.

 

  • Asasinarea lui Codreanu și urmările sale
    Două zile după moartea sa, Léon Daudet publica în „L’Action française” un articol în memoria
    șefului român Codreanu
    Vă spuneam ieri că asasinarea ”căpitanului” și fondatorului Gărzii de Fier Codreanu și a
    treisprezece dintre locotenenții săi, masacru în mod evident concertat, a fost un eveniment politic
    considerabil și foarte capabil, prin repercusiunile sale, să declanșeze fie un război civil, ca și
    asasinarea al lui Calvo Sotélo (1), fie, ca cea a arhiducelui Ferdinand (2), un război european.
    Codreanu era, într-adevăr, șeful antisemitismului român, care are rădăcini vechi și profunde în
    țară și nu va lipsi atribuirea morții sale unei conjurații a Israelului și a personajelor oficiale
    importante ale României. Depeșele tendențioase ale agențiilor controlate de evrei afirmau deja,
    alaltăieri dimineață, că victima și-ar fi meritat soarta datorită violenței și ferocității sale. Dar cei
    care vor dori să cunoască viața ardentă și plină de riscuri a acestui extraordinar personaj, în care
    trăia un suflet de conducător, vor trebui să consulte seria de cinci articole fulgurante ale fraților Tharaud,
    specialiști în chestiunea evreiască, apărute în „Revue universelle”, de la 1 octombrie la 1 decembrie
    anul trecut, și unde se află calitățile de precizie și verva documentară a autorilor lui  Quand Israël
    est Roi. Aceste aticole sunt intitulate l’Envoyé de l’Archange, Codreanu punându- și actele sale,
    uneori sângeroase, sub invocația arhanghelului sfânt Mihail.
    Voi cita aici sfârșitul acestui extraordinar studiu, datorită înfricoșătoarei crime, de o arzătoareș
    actualitate. Este vorba despre procesul monstruos care l-a costat pe acuzat o condamnare la zece
    ani de muncă silnică:
    În rechizitoriul său, procurorul general… a dezvoltat aceste trei teme: trădare, rebeliune contra
    statului, mașinațiuni contra ordinii sociale. El a adăugat un tablou dramatic al vieții lui Codreanu,
    acest fiu al unui polonez și al unei nemțoaice, care nu avea nicio picătură de sânge românesc în
    venele sale și pretindea să fie un salvator al națiunii, asasinul prefectului Manciu, instigator al
    uciderii lui Vernichescu, Duca, Stelescu și atâția alții, omul care a otrăvit tineretul cu doctrine
    teroriste și a înveninat întreaga țară cu sentimente și idei care nu aveau nimic de-a face cu spiritul
    și temperamentul românesc.
    Codreanu ar fi putut să replice: ”Spuneți că nu am nicio picătură de sânge românesc în vene.
    Regele Carol are el mai mult decât mine? Și nimeni nu-i contestă dreptul de a conduce… Mă
    prezentați ca pe un asasin vulgar, dar se pare că nu vă aminti i că după moartea lui Manciu (3)
    am fost achitat în aplauzele întregii națiuni… În ceea ce privește moartea lui Vernichescu (4), a
    lui Duca (5) și Stelescu (6), sunt tot atâtea lucruri deja judecate asupra cărora nu se mai poate
    reveni… Spuneți că, în toate aceste afaceri, față de mine s-a manifestat o slăbiciune vinovată. De
    ce această slăbiciune? Fiindcă guvernul simțea în mine o forță de care spera să se servească. Dar
    s-a dovedit că nu e posibil și de aceea sunt acum aici.
    ”Am ridicat în jurul Gărzii un entuziasm național și mistic cum nu s-a mai văzut înainte. De ce?
    Pentru că am spus sus și tare ceea ce fiecare simțea în mod obscur, anume că partidele noastre
  • erau putrede, politicienii noștri vânduți evreilor și că o mână de străini fără credință și lege
    exploatau nedemn una dintre țările cele mai sănătoase, cele mai nobile din lume… Am înviat
    idealul, am vrut să formez un om nou, am inspirat multora această dorință: prin aceasta, opera
    mea îmi va supraviețui.
    Ați văzut atât de bine că tot secretul meu era de a face apel la forțele profunde ale sufletului încât
    ați pus în fruntea guvernului pe singurul om al cărui prestigiu moral putea să contrabalanseze pe
    al meu: Patriarhul (7) însuși. În toate lucrurile, m-ați copiat. Ați luat programul meu creștin,
    antisemit, antidemocratic, antiparlamentar. Constituția voastră nu este decât un reflex al ideilor
    mele. Regele însuși nu a instaurat dictatura decât pentru a mă împiedica pe mine s-o institui.
    M-ați acuzat că iubesc Germania și că doresc o alianță cu ea. Este dreptul meu. Dacă ar fi trebuit
