Marea surpriză a recensămîntului

Cea mai mare “surpriză” (pe care “nu am putut-o prognoza” în 1996) a fost faptul că pentru prima dată a scăzut şi foarte considerabil numărul fraţilor noştri moldoveni (care locuiesc compact şi nu sunt predispuşi de a emigra definitiv) .

În perioada 1992-1994 în Ucraina au sosit 16.913 şi au plecat 14.154 „moldoveni”, soldul fiind de +2.759 de la 324.525 în 1989 la 258.619 în 2001, adică cu aproape 66 mii sau cu 20,3% (!). Având un sold pozitiv în procesul migraţiei, numărul tineretului în creştere ( la 1989 populaţia matură la moldovenii constituia 0,6, iar a tineretului – 0,7 (!) din populaţia totală a Ucrainei) şi un spor mediu natural anual de circa 2,8 mii de locuitori, în cei 12 ani dintre ultimile două recensăminte fraţii noştri moldoveni ar fi trebuit să crească numeric cu circa 33,15 mii de persoane şi să întrunească la recensământul din 5 decembrie 2001 cel puţin 357.675 persoane (!), dar ne-am pomenit cu 99,7 mii sau cu 27,9% mai puţini (sic!) decât arăta prognosticul mediu. Împreună cu cei 150.989 de români COMUNITATEA NOASTRĂ ar fi atins cifra de peste o jumătate de milion (circa 508,7 mii), dar astăzi (după Recensămâtul din 2001 şi „prelucrarea ştiinţifică” a rezultatelor acestuia timp de un an de zile) oficial împreună întrunim doar 409.608 persoane – cu aproape 100.000 sau cu 19,7% mai puţini!¹⁹.

Deoarece referitor la alte grupuri etnice prognosticul nostru s-a dovedit a fi obiectiv, ne-am pus, în legătură cu această mai multe întrebări, şi pricipala: Care puteau fi lămuririle acestor „rezultate” ?

Analiza aprofundată a fenomenului ne semnala existenţa a trei ipoteze :

1) Moldovenii sunt predispuşi să emigreze în Moldova²⁰.

     Această teză decade de la bun început: numai în perioada 1992-1994 în Ucraina au sosit peste 51.000 şi au plecat doar 47.779 persoane, o parte considerabilă a cărora o constituiau moldovenii românofoni: au sosit 16.913 şi au plecat 14.154 „moldoveni”, soldul fiind de +2.759. Numai în Crimeea în 1991-2001 au sosit 468 moldoveni din Moldova .

2) Foarte mulţi moldoveni s-au declarat români.

Analizând evoluţia numerică a „românilor” şi a „moldovenilor” în regiunile în care la 1989 ei constituiau un număr considerabil, am constatat, că marea majoritate a persoanelor care s-au declarat români locuiau în regiunile Transcarpatică şi Cernăuţi.

Majoritatea celor care s-au declarat moldoveni locuiau în regiunile Odesa şi Cernăuţi. Mulţi moldoveni locuiau tradiţional şi în regiunile Nikolaev, Herson, Kirovograd, Doneţk, Poltava ş.a.

     Să ne adâncim ceva în istorie şi să privim situaţia din regiunile în care azi moldovenii locuesc dispersat pe teritoriul Ucrainei (cu exepţia regiunii Cernăuţi şi sudul Basarabiei din regiunea Odesa).

După cum ne mărturisesc sursele istorice, moldovenii în permanenţă erau prezenţi în formaţiunile de cazaci. Aşa, numai în bătălia de la Berestecico în Volynia (28-30 iunie 1651) au participat peste 4.000 de moldoveni Transnistreni.

     Dintre moldoveni s-au ridicat chiar şi şefi supremi.

     Cronica lui Righelman arată că din cele 15 polcuri de cazaci ale lui Bogdan Hmelniţki patru erau comandate de români. La asedierea Lvovului cohortele românilor transnistrieni se găseau în centrul frontului de atac, având la dreapta pe cazaci, iar la stânga pe tătari. Toader Lobodă polcovnic de Pereiaslav, avea sub comanda sa 2.150 de cazaci, între care şi mulţi români. Martin Puşcariu era polcovnic de Poltava cu 2.873 cazaci. Burlă sau Burlai era comandantul polcului de Gdeansk. Pavel Apostol, fiul lui Ifrim, trecuse din armata moldovencască în cea căzacească. „…Pavel era oştean vestit, care-şi câştigase mari merite pentru coroana polonă, pentru care fu răsplătit cu moşii întinse în Ucraina. El îşi începuse cariera militară ca sotnic, adică câpitan die Homutek la 1658 şi înaintase la rangul de polcovnic de Gdeansk, apoi de Mîrgorod. La 1659 Pavel devenise ţîlocţiitor de hatman al Ucrainei, iar în anul urmalor, el uni sub comanda sa polcurile de Mirgorod şi Gdeansk, iar la moartea sa cazacii de Mirgorod aleseriă, din recunoştinţă pentru meriteie sale, polcovnic pe fiul său Dănilă, deşi acesta n-avea decât 10 ani. Isprăvile lui Dănilă au umplut pagini de glorie în istoria căzăcimii pe vremea lui Petru cel Mare… Contingentele româneşti din polcurile de cazaci erau destul de considrabile. Un cântec căzăcesc ne spune: „Au venit la noi românii (volohii – n.n.): toţi români, toţi frumoşi. S-au înscris în armata căzăcească şi s-au înfrăţit cu noi”. În oastea lui Mazepa postul de polcovnic îl deţinea acelaşi Dănilă Apostol („din viţă de valah”)”. Hatmani au fost Ion Potcoavă, Ştefan şi fiul său Movilă etc. Despre faptul că pe la mijlocul sec.XVII în Ucraina treceau tot mai mulţi moldoveni ne semnalează şi Duca-Vodă, care la 1683 îşi rechema în Moldova oamenii fugiţi în „Ucraina moldovenească”22.

