Profesorul Radu Baltasiu analizează
Strategia națională de Apărare.
Principala carență: Lipsește ideea de NEAM
30 iunie 2015
Articole relaționate
Cum s-a pus în practică lichidarea Fondului Proprietatea, instituţie strategică pentru statul român. Complicităţi la nivel înalt: Gittenstein, Franklin Templeton, Băsescu. Paguba este de nivelul miliardelor
- ŢEPELE investitorilor strategici: marile firme SCOT DIN ŢARĂ profituri de MILIARDE, noi rămânem cu PRAFUL. În Ungaria, Orban a luat măsuri DRASTICE. Ce se întâmplă în România
Prof. univ. dr. Radu Baltasiu predă la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti şi este Director al Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.
Cuvinte de început
Ne aflăm în fața unui concept de „securitate națională extinsă” (p.5). După cum este operaționalizat, am fi avut bănuiala că trimite la problematica „securității societale” (securitatea statului se întemeiază pe asigurarea funcționării instituțiilor care deservesc cetățenii), însă conceptul propus pune accent mai degrabă pe instituțiile implicate direct în apărare și doar tangențial face trimiteri la alte elemente vitale ale securității societății.
Înțelegem prea bine preocuparea pentru eradicarea corupției, baza pentru asigurarea unei predictibilități strategice a României, în contextul în care țări ca Grecia, Ungaria, Macedonia, Serbia sunt cuprinse în diferite formule de instabilitate politică: de la extrema stângă (Grecia) până la încercări de extrema dreaptă paradoxal antiliberale (Ungaria), de la un straniu neomaoism istoric (Macedonia) până la resuscitarea cenzurii (Serbia) etc. Dar dacă România este să devină cu adevărat o platformă stabilă, sunt câteva subtilități de substanță care trebuie avute în vedere.
Chiar dacă vorbim despre „extinderea” conceptului de „securitate națională”, putem observa faptul că cele 23 de pagini ale Strategiei nu fac nicio referire la „diaspora” și aflăm o singură trimitere la comunitățile istorice românești (punctul 58 – „protejarea drepturilor comunităților românești și a activităților economice derulate în Zona Economică Exclusivă a României la Marea Neagră” la „Riscuri”/„Instabilitatea regională”, p.15). Aceasta în condițiile în care 10 milioane de români se află în afara frontierelor[2].
Este adevărat, la un moment dat, Strategia trimite la „promovarea identității naționale, inclusiv prin prezervarea și valorificarea patrimoniului cultural și natural, precum și prin încurajarea responsabilă a domeniilor de excelență.” (p.9), însă „promovarea” este arondată „planului intern”.
Despre R. Moldova se discută dintr-o singură perspectivă, ca și când spațiul basarabean nu ar avea nicio legătură istorică și de sânge cu România: „susținerea parcursului european al Republicii Moldova” (p.10). Nu există niciun alineat legat de integrarea celor două state ale aceluiași popor.
Aceste absențe sunt cu atât mai notabile cu cât în capitolul „2.3. Mediul de securitate regională”, scrie că „nivel[ul] regional și sub‐regional, [este] mediul în care România își apără și promovează valorile, principiile și interesele”.
Orice strategie este alcătuită din obiective și mijloace. Strategia propusă este lipsită de principalul mijloc de acțiune regională a României și a aliaților săi: comunitățile românești. Mai mult, ignoră obligația de le proteja. Aceasta în condițiile în care Strategia afirmă că între principiile sale de bază se află „coeziunea civică și afirmarea identității naționale” (p.7).
Un alt element major care lipsește din strategie este rolul culturii, al culturii naționale și, nu în ultimul rând, un alt capitol complet ignorat estemunca națională – producția, serviciile etc.
Nu ne dăm seama ce fel de securitate asigură prezenta Strategie dacă aceasta nu face o referire sistematică la știința muncii. Această știința, parte a culturii, cuprinde ideea de muncă (care asigură subzistența societății), de cultură (ce reprezintă aspectul definitoriu al societății care permite integrarea acesteia în contemporaneitate, în circulația universală a valorilor) și de comunitate (care reprezintă, în definitiv, obiectul oricărei politici și rațiunea de a fi a acesteia). Nu e clar din ce resurse vor putea crește capabilitățile de apărare ale României, dacă factorii constitutivi, fondul care asigură forma numită apărare, nu se bucură de atenția cuvenită.
În cele ce urmează vom face trimiteri la ultimul aspect al Strategiei, la chestiunea comunității sub forma comunităților istorice și a diasporei.
Putem considera că stilul acesta concis al Strategiei este preluat din alte surse, precum Strategia națională a SUA, unde singura referire la cultură, de pildă, trimite la provocările venite din diferite spații și culturi de interes pentru SUA. Însă, cazul României conține o serie întreagă de priorități restante, între care cele mai importante sunt cele enunțate mai sus, iar imitația stilului nu poate aduce după sine și un conținut/context similar. Din acest motiv, nu credem că trecerea cu vederea a elementelor vitale pentru o țară ca România poate fi soluție de securitate, ci dimpotrivă, o breșă de securitate.
În concluzie, Strategia supusă atenției de președinte este relevantă numai din perspectivă militară, fără a atinge fondul problemei securității naționale. Discuția despre economie, restrânsă în special la chestiunea energetică, despre diplomație și educație, chiar dacă binevenită, este marginală și fără conexiuni precise cu noțiunea de identitate națională.
Vocația geopolitică a României depinde de asumarea comunităților românești din afara frontierelor

Romulus Seișanu, în „Atlasul istoric, geografic, etnografic și economic” al României(2000, [1936]), ne atrage atenția că primul lucru care contează în gândirea unui stat este amplasarea lui în spațiu. Care este ideea spațială a identității naționale? În cazul României, ideea nu poate fi decât aceea de punte între vectorii mari de forță. România va realiza această funcție cu precădere prin două instrumente: cultura și comunitățile istorice.Cultura română este prin excelență o cultură-punte, așa cum demonstra Vulcănescu în „Dimensiunea românească a existenței” (1943) sau, mai târziu, Noica în „Devenirea întru ființă” (1981). Înțelegem de aici că puterea societății românești și, implicit a statului român, constă în bună măsură în asumarea caracterului de cultură-punte prin comunitățile istorice. Orice politică de securitate este obligată să ia în seamă cultura și vectorul demografic al acesteia – poporul român cu vocația sa de placă turnantă europeană în Sud-Estul Europei.
