Sunt naţionalist
Învinuirea de „naţionalism” pe care te miri cine i-o aducea de curând lui Eminescu, ne-a amintit distincţia netă, pe care Petre Ţuţea o făcea cândva, între naţionalişti şi patrioţi: „Patriot poţi să fii în mai multe ţări la rând”, băga de seamă subtilul gânditor care atâtora dintre noi ne-a fost profesor fără catalog. „Azi eşti patriot aici, mâine în Germania, poimâine cine mai ştie unde?… Dar eşti patriot, căci odată cu cetăţenia pe care ţi-o acordă, legile oricărei ţări te obligă să fii patriot. A fi patriot este o datorie cetăţenească. A fi naţionalist este o stare de graţie. Nimeni nu-ţi poate pretinde să fii naţionalist aşa cum nu-ţi poate cere să fii talentat sau genial. A fi naţionalist este un noroc, pe care nu-l au prea mulţi”.
Ne luăm îngăduinţa de a continua:
Naţionalismul ca stare de graţie, de iluminare, de înţelegere a ceva ce scapă „celorlalţi”… Adică motivele pentru care nu poţi concepe patriotismul decât într-un singur spaţiu, chiar depărtându-te de el – cu sau fără voie – dar rămânându-i fidel…
Naţionalismul este mai mult decât o atitudine, este un mod de-a-ţi trăi viaţa, un mod de-a recepta lumea şi de-a i te dărui.
Patriotismul este o virtute egal răspândită în lume, în vreme ce naţionalismul are îndreptăţiri diferite de la o naţie la alta. Pe alocuri lipsind chiar. Sau mie mi-e greu să-l înţeleg. Bunăoară ce ar putea fi acela naţionalismul american… Sau sovietic…
Probabil că şi alte naţionalisme mi-ar fi greu să le înţeleg. Ceea ce nu mă face să le respect mai puţin.
Oricum, îmi pare lucru sigur că temeiurile naţionalismului pentru un german sunt altele decât ale unui franţuz, şi chiar doi români s-ar putea să aibă justificări diferite pentru naţionalismul cu care îşi nutresc viaţa, gândurile şi faptele.
Încerc, cât mă priveşte, să mă dumiresc asupra acestor raţiuni şi să le cuprind sub bolta cea mai încăpătoare. Ajung astfel să mi se pară că pentru noi, Românii, sentimentul naţionalist creşte în chip firesc din sentimentul de justiţie, din înăscuta noastră şi atât de omenească sete de dreptate. Căci, asistând la spectacolul istoriei noastre naţionale, te alegi în primul rând cu evidenţa nedreptăţii ce ni s-a făcut în atâtea rânduri, precum şi a nenorocului nostru, românesc, care au marcat tragic atâtea răspântii din calea neamului nostru.
Ca român, eşti naţionalist în primul rând dintr-un sentiment justiţiar, pe care mi-e greu să mi-l închipui cum ar funcţiona în conştiinţa unui naţionalist rus sau britanic.
Naţionalismul autentic nu poate fi imperialist ori expansionist.
Naţionalismul autentic este sensibil la individualitatea inconfundabilă a neamului, a naţiei, şi cată să o conserve cât mai bine. Expansiunea asupra altor etnii nu duce decât la disoluţia lentă a notelor specifice, care asigurau caracterul de inconfundabilitate.
Nu există doi… afirma Parmenide. Nu există doi oameni la fel, iar fiecare dintre noi este un univers inconfundabil, o lume unică, irepetabilă în istoria nesfârşită a universului. Bucuria la naşterea unui om este bucuria naşterii unei lumi noi. Iar cu fiecare dintre noi, când e să fie, dispare nu un ins oarecare, ci o adevărată împărăţie, cum n-a mai fost alta pe pământ. Cu fiecare om într-adevăr că moare un rege, se destramă un regat, cum zicea Eugen Ionescu în Regele moare, probabil cea mai adevărată piesă din câte s-au scris până astăzi. Cu fiecare om se naşte şi moare un univers întreg…
În lumea în care trăim, o sumedenie de instituţii sunt concepute să anihileze această individualitate, să se sprijine în (şi să încurajeze) ceea ce este, totuşi, repetabil în fiecare fiinţă umană. Perspectiva zis ştiinţifică, matematizantă, care ne numără, fără nici o ezitare dinaintea unicităţii fiecăruia dintre noi – inventându-l astfel pe 2, 3, 4, ş.a.m.d., până la cele patru sau cinci miliarde, câte se pare să suntem azi cu toţii – iscodeşte omul pentru a afla numitorii comuni ai umanităţii, desfăşurându-se exclusiv în acest spaţiu al tuturora şi al nimănui. Adică ignorând, mai apoi uitând ori călcând chiar şi în picioare ceea ce fiecare dintre noi are în plus faţă de atributul general uman, adică propria persoană, personalitatea distinctă. Sistematic desconsiderată de aceste instituţii, de perspectiva din care ele funcţionează…
Aceasta este şi perspectiva din care se face medicină, de pildă. Sau politică. Ori milităria. Şi în primul rând matematica. (Medicina, practicată cu har, se supune altei reguli: „nu există boli, ci bolnavi”…).
