De ce refuza UNGURII sa-si accepte istoria, asa cum si-au facut-o !?
 

Catastrofa de la Mohâcs , din 1526 a fost urmată vreme de aproape doua secole  de o crunta ocupaţie turcească,(cand ” mareatza”Ungarie  a fost transformata intr-un biet Pashalic turcesc!) A urmat apoi momentul 1848/49, când lupta pentru libertate, (dar si nejustificata…ambitie de neam mic,cu pretentii de cuceritor al altor neamuri !)  a fost înăbuşită de armatele unite ale Habsburgilor şi ale ţarului Rusiei, avand si adeziunea tacita de simpatie a romanilor,slovacilor sarbilor,croatilor,slovenilor... 

A urmat apoi destructurarea fantomei „Ungaria istorica(?!)” prin Tratatul (prezentat de unguri drept...diktat ?) de la Trianon ,Au  urmat , dupa …adevaratul Diktatantiromanesc de  la Wiena si dupa teribilul WW.2 cele 4-5 decenii de dominaţie sovietică şi de…impaciuitor comunism Kadarist, precedat de reprimarea sângeroasă arăscoalei din octombrie 1956. Au fost „catastrofe” proprii ale ungurilor  care au acutizat în permanenţă conştiinţa de „popor părăsit”metafora lansata de cel mai mare agitator al Istoriei Europei Centrale – Petofi Sandor (Dar oare,numai ei,ungurii, au fost atunci  victime,dupa inventia „Ungariei Mari ” si a Revolutiei bolsevice de la Budapesta din 1918? –Asa a aparut,in mijlocul Europei , bomba bolsevica” Republica Sovietică Ungaria” , care era preconizata de Lenin si ucenicul sau Bela Kuhndrept modelul ce urma sa explodeze … in intregul viitor lagar comunist,inclusiv Romania! 
Spre cinstea ei, Armata Romana a pus capat republicii bolsevice maghiare,cucerind Budapesta!)
 Cine ar putea să conteste însă vreodată capacitatea de a rezista şi desăvârşita artă de a „supravieţui” a acestui popor? scrie admirabil Paul Lendvai. (Fiecare cu „durerile lui! Dar au avut UNGURII puscariile comuniste staliniste de la Aiud,Gherla,Sighet,Pitesti ,etc.  si „Scoala” de reeducare tragica de la Canalul Dunare-Marea Neagra?)  Si în ciuda secolelor de dominaţie străină (caci si Habsburgii+garzile grofilor unguri in Ardeal, puteau fi in Romania usor „asimilati” prin metode si „politici”, cu …asupritori sovietici! 
Si totusi  ungurii au fost capabili să-şi păstreze – tocmai in Transilvania …Mare (unde , la o populatie de aproape 6 milioane, marea majoritate Romani, ungurii fiind sub 2 milioane,cu secui cu tot!) si sa-si dezvolte propria  identitate naţională. Dragostea lor fierbinte de patrie (in fapt,de Marea Lor Ungarie ,in care,incredibil, ungurii erau mai putin de… jumatate!) a fost aceea care le-a dat forţa ca, strânşi între germani şi slavi,(Dar unde erau cei aproape 4,5 milioane de romanidin Transilvania?) lipsiţi de „rude” şi izolaţi de restul lumii prin „zidul chinezesc” al limbii lor singulare,(doar prin atat?) să supravieţuiască şi să treacă de catastrofe…
Una dintre cheile pentru înţelegerea ascensiunii şi prăbuşirii Ungariei, de la descălecat până la sfârşitul Primului Război Mondial, dar şi pentru înţelegerea succesiunii precipitate a răsturnărilor de situaţie dintre 1920 şi 1990, o furnizează pilduitor… chiar învăţăturile din jurul anului 1030 (redactate probabil de un preot german) ale primului rege creştin din dinastia  Arpad,devenit in Legenda – Ştefan cel Sfânt, către fiul său:
O ţară care are limbă numai de un fel şi obiceiuri numai de un fel este slabă şi neputincioasă. De aceea, fiul meu, îţi poruncesc să te întâlneşti cu ei şi să te porţi cuviincios cu ei, pentru ca lor să le fie mai plăcut a zăbovi la tine decât altundeva, căci de vei distruge cele construite de mine, de vei împrăştia cele adunate de mine, atunci, fără îndoială, stăpânirea ta de mare pagubă va avea parte.” (Dar au respectat urmasii sai acea porunca istorica de bun simt? Nici pomeneala!)
Incă din secolul al Xl-lea, la invitaţia dinastieiau fost dusi germani în Ungaria de Sus şi în Transilvania. De-a lungul secolelor, ungurimea a absorbit, ca să zicem aşa, nu numai popoarele nomade ca, de pildă, pecenegi şi cumani, ci şi nemţi şi slovaci, români şi sarbi , croaţi şi evrei. Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare —  trecute sub tăcere de istoriografii naţionalişti — este acela că făuritorii mitului naţional, mult cântaţii eroi si „titani ai războaielor cu turcii, conducătorii politici şi militari ai luptei pentru libertate împotriva Habsburgilor, plus unele figuri proeminente ale literaturii şi ştiinţei au fost, în întregime sau parţial,cetateni de origine … germană sau croată, română , slovacă, sau sârbă. 
In vremea împăratului Iosif II, maghiarii de-abia de formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei, dar…brusc,in cateva decenii până în 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără îndoială, înseamnă că putem vorbi de o… dinamică …statistica de-a dreptul senzaţională a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie.Daca nu cumva… 
Potrivit datelor statistice, numărul germanilor proaspăt convertiţi la hungarism depăşea 600 000, iar cel al slovacilor asimilaţi şi al evreilor deveniţi maghiari pare să fi fost tot de cate o jumătate de milion. In general, se apreciază că, încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea in Ungaria a germanilor, slavilor,romanilor şi evreilor asimilaţi, reprezenta aproape o treime (!) din maghiarimea certificată statistic. Ideea fixa… ungurească de stat, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilor – făcută sub semnul unei viziuni total nerealiste (de peste 30 milioane maghiari!) despre rolul viitor al unui… mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean – , nu ar fi avut un caracter rasist, ci doar unul…  cultural.
Oricarui om care… se declara ungur i se promitea,mincinos,ca avea …aceleaşi şanse de a promova.( In aceasta a constat, desigur,si şansa acelor evrei mai „descurcareti” care, ca unguri evrei , s-au identificat voluntar , încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu… mişcarea naţională maghiară
 (O Doamne!) iar în deceniile următoare mai ales cu limba şi cultura maghiară. Pe de altă parte, Ungaria avea nevoie de oameni loiali, care să mărească ponderea elementului unguresc în interiorul… provinciilor coroanei lui Ştefan şi în acelaşi timp să fie gata să preia  „frinele” în domeniile economiei şi al finanţelor, precum şi în profesiunile liberale,constata excelentul istoric P.Lendvai!
Raportul ( unic în felul lui!) cand peste 10% dintre evrei erau şi maghiari… a marcat revirimentul economic şi cultural din deceniile de după compromisul cu Austria(1867). Destinul evreimii dispuse să se lase asimilată ţine de capitolele strălucite şi apoi, mai ales după ocupaţia germană din 1944, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare. A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logice de asteptat ale legislaţiei antievreieşti promovate de statul sovin faptul că multe dintre marile talente, printre care vreo sapte-opt laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au conirmat repurtatia  nu în patria lor „natala”, ci mai ales în Marea Britanie,Italia sauStatele Unite care si-au valorificat acolo succesele lor  în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.

