Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) prin care Germania se
angaja să spijine unirea TRANSILVANIEI cu… UNGARIA!
În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare
înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea
ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună
acestui proiect. În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei,
Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de
la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată
publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei
şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al
Europei. El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de
reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin
Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Franţa şi Marea
Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a
nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii
Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările
politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova,
nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea
intereselor occidentale. Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov,
Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice
pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul
sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.
Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu
ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului
Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii
Erich Mielke și Markus Wolff (greu). Era necesară o acţiune populară
de anvergură, care să îi convingă pe comuniştii radicali să accepte
mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul
vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din
Germania de Est în cea de Vest. Pentru aceasta cancelarul Helmuth Kohl
s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat
Acordul Bonn-Budapesta, privitor la angajamentele de sprijin al
Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn
pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.Anterior se purtaseră discuţii intense,
încheiate în jurul lui 19 august 1989. Prin acordul încheiat Ungaria se angaja să deschidă
graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de
mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb Germania s-a
angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera
Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului
maghiar,legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea
României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile
din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale
altor state.
De altfel Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969,
pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti,
aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide. Printr-un
document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în
anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al
Apărării, mareşalul Andrei Greciko,a afirmat într-o convorbire cu
Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot
continua astfel cu România”. Serviciile sovietice de securitate şi
informaţii creaseră o unitate specială,care sprijinea din umbră
organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau
Transilvania cu glas tare.
De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de
sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae
Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En
Lai că Moscova acţionează împotriva României,mai ales prin agentura
compusă din personalităţile politice, informative şi militare care
făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare
internaţionalismul comunist- în general şi Uniunea Sovietică- în
special.
În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România
(decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea
României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele
mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de
frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu,
Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Prof. univ. dr. Corvin Lupu
Nota noastră: din fericire, planul de destabilizare nu a reușit.
Totuși a existat un preț uriaș: acceptarea devalizării țării în
favoarea corporațiilor străine, distrugerea economiei și transformarea
României într-o piață de desfacere. Dincolo de asta planul
dezmembrării țării noastre continuă și acum. Oare vom fi în stare să
gestionăm noile provocări?
Comenteaza