Generalul IULIAN VLAD a dat ordin să se deschidă…
19 decembrie 2015|Publicistică.Varia

Pe www.ioncoja.ro am publicat mai multe texte în care am examinat ipoteza că planul pus la cale de autorii loviturii de stat din decembrie 1989 prevedea ca soții Ceaușescu să fie lichidați prin linșaj. Se pare că această soluție nu a fost agreată de toți participanții la complot. Linșajul a fost dejucat de Victor Stănculescu care a chemat vestitul elicopter prin care cei doi au fost „sustrași” din scenariul imaginat de Sergiu Nicolaescu & comp. Se pare că și Ion Iliescu agrease acest sfârșit de carieră pentru cei care fuseseră o vreme un fel de părinți adoptivi ai orfanului Ilici Iliescu.

Trebuie lămurit de ce soluția linșajului putea fi agreată! Agreată, nota bene!, de niște indivizi fără scrupule, cum s-au dovedit „emanații” revoluției, indivizi care nu s-au dat în lături să introducă în scenariul lor și moartea a sute, a mii de oameni nevinovați!

Desigur, nemernicii și-au pus și problema răspunderii: Cum să-i omoare pe cei doi Ceaușescu fără ca ei să fie trași la răspundere? Simplu, și-a zis Sergiu Nicolaescu, individul pe care psihiatrii români nu l-au diagnosticat cât era de nebun nici măcar după ce a dat colțul! „Îi dăm pe mâna mulțimii!”, o fi zis psihopatul la întâlnirile de taină ale complotiștilor. O mulțime care să calce în picioare cuplul prezidențial, producându-se astfel o crimă colectivă, la care să participe zeci de „revoluționari”, iar justiția să nu poată identifica persoana care a cauzat, prin lovitura sa de picior, pumn sau bâtă, moartea celor doi bătrânei. Mai ales că acea mulțime, după ce-și juca rolul, urma să se împrăștie!… Prinde orbul, scoate-i ochii!…

Esențială în acest sens este declarația domnului AUREL DAVID, aghiotant al lui Nicolae Ceaușescu, care în ziua de 22 decembie, împreună cu alți doi colegi, l-a însoțit pe Ceaușescu pe terasa clădirii CC, dar nu a mai încăput în elicopter, așa că a rămas pe terasă. Citez așadar din textul intitulat „O situație limită din viața unui ofițer din fosta Direcție a V-a”, apărut în volumul „Adevăruri Incomode”, editura Semne, 2013, p.111-121:

„În 22 decembrie 1989, la ora 12,09, sub presiunea mulțimii de oameni adunați în Piața Palatului pentru răsturnarea regimului politic, decola spre necunoscut, de pe terasa Comitetului Central al partidului, într-o atmosferă ajunsă la paroxism, elicopterul în care se afla președintele țării, Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta erau soția sa, Elena, doi demnitari de partid și de stat, precum și doi ofițeri din garda prezidențială aflați în misiune de securitate și gardă.

Decolarea respectivă, intrată în istorie, s-a efectuat sub amenințarea directă a capturării președintelui țării de către un grup de manifestanți, unii înarmați cu diferite obiecte contondente bine și din timp meșteșugite, iar alții cu pistoale mitralieră cu pat rabatabil. Acest grup, care ajunsese pe terasa respectivă cu câteva clipe înainte de decolarea elicopterului, a fost pe punctul de a-l captura pe președintele țării și, după expresia unor manifestanți violenți, de a-l judeca „pe loc”, într-o manieră medievală.

(…) În momentele care au urmat, viața mea a intrat într-o situație limită, fiind dezarmat cu violență și agresat fizic de către unii manifestanți înfierbîntați care m-au acuzat, sub amenințarea cu aruncarea de pe terasă, că eram vinovat pentru faptul că „tiranul” scăpase de judecata poporului. (p.111)

(…) Alături de o femeie care se afla în grupul de manifestanți, acel copil mă apărase cu corpul său de urgia războinică a unor „bruneți” care au început să-și verse furia pe mine, pentru că nu i-am lăsat să-l facă pe Ceaușescu „carne de mici”.(p.112-113)”

Sublinierile îmi aparțin.

„Bruneții” erau țigani, din categoria lumpenilor. Țiganii au avut un rol foarte activ în „revoluția” impropriu numită „română”! Nu se potrivește nici numele de revoluție, nici calificativul română. Denumirea corectă este diversiune criminală anti-română!