Nu există doi oameni identici… Cu atât mai mult nu pot exista două neamuri identice, fiind deci un dat fatal această individualitate. A n-o recunoaşte, a încerca s-o anulezi înseamnă a ignora firea şi drepturile ei.
Cum ai putea-o anula? Într-un singur fel: În numele internaţionalismului sau al altui naţionalism. Şi-ntr-un caz, şi-n celălalt, eroarea şi crima sunt la fel de mari.
Respectul pentru individ este respectul pentru irepetabilitatea fiinţei umane. De aici decurge şi preţul inestimabil al oricăruia dintre noi. Umanismul, tradiţia umanistă şi căile de viitor ale acestuia, sunt imposibil de separat de acest respect pentru om ca individ fără pereche. Căci, dinaintea lui Dumnezeu, fiecare dintre noi este nepereche…
La fel, fiecare neam, fiecare naţie, este fără pereche…
Tot de esenţa umanismului ţine şi anticul sfat cunoaşte-te pe tine însuţi. Nu există îndeletnicire mai pasionantă şi mai îndreptăţită… Îndreptăţită tocmai de faptul că nu există doi, că fiecare suntem nepereche…
Mutatis mutandis suntem îndreptăţiţi, ba chiar datori să ne cunoaştem pe noi înşine şi ca neam, neam fără de pereche. Leg dar naţionalismul de această îndoită legătură, a dreptului şi a datoriei ce le avem de a ne cunoaşte fiinţa naţională în ceea ce are ea unic, şi de a cultiva această unicitate… A fi naţionalist înseamnă să simţi, să intuieşti, să înţelegi unicitatea fără de pereche a neamului tău şi să ţii la ea ca la podoaba sa şi a ta cea mai de preţ.
În lumea în care trăim, funcţionează oare instituţii concepute să ignore şi, dacă se poate, să anuleze această unicitate?… Mi-e teamă că da…
Nu le voi pomeni nici numele, nici faptele prin care s-au afirmat împotriva sentimentului naţionalist. Mă simt dator şi îndreptăţit la o singură precizare: naţionalismul românesc n-a făcut din nimeni victimă vreodată… Naţionalismul românesc n-a întins mâna decât spre a feri şi apăra fiinţa neamului românesc. N-am tânjit decât după noi înşine, în nădejdea de a ne împlini menirea, de a rodi după părerile noastre, nestingheriţi de nimeni.
Singurele victime ale naţionalismului românesc au fost cei, fără de număr, care şi-au trăit, fără să pregete, norocul de a fi naţionalişti, fără să se lepede de el, ca de un blestem.
– Dumneata ce meserie ai, domnule Ţuţea, l-au întrebat unii, mirându-se de răspunsurile domnului profesor.
– Eu sunt de meserie român, le-a răspuns înţeleptul, încurcându-le şi mai şi minţile şi înţelegerea acestui lucru chiar de neînţeles pentru unii, că marea deşteptăciune în viaţă e să ştii să pierzi, să nu te fereşti să pierzi. Orice… Numai propria identitate nu… A ta şi a neamului tău. Rămânând adică credincios ţie însuţi mereu, şi astfel, precum ziua urmează neabătut nopţii, la fel şi tu nu vei trăda pe nimeni… Şi în primul rând nu-ţi trăda neamul, reperul cel mai sigur al identităţii celei neschimbătoare, demnă de acest nume.
