Ion Coja:
„Mi-am făcut propria editură ca să pot edita și tipări în deplină libertate romanul Șeitanii!”
23 ianuarie 2016|Doctrină naţionalistă
Ion Coja: „Mi-am făcut propria editură ca să pot edita și tipări în deplină libertate romanul Șeitanii!”
Text re-publicat
În dialog cu doamna RODICA LĂZĂRESCU
*
Am în faţă trei volume – VIN AMERICANII, PARIS BY NIGHT și LEPĂDAREA DE SATAN – adică trilogia ŞEITANII, apărută la finele lui 2015 la Editura Aevea. Chiar şi numai titlul ne trimite cu gândul la o cronică de familie. Cine sunt Şeitanii, stimate domnule profesor Ion Coja?
Șeitanii sunt cei pe care îi pomenesc în carte: neamurile mele, venite din Ardeal în Dobrogea, și mai ales cei veniți din Satulung, de unde era bunica, Șeitancă. S-au stabilit în Dobrogea și au românizat-o. Mai apoi, în interbelic au venit în Dobrogea și mulți olteni, iar după 1960 omniprezenții moldoveni… Bașca aromânii! Sinteza românească din Dobrogea este unică! Ca și spiritul dobrogean. Trilogia mea este o încercare de „mărturisire” a acestui spirit dobrogean, constănțean. Dar, ca orice titlu care se respectă, Șeitanii mai permite o decodare. Literatura se naște din ambiguitatea limbajului! Din polisemia cuvintelor!… Din „așa-i vorba românească, cu mai multe înțelesuri”!
Faceți multe considerații de natură lingvistică. Deformație profesională? Ați predat la facultate teoria limbii și asta se vede din roman.
Am lăsat să se vadă că sunt profesor de limba română, ba mai mult, am vrut să fac din limba română personaj literar al romanului. Scriitura mea este dependentă în mare măsură de limbaj, de virtuțile limbii române, o limbă extrem de potrivită pentru literatură. Cuvintele intervin decisiv în viața personajelor mele, ca și în viața oricărui scriitor autentic. Trebuie să scrii în așa fel încât să lași impresia că textul tău nu putea fi scris decât în limba română!
Spicuiesc din textul dvs. de prezentare: „roman în mare parte autobiografic”, „roman politic, politic-fiction”, „genul proxim este romanul de «auto-ficțiune»”. O îmbinare, deci, a autobiograficului cu ficţiunea, în ciuda unei replici din finalul primului volum: „Eu nu scriu decât ce mi se întâmplă! Nimic nu pun de la mine, nu depinde de mine!” (I, 451). Deci, dacă ar fi să vorbim în procente, cât la sută a inventat autorul, cât e realitate?
Un alt schimb de replici: „– Păi ce fel de autor mai eşti? Nu inventezi nimic? / – Viaţa bate romanul! Şi deseori îl bate la cur mai ales” (I, 452).
Multe dintre faptele reale, recunoaşteți și dvs. în acea prezentare pomenită mai sus, „vor părea incredibile”.
Da, am inventat puțin. Mai toate pățăniile din carte sunt reale, s-au întâmplat aevea. Am pus însă faptele și secvențele de viață în alte relații, mai „literare”. De pildă, o secvență pariziană care l-a avut erou pe Romul Munteanu am combinat-o cu alt context, am pus-o pe seama unor studenți aflați în excursie la Paris!… Pica mai bine așa și se lega de mersul narațiunii. Literatura are regulile ei, chiar dacă deseori se petrec evenimente care au o natură literară evidentă. Pe parcursul a peste 1400 de pagini însă se înfiripă construcția epică, structura literară, iar aceasta nu ai încotro, trebuie s-o imaginezi. Este o problemă de filosofie a literaturii și a vieții, a trebuit s-o „atac” și pe aceasta. Adică am pus în discuție, amplă discuție, raportul dintre viață și literatură. Riscul era mare, riscam să fiu plictisitor și neinteresant pentru cititorul obișnuit. Dar am făcut-o pentru că am descoperit ceva foarte important, deloc plictisitor, dimpotrivă: am descoperit ceva senzațional cu privire la natura și rostul literaturii. Scriitorii vor avea motive de satisfacție, condiția scriitorului este subiectul unuia dintre cele mai captivante capitole! Repet: capitol captivant!
Vă referiți la capitolul despre mirabunde!… Ați inventat acest cuvînt, ați mai inventat și altele.
Mirabundus există în latină, alături de muribundus, vagabundus… Ar însemna ceva care te umple de mirare, de admirație, de extaz chiar!… Am multe mirabunde în această trilogie!…
Firul epic ce ține de autobiografic se împletește cu momente cruciale din istoria noastră recentă, nu doar cruciale, ci extrem de controversate şi, de ce nu?, riscant de pus în discuție: Mișcarea legionară, asasinarea lui Iorga, soarta Tezaurului, Basarabia, mareșalul Ion Antonescu, pogromul din 1941, evreii, implicarea lui Gorbaciov în debarcarea și execuția lui Nicolae Ceaușescu… Sunteți cunoscut pentru luările dvs. de poziție, sunteți, mai ales, contestat în unele cercuri. La ce reacții vă aşteptați după apariția acestei trilogii?
Știu că sunt contestat pentru multe! Printre cei care mă contestă sunt și oameni inteligenți, respectabili, la a căror părere țin. M-am gândit la ei când am scris această trilogie! Am încercat să fiu mai explicit și sper că în felul acesta unii, cei mai inteligenți, să nu mă mai conteste și să-mi dea dreptate. Inclusiv evreii deștepți!…
„Contactul cu istoria m-a dus prea departe.” (III, 62) – prea departe în sens bun sau rău?
În sens rău, mai ales. Adică m-a costat încercarea de a interveni în istorie, chiar dacă intervenția mea, cea reală, s-a rezumat la încercarea de a corecta înțelegerea istoriei. În roman, ca personaj povestitor, desigur că mă dau mare și încerc să produc evenimente istorice!…
Dincolo de elementele biografice, găsim evocate diverse medii – universitar, scriitoricesc, politic, iar o serie de persoane cu existenţă reală se regăsesc printre personajele trilogiei – unele trecute în lumea umbrelor, altele prezente (încă) în viaţa publică actuală – citez aleatoriu şi foarte parcimonios: Ţuţea, Ghiţă Florea, Mihai Zamfir, D.R. Popescu, Grigore Traian Pop, Gabriel Liiceanu, Cioran, Culianu, Fănuş Neagu, Pîcă şi Pucă, Ahoe (Tudor George), Cezar Tabarcea, Petrică Nicolau, Moses Rosen şi mulţi alţii. Vă asumaţi vorbele şi faptele pe care le puneţi în seama acestora?
L-ați uitat pe Titi Enache!… Așa rău îmi pare că nu mai trăiește!… Da, atunci când scriam speram ca apariția romanului să-i găsească în viață pe cei pomeniți. Majoritatea s-ar fi bucurat că i-am făcut personaje literare, fie ele și episodice. Cei care nu au motive să se bucure sunt pomeniți de mine cu fapte de-ale lor adevărate, reale, petrecute… N-am inventat decât fapte bune, atitudini onorabile! Partea mizerabilă din tabloul societății românești din toamna anului 1989 nu este inventată, este reală! Răspund în fața oricui pentru câteva „răutăți”!
„Nu mă crede nimeni! Cum să-mi mai povestesc eu viaţa, viaţa mea ca un roman, un roman exagerând cu coincidenţele sale, la tot pasul, imaginate de autor! Dar, oameni buni, nu sunt eu autorul! Eu sunt numai povestaşul!… Povestaşul celor mie întâmplate, dar deloc imaginate, nici măcar o virgulă!” (II, 386) Avertismentul acesta credeţi că vă pune la adăpost de posibile acuze??
Ați ales bine citatul. Este un citat cheie, dar dacă l-aș comenta acum, ar fi ca și cum le-aș spune cititorilor cine este asasinul!… Este una din surprizele cărții, ar fi păcat să le stric cititorilor efectul lecturii: mirarea încântată! Sper s-o provoc la cititori!
„Nimeni nu-şi poate alege cititorii” (III, 65) Ce e de făcut ca cititorii să vă aleagă pe dvs.?
