E plină lumea de… Nu mai zic! Tac. Nici să vreau n-aș putea să zic ceva. De două ceasuri se ceartă și abia de un sfert de oră am început să pricep de ce… În fine, sosește și ultimul, fără de care nu puteam începe propriu-zis, și abia așa se impune ideea forță că domnul Profesor nu are niciun amestec în toată „povestea”, că nu vine el de așa de departe ca să rezolve ce n-am rezolvat noi de 50 de ani!… 50 de ani? 50 și unu, de la moartea Căpitanului… Ce să rezolvați? Problema lui Sima?… Care-i problema? Le spun și eu, deschis: la București subiectul ăsta nu-l discută nimeni! Nici domnul Țuțea, nici bădia Ghinea, nici Marcel, nici Nae Cojocaru…

– Te vezi cu Nae Cojocaru?… Cum să nu?! Suntem puțin și rude! …Atunci, continuă Armeanul, cred că se rezolvă problema încrederii în domnul profesor. E nepotul de frate al domnului Șeitan, de la el vine, au avut discuții îndelungi la New York și a fost pus bine în temă, iar acum, poftim, este neam și cu Nae Cojocaru!

– A venit la părintele Boldeanu cu recomandări și mesaje importante de la Simion Ghinea, a avut o întâlnire cu Cioran și de-atunci Cioran și-a mai revenit…

– …chiar bine de tot!

– De fapt, de când s-a întâlnit cu domnul profesor, Cioran nu și-a mai revenit!

– Exact! E corect și așa, și toată lumea schimbă priviri înduioșate cu subsemnatul, care, ca orice subsemnat nu știe despre ce este vorba…

…Așa că putem trece peste acest punct al ordinii de zi. Consider că domnul profesor e demn de toată încrederea, trecem la partea a doua. Dacă totuși cineva are de pus o întrebare…

– Două! …Poftiți, domnule Nedelcu.

…Mai întâi, să nu se supere domnul profesor, dar nu vine acum prima oară la Paris, în Occident. Cum de a primit pașaport?! După câte știu eu, legea nu s-a schimbat și e mai departe la fel de greu să-ți dea securitatea ausweissul!

Nu-mi place întrebarea asta!…

– Întrebarea nu-i rea, mărturisesc că mi-am pus-o și eu, se scuză, oriental, armeanul de Grigore Malcasian.

– Nu-mi place întrebarea asta, repet eu, cu voce tare de data asta. Iar mai departe în gând numai: O ador pe întrebarea asta, o ador, drăguța!

– Cred și eu… Și de ce nu vă place?

– Răspunsul este cam lung și…

– Avem timp!

– Și nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine, ăsta-i baiul… Dar dacă altfel nu se poate…

– Nu se poate!

– Domnul profesor să nu se supere, dar domnul Nedelcu așa e cu toată lumea: intransigent!

– Suspect de intransigent, adaug eu… Uite ai dracului moși că s-au prins și rîd toți, fără răutate. Inclusiv acuzatul. Dar mai ales subsemnatul, eu!, însă nu rîd la vedere, ci pe dinlăuntrul mutrei mele, pe care deocamdată o lăsăm să mimeze încurcătura în care a vrut să mă bage don barbișon! Deci?

– Domnilor, omul mai face și lucruri urîte la viața lui, mai ales dacă scopul urmărit merită acest… Are dreptate domnul Nedelcu… Nu prea-mi face plăcere să vă spun cum… Mi-e și un pic de rușine… Dar eram înnebunit să ajung în Occident!… Am această scuză! Nu?! Nu știu dacă mă înțelegeți!

Și tac! Ceilalți nu pricep nimic, așa cum mă și așteptam, se uită unul la altul, apoi mă somează încruntați: Ce lucru urît ai făcut, domnule profesor? Trebuie să știm totul despre dumneata! Cum ai obținut pașaportul?

– V-am spus! Mi-e rușine de ce am făcut!… Și iar tac, coarda răbdării se întinde și mai tare, iar când e gata să pleznească, mă slobozesc: șantaj, domnilor!… Am recurs la șantaj!… Am șantajat… Așa am primit pașaport: prin șantaj ordinar! Eu zic că merita! …Și iar mă opresc, tac iară, să mă roage ei să vorbesc mai departe!

Din rumoarea nedumeririi generale se întrupează iar vocea Savonarolei:

– Nu, domnule profesor! Tot ce este obținut pe calea dezonoarei, a in-demnității, nu are nicio valoare! Adică nu merită!… Așa gândim noi, legionarii! Știu că lumea ne înjură pentru asta, nu suntem înțeleși, probabil că nici dumneata nu ne înțelegi…

– Eu nu vă înjur!

– Asta ar mai lipsi!…

– Domnilor, dacă n-o făceam, acum nu mai eram aici, cu dumneavoastră!

– Mi-e teamă, continuă barbișonul să dea din el, din barbichon, că dacă lucrurile stau așa, întâlnirea noastră nu mai are obiect!… Șantaj?! Doamne, ferește!… Șantaj, domnule Șeitan?!

– O… o clipă, să nu ne…

– Să nu ne ce?, domnule Grigore?!

– A greșit omul, singur recunoaște, îi pare rău!

