Letopiseţ
Din ce aflăm (cel mai adesea citind) înţelegem, „realizăm” acele gânduri care au fost cândva (sau sunt încă) şi ale noastre sau care virtual, latente, neajunse la lumina cuvântului, existau în noi, la care am fi ajuns poate şi singuri! Nu aflăm nimic nou de la alţii, ci necontenit ne descoperim pe noi înşine. Peste umbra noastră nu putem sări.
Întorcându-ne în timp ne căutăm contemporanii, cei în ale căror experienţe şi atitudini ne recunoaştem. În această căutare punem mult zel, adeseori deformăm realitatea şi forţăm sensurile pentru a ne putea regăsi mai des, în cât mai mulţi. Nu ne opreşte nici iminenţa concluziei că, descoperindu-ne oricând şi în oricine pe noi înşine, în lumea asta nimic nu e nou, ci totul este repetare.
Descoperindu-mă astfel pe mine sau vremea mea în atâtea diverse ipostaze, am sentimentul invers că eu sunt cel pe care istoria l-a retrăit de nenumărate ori, nu că eu retrăiesc pe altcineva. Nu sunt ipostază, ci am ipostaze de-a lungul anilor şi de-a latul meridianelor.
În faţa istoriei, individul se sperie să fie singur, să urmeze un destin numai al său, şi reculează, intră în rânduri. Ne bucurăm să găsim în cei dinaintea noastră cu o generaţie sau zece ori o sută propriul nostru destin. Chiar tragic, ne înfricoşează mai puţin decât un destin necunoscut, unic. Instinct gregar ori simţul colectivităţii? De aici – care-i deosebirea între turmă şi colectiv – începe speculaţia capabilă de orice rezultat. Ca să fii sigur că nu le confunzi, că nu faci parte dintr-o gloată, a „ipostazelor”, există o singură cale, chiar dacă prin ea nu-ţi atingi scopul (dar măcar eşti sigur că nu-l batjocoreşti): destinul individual, de care să nu te fereşti, ci să-l cauţi. Istoria, aşa cum a fost până azi, nu merită să se mai repete o dată şi prin noi.
E posibil? Mă tem că nu! Am avut deunăzi altă dovadă. Pentru mine, Grigore Ureche a fost numai un nume pe coperta unui letopiseţ al „Ţărâi Moldovei”, din care aflam unele lucruri de istorie şi de limbă română mai veche. Pentru mine, Grigore Ureche există numai din clipa în care, de curând, recitind letopiseţul, mi s-a părut că regăsesc în atitudinea cronicarului faţă cu evenimentele domniei lui Ştefan cel Mare ceva din mine, cel de azi, martor al de pomină anului 1968.
Şcolar fiind, imaginea marelui domnitor în cronica lui Ureche mi se păruse contradictorie şi în sine, şi în comparaţie cu icoana pe care, ca orice român, i-o ferecasem în cugetul meu. La începutul cronicii, Ştefan vodă este domnitorul care „gătindu-se de mari lucruri să facă, nu cerca să aşaze ţara, ci de război să gătiia”. Şi imediat cronicarul continuă, în capitolul „Cându au prădatu Ştefan Vodă Ţara Săcuiască”: „…fiind Ştefan Vodă om războinic şi de-a pururea trăgându-l inima spre vărsare de sânge… s-au dus la Ardeal, de au prădatu Ţara Săcuiască”.
„Când au luat Ştefan Vodă Chilia şi Cetatea Albă de la păgâni” (s.n.) comentariul cronicarului este altul, pentru că Ştefan porneşte lupta „vrându să răscumpere cetăţile carile le luase păgânii de la alţi domni”. După izbândă, cu toţii laudă „pre Dumnezeu”.
„Războiul ce au făcut Ştefan Vodă cu Mateiaş crai ungurescu la Bae” a fost, din partea craiului, fără „nicio pricină direaptă asupra lui Ştefan Vodă, ci numai ca să-l supuie”. Pierzând Mateiaş războiul, cronicarul găseşte de cuviinţă să comenteze: „aşa noroceşte Dumnezeu pe cei mândri şi falnici, ca să se arate lucrurile omeneşti câtu sunt de fragede şi neadevărate, că Dumnezeu nu în mulţi, ce în puţini arată puterea sa, ca nimenea să nu nădăjduiască în puterea sa, ce întru Dumnezeu să-i fie nădejdea, nici fără cale război să facă, cărora li-i Dumnezeu împotrivă”.
