Marcu Rozen este autorul unei cărți despre Transnistria în timpul guvernării mareșalului Ion Antonescu. L-am apucat în viață după 1990 când ne-am „duelat” în presa timpului, Marcu Rozen cu mărturii/amintiri mincinoase, ușor de dibuit, dar tenace. Mi-a parvenit zilele trecute on line o carte a sa care circulă având multă trecere în cercurile holocaustizante. Am încercat s-o citesc. Am renunțat după primele pagini. Citez din cele citite reatarea așa zisului „pogrom” de la Dorohoi. Voi da citatul integral. Amărâtul de Marcu Rozen descrie, probabil cu exactitate, cele petrecute în cimitirul orașului, dar omite să spună măcar o vorbă despre cauza celor întâmplate: starea sufletească a românilor evacuați din Basarabia și Bucovina, forțați nu numai de înaintarea trupelor sovietice, conform ultimatumului trimis de la Moscova, dar și de reacția lașă, criminală, a comunităților evreiști din zonă. Fapte dezgustătoare, azi bine cunoscute, bine atestate chiar din acele zile. Reacția militarilor și civililor din Dorohoi nu poate fi înțeleasă fără menționarea atitudinii reprobabile a evreilor din Basarabia și Bucovina, care mai apoi, după iunie 1941, au fost strămutați în Transnistria, în așa zisul holocaust, tocmai pentru a-i feri de răzbunarea atât de justificată a românilor.
Iată textul nemernicului autor, un text altminteri bine documentat, cu multe date exacte, mai puțin faptul esențial, mizerabila purtare a civililor evrei din Bucovina și Basarabia, despre care nu se spune nici un cuvînt:

„La sfârşitul lunii iunie 1940, în timpul guvernării Gh. Tătărăscu, Uniunea Sovietică (în baza tratatului secret Molotov-Ribbentrop) ocupă prin ultimatum Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, teritoriu în care trăiau cca 290.000 de evrei. *)

Pentru această cedare fără rezistenţă a unei părţi din teritoriul naţional, trebuia găsit un ţap ispăşitor. Şi extremiştii l-au găsit imediat. Evreii sunt de vină, ei au vândut Basarabia şi Bucovina Uniunii Sovietice.

În prezent, când clauzele secrete ale tratatului sovieto-german sunt cunoscute, când unul dintre principalii coautori ai răpirii Basarabiei şi Bucovinei de Nord s-a dovedit a fi Hitler, se mai găsesc încă propagatori ai ideii că evreii i-au chemat pe sovietici în teritoriile menţionate.

În ţară, atmosfera antievreiască a devenit apăsătoare şi uneori chiar incendiară. În diverse locuri evreii au fost bătuţi şi omorâţi, unii au fost aruncaţi din trenuri, cu deosebire pe rutele din Moldova.

În perioada cedării Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa, pe data de 1 iulie 1940, are loc la Dorohoi un pogrom antievreiesc.

Acest pogrom a constituit prima manifestare antievreiască majoră în cadrul întregului proces de teroare, deportare şi exterminare a evreilor din România.

Pogromul antievreiesc de la Dorohoi (1 iulie 1940)

În ziua de 1 iulie 1940, subunităţi militare române din Grupul 3 Grăniceri şi 8 Artilerie, care se retrăgeau din Herţa, au declanşat un pogrom împotriva populaţiei evreieşti din oraşul Dorohoi.

În oraşul Dorohoi au fost aduse corpurile neînsufleţite al căpitanului român Boroş şi al soldatului evreu Iancu Solomon. Trebuie menţionat că în acea perioadă evreii făceau parte din armata română, unii dintre ei fiind cadre active.

Aceşti doi militari români au fost împuşcaţi la Herţa într-un incident cu armata sovietică. Ei sunt între primii eroi ai armatei române căzuţi în confruntarea cu invadatorii sovietici.

În ziua de 1 iulie 1940, ofiţerul român urma să fie înmormântat la cimitirul creştin-ortodox, iar soldatul evreu, la cimitirul evreiesc.

După cum era firesc, autorităţile locale ar fi trebuit să trimită reprezentanţi la funeraliile acestor eroi. Dar n-a fost să fie aşa.

La înmormântarea soldatului evreu au fost trimişi doar 7 militari evrei neînarmaţi, de la Regimentul 29 Infanterie din localitate. Au venit şi cca 20 de evrei civili care au avut curajul să înfrunte atmosfera antievreiască din oraş.

În momentul desfăşurării funeraliilor, subunităţi ale armatei române care se retrăgeau din regiunea Herţa au pătruns în cimitirul evreiesc şi au deschis focul, fără somaţie, împotriva participanţilor la această înmormântare solemnă.

Toţi evreii civili prezenţi la înmormântare, cu excepţia unui singur supravieţuitor, precum şi şapte militari evrei în frunte cu sergentul T. R. Bercovici Emil, din Regimentul 29 Infanterie, care au venit să dea onorul soldatului erou evreu, au fost ucişi de către militarii români.

Focul s-a extins cu repeziciune în tot oraşul, ucigaşii dezlănţuiţi făcând numeroase victime în rândurile populaţiei evreieşti.

După cum rezultă din procesul verbal nr. 462 din 4 iulie 1940, semnat de procurorul militar căpitan în rezervă Duca Mihail, ajutor de primar ing. Ion Pascu şi colonel medic în rezervă C.Enăchescu, au fost împuşcaţi 50 de evrei, dintre care 11 femei, 34 bărbaţi şi 5 copii.

În timpul pogromului au avut loc jafuri, schingiuiri şi scene bestiale.

Unii ofiţeri şi subofiţeri români, spre cinstea lor, au salvat evrei de la moarte. Locotenenţii Alexandru Atanasiu şi Ion Gaia precum şi sergentul Gheorghe Olteanu l-au salvat pe dr. arh. Leon Haber, căpitanul Stino a împiedicat omorârea soldaţilor evrei din cazarma Regimentului 29 Infanterie, locotenentul Nimereanu, fiul preotului din Trestiana, a salvat o familie de evrei. Documentele relatează şi alte cazuri.

Menţionăm şi faptul că foarte mulţi români au ascuns evrei în propriile case, salvându-i astfel de furia criminalilor.