Mărturisitorii din temnițe, pomeniți la Memorialul Gherla
12 martie 2024 de Raluca Oanță
Foto: Mitropolia Clujului/Facebook
Mărturisitorii din temnițele comuniste au fost pomeniți la Memorialul Gherla, sâmbătă, 9 martie, în Ziua foștilor deținuți politici.
ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, a slujit la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”- Memorialul Gherla. Așezământul monahal este situat pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, lângă cimitirul anonim, cu gropi comune pentru deținuții politici, potrivit unui comunicat transmis de Mitropolia Clujului.
După Sfânta Liturghie, Mitropolitul Clujului a săvârșit slujba Parastasului, în cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei, pentru toți cei care și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.
La evenimentul comemorativ a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei victimelor regimului comunist, precum și a ofițerilor și subofițerilor, din Jandarmeria Regală Română, care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, o parte din ei fiind îngropați la Gherla.
„Zilele Memorialului Gherla”
În perioada 6-9 martie, La Memorialul Gherla a avut loc cea de-a șaptea ediție a „Zilelor Memorialului Gherla”, eveniment dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste, după cum a relatat RostOnline.
Cu această ocazie, avut loc vernisajul expoziției de grafică „Chipuri ale sfințeniei” și lansarea albumului omonim al artistei Aida Șușter-Boțan.
Fii ctitor al memoriei celor ce s-au jertfit pentru credința în Hristos și pentru demnitatea neamului românesc!
Pe harta Gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori, fapt ce a lăsat până azi o rană deschisă în inima orașului, se precizează pe site-ul Memorialului Gherla.
Printre cei închiși la Gherla se numără: psihologul Nicolae Mărgineanu, scriitorul Paul Goma, părintele Nicolae Steinhardt, părintele Gheorghe Calciu, poetul Vasile Voiculescu și alții.
Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este practic nevalorificat și lăsat pradă uitării.
Pentru a umple acest gol, IPS Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei al Clujului a avut inițiativa construirii unui memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. În acest sens a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat totodată Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici, care să cuprindă Ansamblul Memorial.
Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect de recuperare a memoriei trecutului nostru recent și de cinstire a victimelor regimului ateu totalitar, avem nevoie de sprijinul tău! Fii ctitor al memoriei celor ce s-au jertfit pentru credința în Hristos și pentru demnitatea neamului românesc! Fii ctitor al Memorialului Gherla!, se precizează pe site-ul Memorialului Gherla.
Puteți contribui la: Asociația Memorialul Gherla, Cont RON:
RO34RNCB0108155220740001 sau Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici – Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108156262520001.
Comenteaza