Magda Ursache

Uitare după uitare sau ne-uitare?

„Memoria și identitatea merg mână în mână.”
Acad. Ioan-Aurel Pop

„Dacă nu mai poți face nimic, atunci trebuie să strigi.”
Nadejda Mandelștam

De ce nu le-o fi plăcând unora și altora „cel mai nobil epitet al limbii române” (după C.D. Zeletin), național? Nu știu cum se întâmplă, nu știu cum de se poate, cuvântul intră din nou, ca-n vremi staliniste, în cămașa de forță a cenzurii. S-a scos din titulatura Muzeului Literaturii Române. Cine dă astfel de ordine? ONU, ne amintește Profesorul Ioan-Aurel Pop, într-un dialog cu Nicu Gavriluță, moderat de Vasile Bănescu („Scriptor” de noiembrie- decembrie, 2024) înseamnă Organizația Națiunilor Unite, așadar nu state, ci națiuni. Iar sociologul și eseistul Nicu Gavriluță enumeră apăsat cei cinci „stâlpi” ai etniei: „credința religioasă, limba română, țara natală, familia, cultura română”.
Big Brother își ciulește urechile la întrebarea mea? Ei și!Nu-mi pasă dacă mi-e ascultat telefonul sau citite mesajele private. Nu ocolesc să spun ce consider că-i rău, convinsă că răul nu dispare de la sine. Ajungi în iad numai pentru relele făcute? Eu cred că ajungi acolo și pentru ce nu faci, dar trebuia să faci.
Un prieten mă sfătuiește să nu mai abordez „teme de care se ferește toată lumea”, să nu mă mai lamentez pentru biserică, sat, familie. Altul îmi scrie: „Sunt alături de tine până la capăt.Unde o fi capătul, om vedea.”
Nici eu nu-l știu, dar e imperios necesar să continuăm lupta pentru libertatea de opinie, chiar dacă subiectul nație-național e sensibil, primejdios chiar, taxat „reacționar”, „anacronic și imbecil”.
Imediat după acel Decembrie, am cam intrat sub faldurile altei propagande mincinoase. Cu Zoe Petre, prin afirmația că „Istoria nu învață nimic pe nimeni.” O fi așa dacă n-o cunoști. Boia? O fi istoric strălucit, dar pentru românofobi. Daniel David? O fi expert în Psihologia poporului român, dar pentru „defectologii” care neagă în totalitate calitățile românilor.
Se vrea uitare după uitare și sunt puțini cei care cer, ca Paul Goma, „ne- uitare” (ortografierea îi aparține).
Statuile sunt sub cod roșu. În Turda, aud că s-a relocat (forțat) statuia lui Avram Iancu. Școala Ardeleană și-o fi recăpătat soclul pierdut? În Oradea, s-a instalat Sf.Ladislau, întemeietorul cetății. Mihai Viteazul e înlocuit de Ferdinand I, ca și cum n-ar avea fiecare loc lui în istorie. La Sibiu, nu s-a obținut acordul Ministerului Culturii pentru bustul lui Avram Iancu, în timp ce Bruckental, care i-a tras pe roată (numai) pe români, se uită de sus, peste mulțime.
Întrebare: e adevărat ce spune presa că Vasile Roaită are încă statuie la Bacău? Vasile Lucaciu a fost ținta detractorilor la Satu Mare. Am văzut cu ochii mei grupul statuar mânjit cu cărbune.
Avem martiri care ar merita să le punem la picioare lanțuri de flori peste vechile lanțuri. Nu-i depărtăm de guri spurcate care n-au lentile de receptare pentru ei și ar merita temnițe large pentru blasfemie. Hidoasă mai este post-umanitatea asta care consideră simbolurile identitare – ca stema, ca drapelul tricolor- discriminatoare, iar valorile culturale de pus pe făraș pentru rasism, xenofobie, fascism, legionarism…
Mercenarii media deghizează răul în bine general. Realități deformate? Cu duiumul. MAI a schimbat numele străzii Ion Antonescu dintr-o localitate doljeană, nu cumva să fie „eroizat”. La urma urmelor, de ce n-ar fi fost acceptat un bust modest al său, în curtea unei biserici din Moldova? Un roman care îl are în centru, Cireșe pentru mareșal de basarabeanul Ion Iachim (Editura Vicovia/ Editura Babel, 2012) a fost interzis la vânzare, în gara Constanța. Pe coperta primă stă scris: „200 de ani de la raptul Basarabiei (1812-2012); pe coperta a patra, Grigore Vieru: „Cine nu și-a scris istoria cu sânge/acela sau n-a avut-o nicicând/sau crede că poate trăi/pe contul istoriei altora”. Am reținut două titluri dintre cărțile multe ale autorului:Decameron basarabean sau Dumnezeu i-a dat omului pușcă și O istorie a expansiunilor rusești.Ce aș mai comenta?