    să băgați la închisoare pe toți românii care gândesc ca mine, nu ați fi avut destule mănăstiri  și
    închisori. Îmi reproșați telegrama către Hitler, dar d-nul Goga (8) a făcut mai mult decât atât: el a și
    mers la Viena să-l felicite pe Führer în persoană, și cu toate astea nu l-ați privat de funerarii
    magnifice.
    Privesc, caut în jurul meu. Nu văd decât buni români, ofițeri pe care îi respect. Dar dincolo de ei
    zăresc, invizibili, evreii din România și de aiurea care m-au adus aici, și despre care nu este
    vorba deloc, nicăieri, în niciun moment, în acest proces. Cu ce abilitate ei mă vor condamna în
    curând, fără a interveni ei înșiși, asupra unor chestiuni față de care par complet străini. Cad sub
    loviturile lor, ca și Octavian Goga. Dar e normal ca după căderea sa, Octavian Goga să moară
    liniștit în patul lui, iar eu să mor în închisoare, unde deja am contactat ftizie (9)…”
    El nu a spus nimic din toate acestea. A tăcut…
    Într-un articol din Populaire (10), un jurnalist s-a mirat de o condamnare atât de ușoară. ”De ce
    nu moartea?”, a întrebat el. Îmi permit să-l asigur. Zece ani de muncă subterană în minele de
    sare, pentru un ftizic, echivalează practic cu moartea…
  • ……………………………………………………………………………………………………………………………
    (1) Uciderea lui José Calvo Sotelo de către ro ii în 13 iulie 1936 a fost ultima crimăș
    nepedepsită comisă de marxi ti în Spania unde ei vărsau sânge de mai mul i ani. El aș ț
    hotărât armata, patrio ii i na ionali tii să se apere i să pună capăt haosului. Ro iii auț ș ț ș ș ș
    declan at atunci războiul civil.ș
    (2) Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, în 28 iunie 1914, a fost
    declan atoarea Primului Război Mondial.ș
    (3) Prefect de poli ie al Ia ului, Constantin Manciu fusese desemnat de către evrei pentru aț ș
    conduce represiunea contra studen ilor na ionali ti. Un student a murit ca urmare aț ț ș
    torturilor suportate la comisariatul de poli ie iar eroul roman a răzbunat, în plin tribunal,ț
    moartea tânărului militant na ionalist.ț
  • (4) Vechi membru al Gărzii de Fier, a trădat i i-a vândut camarazii. A fost grav rănit deș ș
    către Ion Mo a.ț
    (5) I.G. Duca, prim ministru ”liberal”, a anulat în 1933 alegerile pentru a împiedica victoria
    adversarilor săi, mai ales a na ionali tilor, i a interzis Garda de Fier. Trădarea sa a fost peț ș ș
    bună dreptate pedepsită cu moartea în 29 decembrie 1933.
    (6) Trădător al Gărzii de Fier, a fost executat.
    (7) Miron Cristea (1868-1939), patriarh ortodox, ini iat în Franc-Masonerie, a fost numitț
    regent al regatului în 1927 i a participat, în 1938, la lovitura de stat care a adus dictaturaș
    ce urma să lanseze un enorm val de represalii contra mi cării legionare. El a fost numit înș
    20 iulie 1938 prim ministru, post pe care l-a păstrat până la moartea sa survenită la
    Cannes, anul următor.
    (8) Octavian Goga (1881-1938) a fost numit de către Carol al II-lea prim ministru încă de la
    instaurarea dictaturii; el a condus represiunea împotriva lui Codreanu i a oamenilorș
    acestuia până la moartea sa, în 7 mai 1938.
    (9) În timpul vie ii sale, Codreanu a cunoscut de mai multe ori închisorile regimului înț
    condi ii teribile de frig, umiditate, malnutri ie. Cu ocazia unei condamnări, el s-aț ț
    îmbolnăvit grav, lovit de tuberculoză.
    (10) Fondat de nepotul lui Marx, Le populaire era organul SFIO, strămo ul Partiduluiș
    Socialist. În epoca respectivă îl avea ca redactor ef pe evreul Oreste Rosenfeld i caș ș
    director politic pe evreul Léon Blum.
    Traducere: Cristi Pantelimon
    http://www.jeune-nation.com/culture/histoire/12380-lassassinat-de-codreanu-et-ses-suites-par-
    leon-daudet.html
    *
    NOTA BENE: În textul lui Leon Daudet cuvintele citate nu sunt autentice, ale lui Codreanu, ci sunt imaginate de autor, ca posibilă pledoarie pe care CZC ar fi putut-o rosti în apărarea sa. Deci nu Codreanu este cel care nu respinge categoric ideea că n-ar fi fost un român neaoș! Cât era de cinstit sufletește, Codreanu nu ar fi ezitat să recunoască adevărul despre părinții săi. Dar nu a fost cazul…
    Ar fi interesant de recuperat cele „cinci articole fulgurante ale fraților Tharaud,

    specialiști în chestiunea evreiască, apărute în „Revue universelle”, de la 1 octombrie la 1 decembrie
    anul trecut”… Cine intră să caute în colecția publicației respective?