Fw: Rromii în literatura română
Mesaje primite

Mihail Miron
09:50 (acum 1 oră)
către Mircea, milena, florica, doga, eu, adinamazilu@yahoo.co.uk, emil, Cosmin

–––- Forwarded message –––
De la: Alexandru Tudorica
Date: sâm., 9 sept. 2023 la 17:33
Subject: Rromii în literatura română
Comentariu la comentariu …. puţin (?) rasist

E interesantă această lista de opere literare românești ”cu țigani” … Numai că ele sînt scrise de autori români, iar țiganii apar în ele mai ales ca personaje pitorești, împodobind o culoare locală. Abia odată cu sosirea modernității, țiganii au căpătat și o viață sufletească, însă tot cam pitorească… Acum, apar pe piață opere scrise de țigani, care au dobîndit în sfîrșit o conștiință de sine, capabilă să se autocontemple, și să înfățișeze lumea prin prisma acestei conștiințe specifice. La fel s-a întîmplat cu negrii din America, ce au mai de mult o literatură ”neagră”. De aceea au și început disputele: pentru că țiganii au fost în sfîrșit băgați în seamă, ca parteneri de discuție. De aici încolo, certurile vor urma după modelul știut: simpatii afișate sau ascunse, acuzații de rasism voalat sau fățiș, inflamări de spirite etc. Ura, e democrație, și mai rău nu poa’ să fie …

De la: Letitia Guran

De la cineva care a citit-o ( Paul Cernat):

Numai cei care n-au frecventat suficient domeniul pot afirma că literatura română e mai „rasistă” decît societatea autohtonă în materie de reprezentări ale romilor. Dimpotrivă, scriitorii au vehiculat, începînd din secolul 19, mai ales stereotipul romantic, idealizant emancipator, al copilului naturii liber, boem și nomad. Iar dacă lăsăm la o parte lipsa „rectificării lingvistice” recente (pe care n-o putem imputa retroactiv), vom observa că palmaresul reprezentărilor pozitive e bogat. În prima noastră epopee, „Țiganiada”, romii sînt identificați cu dificultățile de emancipare ale românilor.

Textele militant pașoptiste despre „dezrobirea țiganilor” („Vasile Porojan” de V. Alecsandri, cutare texte de G. Sion, M. Kogălniceanu ș.a.), drama istorică „Răzvan și Vidra” a lui Hasdeu, proze de la 1900 ca „Nucul lui Odobac” de Emil Gârleanu (cu formidabila Ruja), nuvela caragialiană „Două loturi” (cu Țîca din Strada Emancipării), schița „Milogul” a lui Delavrancea, povestirea „Cîntecul de dragoste” a lui Sadoveanu (1904, urmată de romanul „Nopțile de Sînziene” și nuvela „24 iunie”), „Cîntice țigănești” de Miron Radu Paraschivescu, referențialul „Șatra” de Zaharia Stancu, „Groapa” de Eugen Barbu, dramatica „Lișca” de Fănuș Neagu (dar și alte povestiri), „Tratament fabulatoriu” de Mircea Nedelciu, „REM” de Mircea Cărtărescu – ca să mă limitez, la o f. f. repede ochire, doar la texte ante-1989. A, să nu uit de fierarul Iocan, cel cu poiana din „Moromeții”, de soția lui Paraschiv Moromete, un personaj f. interesant, sau de „balcanismul” lui Ion Barbu, debitor „căldărarului” Anton Pann, taxat în particoler drept „țigănie” de exemplarul liberal E. Lovinescu. Exemplele pot continua oricît.

Desigur, putem găsi și destule exemple contrare, dar nu știu dacă precumpănesc. Un studiu imagologic mai cuprinzător despre „imaginea romilor în literatura română” ar putea clarifica multe; totul e să fie scris cu competență și bună-credință.

Să încurajăm, așadar, apariția unei literaturi rome cît mai consistente și să nu ne răzbunăm pe literatură cînd mai sînt atîtea de făcut pentru societate.