Mărturii
Acad. Eugen Mihăescu 20 Octombrie 2022
Eugen Mihaescu-Intrarea rusilor in Bucuresti-30-8-44
Memoria îmi joacă feste : uit unde mi-am pus ochelarii sau ce am făcut cu cheile de la casă, dat îmi amintesc cu precizie întâmplări petrecute cu ani în urmă. Sunt amintiri care m-au urmărit ca o umbră peste care nu poți sări…
La începutul lui septembrie 1944, aveam 7 ani. Când au intrat rușii în București, mă aflam și eu, ca multi alții, pe marginea străzii Știrbei Vodă și urmăream scurgerea trupelor arse de soare, prăfuite, zdrențuite, mărșăluind totuși în pas cadențat, într-o liniște deplină. Priveam intrigat la cizmele lor din iuft, care se încrețeau moi în jos, spre glezne. Eram obișnuit cu cizmele de cavaleriști ale nemților, care aveau carâmbul înalt până sub genunchi și tare. Mă impresiona și luciul lor ca de oglindă și, de aceea, eram cu atât mai intrigat de încălțările rușilor. Se vedea că veneau de foarte departe…
Strada Știrbei Vodă era încă plină de molozul lăsat în urmă de bombardamentul americanilor de la 4 aprilie. Printre trecătorii opriți să vadă defilarea învingătorilor se aflau și doi olteni. Terminaseră de vândut marfa din coșuri și priveau spectacolul sprijinindu-se în cobilițele ce păreau îndoite de greutatea lor. Zice unul dintre ei, vădit uimit:
– Mă, ăștia i-au bătut pe nemți?!
– Nu, mă, Pe nemți i-a bătut Dumnezeu!, îi răspunde celălalt oltean sigur pe el.
În anul 1957, mi-am cumpărat un bilet ca să merg la festivalul Tineretului de la Moscova. Îmi amintesc perfect călătoria cu trenul: ore și ore nu vedeai decât câmpuri nesfârșite de floarea soarelui și apoi, alte ore, holde de grâu. Mă despărțisem „hoțește” de grup când am ajuns la Kiev, unde am făcut escală de o zi.
Pe malul Niprului, mi s-a tăiat deodată răsuflarea: sus, de pe faleză, admiram fluviul acesta uriaș, mult mai lat decât Dunărea noastră. Undeva, departe, în partea dreaptă, ca niște furnici mergând spre mușuroi, am văzut mii de oameni, cu tot atâtea lumânări, târându-se în genunchi. Am coborât în fugă taluzul și, alunecând în această râpă gigantică, m-am încolonat orbește în șirul fără de sfârșit; nu știam unde merg și de ce, parcă eram în transă.
Am intrat într-o galerie flancată de alveole în care se aflau mumiile călugărilor de la mânăstirea Lavra, săpată în malul Niprului. Zburasem cu „mașina timpului” în vremea lui Ivan cel Groaznic și mi se părea de necrezut că, în „măreața Uniune Sovietică”, se poate desfășura o asemenea procesiune după 40 de ani de comunism. Printre credincioșii care se târau cu lumânări aprinse în mână, am fost convins că Socialismul a căzut deja în prăpastia de pe malul Niprului. Atunci am conștientizat că noi, românii, suntem legați de ruși cu lanțul ortodoxiei și nu al comunismului.
În decembrie 1987, Mihail Gorbaciov a făcut o vizită în Statele Unite. Cu acest prilej, a dat un interviu uneia dintre televiziunile americane. A fost curios să-l văd. Îi cunoșteam atât de bine pe predecesorii săi. Revista „Time” îmi comandase chiar portretul lui Iuri Andropov, care a apărut pe copertă. Toți conducătorii U.R.S.S. de până atunci păreau înțepeniți, gata turnați în bronz. Fuseseră aleși după fișa medicală, parcă se dorise să nu se mai eternizeze la conducere asemenea lui Leonid Brejnev.
Prin comparație, Gorbaciov părea uman. Vorbea degajat, zâmbea, era dezinvolt. I s-a pus o întrebare care îi obsedează pe „democrați”: „Credeți în Dumnezeu?” Gorbaciov nu a răspuns direct, ci a istorisit o întâmplare. A povestit că o vedea adesea pe maică-sa mișcându-se prin casă și închinându-se de fiecare dată când trecea prin fața fotografiei lui Iosif Visarionovici Stalin. Gorbaciov i-a mărturisit jurnalistului uimirea sa în fața acelui gest cucernic: i se părea deplasată devoțiunea mamei sale față de imaginea conducătorului de la Kremlin. Până în 1953 când, după moartea lui Stalin, maică-sa a coborât fotografia de pe perete și, în loc să o șteargă de praf, a scos-o din ramă, lăsând la vedere icoana Sfântului Nicolae.