FOTO: Harta 1. coperta Romulus Seișanu, România, „Atlas istoric, geopolitic, etnografic și economic”,
București, Universul, 1936, după ediția din 2000, Asociația Română pentru Educație Democratică
„Prezența etnicilor români în profunzimea spațiilor balcanice conferă Statului român funcții balcanice, în convergență cu celelalte state balcanice și central europene, după cum prezența lor ca popor la Dunărea de jos și deopotrivă la Dunărea de mijloc conferă aceluiași Stat funcții central-europene, în vreme ce prezența lor ca popor unitar, în ciuda bistatalității actuale, în vecinătatea apropiată a Răsăritului ucraino-rus conferă aceluiași Stat funcții ponto-baltice. În fine, prezența românilor în profunzimea spațiului ponto-caspic conferă, aceluiași Stat funcții într-un spaţiu care include zona pontică şi, într-o măsură, zona caucaziano-caspică.” (I. Bădescu, „Romanitatea orientală”, mss., 2006, p.1)
Comunitățile istorice și Diaspora
Românii din afara granițelor se împart în diaspora și comunități istorice.
Comunitățile istorice reprezintă grupuri etnice românești cu vechime istorică, fiind anterioare formării statelor actuale pe ale căror teritorii trăiesc. Există spații unde situația de facto este foarte dificilă pentru comunități, în special în vecinătate, în țări ca Bulgaria, Serbia (Timoc), Grecia – unde românii/vlahii/aromânii nu sunt recunoscuți ca minoritate și nu au nici un fel de drepturi ca minoritate națională. Există state din vecinătate și Balcani unde românii sunt supuși de facto unor presiuni asimilaționiste mai mult sau mai puțin pregnante: Ucraina, Ungaria, Albania, Macedonia, chiar dacă sunt recunoscuți ca minoritate sub diferite forme și în diferite grade sub standardele României și ale Uniunii Europene.
Diaspora reprezintă grupurile etnice românești de tip migratoriu relativ recent sau mai vechi. Diaspora recentă este de tip lucrativ-sezonier, adesea cu un nivel de pregătire de nivel mediu, concentrată în state precum Italia și Spania, apoi în Marea Britanie și Germania. Numărul lucrătorilor este de ordinul milioanelor, constituind circa jumătate din forța de muncă activă a României, cu o contribuție foarte importantă la intrările de valută ale României, prin sume de ordinilor miliardelor de euro pe an. România are și o diaspora de tip politic-cultural, în special cea de după cel de-al doilea război mondial. Aceasta este localizată în special în Franța, Statele Unite, dar și în Italia, Spania etc. Diaspora politico-culturală poate fi unul dintre cei mai buni ambasadori în probleme care reclamă rafinament și un nivel ridicat de competență culturală – ne referim în special la fenomenul rețelelor bunăvoinței, atât de importante în sec. XIX-XX pentru apariția României ca stat modern.
De ce România trebuie să se îngrijească de ei?
Primul răspuns este simplu: pentru a se îngriji pe sine. România are obligația legală de a se îngriji de toți cetățenii săi. Clasa politică a „scăpat” parțial de această grijă, prin omisiune istorică: România e printre puținele state dintre vecini care nu a acordat cetățenia la solicitare tuturor etnicilor români, ci doar celor care au făcut parte din România Mare, și aceasta cu mare greutate. Dintr-un foc, câteva milioane de români au fost lăsați de izbeliște de România din punctul de vedere moral și pragmatic – care, din punct de vedere geopolitic, este cunoscut sub denumirea de „Patria Mamă.”
În al doilea rând, pentru a înlătura o anomalie europeană. Românii sunt cel mai numeros popor european care trăiește în afara frontierelor. O bună parte dintre românii din statele vecine nu sunt nici măcar recenzați ca atare, fiind lipsiți de drepturi identitare elementare. Dacă în 1930 unu din șase români trăiau în afara frontierelor (3 milioane din 17), astăzi raportul este de unu din trei (10 milioane din 22 milioane).
În al treilea rând pentru prevenirea surprizei strategice. Dacă scopul Strategiei este prevenirea „surprizei strategice” (p.11), atunci valorificarea infrastructurii comunitare de favorabilitate de care este înconjurată, prin cercul comunităților istorice românești, cu care România a fost înzestrată unicat în Europa, devine obligatorie. Dar, tot atât de adevărat este că aceste comunități trebuiesc cel puțin cultivate dacă nu îngrijite, ca și componente ale identității naționale și factor de comunicare predictibil și stabil – doi termeni cheie ai Strategiei – în Balcani și Europa de Est. Totodată, diaspora, prin vasta sa rețea de muncă și competențe, este unul dintre cei mai eficienți ambasadori ai intereselor României în lume și, desigur, cetățeni de care România trebuie să aibă grijă.
Nu în ultimul rând, românii din afara granițelor se află pe liniile de forță geopolitice cele mai relevante: istmul ponto-baltic, de întâlnire ruso-germană și americană (Rusia-NATO), de pe linia Nistrului până la Marea Egee; axa fluxurilor economice relevante Nord-Sud (Germania-Mediterana), etc. Comunitățile românești plasate astfel sunt receptori și transmițători ai acestor linii de forță care converg inclusiv spre România și, deci, ar trebui să fie factori mai mult decât relevanți pentru strategia de securitate națională: ar trebui considerați ca factori constitutivi ai securității naționale.
Concret, funcția geopolitică și geoeconomică a comunităților istorice și a diasporei se încadrează pe cel puțin cinci coordonate:
– Identitar – comunitățile istorice și diaspora sunt depozitare ale etnicității românești străvechi/contemporane; diaspora și o parte din românii din comunitățile istorice sunt chiar parte a statalității românești prin calitatea de cetățean român.
– Factor de producție prin capital (românii din diaspora procură României sume echivalente cu investițiile străine directe), muncă (calificare), influență (prin intermediul comunităților istorice – punte europeană între România și alte state; prin diaspora istorică – element de lobby)
– Element de coeziune europeană prin răspândirea lor transfrontalieră și interegională, în special în statele din Estul Europei.
– Comunitățile istorice și Diaspora sunt răspândite pe direcțiile de manifestare ale marilor linii de forță geopolitică din Europa.
– Conferă spațialitate politicii externe în Europa de Est și Sud-Est: România nu trebuie să-și caute interese și pretexte de acțiune.
Cu alte cuvinte, românii din afara frontierelor sunt factor de putere și, în consecință, trebuie să fie luați în calcul în orice discuție care ia în discuție tema securității naționale.