– Nu, nu-mi pare rău deloc! Cum să-mi pară rău?!

– Poftim!

– Domnului Dumitru Șeitan i-ați povestit despre acest șantaj?

– Și pe cine ați șantajat?

– Bărbat sau femeie?

– Asta-i o întrebare bună!… Care din ele? …Nu m-am gândit până acum dacă-i bărbat sau femeie!… Și-i las pe toți mucles!

Apoi mă uit în jur, puțin neajutorat, căutând ceva, nu prea se înțelege ce, precizez eu: o baie, un veceu, dacă se poate!…

Și-i las câteva minute să mai lărmuiască între ei! Se aud mai multe glasuri, nici nu încerc să deslușesc cuvintele, prea mulțumit că iar îmi iese!… Chestia cu pașaportul și șantajul este unul din numerele mele preferate!… Cei mai mulți se abțin să mă întrebe, dar au curiozitatea pe buze, în ochi, în subînțelesuri: cum făcuși, vere, de ai pus gabja pe pașaport?!… Adică nu suntem chiar atât de fraieri ca să nu ne mirăm! Se miră și-n țară, și mai ales afară se miră… Îi mai las să fiarbă o vreme, nu prea mult, apoi trag apa, deși nu era nevoie, și ies înviorat! Domnilor?

Domnii se pare că au deliberat destul și au luat deja decizia! Le citesc pe față aceeași neabătută consecvență legionară!… Și multă jenă, săracii! Le vine cam greu să-mi comunice sentința, deh, nu sunt nici eu fiștecine, sunt nepotul lui… Sunt trimis de înșiși Țuțea & Ghinea comp… Se chinuie fiecare să afle cuvintele potrivite pentru un asemenea verdict, mesaj… Mi-e și milă de ei, în ce situație i-am pus! Ce decizie i-am obligat să ia!… Le-ar fi greu să… Așa că pun eu capăt dureroasei așteptări, dându-mi cu părerea:

Parcă n-aș zice că-i de genul feminin!…

Le cade de pe față toată legionăreala!… Le par nebun? M-ați întrebat pe cine am șantajat… Femeie sau bărbat!… S-ar zice că e genul feminin, dar…

Cine, domne?

Securitatea, cine alta?!

Păi ce amestec are Securitatea cu șantajul dumitale?

Păi eu pe cine am șantajat, domnilor?! Pe cine? Pe… Securitatea! Am șantajat Securitatea, altfel nu-mi dădeau pașaportul!… Cinșpe ani la rând mi-au respins dosarul! Nu se mai putea!… Am greșit, poate…

Iarăși derută!… O așteptam la cotitură!

Vreți să spuneți că ați șantajat un securist?… Nu, nu o persoană! Nu-s chiar așa de ticălos! Instituția! Eu am șantajat instituția!…

Apoi mă îndur și explic: un coleg de-al meu, care primise pașaport și a rămas cu pașaport cu tot la Munchen, la Europa liberă, nu s-a mai întors… Iar eu, ce am făcut? Eu mi-am dat seama că era omul securității… Plecase cu instrucțiuni precise în pașaport! Așa că la prima ședință de partid, am cerut explicații: mie de ce nu mi s-a dat pașaport, tovarăși colegi, iar colegului Geluțu i-au dat?! Eu cu carnet de membrache, cu familie, cu casă, cu copii, cu mașină… cu… cu… dar fără! Fără pașaport! Iar celălalt, fără carnet, fără casă, fără familie, fără copii… fără… fără… dar cu! Cu pașaport! Cum vine asta? Care este rațiunea acestui… Vreau explicații!, am tunat eu în plină adunare generală PCR, pe facultate… Cine este forța conducătoare în România: Partidul sau Securitatea?…

După o lună, la următoarea adunare generală PCR, cer iar cuvîntul, și pun iarăși placa cu pașaportul! Între timp, la Europa Liberă, fostul nostru coleg făcea spume la microfon înjurând în stânga și în dreapta! Așa că m-au cam aplaudat colegii din amfiteatrul Odobescu când am încheiat cu promisiunea că eu la fiecare adunare de partid voi cere explicații: de ce nu am primit pașaport?… Și am precizat: nu voi întreba de ce a primit pașaport fostul nostru coleg! Căci știu de ce! Nu spun nimic deocamdată, tac, aștept să mi se spună mie de ce nu mi se dă și mie pașaport?!…

M-au chemat a doua zi „la partid”, la tovarășul Augustin Gârbea, și mi s-a promis solemn că la vară, vara lui 1984, voi primi pașaport! Dar să tac!…

Bine, tac, dar dacă nu-mi dau pașaport, spun ce cred eu despre pașaportul fostului nostru coleg! Ce caută el la Europa liberă!… Poate vor să știe și colegii săi de microfonie!… Cam asta a fost!

Ce ușurare!… Pe toată lumea! Făceau infarct dacă-i mai lăsam să…

Asta numești dumneata șantaj?

Păi dacă nu-mi dădeau pașaport, afla tot Bucureștiul cum a ajuns domnul Gelu la Europa Liberă!…

…A șantajat Securitatea și Securitatea i-a dat pașaport!… Ce zici, domnule Nedelcu?

Are umor domn profesor! Poate chiar prea mult!…