Împăcarea celor doi mari domnitori este comentată cu mulţumire: „că văzându ei că vrăjmaşul lor şi a toată creştinătatea, turcul, le stă în spate şi volniciei tuturor întinde mrejile sale, ca să-i coprinză şi arătându-să priietenu cu multe cuvinte de înşăleciune şi cătră unul şi cătră altul, ca să-i poată zădărî cap de price şi să înceapă zarvă, gândindu-să că într-acele amestecături i se vor închina lui, pentru să le dea ajutoriu şi mai apoi îi va pleca şi suptu jugul său, văzându această înşelăciune, Mateiaşu craiul şi cu Ştefan vodă s-au împăcatu şi s-au aşezatu”.
Pe „nişte tătari ce au intrat în ţară să prade” Ştefan cel Mare „dându războiu vitejaşte, i-au risipit şi multă moarte şi perire au făcut întrânşii”. Şi „deaca să întoarse Ştefan vodă de la acel război cu noroc şi izbândi pre acei tătari, spre lauda aceia, mulţămind lui Dumnezeu, au sfinţit mănăstirea Putna”.
Tonul cronicarului e cu totul schimbat în capitolul următor: „Vă leato 6978, într-aceia vreme intră zavistiia între Ştefan vodă şi între Radul vodă, domnul muntenesc, pre obiceiul firei omeneşti de ce are, de aceia pofteşte mai mult, de nu-i ajunse lui Ştefan Vodă ale sale să le ţie şi să le sprijinească, ci de lăcomie, ce nu era al lui, încă vrea să coprinză.” Pentru a doua oară cronicarul osîndeşte faptele marelui domnitor. De fiecare dată Ştefan purtase război fără pricină în ţări creştine. Izbânda lui Ştefan e abia consemnată: „au intratu în Ţara Muntenească, de au prădat marginea, fevruarie 27 dni şi au arsu Brăila în săptămâna albă, marţi”.
Dimpotrivă, după luptele (de la Podul Înalt) cu turcii, comentariul cronicarului e amplu şi însufleţit: „Şi într-aceia laudă şi bucurie au ziditu biserica în târgu în Vasluiu, dându laudă lui Dumnezeu de biruinţă ce au făcut. Şi decii s-au întorsu la scaunul său, la Suceava, cu mare pohvală şi biruinţă, de la însuşi Dumnezeu de sus, ieşindu-i înainte mitropolitul şi cu toţi preoţii, aducându sfânta Evanghelie şi cinstita cruce în mâinile sale, ca înaintea unui împăratu şi biruitoriu de limbi păgâne, de l-au blagoslovit. Atuncea mare bucurie au fostu tuturor domnilor şi crailor de prin prejur de biruinţă ce au făcut Ştefan vodă”.
La luptele de la Valea Albă, alături de turci împotriva lui Ştefan a luptat şi Basarab Laiotă „pre carile toţi domnii de prin prejur îl cuvânta de rău, zicându că n-au fostu într-ajutor crucii şi creştinătăţii, ce păgânilor şi duşmanilor”.
Când Matei Corvin moare, Grigore Ureche îi pomeneşte cu laudă numele pentru că „nu numai cu nemţii şi cu vecinii săi, ce şi cu turcii multe trebi au avut şi de multe ori i-au biruit”.
Cu asprime cronicarul ceartă pe craiul Albert al polonilor, pentru că „nu făcea oaste împotriva păgânilor, carii în toate părţile fulgera şi tuna cu trăsnetul armelor sale, vărsând sângele creştinilor şi stropşindu volniciia tuturora, înmulţindu legea lui Moamet cea spuractă, ci gândi ca să-şi arate vitejia asupra Moldovei”. „Că acesta Albrihtul nu spre păgâni, ci spre creştini vrea să facă războiul, nu da ajutoriu celui ce nu avea odihnă de turci, ci vrea să-l slăbească pre cela ce să lupta cu vrăjmaşii creştinilor, pre carile trebuia cu toţii să-l ajutorească”.
„Vă leato 7009, Ştefan Vodă lăsându inima cea neprietenească, întorcându-să cătră datoriia creştinească, s-au împăcat cu craiul leşescu şi mare legătură au făcut”.