Mircea Vulcănescu nu mai are stradă în Aiud, nici Vintilă Horia în Mangalia. Știe „primarul-interjecție” (mulțumesc, Virgil Rațiu!) din Cluj că Radu Gyr a înființat primul teatru în idiș din lume?
Cu Constantin Pantazi (Călărași) ce-au avut? General de armată și ministru al Apărării între 23 ianuarie 1942 și 23 august ’44, a fost întors din locul execuției (Petru Groza i-a comutat pedeapsa cu moartea în muncă silnică pe viață) și omorât lent , prin bătaie și foame, în temnița din Râmnicul Sărat, în 1958.
Sorin Lavric, senator în Parlamentul României, l-a elogiat, în 2022, pe Ilie Lăcătușu, preot misionar în Transnistria (1942-43). Apoi, în 25 iunie , l-a elogiat pe rectorul și decanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, Teodor M. Popescu, așa cum trebuia să fie: a predat Teologie Dogmatică, urmându-l, ca discipol și ucenic , pe marele teolog ortodox D.Stăniloae. Dar ce vâlfă, cum zice cronicarul, a iscat Lavric! Mă întreb: ești etichetat legionar pentru că ești teolog sau pentru că Biserica susține coeziunea de neam? Însăși Patriarhia a fost amenințată: nu cumva să îngăduie comemorarea anuală, în biserică, pentru V.Gafencu și pentru toți pătimitorii temniței din Târgu Ocna (17 februarie, 2023). Să mai repet că Sfântul Închisorilor, numit astfel de N.Steinhart, a cedat pastorului Wurbrand medicamentele sale, știind că, fără ele, va muri? I-a dat creștinește viață străinului, călcând pe propria moarte. Știți alt exemplu mai impresionant de spirit al jertfei pentru celălalt? Iar Steinhart e ocărât pentru că a hrănit, din infima sa bucată de pâine, „un popă legionar”. Ce vrea Lavric? Să moștenim și să ducem mai departe modul nostru de a fi, specific românesc.
Nu mai dorim modele paideice, nici mentori spirituali, ba chiar îi urâm? Admirația și iubirea sunt, pentru mine, mult mai aproape decât disprețul și ura, dar pe „defectologi” îi disprețuiesc. Auto-cenzura o văd ca pe un fel de boală. Boală letală, al cărei vaccin nu s-a găsit. Din păcate, mințile îndrăznețe sunt repudiate, fie ale seniorilor, fie ale tinerilor. E interzis să contrazici ideea, spusă tenace și vigilent, că „românii i-au genocidat pe evrei”. Și de ce e apărată Pauker de un istoric de cinci minute, ca „oratoare luminată” și interzisă sintagma „holocaustul roșu”, pe care l-a patronat? N-ar trebui un Nürnberg II, cerut ostinato de Paul Goma? Suscitând fel de fel de feluri de comentarii încrîncenate e și sintagma „mitul iudeo-bolșevic”. Subiect tabu. Dar despre ce mit se face vorbire? E realitate cruntă. Iar Raportul final (de ce final?) tismeneic ocolește această realitate. Bibliografia e chipurile anti-comunistă? Ba predilect anti-ceaușistă, împingând răul absolut al anilor cincizeci, întruchipat de Ana Pauker, spre Ceaușescu și Adrian Păunescu.
A apărut, în 17 aprilie 2024, Codul de conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizarea discursului instigator la ură, emis de Ministerul Educației, în postul mare. Absolut de acord cu asta. Dar dacă există în SUA o ligă contra defăimării (ADL), de ce n-am avea și o Ligă Anti-Defăimare în România? S-ar sista, poate, încercările „defectologilor”, preocupați numai de trădarea la români, hoția la români , lenea la români, beția la aceiași, în „țara măgarilor”. Numai că Ștefan Zeletin a renunțat să-și treacă în bibliografie Din țara măgarilor (1916), capitol din proiectata Metafizica dosului, în timp ce H.-R. Patapievici scoate ediție după ediție din Politice, să nu uităm cumva că românii au „inima ca un cur” și că vorbesc „o limbă de slugi”.
