@Stan Păţitu

pe site, Stan Pățitu a scris:

„oare dacii din armata lui Mihai Viteazul erau atît de inculți încît nu înțelegeau de ce el era supranumit Dacul cel Rău?!”

A urmat comentariul de mai jos al Anonimului Transilvan:

 

Noi credem că erau culţi şi putem să le atribuim multe alte cunoştinţe. Problema e că rămânem la ce presupunem noi că ei ştiau, dar nu putem dovedi nimic până nu aducem proba scrisă.

Când dv intraţi pe terenul lingvisticii e ca şi cum aţi intra într-o partidă de fotbal şi aţi juca handbal, pe urmă aţi protesta că de ce sunteţi fluerat.

Teoria cu  şi Î nu se poate pune în epoca unde o aplicaţi pentru că atunci se scria în slavonă iar despre î din a şi din i se poate discuta numai după adoptarea grafiei latine, în sec. XIX.

Dv nu aveţi habar de fonetica istorică. Cuvântul „romanus” a dat prin evoluţie „rumân”, aşa cum îl pronunţă – corect – ţăranii (o neaccentuat dă u, iar a înainte de m şi n dă â).

Forma „român” nu e invenţia Şcolii Ardelene ci a fost folosită cu sute de ani mai devreme de românii care aveau conştiinţa că se trag şi din romani.

Voi da mai la vale exemple (pe care le preiau din intervenţiile superdocumentate ale Anonimului Basarabean, a cărui revenire, aşa cum se vede, e încă foarte necesară).

„În altă ordine de idei nu cred că există nici-un popor atît de tîmpit care să nu-și cunoască numele. Asta ar fi ca și cînd nu ai știi cum te cheamă. EXCLUS TOTAL.”

Perfect de acord cu dv. Dovadă că românii şi-au cunoscut dintotdeauna numele, mai jos:
Iată predoslovia semnată de DOMNUL ŢĂRII MOLDOVEI Vasile Lupu, la “Cartea de Învăţătură Românească”, tipărită la Iaşi, în 1643:

Cuvânt împreună CĂTRĂ TOATĂ SEMENŢIA ROMÂNEASCĂ(1643)

“IO VASILE VOEVOD– cu darul lui Dumnedzău şi biruitoriu şi DOMN A TOATĂ ŢARA MOLDOVEI, dar şi milă şi pace şi spasenie
A TOATĂ SEMENŢIA ROMÂNEASCĂ”

“Dintru cât s-au îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar LIMBII ROMÂNEŞTI carte pre LIMBA ROMÂNEASCĂ, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după acea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste şi de puţin preţ, iar voi să o priimiţi nu ca un lucru pementesc, ce ca un odor ceresc.
Şi pre dânsa cetind, pre noi pomeniţi şi întru ruga voastră pre noi nu uitareţi. Să hiţi sănătoşi.”

Miron Costin(30 martie 1633- 1691)

«CA ŞI NOI, şi muntenii se numesc ROMÂNI…
RUMÂN este un nume schimbat în curgerea anilor de la ROMAN…»
(Cronica polonă)

«Cazania lui Varlaam» (1643),

«Carte ROMÂNEASCĂ de învăţătură»
, care se adresează întregii «seminţii ROMÂNEŞTI»

Cu câteva decenii mai târziu, Dosoftei numeşte limba în care scrie exclusiv «LIMBA ROMÂNEASCĂ».

• Grigore Ureche(1590 – 1647) în Letopiseţul Ţării Moldovei :
“ROMÂNII câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu DE LA UN LOC SÂNTU CU MOLDOVENII şi
TOŢI DE LA RÂM SE TRAG”
Jan Laski, episcop de Gnezno(1514):
„…căci ei (locuitorii Moldovei) spun că
SUNT OSTAŞII DE ODINIOARĂ AI ROMANILOR, trimişi aici pentru apărarea Panoniei împotriva sciţilor…”.

• Francesco della Valle scrie în 1532 că ROMÂNII “se denumesc ROMEI în limba lor”, iar mai departe el citează expresia : “Sti ROMINEST?”