     Multe localităţi moldoveneşti s-au ivit între Nistru şi Bug spre sf. sec.XVIII – înc.sec. XIX, când guvernul rus a colonizat teritoriul ţinutului Oceacov.

     Ultimul val mare de transmutare a moldovenilor din Basarabia în Transnistria până la Bug a avut loc imediat după alipirea la Rusia a Basarabiei în 1812 , când în judeţul Tiraspol al guberniei Herson au venit 2,5 mii de moldoveni. Populaţia românofonă din aceste zone acum 100-150 era destul de numerică.

Se menţionează că circa 6 mii de moldoveni, participând la războiul din 1648-1654 sub drapelele lui Bogdan Hmelniţki, mulţi dintre ei au întemeiat mai multe sate pe malul stâng al Niprului. În sec. XVIII un număr însemnat de moldoveni făcea parte din localităţile militare din teritoriul Serbiei Noi, unde, dincolo de Bugul de sud, a fost creat „polcul de husari moldoveni”, iar moldovenii, în unele judeţe din sudul Ucrainei, ocupau locul doi din punct de vedere numeric. La mijlocul sec. XIX moldovenii locuiau şi în Gubernia Herson. „În 1851 acolo au fost înregistraţi 75 mii moldoveni, în 1868 – 97,7 mii, în 1897 – 147,2 mii”. Se constata că în cea de a doua jumătate a sec. XIX creşterea numerică a moldovenilor din aceste ţinuturi se datora doar sporului natural, deoarece colonizarea de-facto a încetat”23

     Anton Raţiu în monografia sa „Românii de la est de Bug” menţiona existenţa populaţiei românofone din aceste zone, remarcând: „ceea ce m-a şocat şi m-a surprins deosebit de plăcut, poposind prin acele părţi cu aşezări româneşti de băştinaşi din îndepărtatul spaţiu de la sud de Kiev sau Uman, de lângă Pervomaisk sau Kirovograd, de pe lângă Vosnesensk sau Cherson, Crivoi-Rog, Zaporojie, Dnepropetrovsk, din Crimeea, dinspre Caucaz sau Donbas, a fost faptul că, stând de vorbă cu ei, nu puteai să nu observi identitatea acestor aşezări, atât ca structură materială, cât şi spirituală – de comportament – cu aşezările din Transnistria, judeţele Râbniţa, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Balta, Oceakov, Ananiev, sau cu altele, din Moldova şi chiar din Ardeal sau Munţii Vrancei”.24

El semnala că în 1941-1943 a descoperit 25 de sate dincolo de Bug cu populaţie românească. Din „insula etnică” de pe malul stâng al Bugului din fostele judeţe Voznesensc, Pervomaisc şi Nivcolaev făceau parte 18 comune: Constantinovca, Alexandrovca, Bulgarca, Racova, Noua Grogorievca (fosta Târgu Frumos), Arnautovca (fosta Vizireni), Belousovca, Mărculeasa, Şerbani, Solona, Şerbulovca, Noua Odesa, Gasparevca, Sebeneţ-Elaneţ, Perisadovca, Lisaia Gora, Lozovata, Moldovanca. Din judeţele limitrofe mai făceau parte următoarele comune românofone: Dobreanca, Lipneasca, Pisciani-Brod, Novo-Ucrainca, Velica-Visca, Panciova, Martînoşa, Kanij şi Gruşcoie-Goroţcaia. Români (moldoveni) au mai fost atestaţi în Crimeea25, pe coasta Mării Azov, în Caucaz (comuna Moldovanscaia – la 7 km de gara Krîmscaia – comuna a fost „repatriată” în judeţul Cetatea Albă), în fostele judeţele Berdeansc, Dnepropetrovsc, Zaporojie, Melitopol, Mariupol, Doneţk, Taganrog, etc.

Erau semnalate comunele Dunaevca (fosta Dunăreni) cu secţie „moldovenească” la şcoala din sat la 1928-1929, Agelpa şi Constantinovca din Judeţul Melitopol, Novoignatovca Judeţul Mariupol (cu 18 elevi şi 4 învăţători la secţia „moldovenească” a şcolii din sat la 1931, trei absolvenţi ai căreia ş-au continuat studiile la Balta26, şi cu 2 biblioteci cu 1.250 volume, inclusiv 600 – la „secţia moldovenească” – comuna a fost repatriată îa comuna Sarata Judeţul Cetatea Albă în locul germanilor care fuseseră colonizati în Polonia), Cuţuvenca Judeţul Berdeansc, Ivanovca Judeţul Doneţk, Subotţi Judeţul Znamenca27

După cum ne-a mai informat şi Anatolie Dragoliunţev din oraşul Lugansc, Erou al Muncii şi deputat în Parlametul Ucrainei din legislatura III pe lista Partidului Comunist, mamă-sa – Ostapenco Polina, care era „voloşcă”, semnala existenţa moldovenilor în prima jumătate a sec.XX şi în Judeţul Slaveano-Serbschii, Gubernia Ekaterinoslav.