Principala carență a Strategiei
Principala carență a Strategiei este lipsa ideii de neam. America nu are ideea de neam, dar o are pe cea de interes comunitar/civic, ca bază a securități naționale. Pentru Athony Smith explicația este simplă: România face parte dintre popoarele unde ideea de stat este demotică, întemeiată pe ideea de neam, a unei națiuni construită vertical („«vertical» ethnic community”), în timp ce majoritatea statelor occidentale au la bază națiunea civică, construită orizontal („«lateral» ethnic community”)[3]. Indiferent de tipul național, fără o idee de stat la scară colectivă, statul nu are legitimitate, susține Barry Buzan[4]. Așa cum arată limpede „Atlasul” lui Seișanu, neamul este singura întemeiere a conceptului de întindere, baza oricărei concepții politice-geopolitice și, implicit, a doctrinei de securitate. Noțiunea de dreptate – de „justiție” în cazul Strategiei, are sens în raport cu ideea de coeziune internă a unei anume societăți, adică a societății neamului românesc, pe scurt, a societății românești. În plan extern, neamul reprezintă spațiul de interes al României și elementul de substrat al coeziunii regionale. Neamul înseamnă spațiu. Iar spațiul este componentă a securității.
Desigur, contextul intern este nefavorabil afirmării țării ca factor geopolitic. Timp de 25 de ani statul român a avut o politică externă reactivă: a răspuns timid, adesea servil, altor inițiative. În plus, timp de 25 de ani, în România a avut loc un straniu proces de recompensare a celor care au deconstruit ideea națională, lipsind elita politică de discursul, întemeierea la zi a „demnității naționale”. Astfel, integrarea euroatlantică a țării nu a fost niciodată un proiect de țară deplin. Practic, terenul definițiilor strategice din societatea românească este cvasistrăin, dacă nu ostil unei astfel de construcții. România, pentru a fi un stat puternic, trebuie să aibă o geopolitică constitutivă suveranității naționale. Dar acest lucru este imposibil într-o politică reactivă.
O serie de evenimente au făcut ca Rusia să se afirme acum mai pregnant decât în ultimii 20 de ani. Dar înaintarea rusească a fost posibilă și pentru că țări precum România nu au avut o politică internă coerentă – nu și-au definit substanțial spațiul intern, neglijându-și moștenirea culturală, și nici nu au făcut geopolitică în zonă, nu și-au utilizat atributul suveran de a propune o agendă. Tocmai renunțarea la acest atribut a afectat credibilitatea țării.
Desigur, corupția la care face referire Strategia este un element de risc la adresa securității naționale. Dar aceasta nu este decât un epifenomen al inactivității statului în raport cu menirea sa externă și internă: aceea de a avea un proiect național. Adevărata problemă a tuturor discursurilor la nivel politic este că nu reușesc o ancorare reală într-o prioritate cu adevărat comunitar-națională: „… problema de fond stă într-o anumită psihologie nevralgică: Nu am fi pe de-a-ntregul occidentali și atunci trebuie să compensăm prin zelul declarațiilor, să arătăm că suntem 150% pro-americani și 200% anti-ruși ca nu cumva să se îndoiască cineva și mai ales ca nu cumva să ne îndoim noi înșine. … America manifestă o vagă insatisfacție în relația cu România din cauză că găsește aici interlocutori prea zeloși sau interlocutori prea apatici, și mai rar oameni bine informați și pe picioarele lor, cu care poți conveni o platformă comună. Căci aici se află esența: diplomația și politica externă a țărilor caută o platformă comună și nu una identică. România nu poate gândi ca o mare putere globală și din acest motiv nu îi rămâne decât să gândească ca ea însăși sau să nu gândească deloc.”[5]
Sursa: SPQR Blogspot. Pentru a citi întreg articolul, faceți click AICI.

FOTO: Figură 2. Romulus Seișanu, op.cit, p.III. „Expansiunea geografică a elementului român [comunități istorice] în afară de frontierele României”
“Poporul” roman are mare nevoie de un mic reset. Unul atomic…
http://www.badpolitics.ro/poporul-roman-are-nevoie-de-un-mic-reset-unul-atomic/
http://m.activenews.ro/video/Dan-Puric-Intelectualii-interbelici-erau-crestin-ortodocsi-nu-dilematici-si-rataciti-119914
Dan Puric: Intelectualii interbelici erau creștin-ortodocși, nu dilematici și rătăciți.
adica erau iubitori de neam, patrioti, nationalisti…nu straini de neam, lupi in blana de oaie, cozi de topor, tradatori, lacheii occidentului apostat iudeomason.
https://m.youtube.com/watch?v=Xwj1lg85wps&t=68
„FARA ACTE IN REGULA NU POT SA TE LAS SA TRECI” !
pai sa vedem :
-poporul român, singurul care e in masura sa emita ACTE IN REGULA, in regula cu interesele lui de fiintare pe acest pamant, poate fi de acord cu bombardarea unei tari vecine, ortodoxe…pentru promovarea islamului in Europa?
Nu ! nu e de acord ! deci strainii care ne-au invadat si ocupat tara de 25 de ani nefericiti de „valori” occidentale, nu au acte in regula ! au ajuns in institutiile statului prin minciuna, viclenie, coruptie, manipulare, spalare de creier….
Asadar, poporul nu vrea calea Europei, care este numai lipsa de mila si minciuna…dupa cum ne spune Sf. Nicolae Velimirovici, care a experimentat „valorile” Europei, si in lagarele nazismului „bine facut”, si in „civilizatul” si perfidul albion la Oxford, si in „democrata” America…deci stia foarte bine ce spune….
Idea de neam est lipsa inca la romani, urmasii traco-geto-dacilor, dar nu si la JIDANII NESEMITI care-au condus tarisoara noastra din ’90 incoace, cum ar fi:
ION ILIESCU = ION IVANOVICI
PETRE ROMAN = PETRE NEULANDER
SORIN OPRESCU = SORIN SCHMAYER/HIRSCH
MUGUR ISARESCU = MUGUR ITZAR/ISAR
EMIL CONSTANTINESCU = EMIL CAZBICI
TRAIAN BASESCU = TRAIAN BRAUNOVICI
VICTOR PONTA = VICTOR NAUMOVICI
SILVIU BRUCAN = SAMUIL BRUKNER
RADU BERCEANU = RADU BERCOVICI
ETC…
Acesti HOTI DE IDENTITATE si TERMINATORI AI ROMANIEI, pot fi idepartati doar utilizand proprile lor arme : TALMUDUL. Cui pe cui se scoate. Doar ca de data asta va fi pe vecie.
Pentru tot raul pe care l-au facut neamului strabun nu mai merita absolut deloc ospitalitatea si bunatatea poporului milenar roman.
