Mesaj DISPERAT al unei STUDENTE din Londra: VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ, Dumnezeu a fost ucis de Occident

MESAJ DISPERAT AL UNEI STUDENTE DIN LONDRA:
VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ, DUMNEZEU A FOST UCIS
DE OCCIDENT
11 Auvele pentru care vrea să revină pe pământul natal.
Iată textul scrisorii:
“Sunt studenta in Londra la una dintre cele mai bune universitati europene. Sunt mandra ca am reusit sa ajung aici si le voi fi recunoscatoare parintilor mei pt educatie si efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a ma trimite la studii de calitate mereu.
Dar ma deranjeaza teribil intrebarea tuturor „Te mai intorci?” Si uimirea clara la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atat de ferm inainte de a ma muta in Londra. Inainte era un „mi-as dori, daca voi avea unde sa ma intorc ma voi intoarce”.
Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale „superioare” si „ideale”.
Credem ca politica, cultura si educatia cat mai internationala este foarte benefica, credem In globalizare, suntem de acord cateodata ca Romania e frumoasa dar pacat ca e locuita si parca tot mai bine e in Londra… Romani scumpi, cat putem sa ne inselam…
Ce este Occidentul….?
Un loc care nu mai are identitate, globalizarea ii distruge incet incet toate traditiile, cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi <politic corect>, traiesti cu riscul ca un islamist extremist poate sa bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei tari in care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusa pt ca poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucisi in pantece de catre propria lor mama – avortul fiind vazut ca o metoda contraceptiva in loc sa i se spuna crima, Craciunul si Pastele precum si alte traditii stravechi subt doar un prilej de marketing , aici nu exista nici un pic de profunzime,; relatiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV si cand vrem sa ne casatorim gasim noi pe perfectmatch.com ceva nu?
Lumea discuta oameni, nimanui nu ii pasa ce gandesti, ce simti ce iti doresti.
Putini mai stiu sa iubeasca, feminismul distruge relatiile barbat femeie tot mai mult, gender role este considerat invatat asa ca nu mai invatam copiii de mici sa se comporte ca baietei sau fetite ci ii lasam pe ei sa isi aleaga ce sex vor sa aiba, ajungandu-se la un nr imens de homosexuali creati de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.
De ce oare admiram atat de mult haosul Europei vestice?
Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu de acasa o saptamana in munti cu corturile.
Noi ne salutam cu „Doamne ajuta!”
Noi avem un pamant binecuvantat de oasele si sangele atator martiri… De ce s-au sacrificat atatia romani pt viitorul nostru si noi fugim ca vitele in Occident?
De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca in continuare prin politica si educatie?
De ce acceptam ideile occidentale cu bratele deschise?
De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pt NATO dar nu suntem in stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut dupa atatia ani de la caderea comunismului?
De ce acceptam ca in continuare memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului inca nu le sunt recunoscute meritele?
De ce esti drogata scumpa Romanie cu iluzii occidentale?
In Occident unde pleaca bietii romani sa faca o paine, germanii, francezii, englezii ii trateaza ca pe niste sclavi, fiind roman esti privit ca o subrasa, in Anglia un non-european are mai multe drepturi si privilegii doar datorita faptului ca a trait sub dominatia imperiului pt decenii…
Si noi romanii care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra stam sa cersim si sa ne umilim pt o paine prin Anglia, Italia si Spania….
Imi plange inima cand vad cum sunt tratati pe pamant strain cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere… care au vandut tara pe nimic.
VREAU SA MA INTORC IN ROMANIA cu toate ca nu voi avea niciodata banii pe care i-as avea lucrand aici. Dar cum spunea tatal lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar noptile iti vor fi ingrozitoare.
Omul nu are numai trup de hranit, mai e si sufletul. Si mai distrugatoare este setea si foamea sufletului indepartat de pamant si de neam decat foamea trupeasca…
Asa ca romani, plecati, plecati la studii, plecati ca sa vedeti in ce hal a ajuns occidentul liberal, plecati si invatati sa va iubiti tara si realizati ce frumusete ati lasat in urma.
