitulau „din România” și, de fapt, nu aveau nimic comun cu România, decât dorința de a o

acapara. Judei au fost și cei care au prevăzut în Programul Partidului Comunist din România

lupta pentru autonomia provinciilor românești, până la separarea de statul național român…

Păi cum să nu fii împotriva acestor evrei bolșevici? Cum să-i tolerezi? Cum de nu se

rușinează actualii evrei de înaintașii lor? Cum de nu-i reneagă? Tupeul este maxim. Mișcarea

Legionară s-a clădit apolitic, pe principiile fundamentale ale neamului românesc: biserică,

națiune, rege, armată. Legionarii cuprindeau o mare parte din națiunea română și se

identificau cu sufletul neamului. La nivelul anului electoral 1933, legionarii nu urmăreau

ajungerea la putere, ci doar participarea la alegeri și intrarea în lupta politică democratică,

dreaptă, în scopul promovării în întreaga țară a valorilor românismului. Linia impusă de

Corneliu Codreanu era ca legionarii să preia puterea doar în momentul în care organizarea

Legiunii și pregătirea politică și administrativă a celor care urmau să ocupe funcțiile

importante în capitală și în provincie va fi foarte bună și va putea asigura o guvernare a

românilor de către români, de nivel înalt. Cu toate acestea, prim-ministrul mason I.G. Duca,

înconjurat de cercuri evreiești, cărora le ceruse sprijinul pentru a se menține la guvernare, a

decretat scoaterea Mișcării Legionare în afara legii, chiar în timpul campaniei electorale, când

s-a văzut că aderența legionarilor era peste toate așteptările și o parte a poporului era

nerăbdătoare să-i vadă pe legionari la putere.

Mișcării Legionare i s-a barat cu brutalitate accesul la viața social-politică a țării prin

mijloace democratice. Regimul politic interbelic nu a fost un regim democratic. În paralel cu

reprimarea legionarilor, guvernul tolera în România câteva sute de mii de evrei, în mare parte

bolșevici sau simpatizanți ai acestora, care au pătruns fraudulos în România, escaladând

frontierele sau mituind funcționarii vamali. Cu complicitatea conaționalilor evrei, acești

refugiați ilegali și-au făcut loc în societatea românească, dând din coate, au fost găzduiți de

conaționalii lor, s-au aciuit, reușind să performeze, mai ales în domeniul comerțului și să facă

trafic cu rezultatele muncii românilor, activitate din care cei mai mulți s-au îmbogățit. În

favoarea acestor evrei intrați ilegal în România, în decembrie 1933, sub oblăduirea lui I.G.

Duca, s-a plănuit un act normativ de împământenire, care nu era în interesul societății

românești. Românii nu erau vinovați de suferințele îndurate de evrei în diverse alte țări pentru

a trebui să îi bage în propria casă și să le dea agoniseala. Apelul repetat la bunătatea românilor

atinsese deja pragul abuzului de îngăduință. În acest fel, eliminați din viața politică, legionarii

au ajuns la exasperare. Cu I.G. Duca prim-ministru, toate căile legale de acțiune în societate le

erau barate, cu toate că ei și nu evreii protejați de Duca reprezentau nucleul vital al națiunii

române. Un grup de legionari l-a asasinat pe prim-ministrul I.G. Duca. Asasinii au fost

judecați în anul 1934, anchetatorii urmărind să stabilească o legătură a criminalilor cu

căpeteniile Gărzii de Fier. Nu s-a găsit nici o singură probă. Lideri politici cunoscuţi ai

partidelor istorice, cu toate că erau adversari politici ai legionarilor, au depus mărturie în

favoarea şefilor Gărzii de Fier, care au fost absolviți de orice răspundere pentru asasinarea lui

I.G. Duca. Totuși, de atunci și până astăzi, această crimă a fost temei de învinovățire gravă a

legionarilor. Ea a stat la baza unor crime colosale comise împotriva legionarilor.