Revenind , după căsătoria în anul 996 a lui Ştefan cu prinţesa bavareză Giselaraportul dintre unguri şi germani a fost şi el în unele privinţe un unicat. La Curtea primului rege al Ungariei, preoţii, cavalerii şi nobilii germani veniţi în suita Giselei au jucat un rol de prim-plan . Succesorii săi din dinastia arpâdiană au încurajat şi ei  formarea de mari colonii germane, ceea ce l-a făcut pe un istoric maghiar din secolul al XlX-lea să spună: „Ungurii au creat statul; germanii, oraşele.”  Oraşele libere regale dominate de burghezia germană au rămas neatinse de războaiele cu turcii. în timp ce regii unguri au implantat primele grupuri mari de germani în părţile de nord ale ţării şi pe saşi în Transilvania, Habsburgii aduc si în secolul al XVIIl-lea colonişti mai ales în regiunile Backa şi Banat. Privilegiile acordate,inclusiv in Transilvania , cetăţenilor germani au trezit suspiciuni nu doar in majoritatea romaneasca, dar si în rândul ungurilor dezavantajaţi…
Mai importantă din punct de vedere politic a fost însă mişcarea condusă la începutul secolului al XlX-lea de nobili şi literaţi însufleţiţi de sentimente naţionale şi desfăşurată sub semnul păstrării şi înnoirii limbii maghiare ameninţate de germanizare. In multe familii ungureşti se considera pe atunci că nu este de bonton să conversezi în limba maternă sau să aduci vorba despre poezii şi romane ungureşti… Poetul Kâroly Kisfaludi, avertiza: „Poporul care nu posedă o limbă maternă nici patrie nu are.“ Iar în ajunul revoluţiei din anul 1848, scriitorul Jozsef Bajza a ţinut o cuvântare înflăcărată la Academia  din Budapesta:
” Limba şi cultura germană reprezintă un pericol pentru naţiunea noastră. Ar trebui în sfârşit să ne venim în fire şi să înţelegem că această modă ne duce la pierzanie şi că în special prin pătrunderea limbii germane ni se pregăteşte sfârşitul. […] Nu trebuie să-l urâm pe german, ci să ne ferim de el. […] Eu nu sunt barbar şi nu vreau să mă ridic împotriva civilizaţiei. […] Dar consider că este un păcat ca un popor să plătească civilizaţia cu propria lui existenţă”.
*
*
(Sinteza de Deak Andrei si d.d.rujan)