Si apoi ne vom intoarce cu totii, valuri valuri, cu si mai multa forta si dorinta de schimbare, si dupa 68 de ani de asuprire, Romania va fi a romanilor din nou, asa sa ne ajute Dumnezeu!”
Cristiana Maria Marcus
http://www.atheneum.ca/category/articole-atheneum/colaboratori-revista-atheneum/constantin-gherghinoiu
Pentru cine are timp, iata cam cum gandea un roman care era mistuit de dorul reintoarcerii in tara natala. Va multumesc pentru rabdare celor care ati avut bunavointa sa citeasca.http://www.atheneum.ca/content/speranta-desarta-a-reintoarcerii.
troller sovietic…nesimtit pana la moarte, jegosule ordinar.
un scurt sfat.. nationalismul guraliv este de fatada si prinde la prostime, cel adevarat nu este pretuit intr-o tara condusa de …FANARIOTI modeni si progeniturile lor care nu au cultivat in aceasta tara un pom, nu au cosit un ha de ceva de mancat animalele sau oamenii, nu au sapat intr-o mina, nu au topit fierul, nu au invatat copiii ce este bine si ce este rau,..NU AU FACAUT NIMIC DECAT AU VORBIT FARA A SOUNE NIMIC…. ca sa fie intelesi de prostimea votanta a lui … petardelor comuniste iudeo/bolsevice/rrromani/bozgoro iredentiste… mai noii fanarioti… asa ca europenizarea a fost si este singura scapare a poporului roman…a romanilor asa cum stiu EU.. adevarati romani oriunde s-ar afla..si nu prin declaratii postate de .. UNII ci prin ceace fac ei, oriunde s-ar afla se vede… toti gasesc de munca, sunt pretuiti si mandri ca sunt romani…pentru ca au de ce sa fie mandri.
Se pare ca pe pagina asta doar userul „Sorin” si-a dat oboseala sa afle cine e personana respectiva sau sa afle ceva despre ea. Si a gasit linkul asta pe care nu cred ca il citeste nimeni de aici, ca oamenii sunt emotionati de bla-bla-ul patriotic si crestin al fetei:
https://uk.linkedin.com/in/maria-cristiana-marcus-72575065
Ce nu se intreaba nimeni sunt cateva chestiuni de bun simt pentru un om care cunoaste cat de cat Romania. De ex:
– Scrisoarea „pierduta” si subit „regasita” o data la cateva luni in media romaneasca a fost scrisa acum cativa ani cand domnisoara era studenta la „King’s College London”. Cati romani isi permit sa studieze la si in Londra, centru universitar faimos si unul dintre cele mai scumpe la propriu orase din lume?
– La categoria „Previous” apar Guvernul României si United Service Institution of India. Cati romani au acces/intrare la studii/internship/locuri de munca in asemenea institutii, in special la Guvernul Romaniei?
– Studiile si specializarile domnisoarei sunt din categoria „CACA – MACA”. Adica pierzi niste ani studiind un RAHAT, cu care oamenii normali ar muri de foame, dupa care taticu sau o „relatie” iti gaseste un loc de munca stabil si caldut unde sa MACANI pe bani multi si fara sa te bage prea multa lume in seama. Asta dupa ce initial avea o bogata experienta de „Online Promoter” dar ajunge rapid la internship „MENA Apprentice at the Ministry of Foreign Affairs” in Guvernul Romaniei.
Pe bune acum… ia incercati sa va specializati in aceleasi domenii ca ea si vedeti cati dintre voi ajungeti prin guvern sau macar va gasiti un loc de munca. Daca ma uit la categoria „skils” ma apuca rasul. Numai bla-bla-uri. Intr-o societate comerciala privata si normala o astfel de persona nu este angajata nici sa dea cu mopul pe jos sau sa pazeasca o usa ca e complet inutila, dar respectiva domnisoara se plimba pe bani multi doar prin administratii si institutii de stat. La inceput in Romania si acum prin Londra.
Sunt multe „chestiuni” care unor oameni rationali le ridica semne de intrebare. Nu mai stau eu sa-mi prierd timpul, dar totusi, cum sunt „selectate” persoanele si „scrisocicile” care devin „virale”? Dar timpul in care „presa vuieste”?
