Legea Legionară a Ajutorului
Călin Kasper
Incorect Politic
Noiembrie 14, 2024
Legea Legionară a Ajutorului
Doctrina legionară are ca fundament şase legi şi două griji, porunci obigatoriu de respectat nu numai de fiecare legionar, dar şi de cei care doreau să devină. Ucenicii în ale legionarismului erau luni întregi ţinuţi sub observaţie pentru a li se cunoaşte caracterul, înainte de a fi primiţi în Frăţiile de Cruce, în Cetăţui sau în Cuiburi.
Iată definiţia Legii Ajutorului, aşa cum este ea descrisă în Cărticica Şefului de Cuib şi în cartea Căpitanului, “Pentru Legionari”, (în variantele pe care le am eu.)
“Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.”
Legionarul Stelian Stănicel, cel care a fost secretarul Căpitanului, i-a spus doar Lege fundamentală iar alt legionar de vază, Ion Gavrilă Ogoranu, o descrie astfel în lucrarea lui “La pas prin Frăţiile de Cruce”: “Legile şi poruncile legionare le ştiam şi le aşezam alături de cele zece porunci creştine. Legile disciplinei, muncii, tăcerii, educaţiei, ajutorului reciproc, onoarei şi mai presus de toate porunca dragostei ne erau permanent în faţă.”
Eu am mari îndoieli că Zelea Codreanu s-a gândit când a definit Legea Ajutorului, că ar fi şi reciprocă. Mai întâi, se ştie că Zelea Codreanu era extrem de atent la fiecare cuvânt pe care îl punea pe hârtie. De multe ori, Stănicel când dactilografia la maşina de scris scrisori sau circulare ale Căpitanului, se împurpura de ruşine când era pus să refacă un document, atunci când uita să pună câte o virgulă la locul ei. Deci, de ce toate legile legionare se numesc simplu, Legea Muncii, Legea Educaţiei, Legea Tăcerii, Legea Onoarei, Legea Disciplinei şi doar ultima lege, să fie definită ca “Legea ajutorului reciproc”? Mai ales că adjectivul reciproc nu are sens, contrazicând grav definiţia legii.
Ce înseamnă ajutor reciproc? Este un ajutor prin care de exemplu, doi vecini se ajută între ei. Foarte frumos, dar asta poate însemna şi calcul şi chiar egoism: “Îmi ajut vecinul, fiindcă vreau să mă ajute şi el, dacă ajung vreodată la ananghie”. O astfel de definiţie poate fi privită şi ca un fel de asigurare de viaţă, sau transferarea în plan personal a unui fel de Casă de ajutor reciproc. Prin acest păcătos de atribut, se lipseşte Legea Ajutorului de dimensiunea ei creştină, care cere să-ţi ajuţi aproapele fără nici un fel de condiţii. A spus Christos vreodată că trebuie să-ţi iubeşti aproapele reciproc, adică doar dacă te iubeşte şi el? Desigur că nu.
Referitor la dimensiunea creştină a acestei legi, trebuie să menţonez că, atunci când o organizaţie îşi întocmeşte statutul (Cărticica Şefului de Cuib nu este altceva decât statutul Mişcării Legionare), toate paragrafele lui se referă doar la membrii săi. Pe cale de consecinţă, Legea Ajutorului ar fi putut fi definită astfel: “Ajută-l pe legionarul aflat în nenorocire. Nu-l lăsa.” Codreanu însă evită această restricţie, dând legii o dimensiune christică absolută, fiindcă “Ajută-ţi fratele aflat în nenorocire…” înseamnă obligativitatea de a da ajutor necondiţionat.
Cunoscând din multele pagini de literatura legionară profilul psihologic al Căpitanului, nu am nici o îndoială că el nu a folosit cuvântul “reciproc” în definiţia acestei legi. Dar cum lucrările legionare se tipăreau cu mare risc, pe ascuns şi fără ca autorul sau altcineva să aibă posibilitatea ca să confrunte textul manuscrisului cu textul tipărit şi să-l dea la refăcut, vreun tipograf devenit de curând membru al unei case de ajutor reciproc, i s-o fi părut că definiţia legii ajutorului are nevoie de o proptea, şi a înfipt în text cuvântul nefericit mai sus pomenit.
Este exact ce se petrece în literatura populară orală, în care fiecare are dreptul să adauge sau să ştargă ce crede el de cuviinţă. Aşa au apărut variantele Mioriţei. Numai că literatura legionară are autori şi astfel de intruziuni în texte ar trebui corectate. Poate că vreo ediţie mai veche a lucrării “Pentru Legionari” sau a “Cărticelei” ar putea să confirme ipoteza mea.
Eu personal nu am această posibilitate de verificare, aşa că nu mi-a rămas altă cale decât cea logică. Pentru mine este suficient. Pentru asta voi numi întotdeauna “Legea Ajutorului” simplu, fără nici un fel de precizare suplimentară.
„Ajută-l pe legionarul aflat în nenorocire”. Deci, rumânul dacă nu era legionar putea să fie și calic și vai de mama lui că nu era ajutat. Oare nu e după chipul Talmudului cu ai grijă de evrei? Cum începea CZC marea lui destăinuire?
„Scriu pentru familia noastră legionară. Pentru toți legionarii: din sat, din fabrică și din universitate”. Cum rămânea cu restul rumânilor care nu erau conservatori, țărăniști, liberali, comuniști ori cu majoritatea care nu avea treabă cu politica?
CZC:”Un popor nu se conduce prin el însuși,ci prin elita lui. Cine alege această elită? Mulțimea? Mulțimea e cea mai capticioasă și nestabilă în păreri (e de neîncredere)…Criteriul ei de alegere este ‘Să mai încercăm și alții’…
Noua elită românească și orice elită din lume trebuie să AIBĂ LA BAZĂ PRINCIPIUL SELECȚIUNII SOCIALE”. Apoi CZC ajunge la…el, adică ȘEFUL ELITEI: „consacrarea (elitei) o face șeful elitei consultându-și elita” sau, după caz, masacrându-și oponenții așa cum a fost cazul lui Mihai Stelescu.
„Principiul selecțiunii sociale înlătură deopotrivă și principiul elecțiunii și principiul eredeității” spune CZC. Deci, Carol al II lea avea dreptate când a spus că l-a înlăturat pe CZC din viața politică în concordanță cu gândirea lui: selecția socială, selecție ce a stat și la inlaturarea codrenilor de Horia Sima.
” In fruntea fruntea neamurilor, deasupra elitei, se află monarhia. RESPING REPUBLICA” CZC.