Kievul a luat foc după înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina: “Este mâna lui Putin!” – Va rezista la presiuni Patriarhul Daniel ?
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ / OPINII / Publicat: Duminică, 03 martie 2024, 14:11 / Actualizat: Duminică, 03 martie 2024, 14:26 / 11 comentarii

Un important ierarh al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) a acuzat BOR de colaborare cu Moscova și de acțiuni provocatoare la adresa Ucrainei și a Ortodoxiei universale.

Scandalul legat de sancționarea ierarhului Tomisului și de demiterea/reinstalarea purtătorului de cuvânt a estompat probabil cel mai important punct de pe ordinea de zi a ședinței Sfântului Sinod al BOR: înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina.

Redăm mai jos integral punctul 11 din comunicatul Cancelariei Sfântului Sinod:

„11. Binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina.”

Biserica Ortodoxă a Ucrainei a reacționat virulent.

Unul dintre ierarhii săi importanți, episcopul Viktor Bed de Muncaci-Carpați, apropiat de capul BOaU, Epifanie Dumenko, a publicat un comunicat agresiv pepagina sa de Facebook, în care a acuzat BOR că face jocurile lui Putin și ale Moscovei.

Gâlgâind de nervi, Bed scrie între altele:

„Adoptarea unei decizii atât de disprețuitoare și provocatoare la adresa Ucrainei și a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, mai ales în condițiile războiului ruso-ucrainean din 2014-2024, arată marea influență pe care o au asupra comunității politice din România (guvernul român) și a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române structurile FSB ale Federației Ruse și ale Patrarhiei Moscovei, care destabilizează prin toate mijloacele unitatea țărilor UE, a membrilor NATO și Ortodoxiei universale.” (sic!)

Bed afirmă că „înțelege acum de ce Biserica Ortodoxă Română s-a abținut să recunoască oficial Biserica Ortodoxă autocefală locală a Ucrainei”.

Pe aceeași tonalitate agresivă, ierarhul adaugă că „la nivelul politicii române și al ierarhiei ecleziale românești domină discursul rusesc conform căruia Ucraina poate pierde războiul și poate fi împărțită (teritorial) în viitor”.

Înecându-se de furie, Viktor Bed mai scrie că decizia BOR „dovedește că Ucraina pierde pe frontul informației internaționale în fața propagandei ruse Putin – Patrușev și slăbiciunea diplomației și a serviciilor secrete ucrainenene în a proteja interesul național al Ucrainei, mai ales cel al securității religioase”.

În fața acestei „provocări a Bisericii Române”, ierarhul îndeamnă Kievul și BOaU să ia „măsuri urgente și eficiente pentru a proteja securitatea națională și religioasă a Ucrainei”.

Afirmațiile ierarhului BoaU, dincolo de tonul lor istericoid, sunt aberante: cele puțin peste o sută de parohii românești existente azi în Ucraina fac parte în marea lor majoritate din Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Aceasta a aparținut de Patriarhia Moscovei până în luna mai 2022, când și-a declarat independența. Însă Kievul o acuză că, în realitate, menține în ascuns legăturile cu Moscova.

Prin urmare, Moscova și Biserica Ortodoxă a Rusiei ar trebui să fie primele iritate de înființarea Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina.

Însă și nervii pe care Viktor Bed nu face nici un efort să și-i ascundă au o justificare.

Parlamentul de la Kiev urmează să aprobe în luna martie o lege controversată prin care BOU (Moscova) va fi interzisă.

După luni de agresiuni, persecuții, incendieri, confiscări, arestări BOaU râvnește să pună mâna pe toate bisericile, avutul și credincioșii BOU.

Prin înființarea de către BOR a Bisericii Române din Ucraina, românilor li se oferă o alternativă reală și mult mai tentantă: să se întoarcă ACASĂ.

Măcar (deocamdată) din punct de vedere religios. La Biserica Mamă.

Mâna întinsă de BOR românilor din Bucovina de Nord, Herța și Bugeac riscă să strice vânătoarea de suflete și de biserici a regimului Zelenski.

Așa se explică tonul istericoid al ierarhului ucrainean.

Să sperăm că, măcar în acest caz, Patriarhul Daniel și ierarhia BOR vor rezista valului de presiuni politice din România, Constantinopol, UE și NATO și nu vor da înapoi.