*
Ne-am necăjit, ascultând la BBC cu câtă neînţelegere era folosit cuvântul naţionalist ca un stigmat de grele păcate. Căci sunt şi dintre aceia care, neputând trăi înţelesul acestui cuvânt, nu se sfiesc să-l omologheze anapoda, în serie sinonimică cu şovin, xenofob, antisemit etc. Ne paşte, din această confuzie, o mare primejdie: conform legii că nimic nu se pierde, totul se transformă, se transferă, odată cu decăderea cuvântului naţionalist din sensul său, să nu se producă o înnobilare de sens a celorlalte, să nu le facem cumva, prin această sinonimie cu naţionalist, tolerabile, suportabile ca realităţi…
N-o fi aceasta intenţia celor ce ne-au propus această sinonimie, dar este în obişnuitul lucrurilor ca rezultatul să se întoarcă împotriva scopului urmărit, atunci când te pomeneşti doar aşa, ca să te afli în treabă, să nu pierzi ocazia… Vorba aceluiaşi Petre Ţuţea: aflarea în treabă, ca metodă de lucru la Români…
Ne-a reconfortat însă faptul că sunt şi Români de alt soi. Ca un balsam a fost să aflăm de ultimele poezii publicate la Chişinău de Grigore Vieru, printre care poemul intitulat Aproape maiakovskian, de nevoie ni s-a părut replica cea mai potrivită ce se poate da celor ce mai vorbesc despre naţionalismului lui Mihai Eminescu ca despre o rătăcire de neiertat. Alţii sunt rătăciţii… Deci le oferim şi lor, spre a se orienta, spre a se dumiri pe ce lume trăiesc, această stea polară a conştiinţei naţionale româneşti care se ridică tot mai sus dinspre partea cea mai de răsărit a românimii…
Ion Coja, octombrie 1989
*
Grigore Vieru
Sînt naţionalist!
Da,
îmi iubesc mama.
(E un păcat?)
Şi pruncii.
Şi fraţii.
Şi cerul de ametist.
Ca rezumat,
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
graiul mi-i sfînt –
În viaţa mea
El nu este un simplu turist,
E chiar Patria.
Într-un cuvînt,
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
urăsc pe mancurt.
Mi-i dragă doina
prin care exist.
Nu mă tîrîi slugarnic.
Pe scurt,
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
hora nu vreau
să o schimb
Pe cazacioc ori pe twist.
Port suferinţa de neam
ca pe un nimb.
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
afirm că-i prea mult
verde-n drapel,
Avem un drapel
prea materialist.
Mai aşterneţi nişte
cer visător peste el.
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da, nesocotesc tidvele seci
Care vor să mă cârmuie
ca artist.
Mai trag cu ochiul
la istoria noastră. Deci
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
n-am vrut să mă însoţesc
cu Satan
N-am prăjit creieri umani
pe unt poliţist.
Omeneşte întreb:
de ce am murit în Afganistan?!
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
vremea în care trăim
E tot mai isterică,
Îmi vine să urlu
în muzeul satului
cu profil ateist:
„Scoateţi
mitraliera
din biserică!”
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
te întreb pe tine,
binevoitorule,
care-ai adus tutunul şi pesticidele:
Ce ai cu surorile noastre
din câmpul cel trist –
Ai primit vreun ordin cumva,
ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!
Sînt na-ţi-o-na-list…
Da,
sînt contra
plevei migratoare
Care se crede
un dar minunat.
Sînt contra să prăsiţi la noi
uzina de calculatoare –
N-am ce să număr, tovarăşi,
Aproape totul
mi s-a luat
Da,
aproape totul
mi s-a răpit.
La curgerea Prutului meu
nu pot nici măcar să asist.
Totuşi
viaţa mi-i dragă,
merg spre dînsa grăbit.
Sînt na-ţi-o-na-list…
*
Nota redacției: Cele două texte, al meu și al lui Grigore Vieru, le-am publicat în toamna anului 1989 în revista „Noi, Tracii”. În 1990, primul text publicat, în „Veghea” lui Marcel Petrișor, s-a intitulat la fel: Sunt naționalist! Abia după câțiva ani am descoperit această coincidență, deloc întâmplătoare… Cineva le-a potrivit fără voia mea mai bine decât aș fi făcut-o eu!…
Nationalismul e ca vinul: poate fi de foarte buna calitate sau de foarte proasta calitate. Cand se situeaza in limitele adevarului, el trebuie considerat cel mai mare bine; cand se intemeiaza pe minciuna, fals si trufie, el poate duce la catastrofa!
a fi, sau a nu fi….nationalist…..
a fi nationalist inseamna a avea cea mai mare cinste si onoare !
a fi nationalist inseamna a cinsti jertfa strabunilor tai de la care mostenesti bogatia pamantului natal !
a fi nationalist inseamna sa respecti legea stramoseasca, credinta strabunilor tai !
a fi nationalist inseamna sa fii de partea lui Dummnezeu care vrea dragoste si pace, unitate si unire intre frati si intre oameni !
a fi nationalist inseamna sa fii de partea lui Dumnezeu care a condamnat constructia Turnului Babel!
a fi nationalist inseamna a fii impotriva multiculturalismului babilonic ue !
