ROMÂNI DE GENIU care au schimbat LUMEA. 74 de ani de la exterminarea de către regimul bolșevic a savantului Mihail Manoilescu în închisoarea Sighet – 30 decembrie 1950. 133 de ani de la naștere – 10 decembrie 1891
De Florin Palas / Știri / Publicat: Luni, 30 decembrie 2024, 23:30 / 4 comentarii

130 ani de la nașterea economistului Mihail Manoilescu, marcați joi de Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române printr-o conferință omagială

Mihail Manoilescu s-a născut la (9)10 decembrie 1891, în Tecuci. În 1915 devine inginer, fiind șef de promoție al Școlii de Poduri și Șosele din București. În timpul Primului Război Mondial, Mihail Manoilescu a fost concentrat ca ofițer în Regimentul 4 Artilerie de la Roman (1915-1916) și, ulterior, a fost detașat la Direcția Munițiilor (1916-1918). Potrivit unor istorici militari, generalul Adrian Stroea și colonelul Marin Ghinoiu, inginerul Manoilescu proiectează și execută obuzierul de 210 milimetri model Iași, cu care a fost dotată inițial artileria cetății Bucureștilor (montat în cupole „Grubon” model 1988 și ,,Montlucon” model 1891). Obuzierul a străjuit Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol până în anul 1958, când a fost demontat de bolșevici și înlocuit cu monumentul „eroilor” comuniști.

În august 1929, apare la Editura Giard din Paris lucrarea fundamentală a savantului român Mihail Manoilescu, purtând titlul „Théorie du protectionnisme et de l’échange international” (Teoria protecționismului și schimbului internațional). Cartea are o largă circulație internațională, fiind tradusă în mai multe țări. Manoilescu pledează pentru ca țările mici să-și protejeze industriile naționale profitabile, să nu rămână la statutul de țări agrare, de tip colonial. Economistul Costin Murgescu, într-o carte de referință despre ”Mersul ideilor economice la români”, apărută în anul 1987, aprecia că: ”Politica de protecție industrială practicată de România în primele decenii ale acestui secol a fost ridicată de Mihail Manoilescu la rangul unei teorii cu valabilitate și ecou internațional. La aproape șase decenii lucrarea lui fundamentală și-a croit drum în întreaga lume, constituie prima străpungere românească în gândirea economică universală și a intrat definitiv în istoria doctrinelor economice moderne, fiind citată în studii de specialitate, cursuri universitare, tratate și enciclopedii, dar nu a văzut pînă în 1987 lumina tiparului în limba română”. Nomenclaturistul Gogu Rădulescu, vechi agent kominternist, va riposta prin publicarea în revista „România literară” (nr. 43, 22 octombrie 1987) a unui articol în care-și arată nemulțumirea că în prefața lucrării lui Manoilescu nu s-a menționat faptul că economistul ar fi un „plagiator fascist”, făcând trimitere la un articol din perioada interbelică a altui agent al Kominternului, Belu Zilber.

În anul 1933, Manoilescu scrie o nouă lucrare, „Secolul corporatismului”, care va face carieră în economia mondială. În anul 1934, economistul român susține trei conferințe publice, sub titlul „Filosofia și doctrina corporatistă”, în care afirmă că doctrina corporatistă nu este una de tip fascist și respinge ideea de partid totalitar. Șansa corporatismului este să se alieze cu statul. A nu se confunda corporatismul manoilescian, care era creștin și eminescian, cu corporatismul global de astăzi, care s-a aliat cu statele puternice, în detrimentul periferiei (vezi Estul Europei).

Sociologul român Ilie Bădescu, promotor al recuperării personalității și operei lui Mihai Manoilescu, spune că savantul român a avut curajul și puterea să-i răspundă, în postumitate, gânditorului David Ricardo, afirmând că relația dintre economiile lumii nu se bazează pe legea avantajelor comparative, ci se bazează pe legea schimbului inegal între valori egale. În clipa de față, spune Ilie Bădescu, sociologii români au făcut măsurători, pe baza metodologiei lui Manoilescu, și au constatat că, de pildă, pentru ca un român să-și plătească factura la energie trebuie să folosească șase ore din timpul său de muncă, în timp ce un neamț folosește două ore. Raportul este, deci, de 2 la 6.

Este important de menționat că Manoilescu a fost un economist idealist, care a promovat morala creștină în spațiul public. În 1933, economistul mărturisitor a susținut la Fundația Dalles o conferință cu titlul „Lupta Ortodoxiei împotriva materialismului”. În anul 1935, Manoilescu a participat la Congresul Frăției Ortodoxe Române, unde a făcut o mărturisire pe tema „Românism și Ortodoxie”. „Ortodoxia nu se definește; se trăiește. Ortodoxia este dimineața unei zile de hram la o mănăstire de munte”, avea să spună Manoilescu. Și cum credința fără fapte moartă este, savantul a ridicat, alături de fratele său, o biserică ortodoxă în Colonia minieră a Șorecanilor, județul Cluj. A reconstruit o bisericuță de lemn, veche de 300 de ani, „adusă dintr-un sat ardelenesc și reconstituită, bârnă cu bârnă și șindrilă cu șindrilă, cu multă grijă, cu aspră muncă și cu mari sacrificii”, aducând astfel ,,prinosul prețuirii noastre Ardealului și trecutului său”.

Nașul politic al lui Mihail Manoilescu a fost Mareșalul Alexandru Averescu, care îi conferă și prima demnitate economică: subsecretar de stat la Ministerul de Finanțe (în perioada 30 martie 1926 – 4 iunie 1927). În 1930 ajunge Ministru de Comunicații și Lucrări Publice, iar în 1931 Ministru la Industrie și Comerț. A deținut funcția de ministru în cinci guverne, senator al Colegiului Camerelor de Comerț și Industrie timp de cinci ani și președinte al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR).