Faină întrebare!… Nu mă pricep la atras cititorii! Poate că interviul acesta va conta!… M-am străduit să nu fiu plictisitor, să ofer cititorilor motive ca, după ce m-au ales, să nu se lepede de mine, de carte. Scriitorul trebuie să fie amabil cu cititorii, să-i înțeleagă, să le accepte limitele. Mai ales cititorul modern, care este, zic unii, pe cale de dispariție. Am încercat să-i fac pe plac, să-i câștig încrederea, pentru ca el, cu sau fără știința sau voia sa, să se lase cucerit de fantasmele mele. De obsesiile mele! …Vremelnic cucerit, desigur. Cât durează lectura și ceva în plus!…
Eu sunt un om cuviincios, pudic, nu-mi plac trivialitățile, viziunile obscene, scabroase… Dacă în roman sunt multe scene erotice este pentru că chiar asta am vrut să fie Șeitanii: un roman erotic cel puțin în măsura în care este un roman politic sau, să nu zic vorbă mare, filosofic! Erosul, cum spune Dante, mișcă nu numai ființele, ci chiar și aștri… Întregul univers! Am mare respect pentru ființa umană, pentru perfecțiunea alcătuirii noastre. Componenta erotică a vieții noastre este definitorie și trebuie avută în vedere cu smerenie și recunoștință pentru Cel Care este responsabil de existența noastră și ne-a hărăzit să fim așa cum suntem. Literatura se naște din dragoste, din erotism, din orele în care tânjim unul după alta, din clipele de iubire împărtășită. Și m-am străduit, azi, când se scrie atâta maculatură porno, să reabilitez erotismul ca stare de normalitate, suficientă pentru a se naște din ea la nesfârșit literatură.
Literatura pe care am scris-o am ținut să fie resimțită de cititor că este scrisă de un om normal, aidoma dumnealui, cititorul nostru de toate zilele… Literatură pentru oameni normali! Ca autorul!
Șeitanii apare la editura AEVEA… Interesant nume. A cui este editura, aud prima oară de ea.
Editura AEVEA este editura mea. Dacă aș fi mers cu Șeitanii la vreo editură dintre cele cunoscute, aș fi avut multă bătaie de cap ca să-i conving că nu este vorba de literatură anti-semită sau anti mai știu eu ce! Mi-am făcut propria editură ca să pot edita și tipări Șeitanii în deplină libertate. Cine are de publicat o carte bună, dar „cu probleme”, să vină la mine, îi public cartea și o citesc după ce este în librării!
V-aş propune să încheiem cu un citat, scurt, dar incitant!
Eh, cât să fie de scurt, raportat la cele 1400 de pagini?! Peste o sută de pagini se petrec la restaurantul scriitorilor, la madam Candrea… Vă dau un citat din capitolul dedicat lui Ahoe… Primele cuvinte aparțin personajului feminin central, o ziaristă din Occident, care comentează recitalul de sonete dat de Ahoe la care a asistat cu totul întâmplător. Îi dau cuvîntul:
„Cred că numai aici la București puteam să dau peste așa ceva… Peste domnul Țuțea mai întâi, acum peste domnul poet… Tudor George este numele meu!… Încântată! Păcat că nu a notat nimeni sonetele!… S-au pierdut în veșnicia uitării?! Le mai țineți minte, domnule Tudor?
Nici vorbă să se piardă, precrasivo! Așa ceva se poate întâmpla oriunde, dar nu la București… Și pune Grigore al meu mâna pe scrumiera de pe masă… Răstoarnă scrumul în frapieră și o întoarce cu curu-n sus pe lelița scrumierița:
Vedeți această boabă de chipăruș? Habar nu aveți voi ce mari servicii a adus această instalație minusculă literaturii române!… Peste ani de zile toată șezătoarea noastră o veți găsi la fonoteca de aur a Securității! S-a înregistrat tot!… Mai puțin mutrele noastre! Nici măcar a doamnei!… Sunteți tot timpul așa de frunoasă, doamnă Svetlana?!…”
Tot ce vedeti astazi in Ucraina trebuia sa fie in Romania in anii 50 . CNSAS si serviciile secrete romanesti au cenzurat toate incercarile de dezintegrare pe anii 50 , tot iredentismul vecinilor si tragediile comunitatilor de romani de peste granita inclusiv in gropi comune.
Sef birou informatii in Securitate: ,,Pierderea Basarabiei si a gurilor Dunarii inseamna dezintegrarea Romaniei pentru ca in doctrina militara sovietica un conflict teritorial se termina doar cu eliminarea adversarului si nu in aliante sau in coabitari. Pentru asa ceva am avut o serie de incercari de dezintegrare pe care le-am blocat cu succes.”
1- Exoduri in masa
In sedintele sefilor Securitatii prezidate de Nicolshi si de catre generalul Boico Mihail se planifica un exod in masa al romanilor din Banat pe motiv al reeditarii masacrelor din Iugoslavia anului 1944. Au fost discutii dure cu replici grele intre sefii Securitatii romani si sefii Securitatii evrei.
2-Republici etnice
Se planifica in secret declararea unei republici maghiare dupa declansarea unui razboi cu Iugoslavia in care regiunea autonoma maghiara urma sa-si declare independenta in timp ce armata ungara intra in Transilvania.
3- Reeditarea foametei din 1946 in haosul programat cu colectivizarile care au dus la incercari din interiorul Securitatii pt blocarea colectivizarii. Arestarea unei spioance iugoslave infiltrata in biroul primarului din Timisoara a dat ocazia sefilor de directii militare sa incerce o arestare in masa a sefilor PCR din Banat pe motiv de tradare de tara. Planul a fost blocat de sefii Securitatii evrei care au trimis o echipa de lichidare la un pas de conflict armat in Securitate.
Sefii Securitatii evrei planificau un ,,holodomor” si o reeditare a foametei din 1946 la o scara intregii tari la inceputul anilor 50 prin declansarea unui razboi cu Iugoslavia… Planurile au fost blocate de sefii directiilor militare … romani.
4- Razboi de gherila.
Armata romana era dezarmata de sovietici si pentru asa ceva se planifica un razboi total de rezistenta in paduri cu taierea cailor de comunicatii pe armatele invadatoare – armata iugoslava si armata ungara in acelasi timp. Sefii Securitatii aripa stalinista au incercat sa blocheze o miscare de rezistenta in caz de razboi si de dezintegrare cu arestarea informatorilor directiilor militare care trebuiau sa coordoneze armata romana intr-o singura zi. Pentru asa ceva la reorganizarea Securitatii din 1952 au fost introduse dosarele lista de informatori pe regiuni cu scopul de a bloca arestarea informatorilor militari care trebuiau sa coordoneze armata romana si cu scopul de a bloca dezintegrarea .
5- Razboi psihologic si blocarea mobilizarii armatei romane.
Toate procesele pe legionari aveau ca scop blocarea mobilizarii armatei romane in incercarile de dezintegrare initiate de sovietici dupa pierderea gurilor Dunarii si a Basarabiei. Executia legionarilor parasutati a avut ca scop blocarea mobilizarii aratei romane si asa ceva se stia de dinainte de capturarea lor.
6- Conflict hibrid in comandouri sub steag fals.
Am avut confruntari in comandourile directiilor militare formate din veterani de razboi ca operatiuni sub steag fals si atacurile securistilor iugoslavi cu zeci de militari in termen omorati pe granita cu gaturile taiate pe timp de noapte cu armata concentrata pe granita. La momentul respectiv in Securitate se stia foarte bine ca declansarea unui razboi inseamna dezintegrarea totala cu pierderea in acelasi timp atat a Banatului cat si a Transilvaniei. Toate aceste incercari sunt incercari de dezintegrare sovieto-iugoslave si sovieto-ungare pentru care am avut mai tarziu si un ordin de retragere pentru trupele de graniceri in care pierdeam Banatul fara nici un foc de arma tot asa cum Ucraina a pierdut Peninsula Crimeea.
Pentru asa ceva generalul Alexandru Roman se baricada intr-o unitate militara de frica sa nu fie lichidat pentru tradare de tara de securisti sau de anticomunisti. Generalul Alexandru Roman lua in calcul si posibilitatea lichidarii de catre anticomunisti ….
La mierea cu cimbru atentie:daca esti bolnav de plamani dar esti hipertensiv nu e indicata pt ca fiind si tratament de substitutie hormonala(tratament cu estrogeni naturali) complica lucrurile.
Cimbrul si mierea de albine – Leacuri pentru aparatul respirator
Home Articole Cimbrul si mierea de albine – Leacuri pentru aparatul respirator
PreviousNext
Cimbrul si mierea de albine – Leacuri pentru aparatul respirator
De multe ori, cele mai bune remedii se află chiar în bucătăria noastră, fără ca măcar sa stim. Plantele medicinale sunt ușor de folosit, și de transformat în medicamente cu un spectru foarte larg de acțiuni, fără efecte adverse, în comparație cu medicamentele de sinteză. În perioadele reci, când virozele și infecțiile respiratorii sunt la ordinea zilei, pentru a face față provocărilor, avem nevoie de întăritori naturali, pe langă o alimentație cât mai sănătoasă și odihnă.
Cimbrul și mierea, sunt două ingrediente extrem de puternice, care nu ar trebui să lipsească din cămara noastră.
Cimbrul – beneficii
Este planta medicinală cu o uimitoare forță terapeutică, ce ne-a arătat cu multă vreme în urmă ca stie să împiedice virusurile să prolifereze. În ultimii ani, mai multe cercetări au demonstrat uimitoarele efecte terapeutice ale cimbrului în infecțiile respiratorii acute. Acesta s-a dovedit eficient în tratamentul gripelor, răcelilor, bronșitelor acute, tusei (convulsivă sau productivă), durerilor în gât, astmului, pneumoniei, laringitei, amigdalitei, dar și în enterocolite, diaree, colon iritabil, dureri de cap sau tulburări
ale circulației cerebrale.
