surena
197 aprobate
surena_surena@outlook.com
86.120.215.133

Începând cu dictatura regală a lui Carol al II lea continuând cu cea legionar-antonesciană și antonesciană,ca urmare a impotentei liderilor politici ai partidelor de a gestiona conducerea României, PNȚ și PNL au avut un rol marginal. A pleca de la un interviu pompos al unui politician în ziarul lor fără a aduce și alte dovezi e destul de jenant pentru un istoric de a spune tâmpeniile de mai sus: lovitură de stat de la 23 August 1944 a fost fără sprijinul armatei, rolul „magnific” al PNȚ și PNL și rolul obscur al PCdR, luptă în subteran a liderilor politici democrați pentru a salva România de „regimul dictatorial antonescian” etc..
În altă ordine de idei, Yalta a legiferat înțelegerea anterioară a lui Churchill cu Stalin în care premierul britanic scrisese personal pe un bilețel că România revenea în proporție de 90% URSS. Dar, Stalin și Armata Roșie care în 1944 ajunseseră în România nu aveau nevoie de înțelegerile cu anglo-americanii decât dpdv juridic întrucât de facto România capitulase necondiționat. Este interesant cum „meritul” 23 August 1944 rămâne element de „dispută istorică” în timp ce capitularea necondiționată a României, statutul de vasal și armată vasală a URSS și aliaților anglo-americani și „vânzarea” României este pusă pe seama…Yaltei.
Tot interesant este și ignorarea „încăpătânării” Mareșalului de a refuza capitularea necondiționată a României, de a continua lupta alături de Hitler în lipsa unui armistițiu. Acest mic amănunt dovedește, pe de o parte, faptul că Mareșalul Antonescu nu a fost numai un militar,un patriot dar și un politician realist care înțelegea că acceptarea condițiilor sovieto-anglo-americane va condamna România la comunist, pe de altă parte, lipsa de înțelegere a realităților politico-militare de Rege, anturajul militar și politic din jurul lui, „senilitatea” liderilor politici ai „partidelor politice” ce au contribuit la colapsul României dpdv politic după 23 August 1944, dar și inteligența liderilor comuniști români care, fără îndoială cu sprijinul lui Stalin, au reușit maximum cu resurse limitate.
Faptul că Bucureștiul a fost eliberat de germani de armata română, rolul comuniștilor fiind minor, va avea consecințe imense inclusiv pentru PCR întrucât, deși cu un rol mic, au fost singurul partid politic implicat în lupta armată ce a eliberat capitala fără sprijinul sovietic va determina în timp cotirea comuniștilor români spre „naționalismul comunist” al lui Ceaușescu, de „periodizarea comunismului” în România susținută și aici de Prof. Ion Coja.
În concluzie, după 1918, după făurirea României Mari clasa politică democratică românească, devenită tot mai coruptă, nepăsătoare la problemele României interne și externe, va fi cea care a împins România spre dictaturi, respectiv dictatura regală a lui Carol al II lea, dictatura legionar-antonesciană și antonesciană și ulterior comunistă. Acest lucru este valabil și astăzi cu mențiunea că actuala clasă politică este mult mai needucată, neisprăvită, ticăloasă și trădătoare decât cea din perioada interbelică.