Lista națională. Circulara nr 2. Ion Coja înainte de 1990 și după. Comanda la mine!

 

Domnule profesor ION COJA, ne-ați promis o autobiografie din care să rezulte că meritați încrederea și ascultarea celor ce vor fi înregistrați pe LISTA NAȚIONALĂ!

Așadar, pe LISTANAȚIONALĂ, adică pe fiecare din miile de liste, vor fi înscriși concetățenii pe care cel ce va alcătui LISTA, numit CAP DE LISTĂ, îi consideră demni de încrederea altora, oameni corecți, loiali, patrioți. Pe o asemenea LISTĂ vor fi înscriși câteva zeci de concetățeni, poate chiar mai mulți de 100. Eu, care declanșez acțiunea de alcătuire la LISTEI NAȚIONALE, trebuie să fiu și eu „demn de încrederea celorlalți, corect, loial, patriot”! O autobiografie a mea se impune, dar ea ar însemna câteva zeci de pagini! Timp în mare parte pierdut, ca s-o scriu eu, ca să fie citită de compatrioți. Simplificăm lucrurile și, pentru „ION COJA înainte de 1990”, voi relata un singur episod, care va răspunde la multe întrebări ale cititorilor site-ului și va câștiga încrederea acestora. Sper!… Sper că alții au deja această încredere în subsemnatul ION COJA! Mă refer la faptul că eu, după 1980 și până „la sfârșit”, în 1990, nu am mai plătit cotizația la sindicat. Nu am plătit un leu măcar! În fiecare lună, în ziua de salariu, un coleg strângea cotizația PCR, iar altul strângea cotizația de sindicat! Îmi plăteam cotizația de membru PCR, iar colegului sindicalist îi spuneam: „Domnule dragă, nu mai plătesc deocamdată sindicatul. La prima adunare generală de sindicat pe Universitate voi explica colegilor de ce nu am plătit cotizația, iar din acel moment voi plăti cotizația retroactiv și mai departe lunar. Dar numai după ce voi lua cuvîntul la adunarea generală a sindicatului și mă voi explica!”

Urmarea, pentru mine neașteptată, a fost că nu s-a mai ținut nicio adunare generală a sindicaliștilor din Universitate!! Cele două lidere de sindicat, tovarășa Angela Ion și Ecaterina Goga, amândouă soții de generali MFA, respectiv MAI, s-au temut de ce aș fi putut spune! Și ajunsesem să spun multe în adunările noastre, la Universitate sau la Uniunea Scriitorilor. Despre gestul meu Alexandru Sincu ajuns la Paris ca refugiat politic avea să-mi declare în 1988 că este singurul act autentic de disidență pe care îl cunoaște! Deci, dacă vrei, ION COJA mare disident înainte de 1990!

Alexandru Graur, șeful meu pe linie profesională, dar și morală, membru PCR din 1938, cu stagiu de ilegalist așadar, m-a chemat la raport, să-i explic de ce nu mai plătesc cotizația la sindicat. Era o situație fără precedent la Universitate! I-am povestit cum stau lucrurile și a fost de acord cu mine că am procedat corect!

Și ce i-ați povestit lui Alexandru Graur, academicianul care a girat pentru dumneavoastră să fiți oprit asistent la facultate?