a fi nationalist inseamna sa NU fii rasist, xenofob, antisemit, extremist, si sa primesti cu bunavoina si ospitalitate si sa acorzi respectul cuvenit asa cum a facut poporul român de doua mii de ani, tuturor strainilor si minoritarilor, care au venit sa ceara de la noi „pamant si apa” !
a fi nationalist inseammna sa iti aperi mostenirea data de stramosii tai pana la ultima picatura de sange !
a nu fi nationalist inseamna sa fii lovit de cel mai mare blestem!
a nu fi nationalist inseamna sa fii impotriva lui Dumnezeu care a condamnat constructia Turnului Babel !
a nu fi nationalist inseamna sa fii de partea satanei care vrea putere, stapanire, ura, razboi, cearta tulburare dezbinare intre frati, intre oameni si intre popoare !
a nu fi nationalist inseamna sa fii imperialist globalist, rasist, xenofob, antisemit, extremist, pentru a provoca ura si haosul, dezbinarea, steaguri false, manipulare, pentru pervertire diabolica a valorilor in care omul sa se coboare mai jos decat animalele fata de statura sa fireasca de om !
a nu fi nationalist inseamna sa nu mai ai radacini !
a nu fi nationalist inseamna sa fii vulnerabil la coruptie, hotie, lacomie, minciuna, viclenie…
a nu fi nationalist inseamna sa fii imperialist ahtiat dupa putere si stapanire nedreapta !
a nu fi nationalist inseamna sa fii corporatist hraparet lacom jefuitor al tututor bogatiilor popoarelor nationaliste !
a nu fi nationalist inseamna sa fii un globalist, anarhist, capitalist, comunist, care promoveaza babilonia satanica antihristica pentru a aduce uraciunea pustiirii in locul cel sfant !
orice OM mandru de el, de natia lui este nationalist, problema nostra a romanilor sunt conducatorii…romani corupti, RRoma-nizatii, evrei + ex.fanarioti, si mai nou liberalii din media si comunicatii …cu lozinca ” prostim lumea cu TembeliZorul..la si pe TVurile .A3/RomaniaTV/B1 ETC ….dar cea mai rea problema este Parlamentul si Guvernul
Înseamnă că, în contrapoziție cu teoria derivată de la Petre Țuțea expusă aici și cu poezia lui Grigore Vieru, panseurile marelui profesor de la școala de doi-bani-bucata numită Școala NAȚIONALĂ de Studii Politice și Administrative (S.N.S.P.A.), Vintilă Mihăilescu, din articolul scremut „Naţionalism, patriotism, cosmopolitism“ (cf. aici: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/nationalism-patriotism-cosmopolitism ), sintetizate în fraza „…reducînd la esențial, patriotismul este iubirea propriului popor, în timp ce naționalismul este ura sau disprețuirea celorlalte popoare” – cu încheierea apoteotică: „îmi e frică de naționaliști și atunci cînd fac daruri nației…” – reprezintă tîmpenii patente. Iar propoziția lui, concluzivă, „naționalismul este ura sau disprețuirea celorlalte popoare” îl definește ca un mare dobitoc. După acest Vintilă Mihăilescu „naționalismul” ar fi, deci, echivalent cu șovinismul sau cu termenul idiot scornit de francezi, „xenofobia”, care ar însemna „ură față de străini”, deși, etimologic și inițial, înseamnă „frică de străini” (cf. aici: http://www.certitudinea.ro/articole/de-la-lume-adunate/view/cuvantul-xenofobie-trebuie-scos-din-uz ). Aceeași accepție a „naționalismului” și a „xenofobiei” o are alt „profesor” de la S.N.S.P.A., Marius Văcărelu, în articolul „Naționalism și globalizare în secolul XXI” (cf. aici: http://adevarul.ro/international/in-lume/nationalism-globalizare-secolul-xxi-1_5756bbb25ab6550cb8bb0f50/index.html ): „Naţionalismul are ca deviaţie negativă de manifestare şi înţelegere xenofobia – ura faţă de străini – care se manifestă în diferite forme…”.
Nu întîmplător am scris cu majuscule cuvîntul NAȚIONALĂ din titulatura S.N.S.P.A.: ce fel de „națională poate fi o „școală” – chiar dacă este, cum am scris, de doi bani – care, prin „idioții utili” numiți „profesori” execrează teorii-de-doi-bani despre naționalism? Dumitru Murărașu a fost băgat la pușcărie 17 ani de iudeo-staliniști pentru cartea lui „Naționalismul lui Mihai Eminescu”. Ăștia doi, Vintilă Mihăilescu și Marius Văcărelu, ce „merită”?! Vorba lui Victor Ponta: „Pe ăștia și să-i împuști e prea puțin!”