Nu de altceva, dar în acel comentariu, pe lângă faptul că îmi exprimam acordul cu cele scrise de dv. despre Vadim, unde, sincer, chiar l-ați menajat, cu destulă etică și diplomație, față de rolul iresponsabil, pe care și l-a asumat ca „acoperit„, de „gropar al acțiunilor patriotice și naționaliste”, crezând că poate să-i ducă pe toți de nas „cu vomele lui de cuvinte, în furie deșănțată.”

Am aceste puncte de vedere față de Vadim, fie și pentru faptul că am candidat de două ori la Senat, pe listele PRM, și am putut înțelege bine ce a făcut ca PRM să nu intre în Parlament, și câte altele, prin care, ca „ținte”, le-a adus deliberat în derizoriu, fie ei oameni, fie acțiunile acestora, ca să nu mai zic de cum l-a scos pe Becali de la „mititica„, ca apoi să-i spună -„vino mă-i Becali cu mine la Bruxelles, că acolo se face politică, și nu în România!”. Păi cărui patriot și naționalist român, adevărat, i-ar trece măcar prin minte că o politică bună pentru români și România, s-ar putea face în altă parte, decât aici la el în țară? Vadim s-a dus, cu păcatele lui, dar „spiritul lui” încă trăiește, cât PRM este încă pe mâinile celor care „i-au ținut trena lui Vadim”, hrănindu-se și ei, din ce le pică, mai ales când este vorba de „reprezentarea partidului și candidaților în secția de votare„…ca niște „oameni mărunți„, aleși pe sprinceană de „tribun”, pentru a putea „țipa în voie„, de unul singur…

Susțin și rămân la convingerea că PRM este un brend național, că este un partid al poporului, și trebuie pus în slujba cetățenilor români și a României, și nici decum nu poate fi o moștenire de familie, mai ales că progeniturile sunt după chipul și asemănarea lui Vadim !!! Nu ar fi deloc rău dacă toâi patrioți ți naționaliștii adevărați s-ar uni în cadrul PRM-ului, reconstruit, reînoit și reformat, dar a cărui conducere să intre pe mâna unor patrioți ți naționaliști adevărați, cu stofă de lideri, de oameni potriviți, cu stofă de oameni politici și de stat!