Componenta principală a acestei plante aromate este timolul, care îi conferă proprietățile antiseptice, și care distruge ciupercile, motiv pentru care este adăugat la dezinfectanți pentru mâini și creme antifungice.
Datorită conținutul său, cimbrul are o acțiune calmantă, antispastică și bactericidă, totodată favorizând și expectorația.
Mierea – elixirul sănătății
Faptul ca mierea de albine este un super aliment pentru sănătatea noastră, nu este o noutate. Mierea are o lungă istorie medicinală și este un remediu foarte puternic, cu multe întrebuințări.
Are multe proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii. Mierea crudă a fost folosită pentru a trata alergiile sezoniere, infecțiile, tusea, pielea uscată sau rănită, constipația, și pentru a îmbunătăți funcția imunitară, de secole întregi.
Aceasta înglobează toate vitaminele considerate de nutriționiști a fi necesare sănătății, dezvoltării și refacerii organismului uman.
Datorită conținutului său ridicat în antioxidanți, aceasta întărește sistemul imunitar și contribuie la prevenirea bolilor de inimă, precum și a unor tipuri de cancer.
Pentru a beneficia de toate calitățile mierii, este important să o consumăm în stare crudă.
Prepararea termică ar lipsi mierea de proprietățile sale medicinale și nutritive.
Cum se prepară leacul pentru curățarea plămânilor
Prepararea acestui puternic remediu este foarte simplă și rapidă, constând practic doar în acoperirea cimbrului cu miere într-un borcan, și macerarea acestui amestec la cald.
Folosite împreună, aceste două alimente-medicament își amplifică efectele, potențându-și reciproc acțiunea vindecătoare.
Așadar, vom avea nevoie doar de 1 borcan de sticlă, aproximativ 50 gr de cimbru proaspăt, și o jumătate de borcan de miere naturală (tei, salcâm, polifloră). Orice dimensiune ar avea recipientul, raportul este de jumătate cimbru, jumatate miere. După ce le-am combinat, amestecăm bine pentru a elimina eventualele bule de aer, și punem capacul borcanului.
Preparatul se depozitează într-un loc cald, pentru a permite mierii să se infuzeze cu cimbrul, timp de două săptămâni. După această perioadă, verificăm dacă mierea miroase și are gust de cimbru. Dacă da, înseamnă ca macerarea este gata, și putem folosi remediul ca atare, sau strecurăm cimbrul. Se păstrează într-un dulap răcoros, până la câteva luni, și se ia la nevoie câte o lingură, sau se poate dizolva în ceai.
Dacă tusea nu vă dă pace, și nu aveți deja preparat acest sirop, puteți infuza rapid 2 linguri de plantă în 350 ml de apă fiartă, pentru 15 minute. După ce s-a răcit puțin, strecurați și adăugați o jumătate de cană de miere. Acest amestec se păstrează într-un loc răcoros, pentru câteva săptămâni.
De asemenea, dacă nu aveți cimbrul sub formă de crenguțe proaspete (care se găsește chiar și la supermarket-uri, în caserolă), puteți folosi și uscat, în proporție de o lingură cimbru, la o cană de miere. Se găsește la plafar, un săculeț de 40-50 grame cimbru uscat fiind suficient.
În acest fel, îi puteți trata și pe micuții mofturoși, care vor aprecia mai mult o lingură de sirop aromat, în detrimentul unei căni de ceai.
Mărturisirea șocantă a unui patolog: 9 din 10 cadavre sunt pline de paraziți. Paraziții sunt cauza a 78% din decese! Există o soluție care salvează vieți, dar toată lumea tace! Cine beneficiază de acest lucru?
Interviu exclusiv pentru 360medical cu șeful Departamentului de Anatomie Patologică, prof. dr. de științe medicale DUMITRU ADRIAN
dr. de științe medicale Dumitru Adrian – Medic Primar, Cercetător Știinţific, Șef Lucrări Anatomie Patologică, U.M.F. Carol Davila
Jurnalist: Bună dimineața, Dr. Dumitru! Într-o conversație anterioară, am fost șocat de ceea ce mi-ați spus. Încă nu pot să-mi scot cuvintele dumneavoastră din cap:
„Oamenii cred că viermii îi mănâncă după ce mor, dar, de fapt, îi mănâncă din interior în timp ce sunt încă în viață.”
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Da, este adevărat. În 90 la sută din cazurile în care apar imagini de autopsie de coșmar, găsesc o imagine bântuită. Corpurile morților sunt pline de paraziți! Și nu le observ doar în tractul digestiv, așa cum cred mulți. Paraziții trăiesc adesea în plămâni, inimă, ficat și chiar în creier! Coloniile lor locuiesc în organele interne, iar larvele se hrănesc cu țesuturile oamenilor care sunt încă în viață!
Ieri, am efectuat o autopsie la o femeie de 50 de ani. A murit din cauza unei insuficiențe cardiace. Ce legătură are acest diagnostic cu paraziții? Adevărul este că produsele metabolice ale paraziților provoacă disfuncții în toate organele, inclusiv în inimă. Am găsit un număr mare de paraziți în intestinele ei. Din păcate, nu se trăiește mult timp cu astfel de „vecini”.
Un alt caz: Un bărbat de 61 de ani care a murit de ciroză hepatică. Rudele cred că de vină este alcoolul. Dar nu a băut suficient ca să moară. Nu erau semne de distrugere alcoolică a ficatului, ci ficatul era pur și simplu plin de paraziți, găsind sute de pasaje prin care se mișcau viermii din interior .
Un alt caz care m-a șocat până și pe mine. Creierul pacientului în vârstă de 49 de ani era complet infestat cu paraziți și larvele acestora. Cauza decesului a fost un accident vascular cerebral ischemic. Dar asta e doar consecința! De fapt, paraziții se hrăneau pur și simplu cu țesut cerebral uman și îl mâncau de viu! Pacientul suferise de dureri de cap, probleme de somn și de memorie pe tot parcursul vieții sale. Apoi, au fost afectate zone relativ mari ale creierului. A murit șase luni mai târziu.
Un alt caz recent. Pacientul a murit de cancer intestinal cauzat de paraziți. Paraziții otrăvesc celulele sănătoase cu toxinele lor, obligându-le să se regenereze și să-și schimbe structura. Aceste modificări duc la formarea unor celule canceroase care sunt mai agresive și capabile să reziste paraziților. Dar pentru oameni, aceste celule sunt distructive. Tumora crește rapid și produce metastaze. Persoana moare în câteva luni.
Căile de pătrundere a paraziților în lumenul intestinal
Aceasta nu este o estimare, ci o statistică exactă: paraziții cauzează 78% din decesele „naturale”. În termeni absoluți, aceasta înseamnă aproximativ 1,5 milioane de decese în 2023.
„Oamenii mor din cauza paraziților: care distrug organele, otrăvesc sângele cu toxine și se hrănesc cu țesut cerebral și pulmonar!”
Am lucrat ca patolog timp de mulți ani. Am văzut lucruri care îmi fac părul să stea în cap! Oamenii subestimează pericolul și cred că paraziții sunt viermi care trăiesc în intestinele lor. Dar acest lucru nu este în întregime adevărat. Există un număr foarte mare de tipuri de dăunători. De exemplu, există cele care sunt microscopice, dar foarte toxice. Acestea otrăvesc organismul, pătrund în sânge și în inimă, o umplu cu toxine, provoacă ischemie, insuficiență cardiacă, hipertensiune și, în cele din urmă, atac de cord sau accident vascular cerebral. Se instalează în plămâni, ficat, pătrund în creier și trăiesc chiar și în ochi!
Dar medicii sunt obișnuiți să trateze simptomele, nu cauza bolii. Corupția în România este larg răspândită. Nimeni nu ia în serios această problemă. Înșelătoria este un lucru foarte frecvent.
Ioana – se îmbunătățește pe tot parcursul textului. Nu există un nume ca Ioana Ionescu: De ce credeți că este așa? De ce se minimalizează problema infecțiilor parazitare în țara noastră?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Da, oamenii mor tot timpul. Noi, patologii, scriem doar cauza finală a morții și nimeni nu spune că de fapt atacul parazitului a fost cel care a dus la deces, nu se obișnuiește acest lucru.
O parte din vină poate fi pusă pe seama companiilor farmaceutice și a proprietarilor lor lacomi. Aceștia nu doresc să vândă tratamente eficiente împotriva paraziților în România; de regulă, toate produsele care funcționează cu adevărat în această direcție sunt trimise în străinătate.