Am avut ocazia să stau de vorbă cu domnul (actual) profesor AUREL DAVID. A fost categoric în a-mi confirma înțelesul celor relatate de domnia sa în „Vitralii”: dacă nu erau salvați de elicopter, soții Ceaușescu ar fi fost linșați în clădirea CC-ului. Cu această intenție au urcat după Ceaușescu grupul de revoluționari „bruneți”!

Problema care se pune este simplă: cum au intrat aceștia în clădirea Comitetului Central, clădirea cea mai bine securizată din toată România?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare-cheie nu am nevoie de nicio mărturie, de niciun document: am fost martor al momentului când mulțimea a intrat în clădirea Comitetului Central. Și depun mărturie pentru istorie – sic!, mărturie pe care au confirmat-o și alții care au fost de față: nu a existat nicio presiune din partea mulțimii adunate în piața din fața CC-ului. Lumea păstra un fel de distanță față de clădire, de câțiva metri. La un moment dat ne-am pomenit că poarta dinspre strada Onești, fostă Wilson, se deschide! Ca prin farmec! Repet: fără ca în piață să se producă cel mai mic gest de violență din partea celor prezenți.

Un episod pe care am uitat să-l evoc în precedentele mele relatări, și care lipsește din „desfășurătorul” oficializat de istoriografi: a mai existat un elicopter în dimineața aceea. Pe la ora 11 a zburat deasupra mulțimii și a împrăștiat fluturași care ne chemau la vigilență, să nu dăm crezare diversiunii aflate în plină dsfășurare. Un apel de susținere a regimului. Ultimul!… Poate că nu este prea târziu să aflăm detalii despre această acțiune: cine era pilotul, cine a făcut textul, cine și unde l-a multiplicat. Există vreun motiv serios pentru care emanații revoluției să treacă sub tăcere acest episod?

Mă întorc la elicopterul celălalt, celebrul! Dacă ar fi întârziat numai cu un minut, bruneții năimiți de Iliescu & comp. ar fi pus mâna pe Ceaușescu. Sau, dacă ușa CC-ului s-ar fi deschis cu un minut mai devreme, Ceaușescu n-ar mai fi avut timp să ajungă pe terasă… Mă întreb: prin faptul că a chemat elicopterul, Victor Stănculescu s-a abătut de la scenariul proiectat? Oare venirea elicopterului a grăbit deschiderea ușii de la CC, fără ca cei dinlăuntru să mai aștepte crearea unei busculade, a unui atac al celor din piață asupra clădirii?!

Ani de zile m-am întrebat, public, cine a ordonat deschiderea ușii! Logic, această decizie n-o putea da decât generalul Iulian Vlad. Securitatea era răspunzătoare de apărarea lui Ceaușescu în interiorul clădirii.

Azi am aflat că într-adevăr generalul Vlad a dat acest ordin. Într-un interviu publicat în ultimul număr din „Adevărul weekend” domnul general recunoaște că domnia sa a dat ordinul care a declanșat sfârșitul.

Pe domnul general Iulian Vlad l-am cunoscut în urmă cu vreo trei-patru ani. Am motive să apreciez că ne-am plăcut și simpatizat de la primul schimb de impresii, de cuvinte… De aceea mi-a părut rău să aflu, azi, că domnia sa a dat ordinul pe care l-am incriminat de nenumărate ori! Și mai ales îmi pare rău că explicația domniei sale nu intră în concordanță cu cele văzute de mine în acea zi fatală! Reproduc fragmentul care ne interesează:

„General Vlad – Aveam două variante de luat în calcul: ori retrag oamenii în cazărmi, ori îi las în dispozitiv și opun rezistență. Puteam să aleg a doua variantă? Nu! Așa că am trimis oamenii în cazărmi. Toate forțele din exterior!

Reporter – S-au retras și oamenii pe care îi aveați în sediul CC?

General Vlad – Nu, ei au rămas acolo până când Ceaușescu s-a dus cu liftul pe platformă și a plecat cu elicopterul spre …moarte. (…) Am dat ordin să deschidă ușile sediului CC. Veniseră unii demonstranți cu sisteme pe care credeau că le pot folosi la deschiderea ușilor. Nu s-a forțat nicio ușă, nu s-a spart niciun geam. Oamenii au intrat în sediu fără să se spargă un geam. Au intrat buluc. Așa cum intră mulțimea.”

Este ușor de constatat că relatarea domnului general intră în contradicție cu relatarea domnului Aurel David. După părerea mea, domnul general știe ce ordine a dat, dar nu știe tot ce s-a întâmplat. Și mi-ar plăcea să se confirme bănuiala mea, exprimată în urmă cu vreo doi ani, bănuiala că grupul care era cât pe ce să pună mâna pe Ceaușescu se afla deja în clădirea CC-ului când s-a dat ordinul de a se deschide ușa acestuia. Așa s-ar explica cum de au ajuns așa de repede pe terasă și cum se face că „bruneții” erau deja înarmați! Doar n-o să-mi închipui că demonstranții, de cum pășeau în clădirea CC-ului, primeau o armă automată!