Pe măsură ce Legiunea se dezvolta, se perfecționa și era tot mai mult susținută de

milioane de români, mai ales de tineret, în marea lui majoritate, pe atât s-au înmulțit

agresiunile guvernului regal împotriva ei. Ura regelui se datora și faptului că Zelea Codreanu

i-a refuzat cererea de a-l asocia la conducerea Gărzii de Fier, în schimbul ofertei de a-l numi

prim-ministru. Popularitatea Mișcării Legionare a cuprins toate categoriile sociale. În aprilie

1938 a fost arestat și judecat căpitanul Corneliu Zelea Codreanu și mulți alți lideri ai Legiunii.

Au fost condamnați fără nici o probă, întemnițați și înlănțuiți. În iulie 1938, au fost

condamnați din nou, în alt dosar, tot fără probe, pe baza unor acuzații inventate. La începutul

lunii decembrie 1938, au fost asasinați mișelește, din ordinul regelui, ale cărui măsuri erau

inspirate decisiv de camarila sa de influență preponderent evreiască, în frunte cu metresa

regelui, Elena Magda Wolff Lupescu, mareșalul Palatului, Ernest Urdăreanu, industriașul

Max Auschnitt, bancherul Aristide Blank, consilierul regal Ernest Baliff, sau Richard

Franasovici… Reacția legionară a fost asasinarea prim-ministrului Armand Călinescu, mâna

de fier lungă și murdară a regelui („omul însemnat”), după care terorismul de stat în România

a atins formele cele mai grotești. Într-o singură zi au fost asasinați 247 de legionari care nu

aveau nici un amestec cu asasinarea lui Armand Călinescu, ai cărui șase asasini s-au predat

singuri și și-au recunoscut fapta, după ce au pătruns în sediul postului de radio București și au

justificat la microfon uciderea prim-ministrului. Au fost măcelăriți. Apoi, în fiecare oraș, au

mai fost asasinați, tot din ordinul regelui, câte trei lideri legionari. Trupurile tuturor

legionarilor au fost răstignite în toate orașele, pe străzi, la intersecții, ca să-i vadă toată lumea.

Societatea românească a secolului al XX-lea a trăit clipe de primitivism, de o brutalitate

colosală. În aceste condiții, după noi eșecuri politice și după ștergerea oricărei urme de

democrație, în 3 septembrie 1940, a început la București revoluția legionară împotriva

regimului regal al lui Carol al II-lea. Populația orașului s-a solidarizat cu legionarii într-un

număr zdrobitor. Populația capitalei a înconjurat Palatul Regal și l-a cerut pe rege.

Comandantul Regimentului de Gardă și al Garnizoanei București, gl. Dumitru Coroamă, a

refuzat să reprime manifestația. Nu avea loc nici un fel de intervenție străină, nimeni nu dădea

nici o lovitură de stat, manifestanții erau disciplinați și nu foloseau violența, doar că regimul

politic regal nu mai era acceptabil. Ordinul de foc dat de rege nu se justifica legal. Situația nu

este comparabilă cu decembrie 1989, când România a fost agresată de o întreagă armată

acoperită străină și de serviciile speciale ale mai multor state și când ordinul de luptă dat

Armatei sub indicativul „Radu cel Frumos” a fost legal. Cel care i-a chemat pe legionari să

ajute țara și să vină la guvernare a fost generalul Ion Antonescu, după ce liderii PNȚ și PNL îl

refuzaseră, datorită dificultății în care se afla țara. La greu, Iuliu Maniu și Dinu Brătianu au

făcut un pas înapoi. În aceste condiții cu totul excepționale, ajunși la putere, este firesc, după

părerea mea și a multor altor cercetători, ca legionarii să fi dorit să se cerceteze vinovățiile

pentru crimele abominabile comise din ordinul fostului rege. Reglările de conturi și

răzbunarea unor persoane membre ale Legiunii, fie ei și persoane cu funcții de conducere,

săvârșite asupra unor persoane care l-au sprijinit pe rege în acțiunile teroriste de stat și în alte

acte de represiune, nu pot anula baza ideologică, morală și socială a Mișcării Legionare și nu

sunt temei, după aproape un secol, ca alte persoane să fie împiedicate să îmbrățișeze vechea

doctrină, așa cum interzice Ordonanța 31/2002. Orice idee este sau poate fi bună și trebuie

acceptată. Nu se poate porni de la prezumția că un cețean, sau un grup de cetățeni, dacă va/vor

îmbrățișa o doctrină, vor săvârși și crime, pentru că alte persoane, cu 100 de ani în urmă, au

făcut crime. În continuarea articolului ar fi fost nevoie să argumentez ceea ce am afirmat mai

sus cu precizări despre doctrina legionară, ceea ce îmi este interzis prin articolul 5 din

Ordonanța 31/2002, modificat prin art. 6 din Legea 217/2015. Dacă aș fi avut voie să scriu, aș

fi putut releva lucruri importante.