La momentul Y doar PATRIOTII ADEVARATI vor conduce tara. Strainii care nu vor sa se armonizeze cu credinta stramoseasca vor fi dezincetateniti in maximum 48 de ore. Se va pasi intr-adevar in EPOCA de AUR a NATIEI ROMANE iar numele tarii va fi schimbat asa cum trebuia sa se intample inca de la 1918 in DACIA.
ROMANI, DOAR MUCENICIA SALVEAZA ROMANIA! UNITI-VA!
..prietene eu sint de acord cu tine ,dar daca America nu se poate dezpaduchea de evrei cum vrei sa poata Romania ?
america nu prea are sanse. mai usor se poate despaduchea România. ne trebuie un patriot de genul lui CZ Codreanu. de aceea jidanilor le e frica de patrioti si nationalisti, si fac tot posibilul, preventiv, sa nu cumva sa apara vreunul. cu ocazia unor manifestatii de protest impotriva sistemului, in urma cu ceva timp ( Rosia Montana, gazele de sist) jidanul Razvan Teodorescu declara speriat la tv, ca nu cumva sa apara in fruntea unei astfel de miscari un lider nationalist de genul lui CZ Codreanu.
…Cu un singur om ? …Omul acela ar fi ucis si totul s-ar prabusi .Cu 10 milioane ca Zelea Codreanu sau Ceausescu cred …ar pierii in lupta un milion -doua , dar ar reusi …….Si asta se poate ,prin educatie .O educatie independenta de sistem ,……numai ca nu cred ca m-ai avem timp ,razboiul bate la usa ….si apropo s-ar putea ca evreii sa formeze o garda legionara cu crypto evrei capetenii (ca Suru ) si carne de tun romani si sa o trimeata in Rusia cu motivul sa recupereze teritorii (pentru UE&Chevron )in realitate sa fie macelarita .
D-LUI NICK:Va voi raspunde cu paragrafele din SF. SCRIPTURA:insusi DUMNEZEU VA FI TERMINATORUL LOR(DUMNEZEUL LOR SI AL NOSTRU AL TUTUROR),cap. Luca 21,incepand cu pct.20
Cand veti vedea Ierusalimul inconjurat de osti, sa stiti ca atunci pustiire lui este aproape.
21. Atunci, cei din Iudeia sa fuga la munti, cei din mijlocul Ierusalimului sa iasa afara din el.
22. Caci zilele acelea vor fi zile de razbunare, ca sa se implineasca tot ce este scris.
23. Vai de femeile cari vor fi insarcinate, si cele ce vor da tita
in acele zile! Pentruca va fi o stramtorare mare in tara, si minie impotriva norodului acestuia.
24. Vor cadea supta ascutisul sabiei,vor fi luati robi printre toate neamurile; (in toate tarile unde ei conduc, subt nume false ale tuturor tatilor in care locuiesc) si Ierusalimul va fi calcat in picioare de neamuri, pana se vor implini vremurile neamurilor.
SF. SCRIPTURA EST: DUH, TRANSMISA PRIN DUH, SI NU SE CITESTE SINGURA CI ,DUHUL TAU INPREUNA CU DUHUL LUI DUMNEZEU!
Nu inteleg un lucru:poporul evreu are atatea reprezentanti ai natie lor ortodocsi, calugari, calugarite, preoti, fiozofi fosti si actuali nu le atrage nimeni atentia(dintrai lor asupra consecintelor pe care si le atrag?!)
Poate fi citit tot cap, Dumnezeu nu poate fi invins de oameni,
ii lasa pana ………stie EL!
Nick esti prea fricos si injidanit ca sa ma apelezi ”prietene”. FYI, nu mai exista evrei. Ei sunt doar JIDANI NESEMITI.
Recastigarea GLIEI STRAMOSESTI se va face doar prin MUCENICIE. Orice PATRIOT cu credinta adevarata in neamul si pamantul strabun care este gata sa-si dea si moartea, ACEIA vor ridica NEAMUL STRAMOSESC. Ca de fiecare data, totul incepe de la 1. Apoi 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610, 987, 1597, 2584, 4181, 6765, 10946, 17711, 28657, 46368, 75025, 121663, 196688, 318351, 515039, 833390, 1348429, 2181819, 3530248, 5712067, 9242315, 14954382. Restul vor fi dezincetateniti. ”Prietenii” stiu de ce!
Iar de data aceasta vom avea un CZC INVICTUS cu credinta in ZALMOXES. IO CZC INVICTUS…
POATE VRETI SA SPUNETI : CZCODREANU ORTODOX, CU CREDINTA IN IISUS HRISTOS !
Vedeti voi dragilor, Crestinismul este urmasul ZALMOXIANISMULUI. Si ma rezum doar la acea perioada, deoarece au mai fost si altele dar n-are rost sa incarc memoria patriotilor.
Momentul 0 al oricarei actiuni este sa pornesti de la originea lucrurilor care-au stat la baza actiunii si s-o indeplinesti.
Momentul 0 al romanilor, urmasii DACILOR, dpdv al credintei, este ZALMOXIANISMUL. Inventiile biblice ale JIDANILOR NESEMITI precum si introducerea cu forta a Crestinismului nu a fost de bun augur pentru urmasii dacilor. Pentru urmasii dacilor a fost mai usor de digerat avand in vedere ca dacii aveau o credinta monoteista si s-a facut transferul mai usor. Dar totusi, nu a fost frumos, corect, omeneste.
Pana in secolul XVII, conducatorii patrioti din principate aveau in fata numelui particula IO, care vine de la IANUS/ION-SANT-ION/IMPARATUL LUMILOR. Pentru a afla mai multe trebuie mers la originea originilor si aceasta ar fi DACIA HIPERBOREANA.
Nu cred si nu simt ca Zalmoxes sau marii conducatori ai DACILOR, le-ar fi cerut supusilor sa intoarca si celalalt obraz. Din pacate asa au facut cei din Legiune si au fost papati pe baza unor principii suspecte crestinesti. Cautati pe net legile PELASGILOR pentru a va face o mica idee despre ce doresc sa spun.
DOAR PATRIOTII CU CREDINTA ZALMOXIANA POT REUSI SA RECUCEREASCA ROMANIA. SFANTA JERTFA E CAPITALA.
Momentul zero nu exista in istorie,asa a vrut Dionysius Exiguus sa sara peste anul zero,a mai incurcat si anii de domnie a lui Octavian cu Augustus si ne-a lasat numerotarea anilor,buna, rea pe asta o avem si care incepe de la nasterea lui Iisus,nu de la fondarea Romei,nu de la ocuparea Babilonului de Seleucos,nu de la fuga lui Mahomed,nu de la ascunderea lui Zamolxe sub pamant,ci de la nasterea Domnului Nostru Iisus.