În cele de mai sus avem mai mult decât faptele domniei lui Ştefan cel Mare. Grigore Ureche ne înfăţişează tabloul Europei răsăritene dezbinate în faţa pericolului înrobirii de către barbari. O ţară mică încearcă să-şi păstreze neatârnarea, iar celelalte state, deja subjugate ori trăind sub ameninţarea aceluiaşi jug de care această ţară mică, dar vitează, se fereşte, nu-i stau toate într-ajutor, ba, mai rău chiar, unele colaborează cu propriul duşman în contra aliatului firesc.
Mai presus de puterea armatelor sale, duşmanul se pricepe să-i dezbine („întinde mrejile sale …ca să-i poată zădărî cap de price şi să înceapă zarvă”), pentru ca apoi, chemat în ajutor, să aibă motiv să-i plece în jug şi pe unii, şi pe alţii („gândindu-să că într-acele amestecuri i să vor închina lui, pentru să le dea ajutoriu şi mai apoi îi va pleca şi suptu jugul său”).
Patetică, obsedantă, răzbate, implicată la tot pasul, chemarea la unirea celor aflaţi în faţa aceleiaşi primejdii.
Eu cel de azi la fel aş fi scris cronica acelor vremuri. A scris-o Ureche acum trei secole şi degeaba. Dezbinarea s-a menţinut. Oare dacă Ureche ar scrie-o azi la fel, ar fi tot degeaba?
Tristul gând se alină cu speranţa că totuşi „Dumnezeu nu în mulţi, ce în puţini arată puterea sa”, aşa cum a făcut-o şi în vara trecută.
Ion Coja
Nota redacției 2023 – Textul este scris în vara anului 1969. Punctul de plecare a fost un mic eseu prezentat la seminar în 1961, completat apoi, după episodul august 1968.
Daca NATO castiga razboiul aceasta din Urcacania impotriva rusilor, Urcacania va inghiti cu sprijinul USA si UE toata Rep. Moldova si toata Romania fara Transilvania, formand Israelul Cel Mare. Transilvania trebuind sa fie alipita in integime Ungariei care se va unifica cu Austria. Noroc ca Sfantul Bunul Dumnezeu nu-i va lasa sa-si duca planurile la indeplinire. Si cu ajutorul Divin atat NATO si UE vor deveni istorie in curand.
N.R. – Să vă audă bunul Dumnezeu!
: … -„V-am auzit, de multă vreme!” _ Isaia 42/(1-8),9,(14-2022),2023 …&… „Mai aveți puțină răbdare!” & „Băgați la cap!” _ Romania 10/4,16-21,2022,2023 + … : …(citește): …
…
https://www.youtube.com/watch?v=ptuE7gNXYwY&t=3027s ********** ************************************ _ Matthew 22/29; _ Isaiah 6/8,(9-12), 13_Romanian; 29/10-13,14-It follows!; 42/1-9,14-2022,23; _ Daniel 12/(1),4,(7_Romanian),8-13; _ Revelation 5/1-9; 22/13-2022; _ John 1/1-14; 4/(19-2022),23-25,(26); 5/39; _ Matthew 1/18-2022,23; 12/17-2022,23; _ John 10/8-16,20-2022,(23); 16/8-11,(12); _ Gen.1/14-31; 7/1-2022 _ Rom.5/14; _ Acts 3/16-2022; 17/18-2022,(23-25).
…
-1) _ Isaiah 42/(1-9),14-2023; _ Matthew 1/18-2023; 12/(17),18-2023; _ Thessalonians 5/19-2023 _ „Urmează!” …&… _ 2 Petru 3/(1-9),10,(15-17); _ Ioan 4/25,(26); 5/39; 10/8-2022,(2023).
…
-2) _ Here is part 3 http://youtu.be/Nue1A3PoJrg !!!!!!! _ „Extremely interesting and educational”, … *especially regarding „Ancestral Romanity, existing before Latinity*, …
conclusion reached by „University Theological Professor Miceal Ledwith”, researching for 17 years through the „Secretized Archives” by the *Vatican*.
