Calin Kasper
calin.kasper@gmail.com
188.24.77.164
Mihai Şora

Mihai Şora a implinit de curând 105 ani. Vârstă matusalemică, pentru care merită respect şi un călduros „La mulţi ani”!
Presa nu l-a uitat, aducându-ne aminte de unele dintre isprăvile dânsului, precum înfiinţarea Bibliotecii Pentru Toţi, sau faptul că a fost ministrul Culturii în guvernul Roman, post din care a fost demis, fiindcă a ţinut partea studenţilor, pe vremea fenomenului „Piaţa Universităţii”.
Presa noastră independentă a uitat însă să menţioneze că, daca domnul Şora a intrat în top 50 al celor mai longevivi locuitori ai planetei, el este şi singurul muritor care l-a cunoscut personal pe Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu, pe vremea când cocheta cu ideea de a intra în cenaclul Axa, care era condus de filozoful şi eseistul Mihai Polihroniade, care era totdata şi legionar. Din Cuibul Legionar Axa a facut parte şi Ionel Moţa, Vasile Cristescu, Mircea Eliade şi pe margine, ca chibiţ şi simpatizant, Emil Cioran. (Acesta avea mare admiraţie faţă de Corneliu Zelea Codreanu, căruia i-a făcut şi o caracterizare ca apropiat, ceea ce înseamnă că, măcar o vreme, a fost legionar, pentru că altfel nu avea cum să ajungă în preajma Căpitanului. Emil Cioran avea să scrie despre Codreanu că „prezenţa lui era tulburătoare şi n‑am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n‑aş mărturisi, că o teamă ciudată mă cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri.”)
Mihai Şora însă avea o reţinere de a se înscrie în Legiune, fiindcă îi era teamă să nu fie refuzat. Am cules şi eu din memoriile legionare povestea lui Mihai Şora, care suna cam aşa:
Un caz interesant este al lui Mihai Şora, filozof şi eseist de largă – dar şi lungă respiraţie – care având profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade, toţi trei legionari, nu putea să nu aibă şi el simpatii legionare. Ca proaspăt aspirant de a deveni legionar, dar care nu cunoştea doctrina în profunzime, se sfia să se implice mai activ în Mişcare, pentru că logodnica lui era evreică. Când Căpitanul a aflat ce probleme existenţiale îl frământau pe proaspătul filozof, i‑a explicat că unui legionar nu‑i este interzis să se căsătorească cu o evreică. Ceea ce Şora a şi făcut.
Probabil că, în marea lui înţelepciune, Corneliu Codreanu i-a dat ca exemplu pe Vasile Marin, care era al treilea om ca importanţă în Legiune (După Căpitan şi Ionel Moţa), care era căsătorit cu o evreică.
Eu însă am vrut să verific, pe cât am putut, această ipoteză, cu toate că, cel puţin până acum, nu am găsit nici un motiv să mă îndoiesc de memoriile scrise de legionari. Iată ce am aflat: prima soţie a lui Mihai Şora a fost Mariana Şora, născută la Budapesta. Tatăl ei era director de bancă şi se numea Rudolf Klein iar pe mama ei o chema Elisabeta Klein, născută Fischer.
Deşi tata Rudolf ar fi putut după nume să fie şi neamţ, informaţiile de mai sus nu infirmă de loc ipoteza că ea ar fi fost evreică, ceea ce ar fi o confirmare a poveştii de mai sus.
Oricum ar fi, se pare că domnul Şora va bate toate recordurile de longevitate, ceea ce i-ar mai da răgazul să-şi scrie memoriile cu onestitate. Acolo, poate că îşi vor face loc şi amintirile despre Căpitan, Legiune şi despre legionarii pe care i-a cunoscut. Ar fi probabil o contribuţie decisivă la cunoaşterea în lumina adevărului a fenomenului legionar, cel atât de mistificat şi de diabolizat.

*
Nota redacției – După știința noastră, numitul Mihai Șora a fost înscris în Mișcarea Legionară. Discuția cu Căpitanul a avut-o ca legionar prins într-o dilemă fără soluție. Căpitanul i-a dat soluția: Însoară-te, flăcăule!