În 2014, a venit la București Alexandre Dughin, cel despre care s-a zvonit că era eminența cenușie care îl sfătuia pe Putin. Mi s-a spus că oaspetele dorea să mă cunoască și eu am fost curios, mai ales după ce am citit lucrarea sa „Fundamentele geopoliticii”. Întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc într-un mediu academic, dar, din cauza proverbialei lașități românești, s-a desfășurat într-un restaurant de pe malul lacului Herăstrău, unde scrumierele aveau cu siguranță urechi. Vreau să reproduc aici un fragment din prefața ediției în limba română a lucrării, intitulată „Geopolitica României.”: „România a dat lumii, mai ales în secolul al XX-lea, o întreagă pleiadă de genii de nivel mondial: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Ştefan Lupaşcu, Jean Pârvulescu, Vasile Lovinescu, Mihail Vâlsan şi mulţi alţii.
Deşi o ţară mică din estul Europei, România a avut în plan intelectual o contribuţie semnificativă la civilizaţie, comparabilă cu aceea a naţiunilor europene mari, aproape depăşindu-le. Această caracteristică a intelectualismului românesc reflectă spiritul gândirii europene, indisolubil legat de spiritul tradiţiei, avându-şi originile cu sol, rădăcini şi tendinţe, în Antichitate, cât şi în eternul Orient european ortodox, rămas neschimbat(…) Identitatea românească face în acelaşi timp o simbioză între vectorii civilizaţiei, de Vest şi de Est, fără a evidenţia, în final, pe niciunul dintre aceştia. În aceasta constă unicitatea României ca societate, ca ţară şi a românilor ca popor”.
Mă obsedează o certitudine pe care am căpătat-o citind cărțile de istorie. Pe ruși nu i-a putut învinge nici Napoleon, nici Hitler. Pe ruși poate să-i bată doar Dumnezeu. Dar rușii sunt profund credincioși[1].
Foto – Internet
Aranjament grafic – I.M.
––––––––––
[1] Text publicat și în http://www.corectnews.com/politics/m-rturii – 18 octombrie 2022
Subscriu ideii, „noi, romanii, suntem legati de rusi prin lantul ortodoxiei” si completez eu, pe vecie.
Nu ne poate scapa de acest lant decat moartea, dar cum poporul romanesc va dainui vesnic (parerea mea, desi unii ne-ar vrea pieriti) si lantul va fi vesnic. Sper sa fie un lant binecuvantat de Dumnezeu. (pentru noi nu pentru rusi, aproape vecini cu noi daca ajung in Bugeac)).
ORTODOXIA SOLUTIA OPTIMA
O era bimilenara se zbate in transele caderii iremediabile si definitive, CE va urma si CUM va urma ramane la alegerea noastra sa o facem. Deci trebuie sa fim atenti si constienti CE alegem.
Calea supravietuirii existentiale incepe cu supravietuirea culturala. Revolutia culturala a precedat intotdeauna orice revolutie in istorie si acum cand ne aflam in pragul unei schimbari, rotiri, revolutii trebuie sa purcedem cu ideologia care ne este caracteristica si multumitoare/confortabila din punct de vedere cultural.
Ortodoxia este unica solutie de salvare a Romaniei, pentru noi romanii nu ne ramane alta solutie care sa salveze natiunea cu cultura si traditiile ei milenare, sa cultive patriotismul si sa inculce ritualuri de cinstire si sfintire/legendare a eroilor cazuti in lupta pentru independenta patriei si sa ii treaca la locul lor de cinste in Calendarul Sfintilor acestei tari.
Nu avem o alta solutie decat credinta Ortodoxa, de a ne mobiliza si inregimenta in lupta pentru recastigarea independentei si suveranitatii statului roman.
De observat ca discutam de Ortodoxie ca religie si nu de Biserica Ortodoxa Romana-BOR care nu se bucura de o suficienta si buna apreciere din partea credinciosilor care au observat unele influente masonice la varfuri cu reflectii pana la poalele clericului.
Este posibil ca unii occidentali, cu orizont cultural mai larg sa aleaga si ei, in lipsa de alta ideologie valabila si disponibila, tot Ortodoxia ca o cale de iesire din marasmul social cultural dublat economic si politic in care se afla Occidentul.
Catolicismul si Biserica Reformata i-au tradat sau parasit in cele mai critice momente, cand atacurile la cultura si educatia occidentala s-au desfasurat cu furie si nerusinare, pe fata in stil tipic tribalnic- cultural denial.
Chiar si in SUA populatia mai citita si expusa la o diversitate mai larga culturala au ales trecerea la Ortodoxie ca pe o cale de a gasi linistea si protectia sufleteasca.
