Mărturia lui VLAHOS despre 22 decembrie 1989

Publicat de |2015-03-17T17:30:26+00:007 martie 2015|Doctrină naţionalistă|

 

 

 

 

Mărturia lui VLAHOS

 

 

 

Încă o mărturie clară despre ce a fost pe 22 decembrie în fața CC al PCR.

 

 

Un mesaj primit din Germania, de la un fost student, îl descopăr cu întârziere. Se rătăcise, dar nu s-a pierdut. Ar fi fost păcat.

Mesajul, un comentariu la câteva texte apărute pe site, despre „evenimentele din decembrie”, sună cam așa:

 

 

vedetzi cä pe 22 Decembrie 89 eram shi eu in fatza cc-ului shi intr-adevär acolo era numai „lume bunä”, cel putzin cam acolo unde este astäzi statuia lui Maniu. Iar aceea lume „bunä” striga intr-una „judecat! judecat!” shi atät!

vlahos

 

Vlahos este cognomenul pe care i l-am dat armânului venit din Grecia, pe la începutul anilor 1980, să urmeze cursurile de Litere la București! L-am remarcat imediat și ne-a fost de folos la amândoi să adâncim legătura noastră. Un ins cu o conversație interesantă, care știe să pună întrebări „lămuritoare”, le-aș numi chiar „elocvente”!

 

Un neastâmpăr genetic l-a făcut ca în zilele „acelea” să umble prin tot Bucureștiul, să priceapă ce se întâmplă. Are multe de povestit despre ce a văzut și auzit în decembrie 1989. Consider că este de datoria sa s-o facă, fără să mai aștepte alți 25 de ani! Site-ul nostru îi stă la dispoziție. Deja ne-a scris câteva texte interesante, în primul rând cel despre adevărata purtare a soldaților romani față de Iisus, episodul cu „oțetul” și „pusca”! Așteptăm amintirile sale „decembriste”!

 

Mesajul trimis acum pe E mail este foarte important, căci confirmă un lucru pe care istoricii oficiali ai evenimentelor încearcă să-l ascundă, să-l mistifice: adunarea spontană a bucureștenilor în dimineața de 22 decembrie 1989 în fața Comitetului Central al PCR nu a avut un caracter violent, nu a urmărit „forțarea ușilor” de la CC!

 

Eu, plecat de acasă ca să ridic de la Policlinica Dorobanți o rețetă pentru fiul meu, șocat de pustietatea din oraș, m-am îndreptat destul de temător spre Piața Palatului. Am apucat să văd cum se retrăgeau tancurile și taburile Armatei. M-am mirat că dispar așa de neașteptat și lasăîn urmă piața pustie… Mult mai târziu am priceput că acela a fost momentul când ARMATA A TRĂDAT. Și-a abandonat conducătorul…

 

Apoi lumea a început să se adune, fiecare venit de capul său, nicicum în „grup organizat”.

 

La un moment dat a apărut un elicopter care a lansat, destul de anemic, câteva sute de fluturași, cu un text bătut la mașină, de susținere a regimului. Nu am avut inspirația să păstrez vreunul. Cred că din pricina mostrei perfecte a „limbajului de lemn”.

 

În urmă cu câteva zile, într-o discuție cu domnul academician Grigore Brâncuș am aflat că și domnia sa se afla la fața locului, mânat de aceeași curiozitate. Mi-a confirmat că lumea din preajma sa manifesta prin aplauze sau fluierături, nicio violență, nicio pornire „revoluționară”. În Piața Palatului am stat de vorbă, comentând evenimentele, cu Mircea Ciobanu, scriitorul. S-au mai aflat în piață, așa cum au povestit mai târziu, soții Ana Blandiana și Romulus Rusan. Vorba lui VLAHOS, adică Nikita Vancea al nostru: tot „lume bună”! Țiganii încă nu apăruseră!

 

A urmat momentul al doilea al trădării, când SECURITATEA A TRĂDAT!… Armata avea misiunea să apere în afara clădirii Comitetului Central. Iar Securitatea trebuia să asigure …securitatea conducătorului iubit în interiorul clădirii. Or, la un moment dat, fără ca nimeni din piață să împingă vreo ușă, poarta clădirii dinspre strada Onești s-a deschis ca prin farmec, invitându-i pe „revoluționarii” sosiți cu câteva minute mai înainte cu niște camioane să acționeze, să-și intre în rol!…

 

