Mihail Sebastian, prins cu mâța-n sac

Mihail Sebastian, prins cu mâța-n sac

Bâlciul făcut de cei doi evrei Andrei Oișteanu și Andrei Cornea, în siajul ne-evreului Nicolae Manolescu, pe seama domnului Dan Culcer, autorul unui text „anti-semit” despre evreul Norman Manea, m-a determinat să intervin, având datele mele despre cele patru personaje literare.
Vezi textul „Detractorii domnului DAN CULCER”, pe www.ioncoja.ro
În textul amintit se poate citi un scurt fragment despre alt mare evreu, Mihail Sebastian. Iată fragmentul dedicat marelui evreu Mihail Sebastian:

„Este invocat și numele lui Mihail Sebastian, evreul din al cărui Jurnal aflăm cum s-a purtat Mircea Eliade cu camaradul său evreu, atunci când legionarii au ajuns la guvernarea țării. Admitem că Jurnalul nu a fost falsificat, dar ne întrebăm dacă reținerea manifestată de Mircea Eliade față de fostul prieten evreu nu avea o explicație mult mai simplă: azi se știe că Mihail Sebastian a fost agent britanic, adică un trădător de țară, ca și mai sus pomenitul Manea tatăl! E foarte probabil că prietenii lui Mihail Sebastian l-au „mirosit” și s-au distanțat de netrebnic! De altfel, moartea suspectă de care a avut parte seraficul Mihai Sebastian a fost pusă de apropiați pe seama riscurilor meseriei de agent secret îmbrățișată de marele evreu! Nu, într-o discuție despre Mircea Eliade numele lui Mihail Sebastian nu poate fi invocat împotriva unuia ca Mircea Eliade. Diferență netă de onorabilitate! De ținută morală!”

Despre onorabilitatea evreului aveam să aflu mai multe din însemnările auto-biografice ale altui evreu, de data aceasta onorabil, un evreu corect, se pare: numitul Gavril Marcuson, fost membru al Partidului Comunist din România cu stagiu în ilegalitate. În amintirile lui Gavril MARCUSON (Marcussohn), publicate pe situl https://www.centropa.org/node/78422 am găsit proba că broșura de douăzeci de pagini, intitulată „Armata Roşie vine”, care purta pe copertă mențiunea „Editura Comitetului Central al Partidului Comunist Român”, a fost scrisă de Mihail Sebastian. Parcă cineva negase asta. Citez din textul de mai jos:

«Dar abia în ziua eliberării [23 august 1944] aveam să aflu numele celui care scrisese aceste pagini inspirate: Mihail Sebastian ”.

Informație capitală: Mihail Sebastian comunist, colaborator discret al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Cum se potrivește cu biografia pe care i-o fac evreii de teapa celor doi Andrei, Oișteanu și Cornea?!

Am copiat mai jos integral amintirile lui Gavril Marcuson, personal interesant, din păcate ignorat de cercetătorii români. A lucrat în sistemul editorial din România toată viața. A fost comunist. A colaborat cu Ștefan Popescu, și prin el cu Mihail Sebastian. A tradus din franceză multe texte clasice.

În orice caz, biografia lui Sebastian pentru perioada de după 1944 este serios falsificată pe Wikipedia – versiunea franceză, unde moartea lui este prezentată ca fiind o crimă a comuniștilor care au ucis un opozant. Marele opozant Mihail Sebastian, cel care a rostit din partea comuniștilor români un tovărășesc BUN VENIT Armatei de ocupație.

https://fr.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sebastian

Să cităm din textul auto-biografic al lui Gavril Marcuson dezvăluirea care ar trebui să determine o reconsiderare a onorabilității evreului pomenit la tot pasul printre evreii care au făcut cinste neamului evreiesc. Chiar merită Mihail Sebastian acest statut?! Nu cumva îi face o onoare nemeritată?

„Primul manuscris pe care mi l-a încredințat Ștefan Popescu avea douăzeci de pagini și se intitula „Armata Roșie vine”. Purta pe copertă mențiunea „Editura Comitetului Central al Partidului Comunist Român” (și mi s-a atras atenția că este prima tipăritură care apare în țara noastră cu această indicație), iar tirajul avea să fie de două mii de exemplare. La etajul întâi al atelierelor – unde se afla zețăria – am amenajat una dintre încăperi, unde zețarul avea să lucreze noaptea, când tipografia era pustie. Paznicul tipografiei a fost îndepărtat aprobându-i-se un concediu de câteva zile. Seara, Sigol intra în atelier, camufla atent ferestrele și, după ce totul era în ordine, se punea pe lucru. Îmi amintesc şi astăzi ce mi-a răspuns când l-am întrebat, dacă îi place textul: „Fiecare cuvânt e un glonte!”

