Mihai
536 aprobate
mihai@yahoo.com
82.77.245.107

,,…CHIAR DACA AZI SFANTUL PURTATOR DE BIRUINȚA PLANGE, MAINE, ACEST SFANT IȘI VA ȘTERGE LACRIMILE ȘI VA PURCEDE LA LUPTA. PENTRU CA IN ULTIMII DOI ANI, SFANTUL ȘI-A MARIT OȘTIREA CU MUCENICII ACESTUI NEAM. S-AU RIDICAT LA CERURI ȘI S-AU FACUT MUCENICI, CA SA INTAREASCA OȘTIREA ȚARII, OȘTIRE CARE CU SIGURANȚA SE VA AȘEZA IN SPATELE SFANTULUI, SPRE A FI DUSA LA BIRUINȚA ! AȘA CUM EL, SFANTUL, IN NUMELE LUI CRISTOS, A INVINS BALAURUL, O MAI POATE FACE INCA O DATA ! PENTRU CA LANGA MUCENICII NEAMULUI, INCA EXISTA OASTEA TACUTA A CREDINCIOȘILOR !…”

,,Cândva țara aceasta a avut un Vodă. Ștefan se numea. Zis și Ștefan cel Mare.
El a avut un crez și un Steag de luptă. Pe steagul său de luptă, în fruntea oștirii era Icoana Sfântului Purtător de Biruință Gheorghe. Vodă Ștefan l-a ales ca Patron al Oștirii Moldovei, crezând din tot sufletul că acest Sfânt, vine alături de el în luptă cu toți ostașii morți pentru Cristos ! Și exact așa a și fost. Mărturie a rămas salba de mănăstiri a Moldovei. Asta a fost Lucrarea Harului. Mai târziu, Sfântul Gheorghe a fost ales ca și Patron al Forțelor Terestre ale României. Adică al Armatei Romane. Azi, Sfântul Gheorghe plânge ! Plânge pentru că nu mai are oștire pentru care să vină în ajutor. Oștirea lui, a traversat linia „inamică” și a pactizat cu „balaurul” ! Cei ce erau îmbrăcați în uniforme, s-au lepădat de cei pe care trebuia să-i slujească și să-i apere, pregătindu-se de asalt asupra oamenilor simpli.

ÎN FIECARE ZI, DE DOI ANI, AM VAZUT CUM MAJORITATEA DINTRE EI, IMBRACAȚI IN UNIFORME AU FOST „BALAURUL” IN SINE ! AU HARȚUIT, AU BATUT, AU AMENDAT, AU PROFANAT, AU ASUPRIT ȘI OMOARAT OAMENI. TOATE ASTEA IN NUMELE UNOR INDIVIZI STRAINI DE CREDINȚA CREȘTIN-ORTODOXA, IN NUMELE UNEI MASCARADE DE ASUPRIRE NEMAIVAZUTA PANA ACUM IN ISTORIA NEAMULUI NOSTRU. CU VOIE DE LA STAPANIREA STRAINA DE ACEST NEAM ȘI MARTIRII SAI ! CACI EI, „STAPANII” NU AU NICI O LEGATURA CU POPORUL ROMAN.
EI SLUJESC „BALAURULUI” ! DOAR LUI !

Chiar dacă azi Sfântul Purtător de Biruință plânge, mâine, acest Sfânt își va șterge lacrimile și va purcede la luptă. Pentru că în ultimii doi ani, Sfântul și-a mărit Oștirea cu mucenicii acestui neam.
S-au ridicat la Ceruri și s-au făcut mucenici, ca să întărească Oștirea țării, Oștire care cu siguranță se va așeza în spatele Sfântului, spre a fi dusă la Biruință !
Așa cum el, Sfântul, în numele lui Cristos, a învins balaurul, o mai poate face încă o dată !
Pentru că lângă mucenicii neamului, încă există Oastea Tăcută a credincioșilor !
Și această Oaste Tăcută este mult mai numeroasă și mai puternică fără haină militară, de miliție sau jandarmerie ! Infinit mai puternică prin tăcere și faptă ! Chiar dacă nu se vede.

Și poate tocmai de aceea Lucrarea Duhului Sfânt este cea mai mare în vremuri grele, de asuprire totală.
Și se face în Taină. Ca toate Lucrările Dumnezeiești !
Înfrângerea nu se declară când cazi ! Înfrângerea se declară când refuzi să te ridici !
Neamul românesc a căzut, dar a căzut doar în genunchi, nu definitiv. De acolo, din genunchi, se va ridica întărit în credință, chiar dacă mulți au obosit, s-au rătăcit pe Cale, au deznădăjduit și s-au simțit pierduți în întunericul adus de balaur. Neamul Românesc a învățat să Cadă și să se Ridice ! De două mii de ani !
Știe că ăsta e drumul spre Mântuire ! Nu există Mântuire fără Cădere !
Vouă, celor ce ne-ați pus în genunchi, vă mulțumim ! Doar așa putem să ridicăm privirea spre Cer !
De acolo, din genunchi, se vede Cerul mai aproape. Pentru că, așa se spune în rugăciunea Epiclezei mari: …”din genunchii inimii mele…”! Astfel, în Numele Lui, și cu ajutorul Sfântului Purtător de Biruință, vom putea fi Biruitori, întâi asupra răului din noi și apoi, asupra răului de lângă noi.
Astfel, vom putea să fim biruitori asupra Balaurului ! Încă o dată ! Și de câte ori va fi nevoie !
Bucură-te Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, purtatorule de Biruință !’’
https://www.activenews.ro/opinii/Zoe-Dantes-Sfantul-Gheorghe-plange.-De-doi-ani-174003
Steagul de lupta al Moldovei lui Stefan cel Mare si Sfant: https://www.activenews.ro/thumb-888?/articole/174003.jpg

La multi ani buni, tuturor celor cu numele Sfantului Gheorghe !