MIHAI EMINESCU: Gunoaiele lumii s-au aşezat la noi

Autor: MIHAI EMINESCU

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 157

Dorinţe de progres şi de libertate nechibzuite au introdus prea ades în mecanismul nostru politic fraza goală în locul realităţii.
Nu credem ca cititorul să mai ceară probe pentru evidenţă.
Înecarea cu străini a tuturor ramurilor vieţii noastre economice, reducerea românului în ţara sa proprie la rolul de simplu salahor agricol, căderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice şi înlocuirea ei prin producte industriale străine, lipsa absolută a unei legi de incolat, ceea ce permite ca gunoaiele societăţilor vecine din cîteşi patru unghiurile lumii să s-aşeze la noi, prefacerea, în fine, a acestor elemente în elemente politice care au umplut funcţiile statului şi se strecoară în reprezentaţiunea naţională, toate acestea dovedesc că ţara noastră nu mai e vechea Românie, ci e o Americă orientală deschisă tuturor imigraţiunilor, al căror principiu e Ubi bene ibi patria şi teoria de om şi om?
Pe de altă parte dorinţa de progres şi de libertate a introdus fraza goală în locul realităţii în mecanismul nostru politic.
Dreptul de-a ne mira l-am pierdut de mult în România. Într-o ţară în care un om cu patru clase primare şi peste aceasta din fire mărginit e redactor de ziar, deputat, director de Bancă Naţională, specialist într-ale drumului de fier şi curînd ministru de finanţe, într-o ţară în care […] procurele false ca şi falsele cărţi de alegător joacă rolul de căpetenie pentru înaintarea oamenilor, unde merit, ştiinţă, caracter nu sînt nimic, tripotajul, pişicherlîcul şi hatîrul tot, în o asemenea ţară omul e redus a constata istoriceşte ceea ce se-ntîmplă, a se indigna din cînd în cînd, a rîde mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul.
Puţine avem de zis ca concluziune la o polemică cu mult prea lungă pentru obiectul ei. Ţara care, prin aplicarea instituţiilor ei, încurajază ignoranţa, neconsecvenţa, lipsa de caracter, ba le decorează chiar, dovedeşte că e în descompunere deplină.
Dovadă despre această descompunere este imigrarea continuă de elemente străine, care n-a fost nicicînd mai mare decît sub sistemul actual de guvernămînt. Deşi aceste imigraţiuni reprezintă prisosul, nu tocmai clasic în virtuţi şi inteligenţă, al popoarelor învecinate, totuşi acest prisos, oricum ar fi el, e superior plebei superioare indigene.
Pe spatele nefericitului popor românesc, apatic de suferinţe şi ameţit de fraze, se formează un popor nou de venetici, de-o naţionalitate nehotărîtă încă, o nouă rasă americană, în ochii căreia vechiul popor al lui Mircea Basarab dispare şi emigrează.
TIMPUL, 22 iulie 1880