Cat despre crestinismul urmas al zamolxismului cred ca te uiti prea mult la Roxin-Toxin.
Ce doresc sa-ti spun este ca orice roman care crede in radacinile neamului strabun mergand pana la daci, nu poate sa nege credinta dacilor si anume Zalmoxianismul. Restul e gargara… Fratilor si Surorilor, inapoi la origini, ca de nu, va raciti gurile de pomana! Si in afara de istorie, scrieri, documente istorice, etc., mai este ceva care are o importanta capitala : ADEVARATA CREDINTA STRAMOSEASCA. ESTE IN VOI. LASATI-O SA SE EXPRIME. Cei care neaga ZALMOXIANISMUL, isi neaga propria lor fiinta. Nu uitati, Mihai Viteazu’ era numit de bozgori DACUS MALUS iar pana in sec. XVII majoritatea bravilor conducatari ai principatelor aveau particula IO in fata numelui si aceasta n-avea nicio legatura cu Iisus Hristos ci cu IANUS/ION-SANT-ION/IMPARATUL LUMILOR. Cum am mai spus, dacii au asimilat mai usor crestinismul deoarece erau deja monoteisti iar Zalmoxes s-a transformat in Iisus Hristos. Cu toate acestea, modul de a impune Crestinismul nu a fost armonios, frumos, omenos. In orice caz consider Crestinismul ca si urmasul ZALMOXIANISMULUI.
Na kara in momentul parasirii Daciei religia era mithranismul,zeul tau murise demult…. inca inainte de cucerirea romana o parte din geti il parasisera pentru Mithra.Oricum romanii nu tolerau credintele care implicau sacrificii umane. Asta e ἱστορία ca-ti place,ca nu-ti place asta e (tot din greaca vine ca si dakos),
zeul tau era mort in 275 si nu trebuie sa ma crezi pe cuvant , dar rogu-te! arunca un ochi deschis* pe colindul de mai jos :
„La o piatra neslovata,
Lerui Doamne,
Sade Maica-ngenuncheata
Ca sa nasca fiu din piatra.
Fiu din piatra si-a nascut…”
Cine crezi tu ca este fiul din piatra nascut dintr-o fecioara? Mithra! Nu Zamolxe un om,discipol pytagorician.
Daca mai esti interesat pot sa-ti mai trimit cateva colinde….,dar nu te ajuta cu Zamolxe.
Cat despre ceilalti zei ai dacilor Zabasios (calaretul trac), Gebeleizis (Zeus) si Bendis (Hera sau Artemis),Semele (Terra) si ei au murit odata cu Zamolxe. Oare nu era Zamolxe un pytagorician?Chiar Herodot e derutat …. Varianta calaretului trac/dac nu o intalnim in frescele arhaice din Delphi si Samothrace?
Chiar credeai ca Zamolxe apare din neant? Pai,daca denumirea de geti si daci vine de la greci de unde crezi tu ca vine zamolxianismul ? Unde era Zamolxe pana la Pytagoras?Ascuns prin pesteri meditand?
Cine era Zamolxe ? Zamolxis , „la Geti le-a intocmit legile (…) , convingandu-i ca sufletul e nemuritor (…) si le-a scris legile” (Fontes , II ,19)
Ma bucura explicatia ta cu IANUS, corecta pana la un punct,dar IANUS e ….roman, el umbla cu SATURN cel alungat de Zeus si asa ajungi tot la mitologia romana, unde vezi tu Zamolxe la Ianus?
Daca spuneai an kara ca esti mithrianic atunci puteai sa afirmi ca esti urmasul stramosilor nostri nascuti din simbioza traco-romana cu influente celte,scitice si ilirice si cu picaturi ale migratorilor si chiar aveai un argument imbatabil-colindele romanesti.Dar,daca esti zamolxian esti clar numai urmasul dacilor pana in secolul I si e un lucru bun…
Afirmatia ta referitoare la adoptarea crestinismului e partial adevarata cu corecturile ca vorbim de daco-romani si de Mithra.
Referitor la ultima ta fraza parerea mea, subiectiva, este Credo quia Absurdum est.
Ai citi cartea parintelui Balasa De la Zamolxe la Iisus Hristos?
P.S
1) Opinia mea este ca numele tau inseamna „Fara dragoste” de la an-fara si kara-dragoste in greaca veche. Nu iau in calcul varianta turcica (an/na -kara) a semnificatiei numelui pentru ca te-ai declarat zamolxian.
*e vorba de simbolistica
Esti total pe dinafara. Good try dar esti pe drumul gresit. A propos este ZALMOXES. Te-ai imbatat cu scrieri grecesti & romane. Nu-i de ajuns sau poate nu le-ai studiat in totalitate. Te-as sfatui sa crezi in Zalmoxes daca te crezi urmasul dacilor. Altfel vei fi inregistrat in Akasha drept ”negationist/-a” si asta nu-i bine pentru moralul tau.
Cu numele iar ai dat cu stangu-n-dreptul.
Doar cei de un leat cu mine vor sti exact despre ce-i vorba.
In loc sa cauti acul in carul cu fan, mai bine te-ai ruga la stramosii tai sa dea mintea cea de pe urma urmasilor dacilor.
In rest iti urez numai de bine.
Na Kara adica Fara dragoste, dac vine din greaca si inseamna jivina cu muscatura otravitoare stii de ce ? Pentru ca pe langa istorie,grecii au inventat si geografia,adica tot ce inseamna stiinta si arta.De asta fac referire la greci si apoi la romani si la Zamolxe iar pe tine te- am tradus din greaca veche exact ca pe dakos
Nu ai raspuns la intrebari,e usor sa o dai cotita si sa faci pe intelighentul,dar vezi tu ” Fara dragoste” sau preferi ” lana de Ankara” ,nu cred ” suna prea ca de la tara”, Zamolxe era demult mort,un zeu care cerea sange de tineri si copii,nu avea ce cauta in lumea civilizata,in aceasta lume era Mithra – Dominus et Deus de aici si colindele noastre.Asa cum in lumea de astazi Isis nu are ce cauta si va disparea cat de curand,asa a fost si atunci cu zeul care – si dorea solii morti.
Dar,imi pierd timpul cu tine si ti- am spus, in limba strabunilor mei romani,Credo quia Absurdum est …nu mai cauta ca e din Tertulian.Am uitat! Tu citesti numai din scrierile lui Zamolxe
P.S 1Sper sa nu te superi ca- ti spun ” Fara dragoste” dar suna mai zalmoxian / zamolxian si intelege tot crestinu’ cu cine sta la taclale.
