La YAD VASHEM s-a mai făcut un pas!
Picioruș de dropie începe să se apropie…
În textul reprodus mai jos, de pe pagina oficială a YAD VASHEM, în ultima frază găsim precizarea
„Of the 150,000 Jews who had been deported to Transnistria, a total of 90,000 perished there. In addition about 185,000 local Ukranian Jews also were murdered.”
Adică, din cei 150.000 de evrei deportați de români în Transnistria, 90.000 au pierit. La aceștia se adaugă 185.000 de evrei ucraineni care au fost uciși (de ucraineni).
Diferența între „perished” și „were murdered” este greu de trecut cu vederea și, în mare, corespunde unui adevăr care se impune tot mai evident: diferența între soarta evreilor aduși de români în Transnistria, în Ucraina, și soarta evreilor care se găseau deja ca localnici în Ucraina. Documentele scoase parțial la vedere de Moscova, privind crimele abominabile săvârșite în Ucraina împotriva evreilor, dar și a altor ne-ucraineni, sunt înfiorător de concludente.
Despre această funestă diferență de tratament am mai vorbit pe acest site. Fie citându-l pe (1) Vasilii Grossman, care consemna zeci de mii de crime împotriva evreilor săvârșite de autoritățile locale ucrainene – stopate la un moment dat numai de intervenția lui Antonescu, a românilor, a căror guvernare a lăsat în Transnistria amintiri plăcute, după cum aprecia la vremea aceea același cunoscut scriitor, fost reporter de front în WW2, fie citându-l pe (2) Simion Ghinea, fost comandant legionar și fost combatant pe frontul de Est, care a putut însuși constata că în Transnistria exista o pază militară a lagărelor de concentrare a evreilor, pază care permitea evreilor să părăsească oricând incinta lagărului, dar nu permitea accesul în lagăr al ucrainenilor și germanilor, participanți pasionați și sistematic la uciderea („vânătoarea”) de evrei, fie invocându-l pe (3) dl Andrei Sofonie, martor încă în viață, basarabean, care făcându-și serviciul militar într-o localitate din Ucraina (Golta?) a avut de suportat reproșurile pe care încă și azi le mai fac ucrainenii la adresa jandarmilor români pentru motivul că, în anii aceia, i-au împiedicat pe părinții lor să omoare câți evrei ar fi avut ei de omorît!!…
Nu ne apucăm să corectăm cifrele, deși e deprimant să constatăm că la un nivel așa de înalt mai circulă încă basnele unor Radu Ioanid sau Jean Ancel. O vom face poate zilele următoare. Ne bucurăm deocamdată să constatăm că la Yad Vashem începe să se spună adevărul despre români!… Începutul e greu!…
Consemnăm anume că se folosește termenul potrivit pentru evreii deportați care nu s-au mai întors din Transnitria. Potrivit cu realitatea este să spui că acei evrei „au pierit”! S-ar mai potrivi și termenul „au dispărut”. Căci cei mai mulți evrei au pierit de moarte „bună” sau de febra tifoidă care a făcut ravagii și printre jandarmii români, pe front, în țară. Se știe acum că molima de febră tifoidă a fost provocată de mâna criminală a aliaților anglo-americani!…
Mulți alți evrei nu s-au mai întors din Transnistria pentru că au dezertat la ruși, adică au dispărut. Printre dispăruți, absenți la apelul de seară, cazul cel mai consternant, tătăl lui Norman Manea, unul dintre cei mai iluștri participanți la Holocaustul din Transnistria!…
Consemnăm de asemenea faptul extraordinar de important că cifra victimelor dată recent de YAD VASHEM nu corespunde deloc cu cifrele avansate pe înscrisul de la Templu Coral din București, și nici cu cifrele din celebrul raport al Comisiei Wiesel. Cui să dăm dreptate? Mincinoșilor din tată în fiu Florian și Ioanid, sau anonimilor onești de la YAD VASHEM?…
Așadar începutul, iată, s-a produs.
S-a produs acum, prin acest document, precum și cu un an și ceva mai înainte când, tot pe un site al YAD VASHEM, a apărut precizarea că „nu există nici un motiv pentru a-l acuza pe Ion Antonescu de cele petrecute la Iași în iunie 1941”. (Precizare care nu face doi bani pentru neisprăviții ca Beriș sau Vainer!)
La care putem adăuga documentele israeliene despre soarta piloților evrei făcuți prizonieri în România acelorași ani, documente publicate cu doi ani în urmă tot aici, pe www.ioncoja.ro!
E vorba așadar de trei (seturi de) documente extrem de importante, emise de cele mai înalte oficialități israeliene în anii din urmă. Despre existența acestor documente ar fi fost normal să aflăm de la lefegiii trântori pe banii noștri de la Institutul Anti-național pentru cercetarea Holcaustului din România. Deși instituția în care parazitează foștii specialiști în istoria PCR este afiliată la Yad Vashem, instituție mamă pentru cea din București, alde Alexandru Florian și Radu Ioanid, indivizi fără mamă, fără tată, nu ne-au spus nimic despre aceste comunicate. De unde primesc instrucțiuni de funcționare acești dușmani pe față ai adevărului și ai neamului românesc?! În niciun caz de la YAD VASHEM, iar concluzia aceasta ne întărește în convingerea că avem de-a face cu niște derbedei aciuați la amintita instituție a rușinii naționale! A ne-rușinării deopotrivă!