Ioana Ionescu: Sunt produse eficiente? Cum vă protejați și salvați vieți?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Evident, există măsuri bune. Cu toate acestea, nu pot fi cumpărate în farmacii. Medicamentele antiparazitare vândute în farmacii și prescrise de medici îndeplinesc o funcție importantă: ele mută banii din buzunarele pacienților în buzunarele magnaților farmaceutici.
Judecați singuri. Pacientul administrează pastila și pare să se amelioreze. Dar paraziții sunt extrem de rezistenți! Ouăle lor au o coajă foarte tare. Iar atunci când medicamentul încetează să mai funcționeze, se reproduc din nou, larvele lor devorând corpul din interior, pătrunzând în fluxul sanguin până la inimă, plămâni, ficat și creier. Mușchiul cardiac slăbește, se uzează rapid, sistemul imunitar slăbește și apare cancerul.
Milioane de colonii de paraziți atacă întregul organism și pot afecta inima, plămânii, rinichii, ficatul și chiar creierul!
Creier infestat de paraziți
Ioana Ionescu: Așadar, ce ar trebui să facă oamenii obișnuiți?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Ce trebuie făcut? Luptați împotriva sistemului nostru de distribuție a medicamentelor, nu împiedicați aprovizionarea farmaciilor cu medicamente eficiente, nu creșteți excesiv prețul medicamentelor care salvează vieți!
Oamenii înșiși, pacienții nu ar trebui să fie leneși, trebuie să interveniți la primele semne de infecție în loc să așteptați ca paraziții să vă ucidă .
Ioana Ionescu: Ați menționat un preparat eficient care poate elimina paraziții? Care este măsura?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Da, mă refeream la Detoxin. Primul produs antiparazitar molecular care ucide toate tipurile de paraziți și oferă organismului nutrienții necesari pentru o recuperare completă.
Detoxin este un produs dezvoltat cu sprijinul Institutului Român de Biologie Moleculară și Patologie. La un congres internațional de la Geneva, a primit premiul european „Pentru o descoperire în medicină” și a fost recunoscut de parazitologi de renume din întreaga lume.
Spre deosebire de alte produse similare, Detoxin este un produs foarte puternic, dar complet natural.
Agitați flaconul, diluați 25 de picături într-un pahar cu apă (200 ml), amestecați și beți. Luați de 2 ori pe zi înainte de mese. Cel mai bun rezultat se obține cu un curs de 30 de zile sau mai mult.
Detoxin nu numai că elimină complet paraziții, dar îmbunătățește și microflora intestinală, întărește sistemul imunitar și regenerează organismul după intoxicare.
S-ar fi crezut că, în urma acestei recunoașteri, farmaciile vor trebui să stea la coadă pentru a obține dreptul de a vinde Detoxin și a elimina spațiul. Statul ar trebui să distribuie acest produs. Dar nu. Liniște deplină. Era ca și cum nimeni nu ar fi observat această descoperire.
Rezultatele unui studiu clinic privind efectele Detoxin la care au participat 1.250 de persoane:
100%
curățarea a organismului de infestarea cu paraziți. eliminați punctele de la sfârșitul propozițiilor, nu este nevoie de puncte în tabel
100%
normalizare a funcției gastrointestinale. eliminați punctele de la sfârșitul propozițiilor, nu este nevoie de puncte în tabel
80%
normalizarea cu a nivelului de zahăr din sânge. eliminați punctele de la sfârșitul propozițiilor, nu este nevoie de puncte în tabel
75%
Îmbunătățirea sănătății în proporție
70%
absență a bolilor de sezon după întreruperea tratamentului cu Detoxin
Ioana Ionescu: Și cât timp trebuie luat aceste picături pentru a curăța organismul în mod corespunzător?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Detoxin curăță treptat, acționează delicat, pas cu pas:
1 săptămână
Oboseala și apatia dispar datorită reducerii efectelor toxice ale paraziților. Digestia și pofta de mâncare se normalizează. Îmbunătățirile dispoziției și ale performanței la locul de muncă sunt vizibile în prima săptămână de tratament.
2-3 săptămână
Datorită efectelor diverse ale extractelor de plante, imunitatea este întărită, alergiile și alte probleme de sănătate sunt ameliorate.
4-5 săptămână
Odată ce efectele toxice ale paraziților asupra organismului au dispărut, se remarcă o îmbunătățire externă și chiar un efect de întinerire generală. Erupțiile cutanate, inclusiv papiloamele, încep să dispară.
6-7 săptămâni
Se normalizează sistemul digestiv și toate procesele interne, se elimină excesul de greutate, se normalizează tensiunea arterială, iar inima funcționează ca un ceas. Mulți oameni scapă de problemele de sănătate care îi chinuiau de ani de zile după tratament. Aveți șansa de a vă prelungi viața cu 10-15 ani!
Scăpați de 7 boli în 7 săptămâni!
Ioana Ionescu: Ce obțineți după curățarea corpului cu Detoxin ? Cum se va îmbunătăți starea de sănătate?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Oh, puteți obține rezultate excelente după doar un singur tratament Detoxin! Paraziții au un impact negativ asupra întregului organism. Ca urmare a acestui tratament, întregul corp este curățat și mulți oameni spun că se simt ca și cum s-ar fi născut din nou.
Sistemul imunitar începe să funcționeze corect și vă salvează de celulele canceroase!
După cum probabil știți, imunitatea este creată în intestin. Iar paraziții slăbesc semnificativ apărarea imunitară a organismului nostru. Imunitatea nu se referă doar la protecția împotriva virușilor, inclusiv Covid-19, despre care s-a vorbit atât de mult în ultima vreme. Principala funcție a unui sistem imunitar puternic este de a proteja organismul de celulele canceroase. Un sistem imunitar puternic recunoaște și distruge celulele canceroase în timp. Împiedică formarea unei adevărate tumori.
O imunitate care funcționează în proporție de cel puțin 70 la sută reprezintă deja o barieră insurmontabilă în fața virusurilor. Iar acest lucru este foarte important în zilele noastre.
Elimină paraziții și prelungește viața cu 15-18 ani!
Ioana Ionescu: Ați spus că Detoxin nu poate fi cumpărat în farmacii. Dar cumva o poți obține, nu-i așa?
dr. Dumitru Adrian: Da, toți cetățenii din România pot comanda Detoxin online direct de la producător, datorită unui program promoțional special.
Ioana Ionescu De ce acest produs poate fi comandat doar online?
dr. de științe medicale Dumitru Adrian: Acest lucru se datorează din trei motive principale:
1. Asigurarea calității. Detoxin este livrat direct de la fabrică către client.
2. protecția împotriva intermediarilor. Pentru ca nicio persoană neautorizată să nu poată câștiga 10.000-20.000 de euro prin revânzarea produsului la un preț ridicat.
3. Livrare rapidă și directă.
Mai multe beneficii pentru pensionari!
dr. de științe medicale Dumitru Adrian:În prezent, 5 țări participante au alocat fonduri de asistență socială. Cu acest program, puteți comanda Detoxin cu o reducere de până la 50%.
Pentru a beneficia de o reducere de până la 50% din achiziția Detoxin, deschideți una dintre ușile de mai jos pentru a primi reducerea dvs. personală.
Promoția este valabilă de 17.04.2023 la 24.04.2023 (inclusiv)! Ulterior, produsul nu mai poate fi achiziționat decât la prețul pieței, care este de 358 RON pe ambalaj.”
NOTĂ : Detoxin este disponibil cu o reducere de până la 50% ca parte a unei promoții a distribuitorului. Pentru a o primi, deschideți una dintre uși și obțineți reducerea, apoi completați următoarele pentru a comanda 24.04.2023 (inclusiv). Numărul de pachete de reduceri este limitat.
ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU CITITORII NOȘTRI, PUBLICĂM O TOMBOLĂ OFICIALĂ PENTRU A PRIMI ACEST PRODUS LA UN PREȚ REDUS. STOCUL DE PACHETE PROMOȚIONALE VA FI DISTRIBUITE LA 24.04.2023 INCLUSIV!
Participați la tombolă și primiți o reducere de până la 50% la achiziționarea Detoxin.
GHICIȚI CE UȘI AU REDUCERE 50%
Comentarii:
Roman Emil
Am comandat Detoxin 8 luni în urmă, nu a fost nici un program promoțional la momentul respectiv, nu am vrut să-mi otrăvesc corpul cu substanțe chimice îndoielnice! Iată cum am găsit Detoxin. Am grijă de grădină, sunt în contact permanent cu solul și cu animalele, așa că trebuie să mă curăț în mod regulat de tot felul de infecții, paraziți etc. Am comandat un tratament complet cu Detoxin și acum mă simt mai bine. Vă recomand tuturor să încercați Detoxin!
Visan Maria
Am primit ieri pachetul! Încep tratamentul mâine și sper să văd îmbunătățiri în sănătatea și pielea mea. Livrarea a fost foarte rapidă!
