🔥Eminescu despre străinii care conduceau România în anii 1880. În 2025 este chiar mai rău!
Ultima fotografie a lui Mihai Eminescu la 37 ani, odihnindu-se în parcul din Botoșani, realizată după clişeul lui Jean Bielig, Galaţi din 1887. Poza a fost vândută la licitația organizată de Artmark cu suma de 6.000 de euro.
”Elemente străine, îmbătrînite şi sterpe, s-au amestecat în poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavând tradiţii, patrie hotărâtă ori naţionalitate hotărâtă, au pus totuşi, mâna pe statul român. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o ţară vrăjmaşe. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea naţionalităţii, ci realizarea unei serii de idei liberale şi egalitare cosmopolite.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 14 noiembrie 1880).
„Străini superpuşi fără nici un cuvânt naţiei româneşti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 9 august 1881).
„Nu e vorba doar de reacţiune prin răsturnare, ci prin înlăturarea elementelor bolnave şi străine din viaţa noastră publică de către elementele sănătoase coalizate.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 19 septembrie 1879).
„Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine în toată puterea cuvîntului care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului…” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 13 decembrie 1887). „Peste tot aceeaşi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români puţin îmi pasă!” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 23 mai 1882).
„Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi – de ieri – alaltăieri”, iar autoapărarea împotriva lor e „disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt aşezate în afară, pe când înlăuntrul n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 1 aprilie 1881 şi 29 iulie 1881).
„La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 18 iunie 1881).
„Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmulţit în România, numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate şi zidiri mari în oraşele noastre – numai că nu ale indigenilor.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 25 septembrie 1882).
„Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Încolo leagă cartea de gard. Şi, pentru a avea o funcţie trebuie să fii înrudit cu ei.” (ziarul „Timpul” din 30 iulie 1881).
„Acest spectacol al exclusivei stăpîniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 9 august 1881).
„Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi român. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el însuşi şi munca pentru ea însăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi români adevăraţi. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit odată.” (Mihai Eminescu, ziarul „Timpul” din 17-18 august 1881).Mihai Eminescu, contemporanul nostru
„Moș Ion Roată, vrânceanul care a scris istorie: legăturile neașteptate cu Al.I.Cuza, Kogălniceanu, Creangă și Eminescu
(…) Cu referire la acțiunile tatălui său, Ion Roată din epoca Unirii Principatelor, el a făcut următoarele destăinuiri:
„În timpul când a început mișcarea pentru Unire, tatăl meu lucra în Jud. Putna pentru a strânge iscălituri de la toți acei care sunt pentru Unire.Printre boierii care nu puteau să sufere unirea a fost și Alecu Balș, mare proprietar. Tatăl meu mi-a povestit că, la un sfat la care a fost și Mihail Kogălniceanu, cât și un archiereu, după mai multă vorbă, tatăl meu întinse lui Alecu Balș hârtia ca și el să iscălescă pentru Unire. Balș însă nu a vrut și a spus:<> La această vorbire Mihail Kogălniceanu s-a supărat foarte tare și a răspuns:<> La aceste cuvinte tatăl meu a răspuns:<> De la acest sfat Alecu Balș a ieșit foarte turburat.”
(…)
Fiul cel mai mare al lui Ion Roată și-a continuat istorisirea dezvăluind activitatea tatălui său ca ales în Divanul Ad-hoc din capitala Moldovei:
„Tatăl meu de 3 ori a fost ales pentru Divanul Ad-hoc și niciodată nu a vrut să primească, dar la urmă a fost luat de Mihail Kogălniceanu și dus la Iași. Aceasta a fost în ziua Crucei în anul 1857 și a stat la Iași până la 27 decembrie 1857 când s-a reîntors la Câmpuri. (…) Din Iași, boierii au trimis pe tatăl meu escortat de mai mulți soldați cu ordinul de a-l aduce până la Focșani unde trebuia să fie arestat. Soldații aveau ordin ca în caz de va voi să fugă, atunci să-l împuște.Pe drum înspre Focșani s-a întâlnit cu o altă trăsură care venea de la București. În acea trăsură se afla Mihail Kogălniceanu și când a văzut trăsura în care se afla tatăl meu, înconjurată de armată, fără însă să știe cine e în ea, a făcut semn să se oprească. Dar soldații nu au ascultat; tatăl meu însă a recunoscut că surugiul e al lui Kogălniceanu și, smulgându-se din mâinile acelora care îl păzeau se duse la trăsura lui Kogălniceanu. Acesta îi spuse că știe de toate cele întâmplate și să fie liniștit că, imediat ce va sosi la Iași, va da ordin să fie lăsat liber. După câte îmi spunea tatăl meu, multe a mai avut de suferit din partea boierilor fiindcă el a fost pentru Unire. Boerul Balș, pentru a se răzbuna, a dat foc la mai toate casele țărănești din comuna Câmpuri și ca prin minune numai casa tatălui meu a scăpat; casa se află și astăzi dar nu e locuită de noi căci avem alte case.”