PS: Cum mai plange ea saracuta de dorul Romaniei. De acolo de sus de prin ministere, guverne si ong-uri din Romania si UK. SI UNII OAMENI O CRED! Asta e culmea!
Bravo.. pinctul pe i… avea dreptate Base sa o intrebe pe ministra..lui ponta unde a facut ce a invatat.. el stia ca ea este fica vecinului cu vila lui NASTASE.. la CORBU..care a fost pusa ca si ponta de nastase in capul mesei partidului PCR/PSD..iliesciano rrromanesc.
Sigur ca articolul a mai fost publicat inainte, pina si pe acest site este un articol de propaganda pe care Dl Coja o manipuleaza din unghiul sau „acum impartial si umanist”, asta este singura degizare care ii mai tine, pentru cei care nu au uitat cu cine a fost el in pat pentru cea mai mare parte a vietii.
Dar asa sintem noi romanii „impartiali” ei ne belesc si noi ii iertam….
Nu stiu de cat timp esti plecata din Romania – probabil 1-2 ani. Este si normal ca inca nu te-ai acomodat in Anglia mai ales daca in tara natala duceai o viata fara griji. Daca o sa fii destul de puternica sa mai rezisti 2-3 ani acolo unde esti, o sa incepi sa te obisnuiesti si nu vei mai dori sa te reintorci in Romania. Si eu doream sa ma reintorc in tara dupa 3,5 ani traiti in Canada dar, dupa 4-5 saptamani traite printre compatriotii mei, mi-am dat seama ca tot mai bine este departe de lumea dezlantzuita din tarisoara mea natala….
daca nu ne mai putem intoarce, inseamna ca nu mai simtim parfumul de gutui toamna, inseamna ca nu mai auziim clopotul bisericii in sarbatori….iar in situatia aceasta santem lipsiti de mare dar…ceea ce inseamna ca sistemul antihristic, iudeomasonic al societatii de consum babilonice multiculturaliste, bazat pe cele doua principii imperialiste occidentale :”dezbina si stapaneste si „paine si circ”, a invins….si e pacat….santem oameni….cu daruri alese, cu slava si cu cinste incununati…..
Cristianaaaaaa. … Cine a plecat o data nu se mai poate intoarce, Romania pentru tine nu mai exista, exista doar imaginea ei bucolica ascunsa in cutia emotionala a constiintei tale, cu care te imbeti si te minti in fiecare zi.
Plecatul din tara este ca un tobogan, o data ce ai pornit intoarcerea e imposibila. Viata este o lupta, nici usoara si nici frumoasa, dar este singura forma cunoscuta de a ne petrece sejurul nostru temporar pe pamint.
Fizic te poti intoarce, dar mental nu vei mai fi nicidata acolo si te vei simti intodeauna ca un „LOSER”.
I wish you the best of luck !!!!
P.S. Eu nu iti spun sa nu te intorci si daca o sa o faci ( ma indoiesc) iti doresc ca vorbele mele sa nu se adevereasca, cu toate ca stiu ca nu poti scapa de anatema pe care o ascund.
Ai foarte mare drepatate Cristiana Maria Marcus!
Cunosc aceste lucruri, am trecut personal prin asemenea experienta. Eu locuiesc in Olanda de aproape 30 de ani.
Cel mai dureros mi-a picat nu atat reactiile olandezilor cand spuneam ca mi-e dor de Romania, care este o tara minunata, ci faptul cum reactionau romanii mei, cand le povesteam despre dezamagirile mele din occident, cam aceleasi ca si tine. M-a faceau romanii mei in toate felurile, cand incercam sa le povestesc ca in occident nu este cum cred ei. De la mincinoasa, securista, comunista nostalgica, proasta, o incapabila care n-a reusit sa ajunga milionara ca altii, m-au facut pana si spioana kgb-ista. Doar ca asta se petrecea la inceputul anilor ´90. Am sperat ca in decursul anilor, romanii se vor lumina, se vor lamuri singuri ca realitatea este alta decat povestile pe care le auzisem noi pe la radio Europa libera. Romanii aveau acum dreptul sa circule si sa vada cu ochii lor. Cei mai multi dintre cei care au avut posibilitatea sa viziteze si eventual a ramane o perioada in strainatate (pentru studii), chiar si-au schimbat opiniile. Din pacate idea mai persista inca. Asta pe fondul unor reale probleme in tara, probleme care exista cam peste tot in Europa. Dar cred ca mentalitatea asta persista mai ales datorita mass media din Romania, care ne tot bombardeaza si piseaza numai cu stiri negative din Romania si poate a firii noastre cam prapastioase, destul de usor de manipulat.