Mi-aduc destul de bine aminte: întâi a apărut elicopterul, a făcut câteva manevre deasupra CC-ului înainte de a ateriza și cam în aceleași clipe s-a deschis și ușa. Cei care au intrat primii nu prea ar fi avut timp să ajungă pe terasă, mai ales că nu cunoșteau clădirea!

Ba ar mai fi ceva: venirea elicopterului și aterizarea acestuia nu putea fi văzută de cei care stăteau masați în strada Onești, în fața ușii care s-a deschis la ordinul domnului general! Deci cei care au intrat în primele minute nu aveau de unde să știe că fuge Ceaușescu cu elicopterul!

Este clar vorba de o diversiune, de o trădare. Dar această trădare se putea produce fără ca domnul general să știe!… Așa sper eu, cel puțin!…

18 decembrie 2015

Ion COJA

*
Post scriptum 2021 – pe la mijocul anilor 1990, senator fiind, am participat la o conferință în sala de ședințe a Senatului, în fosta clădire a CC al PCR. Cu această ocazie m-am revăzut cu o veche cunoștință, despre care știam că făcuse spionaj pentru România, sub o acoperire plauzibilă. Am stat de vorbă în timp ce la microfonul reuniunii se perindau vorbitorii. Când am fost anunțat că urmez să iau cuvîntul, amicul, înțelegând că nu vom mai putea sta mult de vorbă, s-a grăbit să-mi spună ce era mai important să aflu: „Ioane, trebuie să știi că planul lor a fost să-l omoare pe Ceaușescu prin linșaj în clădirea CC-ului! Reține: prin linșaj!”
După aceea am greșit că nu l-am căutat pe amic să aflu detalii. Eram de același leat, am crezut că am tot timpul să mai stăm de vorbă, din păcate omul a murit pe neașteptate, cum s-a întâmplat cu mulți din aceeași tagmă. Cu siguranță nu făcuse parte din clica trădătoare și fusese mirosit de aceștia ca un adversar, ca un ins fidel jurământului rostit cândva, la intrarea în sistem! Nu-i pot face public numele fără acordul familiei.

Acum să examinăm această informație, această ipoteză: complotiștii au avut în plan să-i ucidă pe cei doi Ceaușescu prin linșaj în clădirea CC. În DEX se dă următoarea definiție linșajului: „Ucidere fără judecată a unui om de către o mulțime agitată.” Practic, mulțimea se repede asupra victimei cu ce are fiecare la îndemână, inclusiv pumnul și piciorul. Din cumulul de lovituri rezultă în final uciderea persoanei vizate, autorul omorului neputând fi identificat propriu-zis. În cel mai bun caz este identificat un autor colectiv, mulțimea respectivă.

Am de propus următoarele considerente:
1. Este evident că în scenariul criminal imaginat de Iulian Vlad & Iliescu et comp. nu a existat momentul/scena cu elicopterul. Venirea elicopterului și fuga din clădirea CC nu a fost plănuită de complotiști. Tot ce a urmat nu a mai fost în conformitate cu un plan, ci s-a desfășurat la întâmplare, fără un control propriu zis al grupului care inițiase lovitura de palat. Scenariul n-a mai funcționat!
2. La fel, în planul criminal nu fusese imaginată implicarea orașului Târgoviște, a unității militare din oraș. Comandantul Kemenici(?) nu a fost participant la complot, el s-a trezit fără voia sa implicat în desfășurarea propriu zisă a evenimentelor, care au scăpat de sub controlul complotiștilor, nevoiți să imagineze alt scenariu.
3. Moment semnificativ pentru degringolada care i-a cuprins pe complotiști: deși Ceaușeștii au fost arestați în ziua de 22 decembrie pe la ora 15, când au fost aduși la regimentul din Târgoviște, oficial s-a anunțat abia a doua zi, după amiaza, că se confirmă arestarea cuplului prezidențial! Se vede clar din acest detaliu că lucrurile se desfășurau diferit de cum fuseseră plănuite.
4. Este neclară aducerea lui Ceaușescu la București, în dimineața zilei de 23 decembrie. Cu ce intenție? La cererea cui? Cu cine a stat de vorbă Ceaușescu în clădirea Ministerului Apărării? Ce înțelegere au vrut să facă cu Ceaușescu și în ce termeni acesta a refuzat? Faptul că ni se ascunde acest moment ne îndreptățește să credem că adevărul despre aducerea lui Ceaușescu la București ar fi favorabil imaginii lui Ceaușescu. La întâlnirea respectivă Ceaușescu va fi avut un comportament care îl onorează, iar pe complotiști îi face de rușine. Se pare că întâlnirea a avut-o cu un reprezentant al ambasadei URSS… La cererea acestuia?

