Misiunea noastră ca stat
Mihai Eminescu

Sunt în viața popoarelor situațiuni în care omul luminat trebuie să se ridice mai presus de strâmtele vederi de partid și să judece oamenii și faptele cu imparțialitatea istoriografului nepreocupat.

O asemenea situațiune e aceea în care statul român se află în zilele noastre.

Dezvoltarea politică și socială a poporului român a ajuns într-un stadiu în care oricărui popor i se pune întrebarea: ești ori nu ești un element capabil de a întemeia și de a menține ordinea socială ca garanție de dezvoltare, pe o bucată de pământ? (…)

Nu mai putem astăzi să ne desvinovățim, ca în trecut, cu vrășmașii ce ne înconjoară și nu ne lasă să înaintăm spre împlinirea misiunei noastre; ori de câte ori ne oprim în cale, dovedim că nu suntem vrednici de locul la care ne-a pus întâmplarea.

E un român slab de înger acela care sperie țara cu primejdii ce ne-ar fi amenințând din afară; soarta, viitorul nostru și al urmașilor noștrii atârnă de la înțelepciunea noastră și de la buna chibzuință cu care vom înainta spre realizarea misiunei istorice ce ni se cuvine și numai spre a acestei uneia și singure misiuni; primejdiile, dacă ne amenință, ne amenință din lăuntru.

Ușurința, reaua credință, nesocotința ori zelul pătimaș la noi înșine, numai acestea pot să fie izvorul primejdiilor ce ne amenință și vai și amar de noi dacă, în vremurile noastre mari, am avea parte de a fi conduși de oameni mici al căror cap e prea strâmt spre a putea cuprinde concepția bogată a misiunei unui popor întinerit după o viață de optsprezece veacuri, ori a căror inimă e prea sarbădă spre a putea încălzi de această misiune, oameni ce ar voi să ne ducă unde n-avem să mergem prea în pripă, prea departe ori în direcții nepotrivite cu firea blândă și așezată a neamului nostru.

Trebuie să fim un stat de cultură la gurile Dunărei; aceasta e singura misiune a statului român și oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmașilor și calcă în picioare roadele muncii străbunilor noștri.

Aici, între hotarele strâmte ale țării românești trebuie să se adune capitalul de cultură din care au să se împrumute frații noștrii de prin țările de prinprejur, dimpreună cu celelalte popoare mai înapoiate decât noi.

Legăturile de sânge și identitatea individualității noastre naționale față de unii, comunitatea tradițiunilor istorice și identitatea vederilor religioase față cu alții ne deschid și ne netezesc calea înrâurierei pacinice și binefăcătare pe care trebuie să pășim cu cea mai deplină bună-credință.

Astfel înțelege societatea modernă misiunesa statului român; astfel rezultă ea din istoria noastră; astfel a fost concepută chiar de către întemeietorul neamului românesc. Niciodată nu am fost element stăpânitor, niciodată nu s-a manifestat în noi chiar nici tendința de a supune pe alții, ci totdeauna românul s-a mulțumit a fi adăpostit și a se dezvolta pe pământul său; dacă vom urma și în viitor tot astfel, lăsând în pace pe cei ce ne lasă în pace și trăind în bună înțelegere cu cei ce nu ne jignesc, vom aduce societății europene și îndeosebi statelor vecine serviciul pe care nici un alt stat nu-l poate aduce, deoarece nici unul nu are cu popoarele de prinprejur legăturile pe care le avem noi.

2 noiembrie 1879

ALIANȚA NAȚIONALĂ, anul 1, nr.1, Septembrie 2000