     În 1924 în Republica Autonomă Moldovenească (creată în Transnistria în limitele Statului Ucrainean) populaţia moldovenească mai constituia atunici 34,2%, iar cea ucraineană – 48,7%.

În afara autonomiei numai în regiunea Kirovograd (o parte a guberniei Elisevetgrad – n.n.) în 1926 au fost înregistraţi 28 mii moldoveni (în 1970 – doar – 6,6 mii).28

În perioada sovietică, însă, numărul moldovenilor de aici s-a micşorat simţitor.

Românii ca etnie distinsă aproape că nu erau semnalaţi.

     Cei ce se declarau români , de obicei, erau supuşi uniu genocid total –de exemplu, în anii 1937-1938 1.496 din cele 1.530 persoane (care s-au declarat români la recensământul din 1926) au fost represate…

Astăzi în regiunile, în care populaţia românofonă acum 150 de ani tradiţional ocupa locul trei şi se folosea în viaţa cotidiană de limba maternă, asimilarea lingvistică este în floare. După cum ne semnalează L.Lazarenko, „populaţia românofonă din regiunile Kirovograd, Nicoleav şi Dnepropetrovsk, unde vieţuiesc dispersat şi se autoindentifică din punct de vedere etnic ca „moldoveni”, demonsrează un nivel foarte înalt de însuşire a limbii ucrainene literare standartizate (la un nivel cu mult mai înalt decât cel al limbii materne).29

Cu toate acestea, până la 1989 numărul moldovenilor din Ucraina era în creştere, cei drept, nu aşa de pronunţat ca a celor ce se considerau români.

Şi numai în regiunea Cernăuţi numărul persoanelor ce se declarau moldoveni era în descreştere încă de la 1979 .

     După proclamarea independenţei statale a Ucrainei cota moldovenilor a scăzut şi în toate celelalte regiuni ale ţării .

Românii din Transcarpatia şi cei din Cernăuţi erau într-o permanentă creştere numerică pronunţată.

Dar să ne adresăm, din nou, la statistica oficială.

Ne-ar interesa dinamica cotei populaţiei românofone din cele mai însemnate regiuni şi unităţi administrativ-teritoriale ale Ucrainei.

Dinamica cotei populaţiei românofone din cele mai însemnate regiuni şi unităţi administrativ-teritoriale ale Ucrainei

Tabelul 6

Trebiue de remarcat, că rezultatele recensământului din 2001, în afară de datele semnalate în tabelul ce urmează (vezi tabelul 7) ne mai semnalau existenţa conaţionalilor noştri în regiunile Hmelniţk – 1.353 de moldoveni şi 167 români, Lvov – 781 moldoveni şi 148 români, Sumy –778 moldoveni şi 50 români, Cernigov – 700 moldoveni şi 83 români, Ivano-Francovsc – 557 moldoveni şi 118 români, Rovno – 364 moldoveni şi 66 români, Ternopol – 356 moldoveni şi 93 români, Volyn – 303 moldoveni şi 30 români.

În regiunea Transcarpatică mai locuiau 516 persoane care sau declarat moldoveni.

     Românii mai locuiau în Republica Crimeea – 268, în regiunile Odesa – 724 persoane, Doneţc – 372, Dnepropetrovsk ³¹– 270, Kiev – 233, Herson –206, Zaporojie – 204, Harcov –164, Nicolaev – 162, Kirovograd – 139, Jitomir – 137, Vinniţa –132, Lugansc – 121, Poltava – 95 şi Cercasy – 72, în oraşele Kiev – 203 şi Sevastopol – 35.

Pentru a întregi imaginea, ne-ar ineresa, desigur, şi datele privind sporul natural şi asimilarea românofonilor în cele mai importante regiuni din Ucraina în ultimii 12 ani.

Dar să analizăm evoluţia sporului natural şi tendinţele de asimilare din perioada de tranziţie de la sistemul sovietic la cel ucrainean.

Sporul natural şi asimilarea românofonilor din Ucraina în ultimii 12 ani

Tabelul 7

După cum am putut observa din tabelul 7, numărul conaţionalilor noştri este în creştere doar în regiunile Transcarpatia şi Cernăuţi (românii) – fenomenul se lămureşte prin nivelul scăzut al asimilării lingvistice, locuirii compacte şi funcţionării limbii materne la nivel de familie, şcoală şi biserică.

     Scăderea numerică a persoanelor declararte „moldoveni” se lămureşte prin nivelul înalt al asimilării lingvistice, insuficienţa folosirii limbii materne în şcoală, biserică şi în calitate de limbă principală de conversaţie.

     După 1989 în mai multe regiuni, în care românii nu erau consideraţi drept grup etnic important – şi, deci, nu putea fi vorba de „trecerea” moldovenilor la „români”33, – numărul moldovenilor a scăzut simţitor.

     Numărul moldovenilor a scăzut chiar şi în regiunile în care locuiau tradiţional.34

În regiunea Odesa – cu 20,8 mii de persoane sau 14,4% (!), în regiunea Cernăuţi – cu 17,3 mii persoane sau cu 20,5%, în Doneţk – cu cel puţin 6,2 mii persoane sau 46,2% (!), Nicolaev – cu 3,5 mii sau 21,0% (!), în Kirovograd – cu 2,4 mii sau 22,63%, în Herson – cu 1,4 mii sau 25,6% ş.a.m.d.