Ci adevărul l-am aflat de la un compatriot de-al nostru, trăitor în Israel de mai multe decenii, care nu s-a putut lepăda de patria sa originară ca de o haină veche și ponosită, demodată, ci poartă mai departe straiele sale de sucevean, de bucovinean, făcându-și datoria de om atât față de România, cât și față de Israel, perfect compatibile. Domnul HARRY NADLER, pentru prieteni PUIU, ne oferă acest model de comportament, pentru care îi vom fi mereu recunoscători și în sinceră admirație! Un bun evreu, iată, poate fi și un bun român!… Și nu este primul caz!
Domnul HARRY NADLER, ofițer superior în armata Israelului, excelent cunoscător al istoriei, ne-a semnalat cu promptitudine și cu satisfacție documentele amintite! N-a acceptat pentru acest serviciu făcut cauzei românești – dar și evreiești, căci este cauza adevărului, n-a acceptat decât răsplata unui volum original de poezii semnate de Ion Pribeagu… Un fel de frate geamăn în ale umorului!…
Domnul PUIU a onorat și site-ul nostru cu comentarii interesante, multe dintre ele hazoase „rău”! A se vedea și ultimele!
Îl cunosc personal, vine des pe la București, îl așteptăm în continuare la o ciorbă de burtă, chiar dacă medicii cei vestiți din Israel „sunt rezervați” în pronosticuri și călătorii cu samaliotul!! S-au mai înșelat ei!…
…Căci mare-i Dumnezeu, domnule PUIU! Am să încerc să vă pun o pilă la Jupânul cel Mare! Ne cunoaștem dintotdeauna! N-o să mă refuze! O să-I placă și Lui ce o să-i povestesc eu despre robul Său PUIU ot Suceava! Pariez că ne vom revedea curând!
Doamne, ajută!
Ion Coja
Buriaș, 31 iulie 2015
.
.
.
http://www.yadvashem.org/odot_pdf/Microsoft%20Word%20-%205883.pdf
Aceasta este adresa la care veți găsi textul următor:
__________________________________________________________________________ 1/2
Shoah Resource Center,
The International School for Holocaust Studies
Transnistria
An artificial geographic term created during World War II, which refers to a region in the Ukraine.
Before World War II, there were 300,000 Jews living in the area. In June 1941 Germany attacked its former ally, the Soviet Union. Germany quickly conquered Transnistria and gave it to its ally, Romania. Many Jews managed to escape the area before German troops arrived. However, tens of thousands of Jews were massacred during the first few months of German occupation by Einsatzgruppen units, and by German and Romanian troops. Ion ANTONESCU, the leader of Romania, soon decided that the Jews of the Bessarabia, Bukovina, and northern Moldavia regions of Romania were an „enemy population,” and thus were to be deported to Transnistria, his newlygained dumping ground. These deportations began on September 15, 1941 and lasted until October 1942. Most of the Jews who had survived mass killings in Bessarabia and Bukovina were expelled to Transnistria by the end of 1941, as were Romanian political prisoners (mostly Jewish), and Jews who had avoided the forced labor draft. Altogether, approximately 150,000 people were sent to Transnistria. Many deportees died en route to Transnistria. Thousands were jammed into freight trains without food or water, causing many deaths. Others were marched to Transnistria by foot in the severe winter cold, many dying along the way. In both cases, the Romanian guards accompanying the prisoners randomly shot at them, as well. Those Jews that reached Transnistria alive were packed into camps and ghettos, which were run by the Romanian authorities and police. They were made to do backbreaking forced labor. During the winter, tens of thousands of prisoners died from starvation or typhus, because none of their basic needs were provided for. After Antonescu ordered a mass slaughter in Osessa (the capital of Transnistria), the survivors were brought to Transnistria and interned in three camps: Bogdanovka, Akhmetchetka and Domanevka. In Bogdanovka all the Jews were shot to death by Romanian and Ukrainian police and a __________________________________________________________________________ 2/2 Shoah Resource Center, The International School for Holocaust Studies
.
.
Sonderkommando unit made up of ethnic Germans. During January and February 1942, many thousands of Jews were murdered in Akhmetchetka and Domaneuka.. Another 28,000 were murdered by SS and German police in southern Transnistria. By March 1943, a total of 185,000 Ukrainian Jews had been murdered by Romanian and German soldiers in Transnistria. In December 1941 Romanian Jewish leader Wilhelm Filderman managed to get permission from Antonescu to send aid packages to the Jews in Transnistria. Despite the fact that the Romanian authorities put all sorts of hurdles in Filderman’s way, the first shipment reached the Jews in Transnistria by the beginning of winter 1942–1943, and it helped some of them survive. By that time, the Romanian government had begun shifting its policy away from Germany, and thus stopped the deportations to Transnistria. Representatives of the Autonomous Refugee Aid Committee were also allowed to visit the Jews in the area. By the end of 1943, the Jews of Transnistria began receiving assistance packages from the American Jewish Joint Distribution Committee, the Jewish Agency, the World Jewish Congress, and the Oeuvre de Secours aux Enfants. During 1943, Romanian Jewish groups concentrated their efforts on securing permission for the deportees to return home. Permission was finally granted when the Soviet army began closing in on Transnistria. Many of the survivors returned at that point, although others were only allowed to go home after the war ended. Of the 150,000 Jews who had been deported to Transnistria, a total of 90,000 perished there. In addition about 185,000 local Ukranian Jews also were murdered.