IVDEL este Katânul Basarabiei
“Acesta e numele unei închisori din regiunea Saratov a Federaţiei Ruse.Majoritatea celor arestaţi după 28 iunie 1940 “pentru trădare de Patrie”(care “patrie”, când cei învinuiţi nu locuiseră nici măcar o singură zi în URSS, iar cei născuţi după 27 martie 1918 – nici măcar în Rusia ţaristă, dacă admitem că bolşevicii o considerau pe cea din urmă patrie a lor?!) erau internaţi în acest penitenciar de lângă munţii Ural.
Bărbaţii din familiile deportate, de la 14 ani în sus, erau scoşi din tren la Tiraspol, despărţiţi de familiile, soţiile şi copiii lor, pe care n-aveau să-i mai revadă vreodată, fiind îmbarcaţi în alte vagoane şi duşi la Ivdel.
Acolo erau aşezaţi în faţa plutoanelor de execuţie şi lichidaţi.
Motivele erau diverse.
La 22 iunie 1941 din celule au fost scoși mii de ROMÂNI şi împuşcați, drept răzbunare pentru faptul că România “năvălise în URSS”.
Pentru pedepsele aplicate de armata română după ce la Odesa a fost aruncat în aer Comandamentul Suprem Militar românesc (octombrie 1941), la Ivdel au fost “EXECUTAȚI 15.000 DE OSTATICI ȘI PRIZONIERI ROMÂNI” (din cartea “Săptămâna roşie” de Paul Goma).
La fiecare nou atac al Armatei Române la Cotul Donului, în Stalingrad, în Crimeea ş.a., sute de basarabeni erau scoşi din celule şi împuşcaţi. Drept răzbunare.
Basarabenii erau lichidaţi cu miile, în aceeaşi zi, dar medicii le scriau în fişe date diferite ale morţii, semănate de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial, fixându-le şi cauze cât mai “pământeşti” ale morţii: insuficienţă cardiacă, ictus, pneumonie, tuse, diaree, tuberculoză, sughiţ cronic etc.
În cartea “Stalin mi-a furat copilăria” fostul deportat Boris Vasiliev reproduce fişa medicală a TATĂLUI SĂU, Ilie Vasile (tot el Vasiliev), ÎMPUȘCAT LA IVDEL, în care, cinic, “medicul” (călăul) penitenciarului îl diagnostichează cu “un grav ulcer stomacal”, recomandându-i “dietă strictă”: doar pâine uscată şi apă. Recomandarea tratamentului cu “dietă” a fostului primar de Malovata (asta a fost crima lui cea gravă) este făcută de “medic” la câteva zile după ce a fost împuşcat.
La “Ivdellag”, cum i se mai spunea acestui lagăr al morţii, AU FOST LICHIDAȚI FOȘTII MEMBRII AI SFATULUI ȚĂRII, membri ai tuturor partidelor politice din Basarabia (afară de cel comunist, care la 28 iunie 1940, avea doar 96 de membri), “foşti albgardişti”, chiaburi, ţărani, profesori, elevi…
La majoritatea celor lichidaţi, în sentinţă e indicată o singură învinuire: “vrag naroda” (“DUȘMAN AL POPORULUI”). Al cărui popor? Al propriului popor? Al poporului rus?
Cum s-a manifestat “duşmănia” lui Ilie Vasile (Vasiliev), a preotului Gheorghe Buruiană de la biserica Ciuflea, a lui Efim Ojoga, tatăl ex-deputatei Olga Ojoga, ucis la Ivdellag în 1941, a profesorului Chiril Hodorogea, directorul şcolii din Selemet, localitate vecină cu satul copilăriei mele, dus şi el la Ivdellag, ş.a.m.d., faţă de poporul basarabean sau faţă de poporul rus, sau faţă de alte popoare, numai diavolul şi cei prin care îşi făceau lucrarea acesta cunosc.
Citindu-le dosarele, ai impresia că după 28 iunie 1940 toate cele trei milioane şi jumătate de basarabeni, “eliberate” de Armata Roşie, deveniseră peste noapte cei mai mari duşmani ai propriilor lor vieţi.
Conform unor statistici incomplete, la închisoarea din Ivdel AU FOST EXECUTAȚI PESTE 20 000 de basarabeni. Majoritatea lor erau ţărani şi intelectuali, oameni care nu aveau nimic în comun cu politica.
Deşi au existat şi alte penitenciare pentru basarabeni, ca cel de la Kuibâşev (unde a fost masacrat folcloristul Petre Ştefănucă), cel de la Dubinka, regiunea Krasnoiarsk (unde şi-a ispăşit pedeapsa scriitorul Nicolae Costenco), cel din Irkutsk (unde a fost închis prozatorul Alexei Marinat), cel de la Vorkuta (PENTRU OSTAȘII ARMATEI ROMÂNE), cel de la Inta (unde au fost întemniţate rudele mele: arhimandritul Serafim Dabija şi preotul Nicodim Onu din Satul Nou), cel mai plin cu morţi de-ai noştri a fost Ivdelul.