Despre aducerea lui Ceaușescu la București avem mărturia domnului Iulian Moisescu, aflat în dimineața zilei de 23 decembrie în curtea ministerului, în lanțul de trăgători care păzeau clădirea. L-a văzut pe Ceaușescu coborând dintr-un TAB. Generalul de securitate Marin Lungu, la rugămintea mea, a cercetat și a primit confirmarea aducerii lui Ceaușescu din partea a trei colegi, ofițeri de securitate activi în acel moment. Tot la cererea mea procurorul Jipa Doru l-a întrebat pe colegul său Dan Voinea dacă e adevărat că Ceaușescu a fost adus la București, iar Dan Voinea i-a răspuns afirmativ.
Informația primită de la dl Moisescu am făcut-o publică de vreo 20 de ani, dar nimeni nu l-a chemat la audieri din partea organelor de anchetă a evenimentelor din decembrie. Între timp domnul Moisescu a devenit parlamentar FSN, lider al cavalerilor de Malta, a fost tot timpul o persoană publică, accesibil oricărei instanțe de cercetare juridică sau istorică. De ce nu a fost invitat de niciun procuror militar?
Eu însumi, invitat în urmă cu vreo 5 ani la o comisie oficială de cercetare a evenimentelor din decembrie, când i-am vorbit generalului anchetator de aducerea lui Ceaușescu la București nu s-a arătat deloc interesat de detalii și de faptul în sine! Nu i s-a părut nicicum interesant! A continuat discuția punându-mi alte întrebări! Nu putea să fie atât de imbecil și să nu priceapă importanța dezvăluirii mele! De ce nu a urmărit-o?
4. Putem conchide de în scenariul scelerat al complotiștilor nu a figurat Târgoviștea, ci că au avut alt plan pentru lichidarea fizică a soților Ceaușescu. Nimeni nu s-a ostenit să-i întrebe pe complotiști care a fost intenția lor privind locul și procedeul prin care s-au gândit să-i lichideze pe Ceaușești! În mod sigur nu plănuiseră procesul de la Târgoviște. Care fusese planul lor?
5. Ipoteza linșajului este confirmată de declarația publică a ofițerului Aurel David, menționată mai sus. Această ipoteză stârnește următoarele argumente raționale: linșajul era soluția cea mai convenabilă pentru complotiști! Îi lăsau pe manifestanții din stradă să intre în clădirea CC, aceștia îi găseau pe cei doi lipsiți de orice apărare în biroul de la etajul I sau în altă încăpere, furia poporului s-ar fi dezlănțuită imposibil de a fi stăpânită de cineva, ar fi tăbărât cu pumnii pe cei doi bătrânei, iar aceștia căzuți la pământ ar fi fost călcați în picioare până deveneau „carne de mici”! Din punct de vederea juridic era imposibil să fie identificată persoana vinovată de omor, mai ales că în scenariu era cu siguranță prevăzută dispersarea grupului înainte de a se face o listă a celor implicați. În lipsa unei filmări, a unor fotografii din momentele crimei, făptașii rămâneau eroi necunoscuți ai „justiției poporului”.

6. Un detaliu pe care l-aș sublinia: bănuiesc că complotiștii, ca să fie siguri de reacția demonstanților din stradă la întâlnirea cu cei doi, au pregătit un grup de revoltați care s-au aflat în clădirea CC încă dinainte de a se deschide ușa din strada Onești. Viteza cu care s-a constituit grupul de revoluționari care au urcat după Ceaușescu pe terasa clădirii, faptul că erau deja înarmați, denotă că erau deja în clădire, iar ușa s-a deschis ca să intre din stradă cine a vrut și să se constituie astfel un alibi pentru echipa de ucigași pregătită din vreme de cine? Numai Iulian Vlad putea fi regizorul acestui scenariu. Vlad a dat ordin din senin pentru deschiderea ușilor! Motivul? Venirea elicopterului armatei, ordonată de Stănculescu, dădea peste cap tot aranjamentul inițial! Trebuia ca intervenția justițiară a echipei de „bruneți” să se producă înainte de aterizarea elicopterului. Totul s-a transformat într-o cursă contra cronometru, între Vlad și Stănculescu.

