De ce Mihai Viteazul,numai Loctziitor si Capitan al Ardealului?

Monumentul …cam mititel El , dedicat in Bucuresti , domnitorului Mihai Viteazul are, în mod sigur, cea mai interesantă „istorie”, inca înainte de a fi fost aşezat acolo unde este şi astăzi. Iar „povestea” ridicarii sale poate n-ar trebui să lipsească din cunoştinţele oricărui ghid turistic ce prezintă istoria Capitalei de azi. Macar asa,de-un kinki… Acest simbol a fost dorit încă de revoluţionarii de la 1848, dar abia 25 de ani mai târziu Consiliul Comunal Bucureşti a hotărât ridicarea unei statui ecvestre dedicate lui Mihai Bravu. La început locul a fost ales în fosta Grădină a Episcopiei, dar acolo avea să se construiască mai târziu Ateneul Român. Alte locaţii nominalizate erau în actualul Parc Kisseleff, apoi chiar în preajma Mănăstirii Mihai Vodă, pe o esplanadă ce urma a fi amenajată special, unde să fie adus şi Capul Voievodului, păstrat la Mănăstirea Dealu. Nici Piaţa Teatrului Naţional, de pe Calea Victoriei, nu a lipsit între propuneri, dar locul a fost găsit nepotrivit lângă o clădire de „distracţii”.
În faţa Palatului Regal, unde a fost ridicată mult mai târziu Statuia …chiar monumentala a lui Carol I,- cica părea prea mic pentru un spaţiu atât de larg, iar pe Dealul Spirii, în amintirea , hodoronc tronc, eroilor pompieri (din neuitatul 13 Septembrie 1848) alegerea părea oarecum periferică.Şi chiar era pentrju ca tot aici aveau loc pe atunci festivităţile şi parada militară dedicate Zilei Naţionale, sărbătorită la 10 Mai.
Primul intre cei care au ţinut să-i depună la picioare gloriosului Voievod întreaga recunoştinţă pentru faptele sale unificatoare a fost şi celebrul Badea Cârţan. Se stie, era tzaranul carturar care, pornind din Cârţa, comuna sa natală din Ţara Făgăraşului, trecea frecvent Carpaţii prin Vama Cucului (azi, drumul unic al Transfăgărăşanului ,pe care romanii l-au daltuit in mai putzin de 4 ani !) Pe acolo ducea Dumnealui cu cârca si magaru-montagnard zeci si sute de cărţi româneşti în Ardealul ,cica unguresc , separat vremelnic de ţzara. Este vorba de acelaşi cunoscut ţăran patriot, ce se socotea ferm coborâtor din Decebal. Si a rămas în nemurire printr-un gest istoric : a parcurs pe jos drumul până la Roma, cetatea eternă a latinităţii, pentru a îngenunchia si a veghea o noapte lângă soclul faimoasei Columna lui Traian. La fel cum si odinioară, într-o dimineaţă de iarnă aspră a anului 1895, acelasi cărturar ţăran Badea Cârţan, învelit în celebra sarică mioritică, a fost …„descoperit” de jurnaliştii bucuresteni dormind fericit , tot cu tricolorul în braţe , Dar de data asta la picioarele Statuii din Bucuresti a neuitatului Voievod unificator!
Ca să pună capăt „gâlcevilor” edilitare , Consiliul de Miniştri hotărăşte la 9 martie 1874 amplasarea monumentului în faţa Academiei Române, respectabila instituţie funcţionând atunci în Palatul Universităţii, proaspat inaugurat. Locul ales nu era unul oarecare, soclul aflându-se chiar pe locul unde fusese altarul Mănăstirii Sf.Treime, ridicată pe la mijloc de veac XVI. Sarcina realizării i-a fost încredinţată sculptorului francez Carrier-Belleuse, cel care realizase în Franţa celebra statue ecvestră a Ioanei d’Arc. Nu tocmai fericită alegerea… dar notoriu personajul .
Cum monumentul stătea de câteva luni acoperit cu o pânză groasă, inventivii bucureşteni au început si atunci – ca si acum la Festivalul de zvonuri ”Covid ”- să ţzeasă legende dintre cele mai nastrusnice. Ce-i nemulţumea era,cam justificat : lipsa de „grandoare” a … monomentului.Si aici cam aveau dreptate. Ei şi-ar fi dorit ca Bravul Mihai să stea călare pe un armăsar legendar , de două ori mai mare, bănuind că sculptorul francez nu a făcut altceva decât să copieze „poneiul” pe care călărea în eternitate, la Paris, Ioana d’Arc. Mergând mai departe cu scenarita , un jurnalist la moda . Carada , lansase suspiciunea că de fapt însăşi statuia ar fi, ca model, aproape o copie a eroinei franceze, căreia i s-a pus în mâna stângă o secure, schimbându-i-se doar capul cu cel al măreţului Voievod. Care.da,fusese si stangaci… Ofensa (nedovedită!) a fost socotită profundă, căci se ştie, ucigaşii Viteazului, cei care i-au retezat capul, fuseseră oamenii generalului Basta şi ai ofiţerului imperial Szekely Mihaly !