Şi în cazul acesta nu se mai poate vorbi despre „românizarea” unor persoane, care la 1989 s-au declarat moldoveni, ca despre pricina principală a scăderii numărului dcelor ce se consideră moldoveni (după cum se mai încearcă încă, pe alocuri, să se mai speculeze).

3) Principală pricină este asimilarea.

Se pune întrebarea de ce fraţii noştri din Transcarpatia şi Cernăuţi, care se consideră români, sunt în creştere numerică, în timp ce „moldovenii”, care totuşi erau şi mai sunt şi astăzi mult mai numerici şi majoritatea cărora locuiesc în regiunile Odesa şi Cernăuţi, sunt, totuşi, în descreştere?

     Primul pas spre asimilare este asimilarea lingvistică. Şi rolul principal , după părerea noastră, aici îi revine limbii de instruire în şcoală.

Să comparăm situaţia din cele 3 regiuni.

TRANSCARPATIA

În regiunea Transcarpatică cei 32.152 de români constituie 2,3% din populaţia regiunii (cu 2.640 persoane sau 8,95% mai mult decât în 1989), locuiesc compact în 13 localităţi şi, conform datelor oficiale, în anul de învăţământ 2002-2003 aveau 11 şcoli cu limba română de predare (3.543 de elevi), 2 şcoli mixte (1.427 elevi) în care se studia limba română ca obiect obligatoriu, încă 10 copii studiau româna facultativ . În total 4.634 de elevi sau 2,3% din numărul total al elevilor din regiune erau instruiţi în limba română.

E de menţionat că în această regiune 310 pedagogi predau obiectele de studiu în limba română .

Persoanele ce s-au declarat moldoveni erau într-un număr cu mult mai mic de 0,2% (doar 516 persoane) din populaţia regiunii nefiind evidenţiaţi printre grupurule naţionale semnificative. După cum am putut compara, procentul copiilor instruiţi în limba română din totatul tuturor elevilor din regiunea Transcarpatică coincide cu cota românilor din regiune.

REGIUNEA CERNĂUŢI

      În regiunea Cernăuţi ultimul recensământ a înregistrat 181.780 de românofoni (114.555 de persoane sau declarat români şi 67.225 – moldoveni) sau 19,78% din populaţia regiunii (în 1989 – 19,67%) – cu 3.056 persoane sau cu 1,65% mai puţin decât în 1989.

     Populaţia românofonă din regiune locuia compact în suburbiile or.Cernăuţi şi în 108 de localităţi ale regiunii şi în anul 2000 aveu 86 de şcoli romăneşti (22 mii elevi) şi 6 mixte (1,8 mii elevi).

Conform datelor oficiale a secţiei regionale de învăţământ, în anul şcolar 2001-2002 în regiunea Cernăuţi din cele 62 de şcoli primare (treapta I) cu 3.372 de elevi – 15 şcoli (24,2%) cu 496 elevi (14,7%!) erau cu predare în limba română, din 120 de şcoli medii incomplete (treapta I-II) cu 16.227 elevi – 22 şcoli (18,33%) şi 3.253 (20,05%) elevi erau cu predare în limba română, iar din 267 şcoli medii general e (treapta I-III) cu 111.228 elevi – 46 (17,23%) de şc oli cu 17.923 elevi (16,11%) procesul de instruire era în limba lui Eminescu.

     Din totalul de 449 de şcoli naţionale şi 130.887 de elevi în anul 2002 funcţionau în limba ucraineană 305 de şcoli cu 93.200 elevi, 83 de şcoli (18,49%) cu 21.672 elevi (16,56%) erau cu predare în limba română,³⁵ în limba rusă funcţionau 1 şcoală primară cu 4 elevi (la Fântâna Albă raionul Hliboca) şi 1 de treapta I-III cu 227 elevi (la Belousovaca raionul Secureni). În regiune mai funcţionau câteva şcoli mixte ucraineano-româneşti: 2 de treapta I-II cu 274 elevi şi 6 de treapta I-III cu 2.660 elevi, iar în satul Mămăliga (raionul Noua Suliţa) funcţiona o şcoală ucraineano-ruso-românească cu 517 elevi . Existau şi câteva şcoli mixte ucraineano-ruseşti – 1 cu 221 elevi de treapta I şi 5 cu 2.541 elevi de treapta I-III. Conform aceleeaşi surse în regiunea Cernăuţi în primăvara anului 2002 funcţionau 6.204 clase cu 132.450 elevi, inclusiv: 4.973 de clase cu 106.048 elevi cu instruire în limba ucraneană, 1.177 clase (23,67%) şi 23.584 de elevi (22,24%) cu instruire în limba română şi 54 de clase şi 1.255 elevi cu instruirea în limba ucraineană. Este de remarcat faptul, că toţi copii handicapaţi -1.563 elevi erau instruiţi doar în limba ucraineană³⁶ .

Este de remarcat că la începutul puterii sovietice (în anii 40) în regiune funcţionau 114 şcoli cu predarea în limba română.

     Putem deja trage concluzia, că imediat după recensământul din decembrie 2001 , la momentul lipsirii românilor de mandatul din Rada Supremă a Ucrainei, procentul elevilor care studiau în limba română era mai mare decât cota populaţiei românofone din totalul populaţiei regiunii Cernăuţi.