(…)
Năstase Roată a descris și împrejurările în care tatăl său a fost sărutat pe obraz de domnitorul Cuza-Vodă:
„Cu toate că a avut de suferit tatăl meu foarte mult din partea boierilor, tot nu s-a lăsat. Atunci Asanache Pamfil, privighetor din Odobești, adică subprefect, a spus că tatăl meu a luat bani din partea țăranilor pentru a supăra pe boeri și câte și mai câte. Tatăl meu atunci a spus că dacă se va dovedi că el a luat un gologan, atunci să i se bată gologanul pe frunte și să fie purtat în toată țara pentru ca fiecare să vadă pedeapsa lui. Ajungând toate acestea la auzul domnitorului, acesta a chemat pe tatăl meu cât și pe Asanache Pamfil, spunând că, deoarece a făcut o mare rușine unui om care nu are nicio vină, de aceea trebuie să îl despăgubească. Atunci Pamfil a dat tatălui meu 300 de galbeni, iar domnitorul i-a spus:<> și l-a sărutat.”
(…)
O altă mărturie istorică despre Moș Ion Roată provine dintr-o epocă ceva mai târzie și anume din perioada interbelică, de la un medic care terminase facultatea de medicină din Iași și ajunsese să profeseze în Comuna Câmpuri din Județul Putna. Pe baza dezvăluirilor doctorului Sancovici, ziarul Opinia din Iași consemna, în noiembrie 1933, următoarele:
„Recent a fost în localitate dL. dr. Sandovici, un simpatic absolvent al Facultății din Iași – azi medic al Circumscripției Câmpuri din județul Putna.Comuna Câmpuri nu are pentru unii ieșeni nicio însemnătate, dar cetitorii care urmăresc Opinia vor afla o știre destul de interesantă, anume că în această comună s-a născut și a murit Moș Ion Roată care a inspirat minunata schiță a lui Creangă în legătură cu Unirea Principatelor.Se știe că Moș Ion Roată a fost proprietarul unei cârciumi în strada Eternității din orașul nostru unde Creangă, Eminescu și alți fruntași ai Iașului se adunau la un păhărel cu vin din vechea viță moldovenească și vorbeau de artă și literatură. Moș Ion Roată era considerat ca un bun tovarăș. Căsuța din strada Eternității a rămas neschimbată. Toți proprietarii care s-au perindat au păstrat-o intactă. A rămas și oblonul roșu ce acoperea fereastra din stradă.”
Drept urmare, pentru a cinsti cum se cuvine memoria ilustrului înaintaș, redactorii ziarului Opinia propuneau ca Primăria Municipiului Iași să așeze o placă comemorativă la căsuța din strada Eternității unde funcționase în trecut cârciuma lui Moș Ion Roată, locul de întrunire al unor membri celebri ai misterioasei societăți cultural-literare Junimea.
Din cele expuse mai sus rezultă în mod clar că anecdota scrisă de Creangă la 1882 despre Moș Ion Roată și Cuza Vodă nu a fost doar rodul imaginației povestitorului humuleștean, faptele fiind confirmate de mărturisirea lui Năstase Roată dar și de contactele directe pe care se pare că fostul deputat al țăranilor din Divanul Ad-hoc al Moldovei le-a avut la Iași cu unii membri de vază ai Junimii, inclusiv cu scriitorul Ion Creangă.”
https://www.ziaruldevrancea.ro/proiecte/pe-urmele-istoriei/mos-ion-roata-vranceanul-care-a-scris-istorie-legaturile-neasteptate-cu-al.i.cuza-kogalniceanu-creanga-si-eminescu