Am incercat sa raspund la unele intrebari sau constatari din scrisoarea respectiva:
Cristina: Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale „superioare” si „ideale”.
*** Eu: Este valabil si pentru generatiile care cresc acum tot intr-o scarba pentru tara lor, care scarba li se baga in cap de catre mass media din Romania, in fiecare zi, ca o picatura chinezesca.
De ce acceptam ca in continuare memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului inca nu le sunt recunoscute meritele?
*** Pentru ca cei care au fost pusi sa faca procesul comunismului, sunt fostii comunisti sau copii de cominternisti.
*** Occidentul este Un loc unde cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi , cum bine ai constatat chiar tu.
De ce esti drogata scumpa Romanie cu iluzii occidentale?
*** Pai tocmai ca sa nu-si dea seama ” prostimea” in ce rahat a intrat si sa poata fi manipulata.
Noi romanii care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra stam sa cersim si sa ne umilim pt o paine prin Anglia, Italia si Spania….,
*** Pentru ca in aceea Romanie superba, cum bine ai descris-o, nu mai sunt locuri de munca, fabricile au fost daramate, materia prima s-a vandut si se vinde in continuare pe nimic, noi nu mai producem aproape nimic, importam totul, etc
Imi plange inima cand vad cum sunt tratati pe pamant strain cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere… care au vandut tara pe nimic.
*** Deci ti-ai raspuns singura: tara s-a vandut pe nimic de catre hotii de la putere.
Povestea asta circula pe net de vreo doi ani …oare s-a intors ? …si eu ma tot intorc de vreo douazeci de ani ,dar dupa citeva altercatii cu bastinasii de la Romanesco si iar plec …..Daca fac un gard ,cind revin il gasesc rupt ,daca plantez un copac il gasesc taiat ..si iar plec si iar ma intorc…si iar ma intorc .. vorba lui Birlic .Bineinteles ca aceste intoarceri se vor definitiva intr-o zi ,pentru multi dintre noi .. Intrebarea este cind ?
Banuind ca despre dumneaei e vorba, s-ar parea ca nu…cel putin pina acum.
https://uk.linkedin.com/in/maria-cristiana-marcus-72575065
MESAJUL REAL vine fie de la BBC,fie de la Daily Telegraph,al asazisei romance inventate ,,care vine acasa,, iata aici:
probabil redactiile britanice au facut valva cu romanca ortodoxa,spunandu-ne romanilor stati acasa,sunteti ortodocsi,noi suntem homosexuali si atei. asa mai scapa si ei de ceva imigranti romani in plus… http://freesyria8.blogspot.co.uk/
No, pai nu-i bai, bine ca au scapat de imigranti nostrii ortodocsi, s-o facut mai mult loc pentru milioanele de imigranti musulmani. Sa se „spele la cap” unii cu altii.
Incredibil!
De aproape trei ani de zile acest text apare in media si publicat „in valuri”.
O simpla cautare cu google dupa „Dumnezeu a fost ucis de Occident” poate lamuri anumite lucruri.
Eu numesc acest text o capcana pentru siteuri nationaliste si crestine, pentru ca este un articol care „unge pe suflet”. Ce nu fac cei care publica orbeste de ani de zile acest text este un lucru foarte simplu: nu stiu cine sunt parintii acestei fete, ce avere au si cum sau din ce au obtinut-o. Nu stiu nici cine este persoana respectiva, dar daca este „o romanca” este suficient.