Un sâmbure (mare!) de indoiala exista însă , dar se referea la textul dăltuit pe soclul statuii. Acesta contrazicea flagrant atât adevărul istoric, cât şi neuitata rostire a Viteazului ce s-a autodeclarat la Alba Iulia: „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei.” Martor ne este Sergiu Nicolaescu! Când după şapte luni, poporul Bucureştiului , a smuls , intr-un gest colectiv „zăbălăul” (odioasa pânză) ce ascundea privirilor contraversata statuie, au citit cu uimire şi indignare: „Mihai Voievod, Domn al Ţării Româneşti, Domn al Moldovei, Domnesc … Locţiitor şi (doar!) căpitan general al Principatului Ardealului”. Cine nu vroia, oare, să se scrie pe soclu adevărul aşa cum a fost , scoborându-l pe Viteaz la nivel de numai „căpitan” al Ardealului ?
Evident, primii „indispuşi” trebuie să fi fost diplomaţii Turciei, încă Putere „suzerană”, căci abia peste cinci ani avea să se împlinească Războiul de Independenţă de la 1877, când două tunuri turceşti, aduse de armata română după cucerirea Griviţei, au fost aşezate de-a stânga şi de-a dreapta statuii! Patru decenii mai târziu, la 6 ianuarie 1917, Osman Nizami Paşa, ce ocupase Bucureştii alături de trupele feldmareşalului Von Mackensen, a ridicat degrabă trofeele de la Griviţa, trimiţându-le la Stanbul, ca o minoră compensaţie…
Dar cel mai mult împotriva inscripţiei ce urma să individualizeze Monumentul s-a arătat a fi Austro-Ungaria, care nu a acceptat niciodată realitatea că Ardealul, preponderent românesc – etnic , demografic si istoric , şi-a păstrat întotdeauna mandria de principat autonom , la fel ca si Moldova si Muntenia! . Guvernul tânărului Principe Carol I se afla deja în tratative cu Austro-Ungaria pentru încheierea primului Acord comercial internaţional al Statului Român (ce urma a se încheia peste voinţa suzeranităţii Turciei), Deci cu atât mai mult susceptibilităţile … turco-habsburgice nu trebuiau zgândărite.Cel mai mult, în bicefalul imperiu, se „băşica” …orgoliul ungurilor, căci pentru ei Ardealul nu putea fi altceva decât un principat „anexă”, iar statuia Viteazului Mihai îi irita cu atât mai mult, pentru că el reuşise să împlinească hotarele Daciei, încă la începutul secolului XVI.
Adică pe vremea când Ungaria , nici dupa aproape un veac nu ieşise de sub statutul de … nimeni in drum , spre Wiena, după umilitoarea înfrângere si dezastrul de la Mohacs. Dar şi după îndelung amânata inaugurare, monumentul dedicat lui Mihai Viteazul – în ciuda puternicului sentiment popular de cinstire afecuoasă acordat chipului in bronz al voievodului – controversele în jurul statuii nu au încetat. În 1880, cu prilejul instalării statuii lui Ion Heliade Rădulescu, din nou i s-a căutat o locaţie mai impozantă, încercare repetată şi la 1885, când a fost inaugurată, alături, statuia lui Gheorghe Lazăr. Societatea Astra a cerut chiar, în martie 1933, ca statuia să fie mutată la Alba Iulia, unde i-ar fi mai potrivit locul, decât într-o Capitală unde expansiunea oraşului i-ar diminua merituoasa cinstire. Dar Mihai a rămas neclintit pe locul unde se aflase în secolul XVI, pristolul bisericii mănăstireşti Sf. Treime. Deşi Piaţa Universităţii a mai fost reamenajată şi cu prilejul amplasării statuii lui Spiru Haret, toate cele trei statui s-au reamplasat, cum era firesc, în funcţie de monumentul principal al Pieţei Universităţii dedicat eroului naţional Mihai Viteazul.urcat pe ditamai postamentul…
Nici fosta Doamna primar general de mare isprava , Gabriela Firea, desi a „demontat” statuile din Piatza pentru amenajarea mai lesnicioasa a parcarii subterane,nu s-a atins de „locatia” Viteazului,cumva mai aerisita acum, cand parca…de-aproape, arata mai bine ! Este tot acolo unde, în noiembrie 1918, Regele şi familia regală, însoţită de generalul Berthelot, se întorceau triumfători la Bucureşti, parcurgând călare drumul pana la locul ales pentru a se ridica Arcul de Triumf al Marii Uniri, Si astfel , Statuia ramane simbolul celui care reuşise cu sabia să adune pentru prima dată provinciile româneşti sub aceeaşi coroană, în anul de graţie 1600.,Acum ,este asezat in locul cel mai potrivit intr-un oras , care la randul lui constituie un mare simbol romanesc! (d.d.rujan)