Ortodoxia este singura religie din continentele Europa si Americane care a mai pastrat rigoarea morala originala[ortho-drept, dox-credinta] a crestinismului originar cu exemplul Cristic – calea morala de urmat.
Se impune recultivarea romanilor in directia credintei sau cel putin a moralei crestine Ortodoxe, dar in acelasi timp o purificare drastica(daca absoluta nu se poate) a clericilor si monahilor care au parasit calea(singura adevarata pentru Ortodocsi) Cristica. Dupa epurarile si curatirea intregii patriarhii se impune o noua reciclare si reeducare, a celor ramasi, in spiritul dreptei credinte – Ortodoxe.
Morala din manualele bine scrise de specialisti in filozofie, teologie, istorie si psihologie sa fie predate cu har in scoli alaturi de Bazele Ortodoxiei si Istoria Religiilor, de preoti absolventi ai facultatii de teologie, care trebuie sa prezinte si sa explice elevilor si Calendarul Sfintilor Eroi Romani.
Trebuie luata in serios cinstirea si pomenirea ritualnica sacra a eroilor de Ziua Eroilor cu slujbe de inalt nivel si anvergura de la patriarch la badica in cimitirele eroilor din tara, urmate de praznicele de pomenire dupa datinele stramosesti, asta trebuie sa fie politica statului, o grandioasa Sarbatoare Nationala, poate cea mai importanta.
Respectul pentru sfintii eroi trebuie infuzat copiilor inca din anii de gradinita cu smerenie si discretie fara excese si fastuozitati nespecifice Ortodoxiei.
Ecumenismul propagat de liberali este un pericol pentru calea lejera, neimpusa cu care biserica Ortodoxa se apropie de credinciosi si de oameni in general.
Scopul final al ecumenismului este recunoașterea validității sacramentale, împărtășirea euharistică și atingerea comuniunii depline între diferite confesiuni creștine.
Asa cum confesiunile crestine nu au avut nici o sansa de-a lungul secolelor sa se recunoasca si valideze intre ele, fara a mai vorbi de o nivelare a practicilor ritual sacramentale, se poate trage concluzia ca ecumenismul, care atrage compromisuri serioase crezului Ortodox, nu are vre-o sansa de realizare.
Ortodoxia care in general nu-si aroga prerogative de Primus Optimus Maximus nu poate totusi trece peste dogmele stricte ale credintei si sa renunte la ritualurile sacre pentru a se alinia cu celelalte confesiuni, caci integralitatea sacramentelor nu poate fi sacrificata.
Daca religia Catolica accepta pe credinciosii ortodocsi fara a le cere sa se reboteze, asa cum pretinde biserica Ortodoxa ca convertitii sa primeasca botezul Ortodox, atunci ramane ca ultima solutie a alinierii confesionale ca credinciosii catolici cat si cei protestanti sa se converteasca la Ortodoxie.
Dupa cum spun si ecumeniștii care il citează pe Sf. Ioan 17:20-23 drept temei biblic al luptei pentru unitatea bisericii, verset în care Isus se roagă ca creștinii „să fie toți una”, pentru ca „ca lumea să cunoască” și să creadă mesajul Evangheliei. Cuvintele Sfântului Ioan pot fi vazute foarte bine si ca trecerea tuturor confesiunilor la una singura, la cea mai veche, integrala si necompromisa intre toate – Ortodoxia.
Reprezentantii Miscarii Eurasia vor ca ortodoxia sa fie predata de catre teologi, preoti competenti, nu de catre fostii profesori de socialism stiintific reciclati printr-un curs sumar de “ortodoxie”.
Este adevarat ca la noi educatia crestina s-a introdus in scoli inca din 1990 destul de firesc si fara opozitie, nici de la stanga, nici de la dreapta, si s-a facut profesionist, de catre teologi sau preoti. Dar dupa purificarea bisericii si dupa aparitia primelor manuale de Etica/Morala pentru clasele elementare, medii si liceu, se va putea trece pe baze curate si temeinice/profesionionale la educarea tinerei generatii si la reeducarea generatiei adulte in spiritual adevarat al traditiilor si cutumelor milenare de respect pentru sfintii eroi stramosi, onorand spiritul de sacrificiu pentru patrie si popor, pentru BINELE COMUN asa cum este vazut de traditia crestina.
Subiectul este vast si poate fi o tema a unui studiu mai amanuntit, dar prin cele amintite mai sus se vrea doar un semnal si un reper pentru datoria noastra de a ne pastra datinele, cultura si credinta intr-o tara Independenta si Suverana.
Sistemul economic, social si politic propice acestei Culturi etice milenare vor fi subiecte pentru viitoare postari pe acest site, va multumesc,
CD