Lucrurile stăteau cam așa: eu fusesem oprit asistent în martie 1966. La angajare semnasem o declarație că nu voi cere locuință de la Universitate, din fondul de stat. Am continuat deci să locuiesc studențește, în camere mobilate, inclusiv după 1977 când m-am însurat. În 1979 am încheiat un contract de cumpărare a unui apartament într-un bloc ce se construia pentru Uniunea Scriitorilor. Am plătit prima tranșă, construcția blocului a mers cam încet, în 1979 s-a născut primul meu copil, iar eu locuiam mai departe studențește, într-un apartament de 4 camere ocupam eu două, a treia cameră era a unui student din Constanța, iar sufrageria era comună! În acel moment un coleg, Pârvulescu, de la clasice, obține pașaport definitiv pentru plecarea în SUA, iar în urma lui rămânea gol un apartament primit de la Universitate cu ani buni în urmă! Drept care m-am înființat la lidera sindicatului Angela Ion, al cărei soț se nimerea să fie primarul Capitalei, îi explic care este situația mea, cum am plătit un apartament și aștept să-l primesc, dar lucrările merg încet. I-am cerut o pilă la primărie ca să primesc apartamentul lăsat liber de colegul Pârvulescu pentru un an, urmând să-l eliberez când voi intra în apartamentul plătit deja. I-am cerut colegei mele o scrisoare către șeful Spațiului Locativ. A fost de acord și mi-a făcut o scrisoare de recomandare ca șefă de sindicat și soție a primarului! M-am dus glonț la primărie și am depus scrisoarea în mâna adrisantului. Mi-a spus să aștept câteva săptămâni și să revin. Am revenit destul de vehement, la care șeful Spațiului Locativ m-a întrebat: dumneavoastră ați citit scrisoarea de recomandare? N-o citisem, nu era adresată mie! Păi ia citiți-o, vă rog! O iau și o citesc. Mai țin bine minte prima propoziție: „la insistențele repetate al tovarășului Ion Coja, vă facem cunoscut că situația sa locativă…”  Așadar, la insistențele repetate… Hal de ajutor colegial, de colegialitate sindicalistă… Am rămas mai departe în camera mobilată și după vreun an m-am mutat în apartamentul cumpărat pe banii mei! Unde locuiesc și azi. De peste 40 de ani!

În concluzie: de la regimul comunist nu am primit nicio înlesnire materială. Îi datorez doar o butelie de aragaz, cumpărată cu câteva sute de lei și vândută cu câteva mii de lei! În schimb, regimul comunist i-a confiscat tatălui meu aproape 100 de hectare de pământ după 1948… Dar vorba maică-mii, rostită după 1990, când am început să umblăm după terenurile moștenite: „Eu, cu cele 100 de hectare de pământ, eram îngrijorată că n-am să vă pot ține la școală pe toți trei! Dar uite că comuniștii v-au dat burse la toți trei și ați putut face facultatea!”

Memorabilă atitudine!

În rest, despre cum am primit în 1984 pașaport, despre cuvîntările mele înainte și după 1990, despre alte fapte de ale mele, sunt destule informații pe site, pe internet. Pe wikipedia apare totuși o informație aiuritoare, cum că am fost secretar PCR la Universitare! Păi funcția respectivă era funcție de mare încredere politică, nici vorbă să mă calific eu pentru asemenea demnitate. Dar precizez: colegii care au fost în funcția de secretari PCR au fost cu toții niște tovarăși minunați. Alde Ghiță Florea, Gheorghe Dincă, Alec Hanță, Cazan… Pe scurt, cine vrea să citească dosarele mele de la Securitate poate primi aprobarea mea. Nu am nimic de ascuns, deși în aceste dosare apar și informații false, greșite! Bătea câmpii și Securitatea. Și atunci, ca și azi!

Pomeniți o ispravă de-a dumneavoastră ca senator PDAR în legislatura 1992-96.

La un moment dat ne-am pomenit toți senatorii cu o invitație din partea Comitetului Oslo pentru premiul Nobel pentru Pace. Ni se cerea să facem propuneri pentru cineva din țara noastră care ar merita această distincție! Pe colegii mei senatori i-a umflat rîsul primind această invitație, s-au întrecut în glume de duzină etc.  Eu însă am luat în serios invitația și m-am întrebat dacă nu cumva cineva din România chiar ar merita această onoare. Și mi-a venit în minte un nume care s-ar fi potrivit de minune: Asociația Foștilor Deținuți Politici din România. Și am făcut o recomandare în acest sens, pe ideea că deținuții politici atât de hăituiți înainte de 1990, după căderea comunismului s-au remarcat prin atitudinea lor tolerantă, prin renunțarea la orice gând de răzbunare, devenind un factor decisiv de coeziune socială, o pildă de atitudine creștină etc., etc. M-am prezentat cu textul propunerii la ambasada Norvegiei, cu sentimentul net că mi-am făcut datoria față de gândul inspirat care îmi venise. Că n-am renunțat din comoditate sau neîncredere.  După câteva luni primesc răspunsul: propunerea mea fusese însușită de comitet și intrase în faza finală a selecției. Mi se cerea să aduc argumente suplimentare. M-am dus la Corneliu Coposu și Ticu Dumitrescu și le-am arătat situația, au publicat în ziarul țărănist scrisoarea mea și au apelat la românii din diaspora, din America, să facă loby pentru propunerea respectivă!  Și ne-am trezit că niște nemernici de evrei din New York, stârniți de ovreiul Maximilian Katz, au bombardat Comitetul cu scrisori în care arătau că majoritatea deținuților politici din România fuseseră legionari, adică niște anti-semiți criminali, care meritaseră să stea la închisoare zeci de ani! Nota bene: pe Zigu Ornea și Lya Benjamin, autorul unor texte anti-legionare, i-am invitat să vină în fața opiniei publice cu texte legionare anti-semite! Sau cu dovada certă a unor evrei victime ale crimelor legionare anti-evreiești! Nici până azi nu au putut aduce aceste dovezi!…