Apropo Mithra in iraniana inseamna contract,intelegere dar are si sensul de
Prieten.Dar,ma opresc aici pentru ca oricum tu nu poti pricepe , chiar daca- ti spui na kara ma tem ca nu intelegi nimica.
P.S 2 Na kara,Fara dragoste stii ce inseamna dakospathos? Daca stii stramosii tai daci o sa fie mandri de tine,daca nu ai timpul inainte sa nu- i dezamagesti.
Zamolxe/ Zalmoxe sa te aiba in paza .
1 Aprilie a trecut de mult, trebuia sa astepti eventual pina la anul cu postul asta. Daca nu e vorba de asa ceva (un soi de trolling), atunci e ceea ce se cheama „delirium tremens”.
Bine , scuza-ma ,n-o sa te mai numesc prieten , am gresit ,i-ti dau dreptate ! Ce sa-i faci , sint si eu jidan fricos .Ha ,ha !
Dar tu ce-ai patit ? Te-a lovit soarele in cap ?
…de unde-i codul asta ? Explica-ne si noua ….Nu cred ca haosul va rezolva ceva . Iudeo masonii propovaduiesc aiurelile astea ..prin haos spre ordine !! Strategia asta a-ti aplicat-o in Yugoslavia , Irak ,Libia ,Siria .Distrugei massive ! Ce va place voua ,orase distruse ,carnagiu ! Asta ne crede inculti ! Înapoia noastra Satană !
……………………………………………………………………….
Care mucenicie ? Martiriajul paranoic fara strop de gindire logica ca la musulmanii isis ,orase distruse la pamint ,razboi fratricid ,romanii parasindu-si satele ? Ti-am citit gindurile !!! Ti-e sete de sange nevinovat ! Propaganda ta suna exact tipic crypto-evreu mossadist infiltrat p-aci sa propovaduiesti violenta si distrugere fara rost ! Cu mine nu-ti tine ,te miros de la un kilometru !
……………………………………………………………………… Cei incapabibili mintal propovaduiesc violenta pentru ca nu-i duce capul .Haosul si violenta servesc ocupantilor nostri . Vor lege martiala ,executii sumare etc …Crypto-evreii & mercenarii NATO etc …Ce propovaduiesti dumneata , suna a fi haos organizat .Parerea mea este mai intelept sa lucram cu jidanii de bine …de asta ti-e frica dumitale ! Aha !
.la urma urmei nici lor nu le convine sistemul asta …si vrem nu vrem ei sint deja in infrastructura conducerii si pot influenta cu mult mai mult decit o putem face noi cei din …maquis …ce e mai bine ,sa arunci corabia in aer sau sa te pui bine cu cirmaciul sa schimbe directia ?
Apropo de coduri ,evreii sint singurii care au codurile ,inteligenta si puterea de a schimba ceva ….,ei daca ii convingem ca este si in interesul lor ,ei pot intoarce roata si ii vom convinge , pentru ca noi romanii avem o caracteristica speciala culturala care ne face apti de surmonta vicisitudinile istoriei prin istetimea noastra nativa si prin diplomatie , prin sayasa ….cuvint mare in evreime !
Alo, injidanitule? Tu crezi ca stand la calculator si-n confort, se va schimba ceva in bine in Romania? Asa-zisii ”patrioti” ca matale sunt cu nemiluita.
1. Romanii uniti, patriotii adevarati, sunt cu mult mai inteligenti decat JIDANII NESEMITI.
2. Pe pamantul strabun, PATRIOTII sunt stapani ci nu strainii de neam si tara. Cu strainii nu se negociaza. Ei sunt invitati sa faca un pas inapoi. ROMANIA trebuie sa fie condusa doar de romani. Este nevoie de bratele si sufletele lor curate pentru reconstructia din temelii a acestei tari frumoase. Nu vom mai lasa pe nimeni sa miste-n front. Cine atenteaza la armonia tarii va fi indepartat in secunda 2. Pe aceasta cale toti romanii din afara granitelor sunt invitati sa revina ACASA. Sunt atatea lucruri de facut. Si ca idee, constructia a 2 autostrazi N-S si E-V poate fi realizata in maxim 3 ani de la studiul de fezabilitate si pana la receptie. Dispunem de absolut tot ce ne trebuie : BRATE SI SUFLETE CURATE.
3. Prapaditule, strainii de neam si tara au distrus Romania, si tu visezi cai verzi pe pereti de negocieri cu dusmanii de neam si tara.
4. Obrazul nu se intoarce. Asa au facut legionarii si-au pierdut batalia. Cu razboiul va fi diferit. Strainii care vor sa se armonizeze cu credinta si societatea romaneasca, pot sa ramana, cei care se opun, sa plece.
5. Exista o dimensiune spirituala strabuna pe care tu n-o intelegi si n-o simti de aceea n-ai cum sa fii patriot. Palavragiii n-au ce cauta la reconstructia tarii. Vreti palavre, go in occident sau orient. Patriotul roman are in spate o armata de eroi si sfinti, de aceea el este neinfricat si gata sa-si dea chiar si moartea pentru propasirea neamului.
6. Ai auzit de Eminescu, Cosbuc, etc…? Ei au adus adevarul crunt despre distrugerea neamului si tarii de catre acesti JIDANI NESEMITI, inainte de realizarea ROMANIEI MARI, nume total neadevarat dar impus de elita jidano-masonica.
7. Toti eroii si sfintii neamului au fost mucenici. Vrei sa spui ca au fost niste nerozi? Stii ce, nu-l mai invoca pe Satana ca esti chiar tu. Ar trebui sa fii exorcizat daca continui nesimtirile si de ce nu excomunicat daca insisti. Cel putin ti se vor sterge pacatele, karma purificata.
8. Fraiere ai inghitit hapul cu ISIS, creatia jidano-masonilor? Si ca sa vezi ca totul este pe invers, ISIS in adevar este numele Maicii Domnului. Doar ca sa duca omenirea pe drumul gresit.
9. Esti o coada de topor si nu ti-ai dori sa ne intalnim la momentul Y! Stii ce se intampla cu tradatorii, aaa? Sunt invitati sa plece in diferite moduri.
10. NOI PRIN NOI! Vorbesc de PATRIOTII ADEVARATI ci nu de lingaii de cururi jidoave.
11. Voua, cozilor de topor, va este frica de PATRIOTII ADEVARATI! Vedeti, EI lucreaza doar in ADEVAR si ADEVARUL va elibera pe cine trebuie, ce trebuie, cum trebuie, cand trebuie si unde trebuie.