A fost pentru o scurtă perioadă de timp Guvernator al Băncii Naționale (14 iulie 1931-27 noiembrie 1931). Opunându-se dorinței regelui Carol al II-lea de a salva Banca Marmorosch-Blank de la faliment prin intervenția băncii centrale, Mihail Manoilescu este înlăturat din funcție. După acest eveniment, Carol al II-lea avea să-l țină departe de camarila regală pe cel care a fost unul dintre artizanii restaurării regale din 1930. În 1937, Corneliu Zelea Codreanu îl invită pe Mihail Manoilescu să candideze pe listele partidului „Totul pentru Țară”, propunere care a fost acceptată de acesta.

Coruptul și imoralul rege avea să mai apeleze la Manoilescu în iulie 1940, oferindu-i funcția de ministru de externe, într-o încercare disperată de a salva România de la dezmembrare teritorială. Amploarea personalității europene a lui Manoilescu și relațiile sale personale cu reprezentanți de frunte ai Italiei și Germaniei nu au putut împiedica Dictatul de la Viena, prin care România a fost silită să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei (43.492 de kilometri pătrați). Mai mult, Manoilescu, ca reprezentant al României, după ce a leșinat la vederea modului cum a fost ciuntită Transilvania, a trebuit să-și pună semnătura pe acest dictat îndreptat împotriva României.

După instaurarea regimului sovietic de ocupație, la 23 august 1944, savantul Mihail Manoilescu, economist de renume mondial, a fost alungat mai întâi de la catedră, apoi a fost închis, în două rânduri, fără judecată. Prima dată a fost arestat în 12 octombrie 1944 și ținut în închisoare 14 luni. A doua oară a fost arestat în decembrie 1948, și, din nou, fără judecată, a fost deținut politic în închisorile de la Jilava, Ocnele Mari și Sighet. La închisoarea din Sighet, supus unui regim de exterminare, Mihail Manoilescu moare la 30 decembrie 1950. Avea să fie condamnat, după moarte (!), în 1951, la „15 ani temniță grea”. Familia savantului avea să afle despre moartea acestuia abia în anul 1958.

Profesorul Ilie Bădescu spune că marele merit al lui Mihail Manoilescu și al generației interbelice este că au căutat și au găsit direcția pentru a reveni la centrul ordinii spirituale a lumii, așa cum a fost gândită și sădită de Dumnezeu, dar care a fost distorsionată de scheme de gândire străine de organicitatea lumii, începând cu revoluția franceză.

Doctrina sa, privind protecționismul economic, a intrat în circulație mondială, fiind la mare cinste în America Latină, în mod special în Brazilia, unde a stat la baza dezvoltării economice performante a acestei țări. Profetul economic Manoilescu i-a fost interzis să fie auzit în propria țară. Atât pe vremea comunismului, cât și după decembrie 1989. Ocupantul kominternist nu s-a mulțumit cu lichidarea fizică a savantului, ci i-a interzis, „din principiu”, și opera economică, sociologică și jurnalistică (a fost director al revistei „Lumea nouă”, în care a expus teoria sa economică, dar și profunde mărturisiri ale credinței ortodoxe). Orice încercare de repunere în discuție a ideilor lui Mihail Manoilescu a fost combătută de agenții Kominternului.

După decembrie 1989, „reformatorii” Petre Roman și Adrian Severin, urmași ai unor notorii bolșevici, nu aveau interes să pună în alicare modelul protecționismului economic al lui Manoilescu, cu rezultate remarcabile acolo unde a fost aplicat.

Revistele „22” (editată de Grupul pentru Dialog Social și finanțată de Fundația Soros) și „Dilema Veche” (condusă de Andrei Pleșu și finanțată de o fundație prezidată de iliescianul Augustin Buzura) au acordat ample spații bătrânului bolșevic Zigu Ornea, reluând vechile aserțiuni ale lui Belu Silber apărute în revista bolșevică „Era nouă”, finanțată de Ajutorul Roșu (organizație a Kominternului), sau ale Gall Erno, dintr-o lucrare apărută în timpul regimului comunist, care desființa curentele de gândire românească interbelică și pe creatorii lor. Un alt urmaș de bolșevic, Alexandru Florian, în numele Institutului „Elie Wiesel”, a contestat în 2016 decizia Băncii Naționale a României de a dedica o medalie economistului Manoilescu, care a deținut și funcția de guvernator al acestei instituții.

Pentru a arăta impactul gândirii economice a lui Mihail Manoilescu, redăm declarația plină de recunoștință a domnului José Jeronimo Moscardo de Souza, fost al Braziliei în România:

„În privința economică, se credea că suntem condamnați să rămânem o țară agrară, ca și România la un moment dat. Dar a dat Dumnezeu să existe un mare român, fost ministru de Externe al țării dumneavoastră și un economist de talie mondială: Mihail Manoilescu. După traducerea, în 1932, a lucrării sale geniale, «Teoria protecționismului și schimbului internațional», aceasta a fost, până în ziua de azi, inspiratoarea dezvoltării economice a Braziliei. […] Prin Manoilescu, responsabilii brazilieni și-au clarificat originile inegalității, rolul proiectelor de dezvoltare industrială, raporturile dintre industrie și agricultură, dintre exporturi și importuri etc. Astăzi, Manoilescu este considerat unul dintre fondatorii Braziliei moderne”.