Marian Munteanu sub „cherem” ?

Este un paradox care nu poate fi trecut cu vederea: programul, mai exact spus ideile de guvernare ale lui Marian Munteanu @ colegii săi din Alianța Noastră România au fost cele mai bine gândite, au sesizat cel mai bine care sunt „nevoile Neamului”, în comparație cu declarațiile, propunerile și promisiunile făcute de ceilalți competitori politici în campania electorală! Inclusiv programul de guvernare al PSD nu se ridică la nivelul ANR! Și cu toate acestea ANR a scos un scor electoral deprimant, greu de explicat.

Firește, sunt de luat în calcul câteva date ce țin de fatalitate: apariția târzie a ANR ca partid, de exemplu! Firește, intră la socoteală și greșelile de strategie electorală, asupra cărora nu mă pot pronunța, dar teoretic vorbind acestea nu pot lipsi nici măcar din „palmaresul” negativ al câștigătorilor. Asupra greșelilor cei mai în măsură să se pronunțe sunt cei care au condus campania electorală a ANR. Eu mă pot pronunța numai din afara evenimentelor, cu câteva ipoteze de interpretare a faptelor mie cunoscute!

Iar eu cunosc foarte bine discuțiile pe care le-am avut cu mulți colegi, prieteni, rude etc,. care, văzându-mă că-l susțin și-l „cauționez” pe Marian Munteanu s-au mirat, mi-au cerut explicații, cu mulți m-am și certat, adică eu m-am răstit la ei, cerându-le să ia seama la „ideile de guvernare” promovate de candidații ANR, să nu se împiedice în fleacuri și zvonuri.

Pe scurt, ce este interesant este că la zeci de persoane am constatat că veneau la mine cu același set de acuze sau rezerve față de Marian Munteanu: repetent, student întârziat, informator al Securității, a dat informații chiar și despre Petre Țuțea, mitingul de protest din Piața Universității a fost realizat cu sprijinul lui Măgureanu, al SRI-ului, s-a retras din politică și s-a ținut de afaceri necurate cu armament, a vrut să candideze susținut de Măgureanu, a fost de nenumărate ori în SUA și nu ne-a spus de ce!…

Parcă toți acești contestatari fuseseră instruiți la aceeași școală, de aceiași profesori. Am ajuns astfel la concluzia că începând din momentul în care și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei, Marian Munteanu a devenit ținta unei vaste acțiuni de dezinformare susținută de o armată de „răspândaci” aflați la dispoziția „sistemului”, a unor structuri de guvernare sau a unor structuri private de control și diversiune (sic!).

Că au existat acești răspânditori de calomnii și minciuni nu mă îndoiesc. Ei au existat și înainte de 1990. Ceea ce nu mi-e clar este sub comanda cui au acționat acum! Au acționat foarte eficient, de la om la om, procedeu extrem de convingător! Iar dacă mă gândesc bine, acțiunea anti Marian Munteanu a unor astfel de „răspândaci” a început încă din primăvara lui 1990! Nu este sigur că în 2016 au fost aceleași persoane la butoane, aceleași structuri sau instituții! Existența și acțiunea lor s-a dezvăluit cel mai bine în primăvară, când au blocat cu disperare candidatura lui Marian pe lista PNL. Dacă și amărîtul de Quintus s-a pretat la rolul ticălos pe care l-a jucat, vă dați seama ce structuri de forță, cât de puternice, s-au aflat în spatele mascaradei.

(În paranteză fie spus, retragerea lui Marian din lupta pentru Primărie a dezamăgit pe foarte mulți dintre susținători!…)

A doua observație pe care aș face-o: după anunțarea rezultatelor, toți comentatorii parcă s-ar fi vorbit între ei să nu pomenească nici unul numele lui Marian Munteanu și al ANR! Firește, nu s-au vorbit între ei, ci au primit același cuvînt de ordine: nu mai pomeniți nimic de Marian Munteanu!… Marian Munteanu trebuie scos din mintea oamenilor!…

În campania electorală i s-a permis lui Marian Munteanu să apară pe micul ecran mult mai des decât m-am așteptat. Semn, după mine, că și pe Marian Munteanu se află cine să-l iubească „acolo sus”! Numai că e vorba de „sfinți” sau „ângeri” de rang mic, fără mare putere de decizie! Să sperăm că o vor dobândi în viitorul cât mai apropiat… Căci, slavă Domnului, vor mai fi și alte alegeri!

În mod normal numele lui Marian Munteanu trebuia pomenit și de cei care analizează eșecul liberalilor, degringolada din PNL! Dacă nu este o certitudine, este măcar o ipoteză faptul că eșecul liberal a început prin aiureala de după retragerea lui Marian Munteanu din cursa pentru Primăria Generală. Marian Munteanu era singurul candidat care putea să-i pună probleme Gabrielei Firea. Mulți concetățeni onești și cunoscători cred cășansele lui Marian erau foarte meari! Iar cu Marian Munteanu primar general ales pe listele PNL este lucru sigur că PNL scotea un scor mai bun și la locale, și la alegerile parlamentare!… Își dă seama Quintus în ce fel își încheie cariera de mare liberal?!

Ca să fiu mai explicit: groparul șef al PNL se numește IONESCU QUINTUS ! Numele său nu este pomenit de niciun analist politic, căci pomenind de Quintus cât a fost de nesăbuit, va trebui pomenit și Marian Munteanu. Or, deduc eu, Marian Munteanu este cherem pentru ziariștii și analiștii noștri politici, mercenari ai dezinformării, adică răspândaci de minciuni și calomnii prin radio-Tv!

Când zic „cherem”, folosesc acest cuvînt cu un sens derivat din cel original. Cu un sens bine localizat, i-aș zice „cherem dâmbovițean”!… Altminteri, Marian Munteanu s-a străduit să respecte toate restricțiile impuse de corectitudinea politică. Să-l fi costat această limită pe care și-a impus-o singur de ani de zile?! Nu cumva a greșit străduindu-se să fie „prea” domn, într-o dispută în care eleganța și corectitudinea nu prea au răsunet electoral?!…

Închei cu un sfat pentru Alina Gorghiu, damă bună: să lămurească care a fost poziția dumisale în legătură cu candidatura lui Marian la Primăria Genrală! Dacă a susținut-o împotriva unor colegi, împotriva lui Quintus, înseamnă că nu este principala vinovată pentru dezastrul din PNL! În disputele cu colegii care îi reproșează o atare vinovăție să-l invoce pe Marian Munteanu: ce s-ar fi putut întâmpla cu PNL-ul dacă (1) Marian Munteanu ar fi candidat pe lista PNL și (2) dacă ar fi ajuns primar general? Aud?…

Cine în PNL a fost împotriva candidaturii lui Marian?… Cine au fost nechemații?! Cu ei trebuie începută curățenia în PNL!

Ion Coja

17 dec.2016