Culesul manuscrisului, care s-a făcut manual, cu literă măruntă și în rânduri înghesuite, ca să economisim hârtia, a durat trei sau patru nopți; apoi am trecut la operația imprimării. Aceasta s-a făcut ziua, într-o duminică, la o mașină „plană” și ca să împiedicăm zgomotul – care ar fi putut răzbate până în stradă – nu am folosit motorul electric, ci am învârtit manual roata mașinii. Tirajul l-am înghesuit într-o valiză mare, pe care am așezat-o într-un loc dinainte stabilit, de unde, seara, avea s-o ridice Ștefan. Am părăsit atelierul cu toții, pe rând, atenți, să nu fim urmăriți, după ce am ars în sobă colile rebutate, după ce am dereticat și am îndepărtat cu grijă toate urmele acțiunii noastre. Am lăsat ușile deschise ca Ștefan să poată intra în atelier să ia valiza cu broșuri și să încuie ușa, lăsând cheia în cutia de scrisori. Pentru ca tipografia să nu poată fi identificată după corpul de literă pe care îl folosisem, i-am cerut lui Rainer să sacrifice întreaga cantitate de literă cu acel caracter: plumbul a fost încărcat într-un săculeț și aruncat în Dâmbovița.

A doua zi, prin grija aceluiași Ștefan, care făcuse „împrăștierea”, sute de cetățeni au găsit în cutiile lor de scrisori, prima lucrare scoasă de Editura Comitetului Central al P.C.R. „Partidul Comunist Român – puteau ei citi – se simte dator să lumineze opinia publică în acest greu ceas în care națiunea se află la răscruce, între viață și moarte… Partidul Comunist știe că lucrul nu e ușor. Cuvântul său străbate greu până la voi. El trebuie să își facă loc printre sârmele ghimpate ale unui regim de teroare și- ceea ce e mai grav – trebuie să lupte cu o întreagă mentalitate de neîncredere, de bănuială, de frică… Dar oricâte piedici i-ar sta în cale, glasul Partidului Comunist va fi auzit și înțeles, pentru că este glasul instinctului național de conservare”. Dar abia în ziua eliberării [23 august 1944] aveam să aflu numele celui care scrisese aceste pagini inspirate: Mihail Sebastian [4]. Acum, pe noi, cei de la tipografie, altfel de sarcini ne așteptau: trebuia să scoatem, în chiar acea zi, primul număr legal al ziarului „România Liberă”.

Am fost membru de partid încă înainte de 1944, din ilegalitate, pentru că partidul comunist era singurul care nu era antisemit. Preluarea puterii de către comuniști m-a bucurat, pentru că scăpasem de Hitler. Alternativa noastră era Hitler sau Stalin, o a treia posibilitate nu exista, de aceea nu este doar permisă, cred că este inevitabilă gândirea maniheistă. Vedeam în Uniunea Sovietică, nu un bine, dar un rău mai mic decât Germania lui Hitler. Multe lucruri le-am aflat după 23 august 1944, și încă nu se știe tot.”

Așadar să ținem minte:
„Dar abia în ziua eliberării [23 august 1944] aveam să aflu numele celui care scrisese aceste pagini inspirate: Mihail Sebastian.”

Se nasc câteva întrebări:
1. Pomenește Mihail Sebastian ceva despre acest text? Despre apartenența sa la propaganda comunistă înainte de 23 august 1944?
2. Poate fi consultată broșura de 20 de pagini „Armata Roșie vine” editată de Comitetul Central al Partidului Comunist înainte de 23 august 1944? O are cineva? Merită pus în circulație ditamai textul în care fiecare cuvânt era „un glonte”!
3. Așadar se bucura evreul Mihail Sebastian că vin rușii!… Și se adresa românilor cu această veste minunată! Am avut multă dreptate când am presupus că prietenii români ai lui Mihail Sebastian îl vor fi „mirosit” ce era în sufletul „neromânului” Mihail Sebastian… Rămâne cum am stabilit: Mircea Eliade nu are nimic de retractat din gesturile și actele sale din anii tinereții legionare! Nu suportă comparație cu Mihai Sebastian.
4. Mihail Sebastian a ascuns opera sa dedicată proslăvirii Armatei Roșii! Iar cei care îl iau drept model, de evreu și scriitor, ascund și ei acest chip inadmisibil al „seraficului” Sebastian. O secătură! E greu să-i spui altfel…

Noroc cu cei care au sărit la gâtul anti-semitului Dan Culcer, demers care ne-a pus pe urmele adevăratului Mihai Sebastian. Vorba aceluiași domn DAN CULCER: dacă tăceau…
Dar cine i-ar putea face să tacă pe obraznicii Andrei Oișteanu, Andrei Cornea și alții din aceeași gașcă?!…

Ion Coja