Să rezumăm, de ce este importantă mărturia mult prea concisă a domnului Vlahos: se confirmă astfel caracterul relativ pașnic al mulțimii adunate la acea oră în fața CC-ului: Lume bună, bucureșteni curioși, veniți fiecare de capul său, să vadă ce se întâmplă, cum reacționează autoritățile la cele petrecute în zilele dinainte!… Iar autoritățile nu mai aveau la dispoziție nici măcar stația de amplificare. Cine o demontase, de a ieșit bietul Ceaușescu cu o porta voce în mână, încercând să ni se adreseze, celor din piață?! Dacă ar fi avut la dispoziție stația de amplificare și ar fi apucat să mai vorbească o dată liber, azi cu siguranță că am fi avut răspunsul la o mulțime de întrebări cu care ne frământăm creierii de 25 de ani…

 

De asemenea, mărturia lui Vlahos confirmă și ce-și dorea lumea din piață și din toată țara: Ceaușescu judecat! Slogan care a căpătat în câteva ore forma definitivă: Ceaușescu judecat Pentru sângele vărsat!… Cei 60.000 de români uciși la Timișoara! Așa cum ne informase Europa Liberă…

 

Așadar, să fie clar pentru ISTORIE: dinlăuntrul clădirii CC al PCR cineva a dat ordinul ca lumea din piață să fie literalmente invitată să intre în clădirea „sacrosanctă” a Comitetului Central, într-un moment când cei doi Ceaușescu se mai aflau în clădire, erau în liftul care-i ducea spre terasa cu elicopterul. Se pare că elicoptrul acela a sosit mai devreme decât trebuia sau poarta s-a deschis cu o întârziere de câteva minute! Altminteri se producea linșajul soților Ceaușesu, conform planului de bază…

 

Nota bene: nu a existat nicio presiune exercitată din piață, de către cei prezenți, asupra ușilor care s-au deschis pe neașteptate pentru noi, cei din piață! Nimeni nu a împins sau zgâlțâit poarta, poartă de fier, greu de dislocat și cu tancul dacă cei dinlăuntru ar fi vrut să reziste vreunui atac. Dar n-au vrut! Cine n-a vrut? Cine a dat ordin?

 

 

Ion Coja

 

PS În ultima clipă primesc și acest comentariu de la același VLAHOS:    „Linșajul” este un text foarte bun shi mai ales totalmente ratzional. Dacä adevärul nu se poate deocamdatä proba, argumentatzia pare cel putzin verosimilä, de crezut, asha cum judecätorii uneori, din lipsa probelor concludente, judecä dupä indicii, dacä ele sunt, ca-n acest caz, färä echivoc.

Dupä mine, dupä ce am citit articolul, aici se ascunde shi ratzionamentul a tot ceea ce a urmat; totalä confuzie, ba chiar panicä in reactziile „emanatziilor”, deh!, rataserä o ocazie unicä de genul „prinde orbul, scoate-i ochii”. Dupä shansa irositä, cine putea sä-shi mai asume responsabilitatea a tot ceea ce urma sä se intimple, mai ales cä timpul ar fi lucrat contra criminalilor, cäci, oricät de buimacitzi ar fi fost romänii, tot ar fi inceput sä-shi punä anumite intrebäri…

Tocmai de aceea, se prea poate, ar fi apärut shi fenomenul „terorishtilor”, care, in orice caz, s-a väzut cä a fost conceput „pe picior”, in mare grabä shi dezordine, precum reactzioneazä o fiarä turbatä dupä ce-i a scäpat prada, in cazul nostru chiar oferitä pe „tavä”.

Asha se poate explica shi destinul Elenei Ceaushescu, cäci, dacä prin absurd am accepta cä tot rechizitoriu acuzärii in cadrul „procesului” ar fi fost adevärat SHI PROBAT cu argumente irefutabile, cu ce putea ea sä fie incriminatä intr-un mod serios, din punct de vedere juridic, afarä de faptul cä era „nevasta”?

Nu sustzine oare Udrea cä habar n-avea ce invärtea bärba-su? Shi procurorii, deshi au de a face cu un caz comandat „de sus”, n-au ce sä-i facä, decät s-o prindä pentru „peanuts”, la fel ca-n cazul lui Al Capone…

Totushi, cine putea fi acela care ar fi avut puterea sä spijine logistic toatä poveste, afarä de ministrul de interne de atunci, mai ales cä este vorbä de clädirea CC-ului?

Era, poate, un individ „shantajabil”?  Putetzi afla cum o duce familia sa astäzi? Cäci de Gorbagiov s-a aflat cä „pretzul” säu a fost 51% din actziunile la „pizza Hut” care apartzin oficial lui giner-su…

Noroc!

 

6 martie 2015