Colegul nostru de site Nick Cohen, care ne-a dat deseori, în premieră, informații extrem de utile ca să înțelegem mecanismele oculte ale lumii, de ieri și de azi, insistă de ceva vreme pe o dezvăluire dintre cele mai șocante: mișcarea legionară a fost inițiată de cinci evrei, în frunte cu „evreul” Corneliu Zelea Codreanu. O dezvăluire pe care n-o susține cu nicio dovadă, alta decât priceperea sa în …depistarea evreilor care-și ascund originea…

Ca unul care a frecventat câțiva legionari importanți, buni cunoscători ai lumii legionare, pot spune că au existat în Mișcarea Legionară evrei sau „semi-evrei”, dar identitatea acestora de evrei a fost cunoscută camarazilor, nu a fost niciodată ascunsă sau tăinuită. Cel mult putem spune că s-a trecut cu vederea acest detaliu, considerat lipsit de importanță. Ba, de la Dragoș Protopopescu, pe nedrept uitat sau ignorat de istoricii literari, aflăm că printre legionarii arestați în timpul prigonei din 1933-34 s-au aflat și câțiva tineri evrei, iar părinții acestora, trăitori pe „uliția evreiască”, găseau un motiv de a se mândri față de ceilalți coreligionari că feciorul lor se numără printre „băieții” supuși persecuțiilor guvernului. Vezi romanul Fortul 13, primul text post-modernist din literatura română, poate chiar europeană!

Întâmplător, la Iași, am aflat de la mama lui V.S., că printre elevele de la pensionul evreiesc erau la mare trecere aceiași „băieți”… Se pare că distinsa doamnă A.S. era una dintre acele domnișoare, căsătorită apoi cu unul dintre băieții de la Iași… Și-a crescut la rândul ei băieții proprii în spiritul cel mai românesc și creștines cu putință!… Lume normală, aș comenta!

 

Sunt multe de spus pe acest subiect. Afirmația „camaradului” Cohen mi-a stârnit o seamă de reflecții pentru care îi mulțumesc. Una dintre ele este că în lumea de la sfârșitul secolului 19, a micii provincii, a satului românesc, originea ne-românească a cuiva nu se putea ascunde, nu exista motiv să fie ascunsă și nici posibilitatea. Abia după câteva generații aceasta putea să fie cel mult uitată, printr-un proces natural.

Despre Codreanu că ar fi avut origini evreiești (mai corect spu, ȘI evreiești) a început să se vorbească abia după ce a devenit foarte cunoscut. Și vorbele astea nu s-au auzit de la vecini, de la rude sau prieteni, de la oameni din ținutul de baștină, care ar fi avut de unde să știe. Ci a apărut direct în presă, fără documnte sau mărturii de vreun fel. Când cineva a încercat sămă convingă că Zelea Codreanu ar fi evreu, până la urmă am cedat și am admis că a fost evreu Căpitanul!… Dar am completat: dacă-i așa, e lucru grav pentru evrei că un om excepțional, atât de excepțional, nu s-a simțit bine ca evreu, că v-a părăsit pentru o altă identitate etnică. Cumva a considerat-o mai onorabilă? S-a simțit mai bine ca român, iar nu ca evreu?!… Nu cumva evreu!… Orice altceva?!…

Da! A existat practica ascunderii identități evreiești, dar această practică a apărut după 1944, din mai multe motive. Subiect separat, îl lăsăm pe altădată!

Au existat și evrei care și-au luat nume românești, dar nu ca să se ascundă, ci pentru că doreau să se asimileze, să se facă români. Cazul mie cel mai apropiat, părinții lui Alexandru Graur, din categoria extrem de onorabilă a evreilor pământeni.

O practică răspândită este să i se găsească ascendenți ne-români  oricărui român mai important. Cazul cel mai cunoscut este Mihai Eminescu, căruia numai un strămoș marțian nu i s-a găsit… În rest, ar fi de toate bietul Eminescu, numai român nu!

Când a murit Ioan Petre Culianu, un american de origine grec, Ted Anton, i-a dedicat o carte, în care îl declara grec pe marele urmaș al marelui Eliade, deoarece nobila familie a Culianilor din Iași purta numele unui strămoș grec venit în Moldova la 1800. Am făcut un calcul la îndemâna oricui și mi-a ieșit că fostul meu student mai era grec cam 1,5%… Unu virgulă 5 la sută!

Un prieten, român cu ascendenți evrei – bunicul patern, persoană publică, mi s-a plâns cu ani în urmă că mereu apare în presă câte o referință sau aluzie la acest detaliu biografic… Ca un fel de incriminare! A încercat să pună lucrurile la punct, în sensul că fără să-și renege acest ascendent ne-român, să se știe că el se simte român și trăiește viață de român, inclusiv în familie! A trăit cu această ocazie o experiență interesantă, bulversantă, pe care mi-a povestit-o… Repet: cu ani în urmă!… O și uitasem, dar dl Nick m-a făcut să-mi aduc aminte de „pilda” oferită de fostul camarad din anii de viață nocturnă zbuciumată a Bucureștiului de pe vremea mandatarilor… Pilda, mai degrabă poveste, care ar fi fost păcat să se piardă. Voi reveni deci…

 

ION Coja