Şi această concluzie venea în ciuda faptului, că în 19 localităţi cu populaţie compactă românofonă existau doar şcoli ucrainene iar limba maternă nici nu era studiată (Colincăuţi-Hotin – în 1989³⁷: 4.672 sau declarat moldoveni şi 21 români, Şişcăuţi-Secureni – 1.064 moldoveni şi 5 români, Cotileu-Noua Suliţa – 1.454 moldoveni şi 4 români, Valea-Cosminului-Hliboca – 907 moldoveni şi 138 români, Ceahor-Hliboca – 1.095 moldoveni şi 221 români ş.a.m.d.).

După cum am putut observa din cercetările din teren, mai predispuşi să se asimileze prin şcoală sunt, totuşi, cei din localităţile în care populaţia se declară a fi „moldovenii”.

Deoarece regiunea Cernăuţi poate fi considerată drept zonă tranzitorie din punct de vedere a identificării etnice a persoanelor românofone şi aici funcţionează cele mai multe şcoli naţionale româneşti din Ucraina, şi, în legătură cu aceasta, situaţia creată aici merită o atenţie deosebită – v-om reveni mai detaliat asupra situaţiei din această zonă ceva mai târziu.

REGIUNEA ODESA

În regiunea Odesa în 2001 123.751 mii de persoane s-au declarat moldoveni şi constituiau 5,04% din populaţia regiunii (în 1989 moldovenii întrunau 144.534 persoane sau 5,5% din populaţia regiunii) sau cu 20.783 persoane sau 14,38% mai puţin decât în 1989.

     Români la 1989 s-au declarat doar circa 700 de persoane (în 2001 au întrunit 724 persoane şi nu sunt semnalaţi ca grup considerabil).

     Scăderea numerică a moldovenilor a avut loc şi în mediul rural, şi la oraşe ³⁸. Aşa, în oraşul Odesa ea constituie aproape 30%, iar în oraşul Belgorod-Dnestrovsk (Cetatea-Albă) – aproape 17%.

Persoanele care s-au declarat moldoveni locuiesc în toate cele 26 de raioane ale regiunii Odesa. Din ele doar într-un singur raion (Sărata) ³⁹– atestăm o creştere numerică cu 9,4 mii de persoane sau cu 154,1% faţă de anul 1998.

     În raioanele Ismail şi Berezovka moldovenii au rămas la nivelul recensământului precedent.

O scădere neînsemnată (câteva zecimi de %) a fost înregistrată în raioanele Chilia şi Reni. În raionul Reni din 40,7 mii de locuitori 19,9 mii (49 la sută) sunt moldoveni, iar în raionul Ismail -15,1 mii din 54,7 mii.⁴⁰

     În 22 de raioane ale regiunii Odesa numărul moldovenilor a scăzut, pe alocuri, considerabil, cu 20-30, chiar 40 la sută (!). În legătură cu aceasta Executivul Filialei Regionale Odesa a Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina şi Consiliul Coordonator al Asociaţiei Naţional-Culturale „Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar, printre altele, la 22 februarie 2003 declarau:

„…Din 1989 până în 2001, numărul conaţionalilor noştri care îşi spun moldoveni a scăzut în regiunea Odesa de la 145 de mii la aproape 124 de mii, respect iv o reducere cu 14,4%. Acest indicator trezeşte aceeaşi nelinişte ca şi în cazul omiterii românilor ca etnie din datele de bilanţ ale recensământului, facute publice. Fireşte, el este o consecinţă a multor şi diverselor procese, inclusiv a migraţiei.

Nu putem însă trece cu vederea faptul că cea mai mare scădere numerică a populaţiei românofone a fost înregistrată în raioanele din nordul regiunii Odesa. Acolo unde de mult nu mai există şcoli cu predarea în limba maternă a băştinaşilor şi unde procesele de deznaţionalizare au avansat. În raioanele Ananiev, Kotovsk, Krasnye Okny cu localităţi mari populate compact de conationalii noştri, numărul acestora din urmă a scăzut cu peste 20% faţă de nivelul anului 1989. În raionul Kodyma scăderea e de 45,5%.

În sudul Basarabiei cea mai mare reducere a cotei moldovenilor a avut loc în raioanele Tarutino – cu 32,2% şi Tatarbunar – cu 22% faţă de 1989.

     Ne putem numi aşa cum fiecare găseşte de cuviinţă — români sau moldoveni. Un lucru însă trebuie să-l conştientizăm cu totii, şi anume: potrivit rezultatelor recensământului în regiunea Odesa românii ca etnie, nu mai figurează în listele oficiale date publicităţii. Cât priveşte moldovenii, reducerea lor numerică cu 20.000 de persoane în ultimii 12 ani ne permite să prognozăm că nu peste mult timp ei s-ar putea pomeni în subsolurile statisticilor oficiale.

Să ne gândim cu toţii la aceasta şi să tragem nişte concluzii” .41

În regiune la 1.09.1998 funcţionau 18 şcoli (4,5 mii elevi) cu predarea în limba română, în 9 şcoli mixte (1,4 mii elevi) se studia limba maternă ca obiect obligatoriu şi 500 de elevi studiau româna facultativ.

Aici ar trebui să menţionăm că cota elevilor instruiţi în limba lui Eminescu este doar de 2,5% din cota eleviilor regiunii care se familiarizau cu limba maternă şi la nivelul şcolii.

De comparat: populaţia matură moldovenească constituie 5,04% din populaţia regiunii.. Reese, că mai mult de jumătate din copiii persoanelor ce s-au declarat moldoveni nici nu studiază limba maternă şi doar circa 42% din copiii moldovenilor sunt instruiţi în limba lui Eminescu în şcoală!