7. Deci, de ce nu s-a produs linșajul? Au fost două dispoziții contradictorii aproape concomitente: A – ordinul lui Stănculescu de a veni un elicopter care să-i preia pe cei doi condamnați și să-i scoată din clădirea CC și B – ordinul lui Iulian Vlad de a se deschide ușa pentru a da posibilitatea manifestanților din stradă să intre în clădirea chipurile asediată, iar echipei de ucigași pregătită din timp posibilitatea de a-și îndeplini misiunea!

NOTA BENE! Numai că eu mă aflam în acea mulțime din stradă de vreo 2-3 ore și depun mărturia că nu a existat nicio presiune a străzii asupra clădirii, asupra ușii din strada Onești! Oamenii păstrau o oarecare distanță față de cele două uși, cea principală și cea laterală din strada Onești. Faptul că am fost de față explică oarecum și insistența mea pentru aflarea adevărului, la care m-am gândit îndelung!

Ipoteza mea: ordinul dat de generalul Stănculescu nu a respectat scenariul pregătit. Generalul Stănculescu a cunoscut intenția de a-l lichida pe Ceaușescu într-o manieră scelerată. A fost reacția personală a generalului pus în fața unei execuții rușinoase, care ar fi pătat onoarea poporului român făcut responsabil de un gest odios! Uciderea prin linșaj a soților Ceaușescu ar fi fost un gest imposibil de șters din istoria românilor, ar fi fost cel mai rușinos eveniment din toată galeria de evenimente și gesturi a căror succesiune este consemnată ca Istoria Neamului Românesc.
Gestul generalului Stănculescu trebuie consemnat la justa sa valoare: a salvat onoarea noastră ca români.
Mai departe speculez și imaginez cele ce urmează: dejucarea scenariului trebuie să fi stârnit dispute aprige între principalii actanți ai scenariului. Aceștia îi vor fi reproșat lui Stănculescu actul de indisciplină comis, abaterea de la un desfășurător al evenimentelor asupra căruia conveniseră! Gestul lui Stânculescu, scoaterea soților Ceaușescu din clădirea CC, arunca în haos întregul complot! Cred că supus criticii și, foarte probabil, amenințărilor …colegiale, Stănculescu a trebuit să accepte să se ocupe de procesul de la Târgoviște, unde prezența sa era cea mai neașteptată, dar și singura cu oarece greutate. În mod normal, Stănculescu nu ar fi trebuit să accepte acea însărcinare! De responsabil al întregii mascarade!
Pun pe seama celor întâmplate pe 22 decembrie în clădirea CC și răzbunarea colegială care l-a ajuns după câțiva ani pe Stănculescu, băgat în închisoare de liderii „revoluției”, adică ai complotului, pentru motive neclare din punct de vedere juridic. Era o răsplată mafiotă a gestului de a chema elicopterul?!
E foarte posibil ca autorii scenariului loviturii de stat din decembrie 1989 să fie persoane care nu au apărut niciodată în public, aparținând unei structuri care nu are firmă la stradă, profesioniști ai scenariilor politice pe care le imaginează și le pun la dispoziția unor executanți numiți mai sus Iulian Vlad sau Victor Stănculescu. Ordinul de execuție vine din altă parte!

8. Prin martie-aprilie 1990 am fost oprit în piața Universității de un necunoscut care s-a prezentat ca fiind tatăl unei domnișoare pe care o pregătisem pentru admiterea în facultate. Mi-a povestit că a lucrat în serviciul secret extern și, printre altele, mi-a zis: „Domnule profesor, în principalele capitale ale lumii, în clădiri cam de dimensiunile Universității, funcționează un serviciu de scenariști, persoane foarte competente în domeniul fiecăruia, și care își pun probleme și le rezolvă imaginând soluții posibile la cele mai neașteptate scenarii: cum s-ar putea ajunge la revenirea la monarhie în Franța, la abolirea monarhiei din Marea Britanie, la instaurarea unui regim dictatoial în SUA etcetera. Păstrând proporțiile, un asemenea serviciu există și la București, pentru scenarii cu miză locală, națională sau regională!”
Mi-a rămas în cap informația primită și mă întreb cine vor fi fost scenariștii care au imaginat spectacolul din decembrie 1989? Care o fi fost scenariul cu care s-a pornit la drum și cât din acel scenariu s-a realizat? Ce schimbări i s-a adus scenariului când s-a intrat în faza „văzând și făcând”?
Și, bine înțeles, întrebarea Cât de adevărate sunt presupunerile mele prezentate mai sus. Unde greșesc?

Ion Coja