Caluian Vasile
Sufăr de dureri abdominale de multă vreme, deși am consultat diverși medici, dar fără succes. Teste de sânge și de urină, cardiogramă – au făcut de toate, dar nimeni nu m-a testat vreodată pentru paraziți! Am toate simptomele: slăbiciune, edem papilar, constipație care poate dura până la o săptămână. Am comandat deja Detoxin, deoarece este încă disponibil pentru moment. Vă mulțumim că ne-ați anunțat despre acest produs.
Chiciudean Ioana Luiza
Poveștile astea mă sperie! Vă mulțumim că nu vă este teamă să le împărtășiți. Astăzi am beneficiat de un tratament cu Detoxin. Mulțumesc!
Alexandru Lucia
Dacă este un remediu bun, de ce nu se poate cumpăra de la o farmacie? Din nefericire, nu toată lumea știe să folosească un calculator, iar cei care nu știu, cum se descurcă? Mama locuiește la țară, printre animale, și muncește în fiecare zi pe câmp. Sunt îngrijorată pentru ea. Cum pot ea și vecinii ei să primească produsul? Mă consider norocoasă că am citit acest lucru și că am reușit să comand mai ieftin prin intermediul programului. Iar cei care nu au citit, nu știu și nu pot continua să-și curețe organismul.
Valeriu Pascalău
Este un pic de durere. Nu știam că paraziții pot provoca boli atât de grave!
Gherase Elena
Vă mulțumesc pentru aceste informații utile. Am luat Detoxin timp de două luni și atât eu cât și soțul meu ne simțim mult mai bine! După ce vom termina tratamentul complet de 3 luni, vom fi ca noi! Ne-a fost recomandat de o prietenă de-a noastră care a fost foarte mulțumită de efectul său.
Enache Niculina
Testele au confirmat că aveam paraziți. M-au trimis la farmacie pentru medicamente antiparazitare… Dar eu sunt diabetic și am probleme cu rinichii. Am decis să cumpăr Detoxin, deoarece este disponibil la un preț redus și este natural, deci nu va face niciun rău.
Tomouanu Constantin
Parcă credeați că farmaciștii sunt aici ca să vândă medicamente bune! Ei trebuie să facă ceea ce sunt plătiți să facă. Vinde mai mult! O țară de idioți și nebuni!
Dumitrescu Florența
Prieteni, la început nu am crezut că paraziții sunt cauza problemelor mele. Recent, mi-au apărut negi, pe care nu i-am mai avut niciodată. De fapt, așa cum spune doctorul, până la rândul tău…. nici măcar nu vei observa. Apoi inima și ficatul au început să-mi dea bătăi de cap. Apoi am comandat Detoxin și am început să îl folosesc conform recomandărilor, o dată pe zi. Dacă sunteți deosebit de sensibil, nu vă uitați! Dar m-a scos din sărite după ce am terminat tratamentul ….!!!!!
Cojanu Ioan
Detoxin a distrus toți paraziții! Mă simt ca o persoană nouă! Dacă aș fi știut mai devreme că paraziții sunt cauza bolilor mele! Am comandat acum acest produs pentru întreaga familie, deoarece este încă la reducere.
Hertoiu Maria
Soțul meu și cu mine eram adesea bolnavi, mai întâi unul, apoi celălalt. Am avut tot felul de probleme intestinale, dar nu ne-am gândit niciodată că este vorba de paraziți. Iar când soțul meu a făcut apendicită acută și a fost dus cu ambulanța, doctorul mi-a spus că în timpul operației au fost găsiți paraziți! Am fost șocată. Am început tratamentul cu Detoxin după ce soțul meu a părăsit spitalul. După mai bine de două luni, gângăniile urâte se scurg din noi…. Nici până în ziua de azi nu-mi vine să cred ce am văzut. Acum știu cât de importantă este curățarea organismului.
Ion Staniceanu
Pentru numele lui Dumnezeu!!! E groaznic! Nu știam că paraziții sunt o problemă atât de periculoasă, am învățat multe din acest articol. Tocmai am comandat Detoxin la un preț redus. Vreau să o administrez profilactic, sufăr de tensiune și tahicardie. Cine știe dacă nu cumva paraziții îmi provoacă greață. Nu vă puteți bate joc de inima voastră.
Lăpușneanu Mihai
este posibil să postați fotografii aici am adăugat o fotografie a ceea ce emana din mine la sfârșitul tratamentului Detoxin. Am fost șocată când am văzut-o!
Albisor Elena
Da, poveștile sunt cu siguranță înfricoșătoare. Un prieten de-al meu a fost luat cu ambulanța direct de la serviciu: s-a îmbolnăvit brusc. S-a dovedit că cauza simțirii lui erau paraziții! Imaginați-vă dacă ați fi fost mâncat de viu și el nici măcar nu a observat. Din fericire, medicii au reușit să îl salveze!
Nica Dumitru
Vă mulțumesc, domnule doctor, pentru sfaturile dumneavoastră. Am comandat Detoxin, vrem să trecem prin tratament împreună cu toată familia, ne-ați speriat teribil cu poveștile voastre))))
Iuliana Sinea
Am comandat Detoxin pentru a scăpa de paraziți! Mă simt mult mai sănătoasă! Dacă aș fi știut dinainte că bolile mele pot fi cauzate de paraziți! Am comandat și un tratament pentru copiii mei, mi-au făcut o super ofertă. Astăzi mi-au livrat comanda.
Victoria Antonescu
Vă mulțumim pentru informații, acest articol a fost foarte util. Am avut probleme gastro-intestinale, apoi am luat Detoxin timp de aproximativ o lună, stomacul meu a încetat să mă mai doară, am o digestie bună, nu mai am balonări și pot merge la toaletă fără probleme. O măsură bună.
Brașoveanul Ana
Dacă e atât de bun, de ce nu se vinde în farmacie? De ce să comandăm online?
Roman Viorel
numele se repetă !!! Să fie Mihai Neagu
Bandar Maricica
Ooooh, Detoxin este produsul meu preferat. Folosesc acest tratament în mod regulat de două ori pe an. Știu acest lucru de mult timp. Este naturală și nu dăunează organismului. Eliminați ușor și rapid toți paraziții.
Bilan Constantin
Cu paraziții nu se glumește. Știu deja asta. Dacă apar cel puțin câteva simptome, o cură bună nu va dăuna organismului dumneavoastră! Cred că toată lumea ar trebui să se supună unor tratamente preventive regulate. Mai ales cei care, ca mine, lucrează cu pământul și cu animalele.
Angela Costache
Îmi curăț corpul cu Detoxin! Acum sănătatea mea este excelentă, nu există comparație. Înainte de tratament, mă durea totul. Tensiune arterială crescută și aritmii continue. Când am luat Detoxin, totul a dispărut într-o clipă. Mă simt de parcă aș fi pierdut 20 de ani odată cu paraziții.
Dinu Niculae
Și eu sunt medic, am văzut multe lucruri în 26 de ani de practică medicală, dar tot mă sperie. Oricine a văzut paraziți în timpul unei autopsii nu va uita niciodată acest lucru. Mă bucur că au găsit în sfârșit o modalitate de a scăpa complet de paraziți. De asemenea, recomand Detoxin tuturor pacienților mei.
Mariana Chince
Sunt și eu medic. Le-am văzut pe toate în experiența mea profesională. Oamenii nu vor să creadă că paraziții sunt un lucru foarte comun. Nu știu dacă o astfel de fotografie va fi publicată, dar cred că va fi utilă pentru mulți oameni. Fotografie a unuia dintre pacienții mei, făcută prin microscopul de laborator.
Radu Fezan
Am urmat tratamentul Detoxin la sfatul unui prieten cardiolog. L-am terminat în martie. Pot spune că mi-a afectat cu adevărat și sistemul imunitar. De atunci, nu am mai fost bolnavă, chiar și atunci când toată lumea din jurul meu a fost bolnavă.
Lucia Oprisan
Am participat la tombolă și am primit o reducere mare, prețul este foarte bun. Am optat pentru un tratament complet de curățare a corpului. Pachetul a sosit în 3 zile, deci foarte rapid consultanții care m-au contactat au fost prietenoși și profesioniști…. Am plătit direct la curier.
Viorica Stoian
Cu toții așteptăm un produs bun, credem în medicină. Dar numai fiecare dintre noi poate avea grijă de propria sănătate. Mâncați bine, faceți mișcare, spălați-vă pe mâini! Și curățați-vă corpul în mod regulat cu Detoxin. Faceți ceva pentru sănătatea dumneavoastră înainte de a apela la medic!
Adriana David
Detoxin funcționează foarte bine! 25 de picături pe zi, și paraziții vor începe să fie excretați în fecale. Este un lucru teribil. Dar e mult mai înfricoșător când trăiesc înăuntru!
Diana Lăzăroiu
Am urmărit recent o emisiune despre paraziții umani. Au spus că erau viermi în creier, dar și în inimă și plămâni…. un lucru îngrozitor! Au arătat un om, chiar îi ieșeau paraziți din ochi, înăuntru era plin!!!