În acelaşi timp se observă şi tendinţa pronunţată de scădere a numărului de şcoli, clase şi elevi care sunt instruiţi în limba maternă sau măcar o studiază ca obiect .

Este de remarcat că la începutul puterii sovetice (în anul 1940) numai în Sudul Basarabiei a regiunii Odesa funcţionau 62 de şcoli cu predarea totală sau parţială în limba română 42.

ALTE ZONE ALE UCRAINEI

     Situaţia din alte zone ale Ucrainei (Nikolaev, Herson, Kirovograd, Doneţk, Dnepropetrovsk etc.), unde majoritatea absolută a românofonilor se autoidentifică ca fiind „moldoveni”, ne semnala o situaţie şi mai dramatică .

În prezent, în afară de regiunile Cernăuţi, Odesa (zona basarabeană) şi Transcarpatia, şcoli cu predarea sau studierea limbii române în alte regiuni nu există.

     Cei ce se mai declară „moldoveni”, de obicei, sunt de o vârstă medie şi înaintată, copiii şi nepoţii (ca şi în situaţia fraţilor noştri aromâni din Grecia43) deja, în marea lor majoritate, s-au deznaţionalizat, declarându-se ucraineni.

     În zona Transnistriei44 , pe întreg teritoriul fostei Republici Autonome Moldoveneşti45 , în regiunile Kirovograd, Nicolaev, în unele localităţi moldoveneşti din zona de până la şi dincolo de Bug46 etc. în anul de învăţământ 1929-30 funcţionau 121 şcoli „moldoveneşti” (adică – româneşti)47 , iar numărul maximal al „şcolilor moldoveneşti” care funcţionau aici până la razboiul din 1941-1945 a atins cifra de 163!48

La 1 octombrie 1926 în această zonă mai funcţionau 52 de consilii săteşti moldoveneşti, în 1929 – 90. În anul 1927 2.336 de moldoveni din această zonă erau deputaţi în consiliile săteşti, 63 – orăşeneşti, 77 – erau primari, 371 – consilieri raionali şi 25 – de voloste (judeţ). În 1917 pentru românii (moldovenii) transnistreni se rezervase 4 locuri (parlamentare) la Rada Centrală de la Kiev – ce nu s-ar spune, dar proporţionalitatea la nivel local în prima perioadă a puterii sovietice încă se mai respecta.

     Astăzi această zonă a devenit zona asimilării ireversibile: nu există nici o şcoală sau biserică românească .

     După 1989 în mai multe regiuni, în care românii nu erau consideraţi drept grup etnic important – şi, deci, nu putea fi vorba de „trecerea” moldovenilor la „români”49, – numărul moldovenilor a scăzut simţitor.

     Numărul moldovenilor a scăzut chiar şi în regiunile în care locuiau tradiţional. În regiunea Odesa – cu 20,8 mii de persoane sau 14,4%, în regiunea Cernăuţi – cu 17,3 mii persoane sau cu 20,5%, în Doneţk – cu cel puţin 6,2 mii persoane sau 46,2%, Nicolaev – cu 3,5 mii sau 21,0% , în Kirovograd – cu 2,4 mii sau 22,63%, în Herson – cu 1,4 mii sau 25,6%.

A scăzut cota moldovenilor şi în toate celelalte regiuni.

* * * * *

Deci, nici într-un caz nu se poate vorbi despre emigrarea masivă a „moldovenilor” în Moldova şi nici despre „românizarea” unor persoane, care la 1989 s-au declarat moldoveni, ca despre pricina principală a scăderii numărului românofonilor, care se consideră moldoveni .

PRINCIPALA CAUZĂ ESTE ASIMILAREA LINGVISTICĂ!

NOTE

19. Deja au trecut mai mult de trei ani de la desfăşurarea acestui recensământ, însă componenţa etnică şi apartenenţa lingvistică pe localităţi încă nu a fost anunţată (cu toate că componenţa respectivă pe regiuni şi raioane a fost deja anunţată, dealfel ca şi numarul populaţiei pe localităţi) – pe semne, se „prelucrează ştiinţific” şi satele?!

20. Vezi: Ion Popescu. A treea etnie din Ucraina// Ţara fagilor: Almanah cultural-literar al românilor nord-

bucovineni, Cernăuţi -Târgu-Mureş, 1996. – pag.85-91.

21. Teza privind „românizarea” moldovenilor.

22. Vezi Ion Nistor. Problema ucraineană în limina istoriei. – Rădăuţi: Editura Septentrion, 1997. – 330 pag.  – P. 132-134, 156-157.

23. Vezi: Zelenciuc V.S. Naselenie Bessarabii i Podnestrovia v XIX v. (Etniceschie i soţialino-demograficeschie proţesî). – Chişiniov. – 1979. – în limba rusă. – P. 65.

24.Vezi: Anton Raţiu . Românii de la est de Bug. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române. – 1994. – P. 22-42, 65 – 70.

25. Informatoare – Maria Jacot, Varvara Budei,  Ana Jombu  – din familiile de mocani din Balaclia.

26. Aceşti absolvenţi erau: Axenia Belibont, Vasile Tomuza (Tomuţa) şi Alexandru Saranu (Ţăranu).

27. Vezi: Anton Raţiu . Românii de la est de Bug. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române. – 1994. – P. 22-42, 65 – 70.