Legea 217/2015 înfierează legionarismul și menajează judeo-bolșevismul. Deci, este

permisă folosirea simbolurilor bolșevice și elogiul oprimatorilor românilor de după al doilea

război mondial, fie ei evrei, fie de alte etnii. Ordonanța 31/2002, care este simbolul poliției

politice judeo-capitaliste, nu interzice promovarea cultului și doctrinei bolșevice. De altfel,

Vladimir Tismăneanu (Volodea Tismenițki), ideolog oficial al României, în deceniul

președinției lui Traian Băsescu, autor al textului neștiințific al deconspirării comunismului în

România, adoptat în parlamentul (scris voit cu literă mică) României și-a exprimat public

aprecierea și simpatia pentru tartora Ana Pauker (Hanna Rabinsohn). Sângele apă nu se

face… Acest „porumbel scăpat din gură” de Tismăneanu mi se pare relevant pentru legătura

de peste timp dintre judeo-bolșevici și judeo-capitaliști, aceștia din urmă recuperându-i pe

primii. Ilici Iliescu, Brukner și Piotr Neulander ne-au dat și ne mai dau, de 25 de ani, lecții.

Cum să fie relevate crimele evreiești împotriva românilor, dacă documentul care a mimat

înfierarea comunismului, pentru a-i deruta pe români, a fost redactat chiar de fiul unui stâlp al

regimului judeo-bolșevic, el însuși evreu? Legea 217/2015, inițiată de institutul judeu care

poartă numele controversatului Elie Wiesell, acuzat de a nu fi fost victimă a lagărului de la

Auschwitz, cum s-a autodeclarat, primind și Premiul Nobel pentru Pace, este o lege

absolutamente bolșevică, o lege care revalidează cu tărie sentințele odioase ale „Tribunalului

Poporului” și ale altor instanțe judeo-bolșevice și care, împotriva realității istorice, proclamă

Mișcarea Legionară ca fiind una fascistă, xenofobă și extremistă, ceea ce nu se poate proba

prin mijloace științifice, ci doar prin vorbe propagandistice evreiești fără acoperire. Crimele

legionarilor au fost răspunsul la terorismul de stat practicat de rege și acooliții săi împotriva

legionarilor, împotriva intereselor profunde ale României și ale românismului. La încheierea

deceniului în care a purtat coroana României, întreaga societate românească, inclusiv foști

susținători ai săi, îl considerau pe Carol al II-lea ca fiind marele vinovat pentru dezastrul țării.

La acea oră „a socotelilor”, legionarii erau respectați de majoritatea societății românești.

Marile înfrângeri ale poporului român și ale românismului din ultima sută de ani,

inclusiv înfrângerea de astăzi, mă refer la promulgarea Legii 217/2015, au avut și au la bază

dezbinarea românilor, trădarea intereselor românești de către unii români și punerea românilor

necondiționat la dispoziția străinilor, pentru care există în societate un cult nejustificat.

Legionarii au ajuns în conflict cu generalul Ion Antonescu și s-au luptat români contra

românilor (rebeliunea). Apoi, regele Mihai I și camarila Palatului s-au ridicat împotriva lui

Ion Antonescu și din nou s-au divizat românii, s-au trădat între ei etc.

În decembrie 1989, românul Iulian Vlad și-a dat mâna cu complotiștii judeo-bolșevici

minoritari (Iliescu, Brucan) și a acționat decisiv împotriva românului Nicolae Ceaușescu. Gl.