Petre Nebeja
Cunosc Detoxin de mult timp. Aici arătați viermi rotunzi, dar Detoxin poate scăpa și de viermi mult mai răi. Noi, oamenii, suntem gazda lor. Credeam că am alergii și hipertensiune, dar s-a dovedit că aveam o mulțime de paraziți în mine. Cu siguranță Detoxin m-a ajutat să scap de ele!!
Banariu Doina
Oh, ce terifiant! Voi comanda cu siguranță Detoxin dacă această promoție este actuală. Nu vreau să am astfel de locatari urâți în corpul meu.
Marius Dumitrașcu
Paraziții sunt peste tot! Au fost identificate noi tipuri care se instalează în os și în țesutul conjunctiv. Acestea provoacă, de asemenea, artrită și inflamații. Cu cât citesc mai mult, cu atât sunt mai convins că am putea trăi cu 15-20 de ani mai mult fără paraziți. În cele din urmă, acestea ne dăunează și accelerează îmbătrânirea.
Marin Teodor
Iată ce a ieșit de la mine după ce am folosit Detoxin, am fost încântat când l-am văzut!
Avram Camelia
Dacă aveți papiloame și dureri abdominale, este vorba cu siguranță de paraziți. Sfatul meu este să utilizați Detoxin imediat ! Totul a dispărut după o curățare temeinică a corpului.
Subasa Constantin
O, Doamne, oamenii nu știu că trebuie să-ți cureți corpul în mod regulat, mai ales dacă mergi mult la plajă și mănânci pește crud (sushi). Înainte trebuia să experimentați cu diferite măsuri pentru a găsi una care să funcționeze. Acum există Detoxin și nu cunosc pe nimeni care să nu-l folosească. Acordați-vă timp pentru sănătatea dumneavoastră în loc să navigați pe internet!
Elena Carabet Elena
Am comandat și am primit comanda mea la o reducere bună. Vă mulțumim pentru acest program promoțional. În ultima vreme mă simt din ce în ce mai rău, ca și cum cineva îmi ia puterea. Voi încerca o detoxifiere.
Oprea Adriana
Aceste informații și recenzii îmi dau fiori! Este înfricoșător să mă gândesc că toate acestea ar putea trăi în mine. Poate că sunt deja…
Maria Târnovanu
99% dintre oameni sunt purtători de paraziți! Singurul lucru care îi reține este imunitatea noastră. De asemenea, îmi curăț organismul în mod regulat, dar înainte de asta am făcut perfuzii speciale, iar acum trebuie doar să beau Detoxin timp de 3 luni și totul se va clarifica. Când o vei încerca, vei fi uimit de schimbările în bunăstarea ta care pot avea loc atunci când corpul tău este curat!
Spiridonescu Diana
E groaznic! Avem câini și îi deparazităm în mod regulat. Am băut din când în când diverse infuzii din plante medicinale. Dar cred că trebuie să fac o curățenie amănunțită…. Voi încerca Detoxin, formula este bună și prețul este foarte accesibil.
Marcela Popescu
Am fost interesat de compoziția acestui produs, este foarte bun. Am luat Detoxin de peste două luni și sunt foarte surprins de ceea ce se întâmplă cu mine! Am crezut că o voi lua profilactic, că sunt bine. Dar asta nu e chiar așa!!! Nici măcar nu o pot descrie. Îmi ies doi microbii din mine, nici nu vreau să mi-l amintesc pentru că mi se face rău
Iacob Corina
Dumnezeule! Ce coșmar!!! Lucruri uimitoare pe care le descrieți cu toții aici, cred că aș muri dacă aș vedea toate lucrurile pe care le-ați făcut. Dar, cel puțin, ai certitudinea că te liniștește faptul că te scapă de impurități.
Dumitru Gheorghe
Luați Detoxin și vedeți cât de ușor vă veți simți după un astfel de tratament de curățare.
Dragan Nicoleta
Lucrez ca asistentă medicală într-un spital. Uneori asist în sala de operație. În timpul operației am văzut cum paraziții au ieșit direct din inimă! I-am văzut cu ochii mei. Iau antihelmintice în mod regulat, dar cred că Detoxin este mai eficient decât multe pastile de la farmacie.
Borca Ioana
Cunosc acest produs, am folosit Detoxin anul trecut, mi-a fost prescris de un medic pe care il cunosc, nu mi-a ascuns nimic. Mi-a spus imediat că trebuie să-mi curăț corpul, altfel alergiile mele se vor agrava și îmi vor otrăvi organismul. Detoxin m-a ajutat foarte mult! Mă bucur că este acum la reducere. Am lăsat o solicitare.
Damian Aurica
Îl folosesc conform recomandărilor. La telefon mi-au explicat importanța efectuării unui tratament complet. Prețul cu reducere nu este mare, așa că fac ceea ce îmi recomandă ei. Eu folosesc picăturile o dată pe zi, dimineața.
Rodica Deaconu
Da, testele mele au confirmat că am paraziți. M-au trimis la farmacie pentru medicamente antiparazitare… Dar eu am mai multe boli cronice, mi-e teamă de efectele secundare. Am făcut câteva cercetări și am decis să cumpăr Detoxin pentru că este ieftin și ingredientele sunt naturale, deci nu va face rău. Am auzit păreri bune despre el și de la cumnata mea,
Popa Eleonora
Oh, fetelor, nici măcar nu credeam că am paraziți care trăiesc în mine, dar când am citit simptomele, totul s-a luminat pentru mine. Recent, mi-au apărut negi, pe care nu i-am mai avut niciodată. Uneori mă doare inima. Așa că am comandat Detoxin și am început să-l iau. Papiloamele s-au uscat, inima nu mai doare…. Bunăstarea mea s-a datorat cu siguranță paraziților.
Apreciază
Lasă un răspuns
După 14 zile, veți uita de durerile articulare și ale coloanei vertebrale – efectul este garantat de cercetări independente
Bună ziua, numele meu este Nicolae Testemițanu, sunt profesor, om de știință și specialist în domeniul biologiei moleculare. Aici vreau să vă prezint cea mai mare realizare din viața mea. Am dezvoltat o metodă prin care oricine poate elimina durerea, precum și restabili articulațiile și coloana vertebrală și, în același timp, poate restabili mobilitatea 100% în doar 14 zile.
Deci, dacă doriți, FĂRĂ preparate chimice și ineficiente:
Calmează durerile articulare și ale coloanei vertebrale – simțiți ușurare imediat după utilizarea produsului; Reconstruiește și întărește articulațiile, tendoanele, mușchii și coloana vertebrală în 87% pentru a funcționa ca nou; Recăpătați sănătatea fizică 100% și să nu vă fie teamă de a deveni cu dizabilități; Eliminați rigiditatea și amorțeala articulațiilor și a coloanei vertebrale, restabiliți confortul și netezimea mișcării; Protejați-vă articulațiile și coloana vertebrală de leziuni și mențineți sănătatea fizică absolută pentru mulți ani; Eliminați degenerarea, inflamația etc. – reduce durerea si reda confortul in mișcare; Reconstruiți corpul și uitați de , bortruzie și leziuni; Și datorită acestui lucru , aveți de 3 ori mai multă energieși bucurați-vă din nou de viață!
Trebuie să știți că toate acestea se pot realiza fără operații periculoase, terapii costisitoare, așteptări nesfârșite la coadă la specialiști (care renunță și ei, incapabili de a face nimic…) și fără a ingera substanțe chimice otrăvitoare (dăunătoare pentru ficat, stomac și rinichi). ) )… și în sfârșit, economisiți mii de RONI. Dacă vrei să faci asta, ar trebui să citești ce vreau să-ți spun.
Nu contează câți ani ai sau de cât timp suferi de dureri articulare sau de spate. Nu contează dacă articulațiile îți scârțâie de 2 zile sau 20 de ani. Chiar dacă specialistul a spus că articulațiile și coloana vertebrală sunt complet distruse și ți-ai pierdut orice speranță într-o viață normală… Trebuie să știi că după 14 zile te vei putea bucura de mobilitate 100%. Fără durere!
Uitați-vă la motivul pentru care metoda mea este o alternativă la modalitățile ineficiente de a trata durerile articulare:
Calmează durerea imediat după aplicare și o elimină pentru totdeauna timp de 14 zile; sigur pentru organism: formula macromoleculară este sub formă de capsule 100% naturale care funcționează în deplină armonie cu corpul uman. regenerează chiar și cele mai afectate articulații si coloana vertebrală astfel încât acestea să funcționeze ca noi, fără dureri; este ușor de aplicat și toată lumea se poate autotrata acasă, în loc să aștepte în rânduri și să cerșească ajutor; economisește mii de RONI în loc să le cheltuiești pe produse chimice și tratamente scumpe și ineficiente.
Am dezvoltat o metodă naturală care vă va repara articulațiile și coloana vertebrală deteriorată
Datorită acesteia , vei uita de durere și de teama de dizabilitate totală… Toate problemele pe care le suferi din cauza articulațiilor slabe sau a coloanei vertebrale slabe aparțin deja exagerat. Veți scăpa nu numai de durere, ci și de rigiditate, crampe și umflături. În sfârșit vei putea face toate lucrurile pe care nu le-ai putut face din cauza durerii.