28. Vezi: Rudniţika T. Etnicini spilinotî Ucrainî: tendenţii soţialinîh zmin. – Kîiv, 1998. – 175 s. – în limba ucraineană. – P. 65.

29. Vezi: L.Lazarenko. Dosvid movnzh politik svitu i ukrainsika perspektîva: informaţiino-analitzcinîi oglead// Ukrainsika mova. – Kîiv, 2003, Nr. 4. – P. 3-33. – în limba ucraineană.  – P.16.

30.Pentru anul 1946 dispunem de cifre oficiale doar pentru românii din Transcarpatia. Semnul ? – înseamnă că de cifre oficiale pentru anul respectiv nu dispunem.

31. După cum ne-a mai informat Anatoli Dragoliunţev din oraşul Lugansc, Erou al Muncii şi deputat în Parlametul Ucrainei din legislatura III pe lista Partidului Comunist, mamă-sa – Ostapenco Polina era „voloşcă” şi vorbea cu bunicul său din satul Ciutino (Judeţul Slaveano-Serbschii, Gubernia Ekaterinoslav)  numai „moldoveneşte”.

32. La limba maternă a moldovenilor a fost trecută şi declaraţia că limba maternă este „limba română”, la români – şi declaraţiile făcute în favoarea „limbii moldoveneşti” (din aceste considerente cifrele prezentate diferă de cele oficiale).

33.Cu exepţia regiunii Cernăuţi, unde au revenit la numele de români mai multe persoane care mai înainte au fost trecute arbitrar la rubrica „moldoveni” în anii puterii sovietice, mai ales în satele din Bucovina din fostele raioane săteşti Cernăuţi şi Sadagura.

34. În conformitate cu rezultatele cercetărilor efectuate de către V.Boiecico, V.S.Zelenciuc ş.a. se poate constata că populaţia românofonă din aceste zone acum 100-150 era destul de numerică. Însă în perioada sovietică numărul moldovenilor de aici s-a micşorat simţitor.

Se menţionează că circa 6 mii de moldoveni, participând la războiul din 1648-1654 sub drapelele lui Bogdan Hmelniţki, mulţi dintre ei au întemeiat mai multe sate pe malul stâng al Niprului. În sec. XVIII un număr însemnat de moldoveni făcea parte din localităţile militare din teritoriul Serbiei Noi, unde dincolo de Bugul de sud a fost creat „polcul de husari moldoveni”, iar în unele judeţe din sudul Ucrainei moldovenii ocupau locul doi din punct de vedere numeric (de exemplu, în guberniile Elisavetgrad şi Herson (Azi – partea transnisteană a regiunii Odesa, regiunile Kirovograd, Nicolaev, Herson) – Vezi: Boiecico V. Moldovanî v Ucraini//Vice. – 1993- – Nr.3. – C.100-111. – în limba ucraineană. – P.100-103.

35. În 1999/2000 în raionul Hliboca datorită eforturilor părinţilor şi deputaţilor români de diferite nivele au fost deschise două şcoli româneşti – la Corovia şi la Poieni-Regat. În, însă, 2001/02 liceul din Noua Suliţa (în oraş locuiau 3.193 de moldoveni şi 125 români) a devenit mixt, iar în 2002/03 a fost închisă şscola românească din Camenca-Hliboca (854 români, 32 moldoveni şi 4752 ucraineni)şi au devenit mixte şcoala din Băhrineşti –Hliboca (1.340 români,20 ucraineni şi 12 moldoveni) şi Forosna-Noua Suliţa (956 moldoveni, 1 român, 80 ucraineni), în anul de învăţământ 2003-2004 mixtă a devenit şi şcoala medie din raionul Noua Suliţa – şcoala din Boian(ul) lui Ion Neculce (din 4.249 de locuitori 3.724  s-au declarat moldoveni şi 40 – români, 376 – ucraineni, 40- ruşi, 45 – poloni şi 19 de altă etnie).

36. Vezi: Osvita Cernivetciny: Statistycinzi zbirnyk. – Cernivtsi, 2002. – 101 s., – în limba ucraineană. – P.8-11.

37. La ora actuală, datele oficiale privind componenţa etnică pe localităţi, din motive necunoscute, au fost difuzate oficial doar pentru anul 1989 (raportate la noua componenţa administrativă a raioanelor Herţa şi Hliboca la data de 1 ianuarie 1992)

38. Cu excepţia raionului Sărata şi a localităţilor raioanelor din imediata apropiere de Dunăre şi frontiera cu Rămânia – Reni, Ismail, Chilia şi a unor localităţi din alte raioane (lucru datorat existenţei vieţii naţional-culturale datorită funcţionării neformale a secţiilor de cultură din cadrul organelor de stat raionale, a formaţiunilor de artişti amatori din localităţi, a activităţii societăţilor culturale locale, relaţiilor fregvente cu Ţara, recepţia emisiunilor de Radio şi TV în limba maternă, instruirea în şcolile naţionale sau studierea limbii materne din cadrul şcolilor mixte, perspectiva de aşi continua studiile în limba maternă la Universitatea din Izmail şi posibilităţile de a pleca la studii în România şi Moldova).

39. Este de remarcat că raionul Sărata este unicul raion unde funcţionează foarte activ şi este înregistrată oficial o filială raională a Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina în frunte cu D-l Ştefan Pinteac.

40. În aceste raioane  funcţionează activ membrii organizaţiei regionale Odesa a ACDR-ui în frunte cu Petru Şchiopu.