Mai mult, domnisoara Cristiana Maria Marcus deschide si topicuri pe forumuri unde discuta fix acelasi subiect si declara singurica si cu gura ei ca:
„Nu o sa ma intorc in Romania. Da’ vreau sa gasesc o tara unde oamenii mai dau 2 bani pe familie si pe ce-o sa se aleaga de plozii lor. Macar de fatada.”
Eu tot spun sa nu mai perdeti timpul si sa ascultati ce spun femeile ca oricum nu conteaza. Logica si coerenta sunt limbi straine pentru ele iar pe partea emotionala sunt ciufulite rau de tot, mai ales daca si citesc bestsellerul favorit „Fifty Shades of Grey”.
Si domnisoara Marcus, ca orice persoana de sex feminin care se respecta, isi alege un pseudonim pe masura, care sa o reprezinte in totalitate: „Oscilatrix”.
Cine are timp si vrea, sa citeasca topicul respectiv:
http://forum.softpedia.com/topic/888870-nu-mai-invidiati-vestul/
cine nu, poate pierde un minut si citeste ce spune un roman, barbat, despre diferentele dintre Romania si UK, pe acelasi topic. O descriere foarte realista si pragmatica din care se desprinde clar motivul pentru care oamenii pleaca din Romania in tari ca UK si nu prea mai au de gand sa se intoarca.
(edit: am uitat linkul):
http://forum.softpedia.com/topic/888870-nu-mai-invidiati-vestul/page__st__180#entry12013266
Nu ar strica nici sa faceti singuri niste comparatii:
http://www.payscale.com/.
http://www.jobsite.co.uk/
bine ai punctat,probabil britanicii au inventat-o pe romanca ca sa scape de imigrantii din Romania
Nu-i nimic, le vin imigranti africani si arabi, n-au decat sa se descurce cu ei – atat in Londonistan cat si in califatul englez. Allahu akbar, long live Abu Bakr al-Bagdadi! (nepotul lui Saddam Husein, prins de americani si eliberat fara conditii in urma unor discutii cu un inalt ofiter american, chestie aparuta deja pe net). Pai nu? (la ce sa te astepti cand ministrul britanic pentru emigratie e un nativ indian sau pakistanez – din colonii, carevasazica). Sa stea ei in Anglia lor cat vor iar noi in Romania noastra – pregatindu-ne sa-i primim pe englezii care vor emigra pentru ca nu vor mai avea loc la ei acasa din cauza musulmanilor. Dar nu-i primim la noi decat cu industriile dupa ei. Doar asa, baieti!
Probabil te referi la postul nr. 187 al lui honeybadge. Da, post foarte foarte bun (la altele are puncte in care nu sunt de acord chiar cu tot ce spune). Prea multi asteapta sa li se dea si de asemenea foarte multi plangaciosi profesionisti, vesnic in lamentare si cautatori de scuze…”nu pot/putem, ca sunt/suntem legati de maini si de picioare…asa as sparge avioane sau as manca sarma ghimpata, nu alta, dar ma sapa….toti ma sapa, vestul, papa, vaticanul, Merkel si mai ales imperiul roman” (ca sa-l parafrazez pe autorul postului :))) ). Tot timpul altii, altii, ceilalti, aia….
In principiu as citi/citesc cu entuziasm si cu interes o scrisoare de genul asta al unui care poate spune ceva de genul „am stat 10 ani in tara occidentala X, am avut job si tot ce presupune o viata normala dupa standardele de acolo. Copiii urmau scoala samd, dar nu am mai putut, dorul a fost mare si M-AM INTORS. Ma gasesc din nou in Rom^nia din data de „…” , locuiesc in cutare localitate, am jobul cutare”. Eh, e ceva concret, pus in practica, altceva decat declaratii puerile si anoste gen „nu mai pot, phuaii ce m-as mai intoarce”, ori „mamaa, ce-o m-oi mai inturna” (si se tot intoarna de ani de zile, dar tot pe drum sunt). Ideea e, nu mai poti, nu mai trambita, fa-o. Pune punct in momentul in care consideri ca nu mai merge, intoarce-te pe bune si relateaza dupa aia. Cum zice americanul parca, „pune-ti banii acolo unde ti-e si gura”.
Am inteles ca domnisoara in discutie are in prezent un job in UK, deci s-a cam dus treaba cu intorsul (daca o fi fost a ei vreodata).