Stănculescu avea ambii bunici etnici ruși, unul general și celălalt colonel în armata țaristă,

refugiați în România. În final el a fost recuperat de serviciile militare sovietice. De la el

așteptam mai puțin. De la etnicii români ar fi fost firesc să așteptăm și să primim mai mult.

Exemplele de acest fel din istoria României sunt foarte numeroase. Oportunismul, lipsa de

caracter și de patriotism, îi face pe mulți etnici români să devină slugi ale celor care

acționează împotriva românismului, pentru îngenunchierea și spolierea României. În cei 25 de

ani care au trecut de la asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, românii dispuși să devină slugile

celor care au îngenuncheat țara au fost reperați, încurajați, fișați și promovați. Alți doritori de

a parveni pe cadavrul propriei lor națiuni stau la coadă, în spatele minoritarilor, stâlpii

stăpânirii străine a României.

În curând, pe măsură ce situația României se va agrava, orice alternativă la actualul

regim judeo-capitalist va fi mai acceptabilă, va fi „răul mai mic”.

Mai trebuie relevat un fapt. La 8 octombrie 1944 Regele României, Mihai I, a emis

Decretul–Lege nr. 485 (publicat în Monitorul Oficial nr.233 Partea I din 8 oct 1944,

pag.6558) pentru abrogarea Decretului-lege nr. 830 din 21 noiembrie 1940 referitor la

constituirea Grupului Etnic German din România. În temeiul Decretului-Lege nr. 485, Grupul

Etnic German a fost desființat, toate bunurile Grupului Etnic German fiind lovite de

indisponibilitate fără îndeplinirea vreunei formalități și au trecut în proprietatea Statului

Român. Decretul regal nu a fost abrogat niciodată, nici de comuniști. Tratatul de Pace de la

Paris (1946-1947) a prevăzut și el desființarea tuturor grupurilor etnice germane din Europa.

El este în vigoare și astăzi. Cu toate acestea, Forumul Democrat al Germanilor, avându-l ca

președinte executiv pe Klaus Werner Johannis, prin intermediul organizației locale din Sibiu,

a intentat acțiune în Justiție, la Judecătoria Sibiu și a formulat o acțiune în constatare a

faptului că Forumul Democrat al Germanilor este continuatorul Grupului Etnic German, creat

în anul 1940, de regimul politic legionar. O judecătoare tinerică a admis cererea. Păi unde este

logica președintelui Johannis? Dacă legionarii au făcut un lucru bun că au înființat Grupul

Etnic German, iar acesta este predecesorul demn al Forumul Democrat al Germanilor din

România, pe care l-a condus mulți ani acest domn Johannis, de ce mai dăm legi împotriva

legionarilor? Din alt punct de vedere, în baza Legii 217/2015, ar trebui imediat desființat

Forumul German.

După părerea mea, Ordonanța 31/2002 va face să renască antisemitismul în România,

fenomen care dispăruse aproape complet în perioada ceaușistă, când evreii au ajuns să fie

priviți chiar cu oarecare simpatie, în rândurile unei părți importante a românilor.

Toate afirmațiile făcute în prezentul articol se pot justifica științific. Nici una din

afirmațiile de mai sus nu este lipsită de probe. Am scurtat cât s-a putut acest articol, în același

timp, dorind să spun cititorilor cât mai multe din ideile pe care mi le-a inspirat promulgarea

Legii 217/2015.

Personal, îmi exprim speranța că această ordonanță mizerabilă va fi un clopoțel care să-i

trezească pe români din somnul lor de 25 de ani și să contribuie la unirea lor pentru a încerca

să-și recapete un minimum de suveranitate, pe baza căreia să-și poată conserva cele mai

importante dintre valorile naționale. Cred că iluzia că din Occidentul controlat de evrei ne-ar

putea veni „binele” este perimată și iluzorie. Din păcate, este posibil ca mulți români să mai

aibă nevoie de timp ca să-și dea seama de această realitate.

Dacă ar fi să închei în spiritul bolșevic în care este promovată poliția politică a

regimului judeo-capitalist din România de astăzi și această nefericită pentru români Lege

217/2015, pe moment, îmi vine în minte o aspirație a românismului: „Jos minoritarii

antiromâni și slugile lor românești!”

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu

Viștea de Sus, 10 august 2015