41. Vezi: Concordia. – Anul 9. – Nr.8 (380). – Sâmbătă, 22 februarie 2003. – P. 3.

42. Vezi: Petru Grozavu. O scrisoare fără răspuns: „Dunărea şi Marea” //Neamul Românesc. – Chişinău, serie nouă – Nr.2, 1996. – P. 16-18.

43. Vezi, de exemplu, Adina Berciu-Drăghicescu. Românii din Balcani. Cultură şi spiritualitate. Sfârşitul secolului XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. – Bucureşti, Editura Globus, 1996. – 254 p.; Vasile Diamandi-Amniceanul. Românii din peninsula balcanică. – Bucureşti: Editura Domino, 1999. – 287 p. etc.

44. În 1917 pentru românii (moldovenii) transnistreni se rezervase chiar 4 locuri (parlamentare) la Rada Centrală de la Kiev. Un număr însemnat de moldoveni era semnalat în guberniile Podolia şi Herson. Vezi: Ion Nistor. Problema ucraineană în lumina istoriei. – Rădăuţi: Editura Septentrion, 1997. – 330 pag. – P.187, 191.

45. Vezi monografia: Leonid Reaboşapco. Pravove Stanovâşce naţionalinâh menşân v Ucraini (1917-2000). – Lviv: Vâdavnâciâi ţentr LNU im. Ivana Franca, 2001. – 484 pag.

46. Vezi studiul lui Anton Raţiu . Românii de la est de Bug. – Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române. – 1994. – 176 pag., în care, la pag. 17-18, cercetătorul relata:

„Documentele de arhivă împreună cu informaţiile orale au arătat limpede că o bună parte din românii băştinaşi din spaţiul geografic de dincolo de Bug au fost colonizaţi în două etape. Cea mai masivă colonizare atestată documentar se pare că a fost organizată din ordinul împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei, prin care au fost dislocaţi românii din sudul Basarabiei, în afară de cei colonizaţi în jurul Kievului, proveniţi din Ardeal, din jurul Aradului.

După Războiul Crimeei, tătarii, care populaseră aceste ţinuturi, le părăsesc, creând un vid de locuire. Ţarina, în dorinţa de a nu lăsa sudul Ucrainei nepopulat, aduce, uneori forţat, grupuri compacte de români din sudul Basarabiei.

Aceşti colonişti, între douăzeci şi cinci şi patruzeci de familii pentru fiecare aşezare nou înfiinţată, au format nucleele româneşti care, atunci când au fost cercetate (1942-1944), adică după exact cinci generaţii de la colonizare, nu numai că nu fuseseră înghiţite în masa de slavi, dar ajunseseră la câteva sute de familii, cu câteva mii de suflete vorbind româneşte până la ultimul copil. Graiul moldovenesc din perioada colonizării, „îmbogăţit” doar cu unele cuvinte slave – neologisme, introduse în vocabularul lor o dată cu progresul tehnic.

Au urmat o serie de colonizări din Basarabia, mai mici ca grupuri de persoane, repartizate acolo după trebuinţele Imperiului. Ultima colonizare, şi cea mai recentă categorie de colonişti, se pare că a fost formată din ciobani ardeleni, plecaţi în diferite perioade istorice, cu turmele de oi, pe cont propriu, din Ţara Bârsei, din Ţara Făgăraşului, a Sibiului etc., care, în căutare de păşuni, au trecut Nistrul şi Bugul şi s-au aşezat, cei mai mulţi, în Crimeea, pe coasta Mării Azov, până în Caucaz sau în regiunea carboniferă a Donbasului, precum şi prin alte regiuni, fără să mai vorbim de o parte destul de numeroasă care, mai târziu, s-a stabilit prin oraşe (în oraşul Melitopol, la aproximativ patruzeci de kilometri la nord de coasta Mării Azov). La data cercetării, micul şi unicul restaurant din localitate se numea Bucureşti.

Până atunci, românii băştinaşi din acest spaţiu geografic nu aveau conştiinţa că sunt români. S e considerau moldoveni de origine slavă, aşa cum li se inoculase de către autorităţile sovietice. Ei înşişi îşi spuneau moldoveni, şi în nici un caz români. Acest lucru era normal, întrucât, la data colonizării lor, pe timpul Ecaterinei a II-a, unirea Moldovei cu Muntenia încă nu se înfăptuise. Până la data unirii sub Al.I.Cuza, fiecare din cele două provincii, Moldova şi Muntenia, era o ţară diferită. Ei fiind colonizaţi din Moldova (Basarabia), era firesc să-şi spună moldoveni!”.

47. Vezi: L.Lazarenko. Dosvid movnzh politik svitu i ukrainsika perspektîva: informaţiino-analitzcinîi oglead// Ukrainsika mova. – Kîiv, 2003, Nr. 4. – P. 3-33. – P.12; Naţionalini menşînî Ukrainî 1920-1930-ti rokî: Istoriko-kartograficinîi atlts. – Kîiv, 1996. – P. 4, 53-98.

48. Naţionalini menşînî Ukrainî 1920-1930-ti rokî: Istoriko-kartograficinîi atlts. – Kîiv, 1996. – P. 4, 53-98.

49. Cu exepţia regiunii Cernăuţi, unde au revenit la numele de români mai multe persoane care au fost trecute arbitrar la rubrica „moldoveni” în anii puterii sovietice, mai ales în satele din Bucovina din fostele raioane Cernăuţi şi Sadagura.