In alta ordine de idei, si rom^nii care ajung sa se realizeze in occident, sa-si faca jobul incat sa fie vazuti ireprosabili d.p. asta de vedere, sau chiar ajung sa aiba propriile firme, contribuie la imbunatatirea imaginii Rom^niei, ii face pe strainii din jurul lor sa ii perceapa pe rom^ni si altfel decat cei cu care sunt deseori confundati si care fac tot felul de prapastii pe-acolo.
Da la postul 187 al lui honeybadge ma refer. Tipul a avut pana acum cateva luni un blog pe care l-a inchis. Intram acolo si mai conversam cu el si cu alti oameni atat din Romania cat si din alte tari. El lucreaza in Londra. Este specialist in Linux, are RHCE-ul luat si in primavara avea un salariu brut de 75.000 de lire sterline, cee ce in Romania ca angajat nu ia mai nimeni pe nici un post. Daca esti RHCE „senior” si ai minim 5 ani vechime poti sa speri la un salariu peste 1000 de euro, dar nu cu mult, asta in cazul in care iti gasesti de lucru. Oricum de la ~15.000 de euro pe an pana la 75.000 lire, e diferenta enorma. Cine pleaca ramane acolo, nu pleaca ca sa aibe de unde sa se intoarca.
Blogul lui nu mai e functional, dar la momentul respectiv am salvat un pdf dupa un articol scris de el, pe care sa pot sa-l trimit usor cand e nevoie fara sa mai stau eu sa pierd timpul sa explic aceleasi lucruri.
http://www.fileshare.ro/e3171875499
Bravo lui. Oriunde in lume te vinzi (surprise-surprise, chiar si in Rom^nia), adica iti vinzi capacitatea de munca. A reusit insa sa-si vanda capacitatea asta la cat valoreaza cu adevarat, in timp ce tocmai pe 15k de euro pe an era exploatare (sclavie, cum se obisnuieste pe aici sa se spuna). Carcotasii n-au decat sa-i latre la gard (blog…) cat vor, cu atat raman. Stii cum e, cainii latra, ursul trece.
Bine faci ca scrii, bine faci ca vei reveni – eu am revenit imediat dupa revolutie si am gasit un popor inca sub frica neo-comunistilor mascati in capitalisti si o societate in care minciuna, curvia, hotia sunt la ele acasa in parlamentul, guvernul, primariile si CJ din tara MEA, a unuia care am fost etichetat tradator ca am plecat din ROMANIA legal, dupa tratatul de la Helsinki AGREEMENT in care romania este parte semnatara dar multi au mai murit dupa acel an 1976 si securitatea lovea in cei care propavaduiau plecarea DEFINITIVA, chiar si eu am jurat (stramb) ca nu voi mai reveni niciodata dar dupa 3 ani am intrat ilegal in tara intrucat mi se ridicase cetatenia si eram listat ..lista neagra.. asa ca draga Cristina m-am intors langa Brasov dar tu macar ai invatat .. sa studiezi si sa muncesti.. la fel ca toti romanii care nu sunt copii de bani gata.. welcome back HOME wherever that will be..daca aceasta este dorinta TA.. oricum acum poti pleca si reveni fara pasaport, viza sau alte invitatii ca mai acum cativa ani..
Ioane, eu nu ştiu de ce ai plecat, ce motive te-a făcut să-ţi părăseşti ţara. Oricum, a fost alegerea ta. Eu, pînă a pleca odată să văd occidentul, aveam o imagine idiclică asupra vieţii de acolo, dar niciodată nu am avut dorinţa de a părăsi ţara.
În 1978 am plecat în occident cu o problemă de supraveghere tehnică. Reţine, nu eram membru de partid. Tocmai îl defecase securitatea pe Pacepa. Un trădător care a beneficiat la maximum de noua societate pe care singur şi-a ales-o şi a servit-o, ca pănă la urmă să vîndă România pe treizeci de arginţi. Oricum, cu toate opreliştile ce mi se pusese în cale în acele condiţii, pînă la urmă am plecat.