In primul rind nu sint injidanit ci sint jidan ,nascut din jidani ,Cohen din cohanimi , numele bunicului meu dupa mama .
…………………………………………………………………………..
” uniti, patriotii adevarati, sunt cu mult mai inteligenti decat JIDANII NESEMITI……”
Bine,bine ,atunci de ce romanii nu sint capabili sa ia puterea in propria lor tara ? Eu asa fi primul sa sprijin o asemenrea initiativa , dar nu jidani spurcati ca tine ,agenti ai Diavolului , infiltrati sa instige la varsare de sange , fara discrimirare .
Piei Satana !
Jidanule nesemit, neamul si pamantul strabun ni-l vom recastiga, doar ca de data asta va fi doar prin noi insine. NOI PRIN NOI. Toti strainii de neam si tara care nu vor sa faca pasul in spate si sa se armonizeze cu legile naturale de viata si de moarte ale pamantului nostru strabun, vor fi invitati sa paraseasca tara. Vom crea o lege pentru a fi dezincetateniti toti raii, toti cei care au adus deservicii neamului si pamantului strabun. Ce poate fi mai drept decat asta?
Jidan nesemit talmudoid, scoti bale de sange cand intalnesti patrioti adevarati? Ce sa-i faci, vremea voastra a apus. Doar ca de data aceasta daca veti riposta sa nu va mai asteptati ca va vom intoarce si celalalt obraz. Omenie de la noi nu mai pupati!
Mars in IsraHell, khazarule ashkenazi !!! Acolo unde ati facut genocid in masa cu palestinienii, stapanii de drept ai acelui pamant.
Si acum, in incheiere, observand lipsa ta de omenie, vei fi blestemat : SA TE BATA BUNUL DUMNEZEU, jidanule nesemit! Observa-ti viata de acum incolo…
Cunoașteți răspunsul la întrebarea de ce iese din lămâie – atunci când o storci – suc de lămâie ?
Asemenea cuvinte nu pot fi rostite de către cineva cu un dram de respect de sine – inteligența în înțelegerea lucrurilor, am observat din comentarii, nu vă lipsește – probabil este vorba de un rasism primitiv pe cale de-a evolua…
Sper să fie așa, căci nu înțeleg cum puteți vorbi că „ne vom recâștiga neamul și pământul străbun” practicând excluziunea, așa cum o faceți acum (pe ce criterii ?), atunci când majoritatea românilor care comentează pe acest site, au văzut în „nick” un partener fiabil și de încredere, tocmai pentru a face acest lucru.
Eu sunt unul dintre ei…
Am observat că cunoașteți anumite sensuri în ezoterism, însă văd că ignorați sensul uniunii reprezentat de Hristos, cât și pe cel al dezbinării reprezentat de Antihrist.
… Și că Dumnezeu nu bate niciodată pe nimeni, răul din noi este cel ce se întoarce împotriva noastră, atenție deci cu blestemele !!!
E clar ca nu intelegeti in ce moment de cumpana se afla neamul si pamantul strabun. Decat sa credeti in originile voastre milenare, mai bine va aliati cu jidanul nesemit bun. Voi nu numai ca va puneti de-a curmezisul sfintilor si eroilor neamului, dar ii intoarceti spatele chiar lui Eminescu.
Aveti frica de blesteme? A venit timpul ca aceste blesteme sa se prinda de toti cei care asupresc neamul si pamantul strabun, cat si de cei care-i intorc spatele si ignora. Asa sa v-ajute Bunul Dumnezeu!
Va dati patrioti dar habar nu aveti ceea ce CAPITANUL a vrut sa spuna:
Poporul nu se conduce după voinţa lui: Democraţia.
Nici după voinţa unei persoane: Dictatura. Ci după legi. Nu e vorba de legile făcute de oameni. Sunt norme, legi naturale de viaţă şi norme, legi naturale de moarte. Legile vieţii şi ale morţii. O naţiune merge la viaţă sau la moarte după cum respectă pe unele sau pe altele din aceste legi. Adevărul nu depinde nici de majoritate, nici de minoritate, el îşi are legile sale şi triumfă, după cum s-a văzut, împotriva tuturor majorităţilor, chiar zdrobitoare.
Cu patrioti boemi, drumul spre peirzanie este sigur. Voi nu respectati legile naturale de viata si de moarte. Asta va va duce la pieire morala/spirituala ca si fiinte.
Raul trebuie taiat de la radacina pentru a putea reconstrui.
Toti cei care colaboreaza/fraternizeaza cu strainii de neam si tara vor fi dezincetateniti. Asta o intelegi? Daca nu, fugi cat mai ai timp…
Oops !!! Se pare că m-am înșelat… Nu rasismul este primitiv ci însuși raționamentul, fruct al unei neînțelegeri totale a situației. Cei ca d-ta sunt cei mai ușor manipulabili – vezi în Ucraina așa-zisele batalioane naționale (Azov, Aidar, Dnipro-1, Donbas, Kryvbas
etc…)
Ca și d-ta aceștia nu acceptă o altă viziune decât cea a excluziunii și a șovinismului – un psihiatru ar diagnostica aceste comportamente ca sociopate.
Fără îndoială că prefer o alianță cu jidanul „nick”, precum și cu alți turci, tătari, unguri, sași, lipoveni, – oameni corecți, cu simțul respectului, onoarei și al dreptății, decât cu indivizi care gândesc în maniera d-tale…
Do it si vei fi expatriat! Doar nu crezi ca vom lasa cozi de topor sa ne deranjeze lucrarea cea sfanta. Capitanului la prima vedere i s-a tras de la Iorga. Du-te 9 si cu-a branza 10, tradatorule!!! Nu-i de ajuns ca tara si neamul se prabusesc, aaa? Vrei sa colaborezi cu dusmanii, cu raii! BUBA NEAGRA sa te-ajunga, pe tine si pe cei care gandesc ca tine! Blestemat sa fii NENOROCITULE!
Domnule gargara , dumneata trebuie sa mergi si la psihiatru si la exorcist !….sa speram ca unul din doi te va putea ajuta !…..pina una alta nu uita un lucru , ca ceea ce semeni aia vei culege !
Jidanule nesemit, de ce ti-e scris in cartea vietii, n-ai cum sa scapi… Mars pe Luna cu Apollo 11, mititelule!
Lasa-l pe Neaga Rea asta in plata Domnului frate Diogene … saracu e dus cu pluta !