De ce televiziunile nu iau în seamă continua defăimare a populației majoritare, avînd în grijă doar pe minoritarii etnici? Și de ce, când se dau știri despre crime, violuri, hoții, nu se dă apartenența etnică a indivizilor?
De ani și ani, domnul Al.Florian se războiește, ca un komisar stalinist , cu mucenicii. Ce treabă o fi având dumnealui cu canonizările mucenicilor, mărturisitorilor din secolul XX? Nu-i pasă de anii de chin în temnițele comuniste, de viața curată și sfântă a Părintelui D. Stăniloae? Bustul lui Petre Țuțea de ce i-a stat în gât?
Împotriva lui Mircea Vulcănescu se repetă sentința Tribunalului poporului: „criminal de război”. În loc să fie academician post-mortem (propunerea lui N.Breban, din 2017) e permanent acuzat de atitudini extremiste. Atitudini extremiste contra martirului manifestă domnul Al.Florian, care se pare că nu crede în suferința mântuitoare. Statuia lui Vulcănescu, dăruită Primăriei sectorului 2, de sculptorița îngerilor, Valentina Boștină, o mai fi existând? Pentru Mircea Eliade, „victoria lui în temniță a fost totală”. Nu numai contra torționarilor, călăilor, ci o victorie „împotriva morții”.
Ce vrea domnul Florian? Să dezvolte, prin acțiunile sale antiromânești, un antisemitism fără rădăcini, dar cu tulpini mi(n)ciurinist dezvoltate? Intimidează, hărțuiește, amenință cu liste negre. Martirii sunt declarați antisemiți, la fel sfinții închisorilor. Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, luptătorul legendă din munți, ar păstra memoria legionarilor. Dar cu generalul Gheorghe Jienescu ce-a avut? Că a luptat pentru re-cucerirea Basarabiei și a fost răsplătit de „justiția” roșie cu peste 18 ani de închisoare? Răspunsul la aceste întrebări se află în Procesul integrării sociale, Ed. Științifică și Enciclopedică, 1983, colecția Știința pentru toți, demonstrând ce bine învățase Alexandru, de la cominternistul tată, Radu Florian, lecția pe care o predase la UB vreme de 40 de ani, din 1950 până în 1990. Inițial, se numea Curs de marxism-leninism-stalinism. Șiințific, desigur.
La proces, generalul Jienescu a stat în boxă alături de Mircea Vulcănescu. Au împărțit împreună o celulă din Sighet. Comuna Rast, cea acoperită de ape la inundațiile recente, avea o stradă cu numele generalului erou, decorat cu Coroana și Steaua României. Numai că „apele trec pietrele român”, spre a spune ca filisoful Vasile Băncilă.
Aceste atacuri, cu mânie proletară și neoproletară, nu contenesc, acoperă ani și ani, mai ales sub directoratul lui Alexandru Florian, cu rang de secretar de stat. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” a fost trecut de premierul Ponta în subordinea guvernului, ca institut guvernamental, în 23 august 2012. Înființat de preș.Ion Iliescu, care a primit în obraz acuza triadică „Ați ucis, ați ucis, ați ucis!” de la Elie Wiesel și l-a medaliat, cu zâmbet larg de recunoștință.
Dacă niște copii, în joacă nesăbuită, au desenat cu creta o svastică, pe la gunoaie sau pe un trotuar, asta nu înseamnă că populația e antisemită; dacă s-au auzit, la un meci, strigăte înfierbântate contra țiganilor (nu a evreilor), asta nu înseamnă că poporul e antisemit. Să mai repet că antisemitismul, ca și antiromânismul sunt maladii care trebuie eradicate?
De câte ori n-am auzit că vârfuri ale culturii care trebuie respectate, de la Eminescu și Maiorescu, de la Kogălniceanu și Alecsandri la Conta și P.P. Panaitescu au fost xenofobi, antisemiți, șovini… N-ar trebui să reacționăm când sunt atacate grosier datini, concepte, cuvinte creștine? Nici când Manea se ia la trântă cu Eliade, pentru o culpă inexistentă, iar Marta Petreu direct cu Dumnezeu, numai pentru că simte că-i „pute” Lui gura?
Nu-i bine să încerci să te apropii de adevăr în vremuri tulburi? În ce mă privește, fac ce am de făcut din bunsimțul datoriei de scriitor. Și poate că voi da de gândit autorului proiectatei lucrări Neputința la români.