E de neiertat gestul evreilor care s-au opus acordării premiului Nobel foștilor deținuți politici din România!  Niște oameni care au suferit atât de mult fără nicio vină! Ar fi fost un gest istoric atât de frumos!

Reține însă aspectul cel mai important: dintre cei aproape 500 de parlamentari invitați să facă propuneri, eu am fost singurul care am văzut șansa, oportunitatea, am înțeles că este ocazia de a face ceva bun pentru Țară! Părea lipsită de realism ideea de a face o propunere românească! Dar s-a dovedit că cei implicați propriu zis, adică Comitatul de decernare Nobelului, au apreciat realismul propunerii mele! Mi-au dat dreptate! Lipsit de realism pare și proiectul LISTA NAȚIONALĂ. Voi veni cu precizări noi și sper că voi spulbera motivele reținerii și neîncrederii! Dacă se va ivi un proiect mai bun, voi fi primul care va recunoaște asta! Deocamdată însă alt proiect nu există… Ce zici?

M-ați pus pe gânduri, recunosc. Trebuie făcut ceva ca să nu se repete tragedia de la celelalte alegeri. Mai aveți acum de adăugat ceva?

Încă una și mă duc… În 1996, în campania electorală își anunțaseră candidatura la postul de președinte al României trei profesori de la Universitatea București: Emil Constantinescu, Nicolae Manolescu și subsemnatul. În această situație, Liga Studenților a decis să aibă discuții deschise cu fiecare candidat și la sfârșit să decidă susținerea pentru unul dintre cei trei profesori concurenți. S-au ținut aceste discuții și decizia studenților a fost că candidatura mea este cea mai valabilă!… Eu le câștigasem încrederea prin platforma mea electorală. Din păcate n-am mai ajuns la faza ultimă, am fost lucrat de un colonel de securitate, Dan Voiculescu, un KGBist, Victor Surdu și un fost ofițer DIA  Antonie Iorgovan, și n-am mai ajuns să candidez… Mi-a rămas consolarea votului dat de Liga Studenților! Pot spune că electoratul cel mai select din România a fost de partea mea. M-a vrut președintele Țării! Cred că pot spera ca azi, acum, să capăt încrederea, fie ea și atât de târzie, a unui număr considerabil de români, cu sprijinul cărora să realizăm proiectul LISTA NAȚIONALĂ. Este un proiect mai greu de înțeles, dar și mult mai simplu de realizat. Proiectul PARTIDUL LISTA NAȚIONALĂ ar fi fost mult mai greu, ar fi cerut timp, bani și eforturi mult mai mari. Așa însă totul se rezumă la alcătuirea unor liste și funcționarea cuvîntului de ordine pe care îl voi da pentru ziua alegerilor!

Comanda la mine!

Da! Foarte pe scurt, așa se poate descrie proiectul LISTA NAȚIONALĂ: Români, comanda la mine! Și românii vor afla cui să-și dea votul ca să putem scoate țara din impas. Vor afla părerea avizată a cuiva care merită încrederea compatrioților săi! Nu aspir la vreo funcție publică. Am prea mulți ani în palmares! Dar știu că mă pot face util celorlalți dându-le un sfat avizat și sincer! Pentru binele Țării! E simplu!

Și Note Bene: ideea mea poate fi preluată și de alți români care se știu că pot inspira încrederea românilor! Și deschid și ei o LISTĂ! Lista lui Băsescu, de exemplu!

Încheiem discuția noastră de azi cu această glumă reușită! Pe curând!

 

A consemnat Petre Burlacu

5 septembrie 2022