Desi nu cunosc identitatea procletului Na Kara ,totusi Kara e nume krypto-evreiesc sadea ,vine de la jidanii negriciosi ,negru -kara in turceste , Karamanlis ,Karaiman (CarolI) ,Karamitru ,…in Germania a fost adaptat ca Schawrtz ,Schwartzman , Schwartznegger ,Schwartzkopf ……in lumea anglophona , Black –lord Conrad Black etc
Jidanule nesemit, n-ai cum sa stii ce inseamna numele si nici nu ti-l voi devoala. Iti storci creierasul de jidov degeaba. Esti prea rau ca sa intelegi. N-ai suflet de roman, in fapt de dac.
Hai ,hai , mai ia niste apa in gura ca faci praf ! ..mefagher aval optimim .!
Fara discutie ca oculta infiltrata a facut enorm de mult pentru a scoate din capul romanilor idea de neam ,asta pe linga faptul ca romanii insisi au preluat din zbor idea ca de romani sa te feresti ,cel putin asta este psihoza din strainate ……aici evreii sint foarte bine organizati si i-au idea de neam foarte serios ….in orice oras cit de mic exista o mica organizatie evreiasca ,cu scop precis de a ajuta alti evrei ….de exemplu … la noi in Romania la Oradea exista o asociatie pentru ajutorarea evreilor batrini si bolnavi ….se duc la ei acasa cu mancare si imbracaminte cu doctori si rabin …este foarte impresionant ,n-o sa gasiti evrei batrini abandonati . …….asta pe linga colaborarea de zi cu zi ……..cind am deschis eu pravalie ,apare un evreu la usa ,..buna ziua ,buna ziua …ma intreaba cu un aer complice , sinteti lanzman ?…. da , zic eu …..yoffi ,kola kavod ,felicitari …mai stam de vorba un pic si i-mi spune ca este jurnalist la un mare ziar american si ca va scrie un articol despre mine ,viata si idea mea de comert ….mai zice o binecuvintare evreiasca baruch hashem si un mazel tov in yddish si pleaca …trei zile mai tirziu toata America citea de mine .intr-un mare cotidian … asta este puterea educatiei de neam ! Colaborare in spirit fara macar sa sti cine este celalat ,suficient este ca este din neam ! Evreii se considera toti o familie ……cel putin asta este idea ! …desi nu se aplica intotdeauna ,se mai si maninca intre ei.
Autor: Radu Tudor
Unic în lume: Parlamentul cu două majorităţi!
Un hopa mitică perfect în câmp politic şi tactic.
http://jurnalul.ro/editorial/unic-in-lume-parlamentul-cu-doua-majoritati-691477.html02 Iul 2015 – 06:35
Votul pentru validarea revenirii lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de şef al spionajului românesc demonstrează că România este o ţară unică în lume.
La noi există două majorităţi parlamentare: una pentru susţinerea Guvernului, alta pentru susţinerea serviciilor.
Eu spun că trebuie patentat pe plan mondial acest model, cu puterea care devine opoziţie fără să piardă guvernarea şi opoziţia care devine putere fără să fie la guvernare.
PSD, partid în jurul căruia e construit guvernul şi realizată majoritatea parlamentară, este lovit în picior, începe să şchioapete şi se mişcă greoi în faţa săgeţilor liberale.
PNL se chinuie să scape de ştampila băsismului, de balastul uriaş numit PDL, iar cu mişcarea Iohannis-Ungureanu problemele de acest gen se accentuează.
Până la rezolvarea într-un fel sau altul a conflictului Iohannis-Ponta, rămâne unicitatea mondială a singurului legislativ cu două tipuri de majorităţi, una la comandă civilă, alta la comandă militară. Un hopa mitică perfect în câmp politic şi tactic.
De ziua Sfantului Voievod Stefan cel Mare, sa reafirmam ideea de neam, dragostea de pamantul stramosesc, sa-l aparam de lacomia strainilor, si sa-i urmam credinta, construind biserici ortodoxe, mai ales in sufletul nostru, sa stam impotriva paganilor si strainilor care ne-au ocupat tara, si sa-i urmam sfatul pe care ni l-a lasat : “Nu credeti in Occident, mereu gata de tradari si de vanzari! Eu am crezut in el si m-am inselat”.
La multi ani ! Doamne ajuta !
Nu-i de mirare. Romania nu mai apartine romanilor ci strainilor si tradatorilor de neam si tara. Pentru a confirma, aceasta Strategie a fost votata de absolut toti parlamentarii.
Pentru ce-i ramasi cu adevarat pe baricade, lozinca trebuie sa fie : NOI PRIN NOI. Strainii de neam si tara trebuie indepartati cat mai repede posibil, pana n-o sa fie prea tarziu.
Vorbe fara fapte = 0.
Daca inaintasii nostri priveau pasiv asa cum fac majoritatea romanilor, astazi ne numeam altfel sau pur si simplu nu mai existam.
DOAR MUCENICIA SALVEAZA ROMANIA.
..si vegetarianismul ! ….dezvolta spiritul !
mai bine postul ! salveaza sufletul.
dar asta presupune detasare de lacomie..in primul rand de lacomia societatii de consum occidentale…pofta de bani, de avere, de putere….e mai greu, devreme ce de 25 de ani nefericiti de „civilizatie” occidentala, ne sant bagate pe gat ca „valori”….
…postul e lepadare temporara de rau ,eu ma refer la lepadarea permanenta ..,,la un mod edenic de viata !..sint unii calugari care sint vegetarieni .
Un articol foarte bine scris (felicitari atat autorului cat si d.Coja pentru inspiratia de a-l publica), o analiza rece si lucida a strategie nationale care,din pacate,are numeroase neajunsuri,poate nejustificat de multe si esentiale, normal cand o preiei ad literam dupa strategii care nu au nicio treaba cu Romania.
Faptul ca strategia nationala nu este interesata de „neam” adica popor,natiune nu este intamplatore,intr-o lume globala, mercantilizata, marketizata, important este spatiul geopolitic iar populatia este fragmentata in grupuri mai mici de populatie, triburi (am in vedere sensul de marketing atribuit de Seth Gordin in cartea Triburi,dar care poate fii extins si la politic)-adica grupuri de oameni care au acelasi interes(e),interes(e) care uneori nu au nicio treaba cu interesul national. Deci, „ganditorii” care au elaborat strategia au considerat ca este „demagogic” sa faci referire la natiune in conditiile in care pentru ei natiunea romana nu mai reprezinta nimic iar ei insasi nu au nicio apartenenta la natiunea romana,poate doar cetatenia care, cu siguranta,pentru ei nu inseamna mare lucru.