Poți să urci cu ușurință scările, să te apleci, să-ți iei nepoții în brațe. Poți să ai grijă de grădină în siguranță, să te plimbi, să mergi cu bicicleta, să dansezi! Și toate acestea pentru că am reușit să dezvolt o formulă inovatoare pentru a reconstrui articulațiile și a le reda mobilitatea deplină. Cum am făcut-o?
Am vrut să-mi salvez mama de dizabilitate
Potrivit celor mai recente cercetări, fiecare al treilea locuitor al României cu vârsta cuprinsă între 36 și 95 de ani are probleme cu articulațiile sau coloana vertebrală. Acești oameni de multe ori nici nu-și dau seama, cred că e normal ca uneori corpul să doară, să amorțească sau să dea clicuri. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei sunt expuși riscului de distrugere și degenerare semnificativă a cartilajului, ceea ce poate duce la dizabilitate.
Din păcate, această problemă a afectat-o și pe mama mea. La început, a avut dificultăți în a urca scările sau a se ridica de pe canapea. Dar apoi lucrurile s-au înrăutățit… Grădina pe care ea îi făcuse atâta plăcere să o îngrijească era plină de buruieni pentru că nu putea avea grijă de ea. Ea a încetat să ne mai invite la cină cu familia. Ea a devenit din ce în ce mai iritabilă și mai tristă. Apoi, din cauza durerii de la genunchi, șolduri, coloana vertebrală și coate, nici măcar nu a putut să se spele.
Era periculos pentru viața ei!
Cel mai rău a fost că imobilitatea a început să-i amenințe viața. Nu voi uita niciodată ziua în care am venit să o iau pe mama să o duc la gastroenterolog. Mama a trebuit să traverseze drumul și… aproape că a fost lovită de o mașină! Mergea foarte încet din cauza durerii și deodată genunchiul ei a devenit atât de înțepenit și dureros încât nu a mai putut face un pas. Șoferul s-a oprit în ultimul moment…
Am fost furioas când am văzut geanta mamei plină cu diverse remedii pentru articulații. S-a dovedit că ea a luat o mulțime din ele. Așa că a devenit clar de ce are ulcere gastrice, probleme cu ficatul și alte probleme cu stomacul… Femeia a vrut să facă ceva, dar aceste medicamente nu numai că nu au ajutat, dar i-au otrăvit în cele din urmă corpul.
Cum am primit „brevetul” pentru această formulă?
A trebuit să o ajut pe mama să-și recapete articulațiile sănătoase, iar odată cu ele sănătatea și bucuria de viață. Mi-am dorit ca ea să fie o bunică pentru copii mei, așa cum a fost o mamă grozavă pentru mine. Apoi m-am gândit: „Nicolae, ești om de știință! Ai participat la descoperirea multor substanțe care luptă împotriva diferitelor boli. De ce nu dezvoltați un produs de restabilire a articulațiilor?” Așa că am început să cercetez…
Pe parcursul unui an am efectuat cercetări intensive de laborator. Am testat diverse combinații de substanțe active pe mama mea. Vreau să subliniez că toate au fost 100% naturale și sigure pentru organism. M-am inspirat din rețetele monahale din plante și le-am combinat cu cele mai recente progrese în biologia moleculară. Cunoștințele științifice, încrederea în natură și un vârf de noroc au dat rapid roade: am venit cu o formulă macromoleculară unică.
Am început imediat să fac cercetări desfășurate. Eficacitate de 98% confirmată de cele mai mari institute de cercetare din Europa și SUA! În etapa de cercetare, formula mea macromoleculară a restabilit în mod natural funcția articulațiilor și a coloanei vertebrale la mii de respondenți.
Efecte uimitoare
Durerea mamei mele a diminuat imediat după ce a luat produsul. Era bucuroasă că nu mai avea dureri palpitante în genunchi. Și acesta a fost doar începutul. O săptămână mai târziu, articulațiile și coloana vertebrală au încetat să-i mai scîrțiească și să nu mai amorțească. Apoi umflarea genunchilor și a coatelor a dispărut, toate inflamațiile articulațiilor și ale coloanei vertebrale au dispărut. Mama mea s-a întors să îngrijească grădina ei preferată. Am fost cu toții surprinși când deodată s-a urcat pe bicicletă și era fericită!
— De ce mergi atât de încet? a întrebat ea nerăbdătoare în timp ce mergeam împreună la cină. Și pur și simplu nu eram obișnuiți să mergem repede în prezența ei. După numai 3 săptămâni mama a recunoscut bucuroasă: „Fiule, articulațiile mele s-au vindecat. Mă simt minunat ca atunci când eram tânără! Ai inventat un remediu pentru durerile articulare! Câți oameni vei ajuta! Sunt foarte recunoscătoare”. Și într-adevăr, la 85 de ani, mama mea a dansat de fericire alături de nepoții ei. Iar invitații au stat cu ochii larg deschiși când au văzut cât de energică era!
Mama și-a recăpătat complet mobilitatea și, odată cu ea, energia și bucuria de viață.
Până acum, deteriorarea articulațiilor și a coloanei vertebrale de-a lungul anilor a fost inevitabilă. Astăzi, datorită formulei mele macromoleculare, procesul de uzură a articulațiilor și vertebrelor scheletului uman poate fi nu numai încetinit, ci și inversat.
Permiteți-mi să vă explic exact cum funcționează formula mea super eficientă pentru articulații puternice. Acest proces este destul de complicat, dar voi încerca să-l explic într-un mod de înțeles.
Elimina instantaneu durerea si repară articulațiile 24 de ore pe zi
Articulațiile și coloana vertebrală se uzează de-a lungul anilor, dar sunt și distruse din cauza excesului de greutate, a muncii fizice intense, a transportului de obiecte grele, a sportului excesiv și a rănilor. Lichidul sinovial și cartilajul sunt distruse. Articulațiile sunt ca o balama nelubrifiată: încep să se frece și să se degradeze în mod constant. În timp, începi să simți rigiditate și durere chinuitoare care te împiedică să te miști normal. Se dezvoltă inflamația și degenerarea severă.
Din păcate, cartilajele și celulele lichidului sinovial nu au capacitatea de a se vindeca singure. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de alte celule din corpul uman, ele nu pot reveni la viață. De aceea articulațiile și coloana vertebrală suferă zi de zi. Desigur, nu te vei opri din mers și din activitățile zilnice pentru a-ți proteja articulațiile și coloana vertebrală. Ar fi absurd.
Prin urmare, sarcina mea a fost să creez o formulă radicală care să elimine durerea, să repare articulațiile și coloana vertebrală deteriorată și să le protejeze de deteriorarea permanentă. Și am făcuto! Am dezvoltat o formulă macromoleculară pentru regenerare intensivă. L-am numit Hondrostrong.
Formula unică pătrunde instantaneu în zonele afectate și oprește impulsurile electrice de durere la nivel celular , astfel încât să vă puteți desfășura treaba fără durere. Datorită proprietăților sale, stimulează nutriția celulară, care restabilește procesele de regenerare cu 300%. În același timp, ingredientele naturale activează procesele de regenerare automată a cartilajului și a lichidului sinovial. Utilizarea regulată a acestei formule este suficientă pentru a se regenera 24 de ore pe zi. Faci ceea ce faci mereu, iar articulațiile și coloana vertebrală devin mai tinere, iar mobilitatea îți revine. Astfel, degenerarea și durerea dispar pentru totdeauna în 30 de zile. Fără efecte secundare
De ce formula mea de macromolecule a fost numită „antidotul miraculos pentru durerile articulare”?
MAI MULT DE 98% RESTABILIȚI EFICIENT CARTILAJUL ȘI LICHIDUL SINOVIAL
INAINTE DE
Distrus și afectat de degenerare și durere articulară
DUPĂ
Articulație reînnoită: 100% sănătoasă și fără durere
Până acum, acest lucru poate părea un miracol. Totuși, acesta este un fapt confirmat de cazul mamei mele și al celor 14.000 de oameni care, datorită metodei mele, au reușit deja să repare articulațiile și coloana vertebrală la maxim. În plus, eficacitatea formulei macromoleculare a fost dovedită necondiționat de centrul de cercetare german din Dortmund. Aceasta este o descoperire la globală, care a câștigat recunoașterea și admirația celor mai buni specialiști din domeniul reumatologiei, ortopediei și neurologiei. Pe de altă parte, încă primesc scrisori emoționante de la oameni care îmi mulțumesc că iam ajutat; acesta este motivul principal pentru care sunt fericit și mândru de această descoperire.