…
-3) _ https://www.youtube.com/watch?v=EScH031oTfA&t=1295s …
#(((_ If you will „watch & listen” very CAREFULLY, you will better understand the clarifications (regarding facts and events that happened starting as early as 40,000 years ago _ Genesis 11/1: …
… https://www.youtube.com/watch?v=PtCImTeT1BE _ @ *Mark Pagel*), …
…from My posts (_ Isaiah 6/8-13_ Romanian People; _ Romania 10/4,14-?!!!,16-2023; _ Galatians 4/4; _ Matthew 11/19; 18/11: -*understand?!!!*: _ Colossians 1/25,26; _ 1 Corinthians 2/7-10; _ Romania 16/25,26; _ John 4/25,26; 5/22,2023-25,26,39; 10/8-16,2023; 16/8-12), …” some (_ Matthew 19/11) …”understanding – you will See” & „you will become Blind, like Me” (corroborate) _ Isaiah 42/1-9,14-2023; _ Matthew 12/(17),18-2023; _ John 9/(4,5),39-41.)))#.
…
-4) _ https://www.libertatea.ro/stiri/inainte-de-a-muri-baba-vanga-ar-fi-trimis-un-mesaj-ciudat-in-romania-apare-un-mesia-526170 : …
-„În bucuria acestei lumi, în România va veni *Cel Promis Lumii.*” & „In the joy of this world, *The One Promised To The World* will come to Romania.” … -*In concordanță și conformitate cu profețiile* & *In consistent and in accordance with the prophecies* (read / corroborate): _ Evolution 1/(1),2-4 _ Romania 10/4,14-?!!!; _ Revelation 2/17; _ Isaiah 52/6; 65/1 … & … _ Acts 3/16-2022,2023; _ Galatians 4/4; _ Matthew 11/19; 18/11; … & … _ Luke 18/(1-7),8 -?!!!!!
…
-5) _ https://mesia-romania5-14-ioan4-26.blogspot.com/2011/10/previziunile-profetiile-indianului.html: …
…
… -a) _ 2 Petru 1/19-21,(2022,2023): … -„EXTRAS Din Finalul Pre-Viziunilor Indianului SUNDAR SINGH”: …
…
#(* Gratie relatiilor de prietenie ce se vor lega cu toate tarile de pe fata pamantului, Romania va scapa ca prin minune din conjunctura razboaielor.
In timpurile ce vor veni, America de Nord si de Mijloc vor ajunge sa fie in cea mai mare parte un gigantic cimitir.
Aceasta se va intampla tocmai in ajunul unor planuri de dominatie prin care se va urmari suprematia asupra intregii planete.
Unica in actiune si care se va abtine sa ia parte la punerea in practica a frumoaselor idei si a infaptuirilor globale ce vor avea loc, va fi Anglia, insa parerea ei nu va fi luata in consideratie, deoarece la scurt timp dupa aceea ea va ajunge sa fie stapana numai asupra insulelor ei.
Coloniile care-i apartin vor fi in totalitate redate libertatii in viitor.
Chiar daca va uimesc cele afirmate de mine, sa nu mire pe nimeni de ceea ce se va intampla, deoarece fiecare are ceea ce merita, in final dreptatea, adevarul si lumina spirituala triumfand.
Deși Trambițele ADEVĂRULUI (_ Apocalipsa 10/7; _ Romania 16/25,26; _ Coloseni 1/25,26; _ Ioan 1/1-14; 3/16-19; 4/25,26; 5/39; 10/8-16,20-2022,23) vor suna pretutindeni, mai ales pe Pămîntul NOULUI IERUSALIM – ROMANIA, va fi dusă lupta cea mai aprigă. *)# …&…
…
(coroborați): … _ Isaiah 6/(8),9-12,(13_Romanian 10/4,16-2022,23; _ Isaiah 42/1-9,14-2022,23; _ Matthew 12/17-2022,23.
…
… – b) _ https://rumble.com/v22naoi-cea-mai-mare-resetare-documentar-romana.html
…
-6) _ *La mulți ani! & Happy Birthday!* -2023.
…
-7) = Cu stimă. – Mesia & Sincerely.-„Messiah”_30.12.2022.-h 06:30 a.m. _ Romania 10/14-?!!!; _ Isaiah 9/1,2,(6); 52/6 _„Here I am!”; 55/1,(6-11); 65/1 _„Here I am! Here I am!”; _ Philippians 2/(6-8),9-?!!!; _ Revelation 5/1-9; 22/13-2022; _ Sending „(_ Exodus _ Galatians 4/4; _ Romania 10/4)” 4/(1,10),11-16.
Publicat de Gheorghe Moise la 8:38 p.m. 4 comentarii: