Mănăstirea Putna – Arca salvării neamului românesc

De peste 12 ani, în Postul Paștilor, în preajma Duminicii Sfintei Cruci și a Praznicului de Buna-Vestire, merg în pelerinaj la Mănăstirea Putna, ctitoria lui Ștefan cel Mare și Sfânt, construită între anii 1466-1469 și unde se află mormântul marelui domn și voievod al neamului românesc. Aici, în codrii seculari, de stejari și brazi, între obcinele Bucovinei, mă simt mai aproape de Hristos și de credința ancestrală a poporului român. Harul dumnezeiesc se simte în aerul respirat de călugări și preoți și de către miile de pelerini, când rostesc rugăciunile și impresionantele tropare. Mănăstirea Putna este un centru al ortodoxiei și culturii naționale și un reper al identității, care stă ferm, ca un stăvilar al credinței autentice, în fața vicisitudinilor istorice. De peste 30 de ani obștea mănăstirii este condusă, cu dragoste și fermitate, de vrednicul stareț Melchisedec Velnic, care a reușit să facă din acest locaș de cult un focar de credință și spiritualitate românească în iureșul globalismului și istoriei demitizante. Aici, la mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, mă simt acasă și mă reculeg, regăsindu-mă spiritual la slujbele oficiate cu dragoste și trăire religioasă de către cei peste o sută de preoți, călugări și frați din obștea mănăstirii. La slujbe participă îmbrăcați în costume populare pelerini din Bucovina și de pe tot cuprinsul țării, care se regăsesc în acest arhetip de credință românească, lângă mormântul marelui Ștefan, ce inspiră pe toți cei care sosesc aici și îi îmbărbătează de ”dincolo de mormânt” ca să fie tari în credința lui Hristos și în biruința neamului românesc pe calea grea a crucii spre mântuire. Mănăstirea Putna reprezintă astăzi reperul și stâlpul ortodoxiei românești.

Anul acesta în duminica Sfintei Cruci la Liturghie au participat numeroși credincioși de pe tot cuprinsul Bucovinei românești, dar și din teritoriul bucovinean de dincolo de graniță aflat acum în Ucraina. Familii cu trei, patru sau cinci copii vin la Liturghie, începând de la Utrenie, încă de la ora nouă dimineața, iar Liturghia începe la ora zece. Biserica și curtea mănăstirii se umple de credincioși, mai ales de tineri, care ascultă atenți slujba și participă la Liturghie cu trăirea primilor creștini. Copiii bucovineni nu se foiesc, nu mișcă și repetă cu sfințenie răspunsurile de la strană într-o ordine desăvârșită, iar tinerii români din zona Cernăuților se rugau cu lacrimi în ochi lângă mormântul lui Ștefan cel Mare și cu credința regăsirii originii românești. Putna și Ștefan cel Mare unește pe toți românii indiferent dacă sunt din România, Ucraina sau Rep. Moldova. Toți sunt un trup românesc trăitor în Hristos și în moștenirea românească a lui Ștefan cel Mare. Rugăciunile lor m-au impresionat foarte mult. Când cei 18 preoți care slujeau Liturghia au cântat troparul Sfintei Cruci din fața icoanei Maicii Domnului împodobite cu o cruce din flori, în biserica arhiplină, am avut o revelație pentru români și România. Am realizat că Biserica, această construcție din piatră, credință și suflet este ca o navă, o corabie a lui Hristos revelatoare și mântuitoare, în care toți românii urcând în ea urmându-l pe Iisus pe marea vieții spre malul și pământul făgăduinței al Raiului ceresc. Mănăstirea Putna părea o Arcă a lui Noe, iar cei aflați în această corabia se vor salva din iureșul lumesc în transcendentul ceresc al mântuirii. Noe din Vechiul Testament ştia despre potop şi le-a spus oamenilor, însă aceştia nu l-au crezut. Cuviosul a mai spus: „În vremurile din urmă, lumea va fi încercuită cu fier şi hârtie. În zilele lui Noe a fost aşa: se apropia potopul; Noe ştia despre el şi le-a spus oamenilor, însă aceștia nu l-au crezut. El a tocmit muncitori ca să construiască arca şi aceştia, deşi construiau arca, nu credeau; pentru munca lor au primit plata stabilită, însă nu au scăpat. Acele zile sunt prototipul zilelor noastre. Arca e Biserica. Numai aceia care vor fi în ea se vor mântui”. (Sfântul Nectarie de la Optina).

Dincolo de patimile politice trecătoare am realizat că doar cei care astăzi sunt în biserica Mănăstirii Putna, în bisericile tuturor mănăstirilor din țară, în lăcașurile de cult parohiale de pe tot cuprinsul țării românești sunt cei care se vor salva și mântui în fața iureșului nivelator al vicisitudinilor istoriei și degradării datorită consumerismului și ateismului nivelator. Români care se roagă și participă la slujbele religioase din bisericile din țară se vor salva asemenea ca cei care l-au ascultat pe Noe de a urca în Arca care i-a salvat de potop și i-a mântuit, urmând calea arătată de Dumnezeu. Am privit cu emoție la sutele de credincioși din Mănăstirea Putna cum se rugau așa de frumos și m-am gândit și la românii credincioși de acasă care își găsesc liniștea în rugăciune și la Liturghie în bisericile din țară și atunci mi-am spus că neamul românesc nu va putea pieri dacă vor sta românii neclintiți cu credință în corabia bisericii, care este adevărata Arcă a lui Noe, de a ne salva și mântui de poporul degradării istoriei. Mănăstirea Putna este o astfel de arcă pentru salvarea neamului românesc. Doar cei care sunt în Biserica lui Hristos se vor salva. Să mergeți să vă rugați pentru sănătate și mântuire lângă mormântul lui Ștefan cel Mare și Sfânt la Putna care ne-a fost nouă românilor conducător drept și demn: „Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”. Amin