Am ajuns la Copenhaga şi m-am cufundat în Biblioteca tehnică de acolo venind acasă cu 25 de Kg de documente copiate xerox care mi-au folosit să ridic nivelul ştiinţific al inginerilor noştri.
Nu am rămas acolo, deşi unele persoane mă îmbiau. Am fost mulţumit că am contribuit şi eu după puterile mele la ridicarea potenţialului ţării, creind un laborator hidrodinamic cum nu se găseau multe în lume.
Institutul meu s-a privatizat, l-a cumpărat un englez, apoi un norvegian. S-a ales praful de ceea ce a creat generaţia mea. Unii se laudă cu asta. E treaba lor. Eu mi-am făcut datoria.
Draga Judex si eu am plecat in 79 tot unde a fugit Pacepa, am revenit/intrat ilegal in tara si arestat dar eliberat dupa 48 de ore m-am insurat si am plecat/revenit plecat revenit copiii unul pe aici altul pe acolo ca mai toti tinerii, cauta fiecare ceace crede ca este mai bine pentru el, eu am revenit in romania ca … pensionar ca altfel pensionarii nostri … unii au pensii MARI altii adica aia multii… MICI dar asta este VIATA.. cum poate fiecare, nu se poate toti bine si foarte bine ci multi rau si foarte rau si putini bine sau chiar foarte BINE…ex PCR/MFA si MAI.. dar vorb unora WTFC…viata este ub razboi cu multe lupte… dar victoriile sunt cele mai dulci…fac bine spiritual… bafta la toti, Ion
Vezi tu Ioane, mulţi îşi iubesc ţara în felul lor. Eu nu judec pe alţii, eu spun ce am făcut eu, nu pentru mine în special ci pentru ţară, pentru acest neam obişnuit de cînd a apărut pe harta istoriei. Că şi regimul socialist m-a răsplătit potrivit principilor sale, eu nu îi pot reproşa nimic în acest sens. Am avut satisfacţia că acest regim mi-a dat posibilitatea să concurez cu competitorii mei şi în urma acestei competiţii, fără nici un fel de privilegii, mi-am putut desfăşura activitatea potrivit preferinţelor mele. Acum nu mai e aşa. Poţi fi oricît de deştept, dacă nu ai bani rămîi prost pînă la sfîrşit iar lichelele şi idioţii devin în fruntea ţării. Eu niciodată nu mi-am dorit să fie aşa în ţara mea dar nici nu m-am înscris în partid ca să beneficiez de niscaiva avantaje. Mi-am urmat destinul cu singurul gînd de a ridica ţara.
Zici că nu ai avut posibilitatea să pleci în occident pînă în 1979. Te cred. Şi pentru mine a fost dificil, deşi eram propus să merg în occident aşa cum am spus, m-a prins trădarea lui Pacepa. O prudenţă exagerată faţă de cei ce urma să plece în străinătate a făcut ca plecarea mea să fie amînată cu aproape 1/2 de an. A fost necesară intervenţia conducerii la minister pentru a putea pleca acolo unde era nevoie de mine. Aşa am plecat, nu altfel.
da=i in pixda masi acum macar au libertate de a pleca de a veni de a nu da socoteala nimanui ce vor sa faca
bye bye
EU NU AM PUTUT PLECA NICI MACAR IN EXCURSIE.. DOSARUL PARINTILOR
DEASEMENEA LIBERTATI PERSONALE.. SUNT PUTIN CAM REBEL EU MA CONSIDER OM LIBER/RAZES, NU MA CACIULESC NIMANUI SI VORBESC UNEORI ASA CUM GANDESC SAU MAI BINE ZIS FARA SA MA GANDESC LA URMARI DAR ASA M-AM OBISNUIT IN VALTOAREA RAZBOIULUI VIETII ..
Iertati-ma, dar ce inseamna 11 Auvele? (nuvele?)
ROMANIA MARE pentru ROMANI MARI!
AFARA REFUGIATII ISLAMICI TERRORISTI!
AFARA MAJID VAHDANI DIN ROMANIA! AFARA HAMMAD GHAZI DIN ROMANIA!
JOS CORUPTIA,TERORISMUL SI ISLAMISMUL FANATIC!