MIHAI EMINESCU: NETREBNICII CARE NE CONDUC
Vã propun spre lecturã un articol de exceptie publicat de cãtre poetul
national Mihai Eminescu în anul 1877,.Desi critica pe conducatorii tarii din
epoca,se potriveste si clasei conducatoare din Romania zilelor noastre.Se pare
ca stafia fanariota bantuia nu numai pe vremea lui Eminescu, ci continua, peste
secole, sa chinuie poporul roman, ca un blestem ce nu se mai sfârseste…

 

MIHAI EMINESCU: „NETREBNICII CARE NE CONDUC”

Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã
acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când
statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a
nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã
stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice
dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce
cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã
româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de
clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare
politic si om de stat?
Ce cautã? Vom spune noi ce cautã.
Legile noastre sunt strãine; ele sunt fãcute pentru un stadiu de evolutiune
socialã care în Franta a fost, la noi n-a fost încã. Am facut strane în biserica
nationalitãtii noastre, neavând destui notabili pentru ele, am durat scaune care
trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care sã constituie clasa de mijloc,
le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a caror muncã si inteligentã nu
plãteste un ban rosu, stârpiturile, plebea intelectualã si moralã. Arionii de
tot soiul, oamenii care riscã tot pentru cã n-au ce pierde, tot ce-i mai de rând
si mai înjosit în orasele poporului românesc. Cãci, din nefericire, poporul
nostru stã pe muchia ce desparte trei civilizatii deosebite: cea slavã, cea
occidentalã si cea asiaticã si toate lepãdãturile Orientului si Occidentului,
grecesti, jidovesti, bulgaresti, se grãmãdesc în orasele noastre, iar copiii
acestor lepãdãturi sunt liberalii nostri. si, când lovesti în ei, zic cã lovesti
în tot ce-i românesc si cã esti rãu român;
Dar acum, de ne veti fi iertat sau nu, sã stãm de vorbã gospodãreste si sã vã
întrebãm ce poftiti d-voastrã? si, ca sã stim cã aveti dreptul de a pretinde, sã
întrebãm ce produceti? Arãtati-ne în Adunãrile d-voastrã pe reprezentantii
capitaliilor si fabricelor mari, pe reprezentantii clasei de mijloc care sã se
deosebeascã de fabrica de mofturi ale Telegrafului, si ale Românului si de fabrica d-voastrã de palavre din Dealul Mitropoliei?
Ciudatã tarã, într-adevãr! Pe cei mai multi din acesti domni statul i-a crescut,
adicã i-a hranit prin internate, ca dupã aceea sã-si câstige, printr-un mestesug
cinstit, pâinea de toate zilele. Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul
contrar. Dupa ce acesti domni si-au mântuit asa-numitele studii, vin iar la stat
si cer sã-i cãpãtuiascã, adicã sã-i hrãneascã pânã la sfârsitul vietii. Dar nu-i
numai atâta.
Tãrani? Nu sunt. Proprietari nu, învatati nici cât negrul sub unghie, fabricanti numai de palavre, meseriasi nu, breaslã cinstitã n-au, ce sunt dar?
Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care trãiesc din sudoarea poporului
fãrã a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult mai înfumurati
decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale tãrii.
De acolo pizma cumplitã pe care o nutresc aceste nulitãti pentru orice scânteie
de merit adevãrat si goana înversunatã asupra elementelor intelectuale sãnãtoase
ale tãrii, pentru ca, în momentul în care s-ar desmetici din betia lor de
cuvinte, s-ar mântui cu domnia demagogilor.
Într-adevãr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice Ia stati, oameni buni! Voi plãtiti profesori care nici vã învatã copiii, nici carte stiu; plãtiti judecãtori nedrepti si administratori care vã furã, cãci nici unuia dintr-însii nu-i ajunge leafa. Și acestia vã ametesc cu vorbe si vã îmbatã cu apã rece. Apoi ei toti poruncesc si nimeni n-ascultã.

Nefiind stapân care sã-i tie în frâu, ei îsi fac mendrele si vã sãrãcesc, creându-si
locuri si locusoare, deputãtii, primãrii, comisii si multe altele pe care voi le
plãtiti pesin, pe când ei nu vã dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din
contrã vã mai si dezbracã, dupa ce voi i-ati întolit. N-ar fi mai bine ca sã
stapâneascã cei ce n-au nevoie de averile voastre, având pe ale lor proprii? Sau
cel putin oameni care, prin mintea lor bine asezatã, vã plãtesc ce voi cheltuiti
cu dânsii?
De aceea, alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic
si vor sã trãiascã ca oamenii cei mai bogati, nu stiu nimic si vreau sã vã
învete copiii, si n-au destulã minte pentru a se economisi pe sine si voiesc sã
vã economiseascã pe voi toti.
(Din ciclul Icoane vechi si icoane nouã, publicat în Timpul 1877)