Croatul Ante Verančić precizează în 1570 că « Vlahii » din Transilvania, MOLDOVA şi ŢARA ROMÂNEASCĂ se desemnează ca « ROMANI »: „…Valacchi, qui se ROMANOS nominant…„ “Gens quae ear terras (Transsylvaniam, MOLDAVIEM et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a ROMANIA ducit originem, tametsi nomine longe alieno…“

Francezul Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ şi cea mai mare parte a Transilvaniei,
“ se consideră adevăraţi urmaşi ai ROMANILOR şi-şi numesc limba “ROMÂNEŞTE”, adică ROMANA”
“Tout ce pays: la Wallachie, la MOLDAVIE et la plus part de la Transylvanie,
a esté peuplé et des colonies ROMAINES du temps de Trajan l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des ROMAINS et nomment leur parler ROMANECHTE, c’est-à-dire ROMAIN … ”

maghiarul ardelean Martinus Szent-Ivany în 1699 citează frazele:
« Si noi sentem RUMENI » (“Şi noi suntem ROMÂNI”) şi « Noi sentem di sange RUMENESC » (“Noi suntem de sânge ROMÂNESC”) : “Valachos… dicunt enim communi modo loquendi: Sie noi sentem RUMENI: etiam nos sumus ROMANI. Item: Noi sentem di sange RUMENESC : Nos sumus de sanguine ROMANO”

Miron Costin, cronicar 1633 – 1691

“VECHIU NUME stă întemeiat şi înrădăcinat: RUMÂN.
Şi aşa ieste acestor ţări şi ţărâi noastre, Moldovei şi Ţărâi Munteneşti NUMELE CEL DIREPTU de moşie, IESTE RUMÂN,
cum să răspundŭ şi acum toţi acéia din Ţările Ungureşti lăcuitori şi munténii ţara lor şi scriu şi răspundŭ cu graiul:
Ţara ROMÂNEASCĂ”

DOMNUL MOLDOVEI Dimitrie Cantemir:
“Hronicul vechimii a ROMÂNO-moldo-vlahilor” (scris între 1719-1722)
”Hronikon a toată ŢARA ROMÂNEASCĂ
(carea apoi s-au înpărţit în Moldova, Munteneasca şi Ardealul) din descălecatul ei de la Traian, Împăratul Râmului. Aşijderea pentru numerele, carele au avut odată şi carele are acmu, şi pentru ROMANII care de atuncea într-însa aşăzându-să într-aceaş şi până acmu necontenit lăcuesc.”

«Înainte de toate, chiar dacă acest (neam) a fost împărţit în trei ţinuturi de căpetenie,
totuşi TOŢI SE CHEAMĂ CU ACELAŞI NUME DE ROMÂNI,
DISPREŢUIND adică dând de-o parte NUMELE DE VALAHI, care le-a fost dat de către popoarele barbare. ”

TOŢI cu un nume de obste ROMÂNI SE CHEAMĂ».
Umanistul sas Iohannes Lebel (cca 1490-1566):
„valahii nu-şi zic decât „ROMUINI”,
iar limba lor nu este alta decât „limba ROMÂNĂ”.

Râmunc ducele din ţara vlahilor
Cântecul Nibelungilor (sfârşitul sec. al XII-lea – începutul sec. al XIII-lea).

Fraza cu pricina sună în germană astfel:
„Der herzoge RÂMUNC uzer
Vlachen land” („RAMUNC ducele din ţara vlahilor”).

“RÂMUNC, ducele din ţara vlahilor,
A venit în grabă cu şapte sute de oameni.
Ca păsările zburătoare se vedeau sosind;”

Miron Costin:
„Aşa şi neamul acesta, de carele scriem, al ţărilor acestora, numele vechiu şi mai direptu,
IEASTE RUMÂN, ADICĂ RÂMLEAN, DE LA ROMA”.

Dimitrie Cantemir :
„Limba nebiruit martor iaste”.
“Iar dacă aceste neamuri n-ar fi obârşia lor ROMANI, cum, mă rog, ar fi putut să-şi ia, prin minciună, şi numele, şi limba ROMANILOR?…”

“Strategikon, tratat militar bizantin din secolul al VII-lea, denumeşte populaţia de la nord de Dunăre cu termenul de “ROMANI”.

“Scrisoarea lui Neacşu” cel mai vechi document descoperit până acum scris în LIMBA ROMÂNĂ pe la 1521:
“cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren ŢEARA RUMÂNEASCĂ, iară el să treacă.”

• În Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit ÎN ANUL 900, se specifică „Wahalen oder RUMUMY”
(tradus din germană “Walahia sau RUMUNIA”), pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru.
Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voievodate ROMÂNEŞTI, adică a unor ţărişoare locale.

Toate acestea sunt anterioare Şcolii Ardelene.

Dar putem rezuma totul la o simplă propoziţie: De ce românii se numesc pe ei români>romanus?