100% SIGUR ȘI EXTREM DE UȘOR DE UTILIZAT
Ingredientele naturale fac minuni: știința a reușit să creeze compoziția perfectă! Acest motto m-a însoțit atunci când am creat o formulă de macromolecule pentru refacerea articulațiilor. Este suficient să aplicați o cantitate mică de produs cu mișcări de masaj până când se absoarbe complet de 2-3 ori pe zi pentru a elimina durerea, iar apoi zi de zi bucurați-vă de întărirea articulațiilor și a coloanei vertebrale și reveniți la o viață plină! (Efectul depinde de caracteristicile individuale ale organismului)
Toți prietenii și familia care sunt obișnuiți să vă vadă suferind de durere, abia observând că mergeți, vor fi surprinși. Când te vor vedea alergând, mergând cu bicicleta și dansând fără durere, nu vor crede că ți-ai regenerat articulațiile în 30 de zile!
AMELIORAREA IMMEDIATĂ A DURERILOR
TERAPIA NATURALĂ FĂRĂ EFECTE SECUNDARE
REGENERAREA ARTICULAȚIILOR ȘI A COLOANEI VERTEBRALE
UȘOR DE FOLOSIT
100% POSIBILITĂȚI FIZICE IN 30 DE ZILE
ECONOMIE A MILIOANE DE LEI
Cum poți rata o astfel de ocazie de a învinge durerea și de a-ți recăpăta sănătatea pentru totdeauna?
Este posibil să suferi în continuare de dureri groaznice de articulații și spate. Poți să-ți distrugi sănătatea cu substanțe chimice dăunătoare și să trăiești cu spiritul dizabilității care te pândește la spate? Dar dacă îți garantez o modalitate rapidă, ușoară și accesibilă de a te recupera fără durere? Ai nevoie doar de 30 de zile de terapie pentru a te alătura celor 14.000 de utilizatori Hondrostrong mulțumiți care au învins deja durerile, și-au regenerat articulațiile și coloana vertebrală și acum se bucură de sănătate!
Nu riști nimic!
Folosind Hondrostrong eliminați durerea și redobândiți mobilitatea fizică în 30 de zile. Și nu riști! Ca realizare mondială, formula mea macromoleculară a primit o prestigioasă garanție triplă: originalitate, calitate și satisfacție.
Triplă garanție de satisfacție
1. Garanția originalității: produsul macromolecular Hondrostrong folosește o formulă bazată pe cele mai puternice substanțe care regenerează articulațiile și coloana vertebrală. Eficacitatea sa a fost confirmată de teste de laborator. Aceasta este singura formulă inovatoare. Puteți fi sigur că veți obține remediul original, disponibil doar prin intermediul acestui site.
2. Garanția calității: Cu procesul de producție avansat al formulei macromoleculare, îndeplinește cele mai înalte standarde de calitate. Ținând cont de sănătatea și bunăstarea dumneavoastră, concentrația de substanțe active este selectată astfel încât terapia să fie complet sigură. Și toate acestea pentru ca operațiunea să corespundă așteptărilor dumneavoastră în proporție de 100%.
3. Garanția de satisfacție: numeroase studii de laborator și de consumatori confirmă eficacitatea crescută Hondrostrong. Datorită acestor rezultate, produsul a câștigat recunoașterea specialiștilor din întreaga lume care îl recomandă clienților lor. Ei sunt convinși că în 30 de zile vei scăpa de durerile articulare și ale coloanei vertebrale și vei recăpăta mobilitatea 100%.
Uită de durere, reconstruiește articulațiile și recâștigă sănătatea fizică 100% în 30 de zile ușor, în siguranță și accesibil
Companiile farmaceutice majore din SUA și Japonia se luptă literalmente pentru un brevet pentru formula mea de macromolecule. Când îl voi vinde, medicamentul va fi disponibil în toată lumea, dar bineînțeles la un preț mai mare.
Până să se întâmple asta, am decis să-l fac disponibil în România, aplicând o tombolă de reduceri cu 50% mai ieftin. Toate acestea pentru a ajuta cât mai mulți oameni să scape o dată pentru totdeauna de problemele articulațiilor și ale coloanei vertebrale.
Prin urmare, vă încurajez să profitați de această oportunitate! Plasarea unei comenzi este foarte simplă. Nu este nevoie să efectuați un transfer sau să plătiți cu cardul pentru a primi produsul. Tot ce trebuie sa faci este sa completezi formularul in 2 minute si după câteva zile să ridici coletul, pentru care va fi convenabil sa plătești la livrare.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat citirii mesajului meu. Iți doresc multă sănătate într-o viață nouă în care te vei bucura de multă sănătate si… În doar 30 de zile, vei dansa, vei alerga, vei merge cu bicicleta și vei putea face tot ceea ce durerea te-a limitat până acum!
Specialistul Nicolae Testemițanu
Participați la extragere și obțineți o reducere la achiziționarea Hondrostrong de până la 50%
GHICI CARE UȘĂ ESTE REDUCEREA DE 50%.
Comentarii:
Martin 21.04.2023
Povestea vieții mele! Am trecut prin nouă cercuri ale iadului în spital, prin toate procedurile și torturile terapiei. Articulațiile dor și dor. Sufăr de această problemă până acum. Unde pot găsi acest Hondrostrong?
Răspunde Plângere
Elena 21.04.2023
Acest remediu nu se vinde in farmacii! Am fost în toate farmaciile! Am comandat aici, au livrat rapid și oferă o reducere. Am început tratamentul :)
Răspunde Plângere
Mihai 21.04.2023
Am avut două operații. Aproximativ șase luni m-am revenit, recuperarea a fost foarte lungă. L-am gasit pe Hondrostrong si după o lună am uitat de operație, genunchii au încetat să mă doară și să se mai umfle! Un remediu foarte bun, fără efecte secundare
Răspunde Plângere
Paul 22.04.2023
Bunicul meu a urmat tratament cu Hondrostrong și nu a luat niciun medicament. El spune că s-a născut din nou. Odinioară stătea în pat toată ziua, iar acum face mereu ceva, îl văd mereu ocupat
Răspunde Plângere
Rafael 22.04.2023
Lucrez ca antrenor. Am adesea leziuni articulare și Hondrostrong mă ajută. Produsul ameliorează durerea și repară rapid articulația deteriorată.
Răspunde Plângere
Maria 22.04.2023
Toată viața am patinat artistic, dar a trebuit să mă opresc… mă dor articulațiile. Nu merg la un specialist. Ei prescriu o mulțime de medicamente scumpe, dar nu există niciun rezultat. Am noroc că mătușa mea lucrează în acest domeniu, ea a fost cea care m-a sfătuit pe Hondrostrong. Am avut nevoie doar de 3 pachete ca să scap de problemă!
Răspunde Plângere
Kamila 23.04.2023
Acum un an m-am rănit la brațul stâng, mă durea cotul tot timpul. Au vrut să facă o operație în spital. M-am speriat, am refuzat și am cerut să caut soluții alternative. Bunica mi-a dat Hondrostrong, îl folosește pentru articulații și o ajută. După primele utilizări durerea s-a diminuat, dar disconfortul a rămas și apoi pachetul s-a epuizat… voi comanda din nou)
Răspunde Plângere
Like 23.04.2023
Am reușit să scap de artrită cronică cu Hondrostrong! Un singur ciclu de terapie! Soția mi l-a cumpărat. Ea a spus că a auzit de eficacitatea sa și a mers la toate farmaciile noastre, iar apoi vânzătorul i-a spus că este disponibil doar online.
Răspunde Plângere
Adam 24.04.2023
Sunt de acord cu toate comentariile. Acest remediu chiar ajută! Am ezitat să-l cumpăr, am încercat multe unguente, remedii și medicamente. Efectul a fost întotdeauna temporar. După aplicarea Hondrostrong, articulațiile au încetat să mai doară pentru totdeauna. Terapia a durat puțin mai mult de o lună.
„Știu că sunt contestat pentru multe! Printre cei care mă contestă sunt și oameni inteligenți, respectabili, la a căror părere țin. M-am gândit la ei când am scris această trilogie! Am încercat să fiu mai explicit și sper că în felul acesta unii, cei mai inteligenți, să nu mă mai conteste și să-mi dea dreptate. Inclusiv evreii deștepți!…”
Sa fiti contestat este foarte important , stimate Domnule profesor Ion Coja : asta inseamna ca in calitate de autor rascoliti spiritele si nu le lasati sa adoarma in platitudinile lor!
Ce compliment mai mare exista fata de arta scrisa in general decat tulburarea somnului adormitilor care vor neaparat sa faca legea – legea lor?
In plus, pe langa mirabunde , revelatii maiestrite , tin minte ca arta Dumneavoastra e si plina de umorul cel mai copios – asa din inima, rareori am putut rade in fata intamplarilor vietii !
Problema este ca traim in secolul vitezii iar lumea nu se mai apleaca asupra romanelor care merita o lectura lenta , cu ampla luare aminte si dispozitie de rumegare a fenomenelor descrise cu mult zest reprezentativ si profit filozofic .
Speram mereu in cititorul de exceptie .
Nu lasati armele jos !