GROPILE COMUNE de lângă închisoarea de acolo sunt PLINE CU OSEMINTE DE BASARABENI.
Ivdel[…]e Katân-ul nostru.
El e pariul memoriei noastre cu istoria relativ recentă, pentru care trebuie să facem totul ca ea să reţină sacrificiul înaintaşilor, dar şi ţinerea noastră de minte.”
Nicolae Dabija
(Sursa: Literatura și Arta, Nr.13,
31 martie 2011)
Distribuiti acestea,sa se stie cine au fost bolsevicici jidovi-rusi.
Sa se stie ,pentru ca sa nu se mai repete.sa se faca afise si sa fie impinzite pe toate zidurile.
Poate asa se va sti ce ne asteapta.Priviti la Ucraina.
TLC
Dumneavoastră, camarad Sanda, ce ați făcut în acest scop?
Domnule profesor,
In toamna am facut pe banii mei vreo 300 de pagini xeroxate privind
neimplicarea bisericii-la nivelul sinodului, pentru gurile de canal montate in centrul istoric al capitalei,unde este pingarita crucea ortodoxa,Pentru implantareaCip-urilor si neimplicare in deciziile grave ale legiuitorilor.Am dat la Sf.Paraschiva,la Sf.Dumitru.date pe la minastiri,lipite pe posturi de transformare electrice si la afisajul bisericilor.CE sa spun?Insu-si preoti mi le-au diostru.Ceilalti innepasare si unii mau crezut plecat Cam asta d-le profesor.
Cu aceeasi stima
N-am înțeles nimic! Despre ce cruce este vorba?
Pe gurile de canal turnate din fonta este sema bucurestiului care cuprinde si crucea ortodoxa.In nici-o capitala europeana nu se calca pe cruce,nemaivorbind de mizeriile ce le acopera..Dumneavoastra,la nivelul ce il aveti,putetia va informa pe la niste fete bisericesti.
Prefer sa vorbesc telefonic de acum incolo pe subiecte susceptibile de interpretare.
Cu stima
Pofta vine mancand, continuati, protestati si veti vrea sa faceti mai mult ca Adevarul singur vrea sa iasa la suprafata, sa fie spus. Eu asa am inceput , in Franta unde locuiesc, dupa slusjba la Biserica Romanesca, prietenilor francezi. Unul dintre rezultate fiind cel ca am fost denuntat ca si „nazist” si „antisemit cronic” :), iar altul fiind – in cercul meu de cunoscuti toata lumea stie de Ion COJA sau de Alan SORAL (versiunea franceza a domnului Profesor). Franta de la „revolutia franceza -1789 nu mai apartine francezilor, continuati faceti prozelitism.
Toate cele bune! Doamne’ajuta! Traiasca ROMANIA si POPORUL ROMAN!
Noi românii trebuie să aducem în faţa omenirii, pogromurile făcute supra noastră de către iudeo-bolşevicii din administraţia Rusiei Sovietice.
Culmea obrăzniciei, românii sunt azi cei acuzaţi de pogrom.
Anii negri de ocupaţie iudeo-bolşevică sovietică-rusă, de minciună şi de falsificare a adevărurilor despre români, au drept consecinţă faptul că; azi românii de pe ambele maluri ale Prutului nu sunt uniţi într-un singur stat românesc.
Trebuie să fim conştienţi de faptul că neprietenii noştri nu vor să ne vadă uniţi şi mai puternici, vor face totul pentru a rămâne despărţiţi, mai uşor de acaparat, de desfiinţat.
Divizarea ţărilor vecine, este azi metoda prin care Rusia îşi menţine dominaţia asupra unor teritorii. Exemplul Transnistriei se aplică în zilele noastre Peninsulei Crimeia din Ucraina, cu dedosebire că în Transnistria Armata a 14-a Rusă a acţionat pe ascuns(pe furiş).
Occinentul nu vede, ori nu vor să vadă ce se întâmplă cu unii dintre vecinii Rusiei de azi, deoarece dependenţa de gazul rusesc ori de resuresle materiale ale Rusiei, îi determină pe aceştia, să nu ia poziţia corectă în asemenea cazuri.
Divizarea țărilor nu este numai un scop urmărit de Rusia! Pe plan global, aceasta este politica globaliștilor!
Am mai intenţionat să formulez ipoteza conform căreia evreii askenazi, urmaşii evreilor khezari, răspândiţi în; Europa, Rusia, Ucraina şi SUA, care azi au acaparat şi domină politica şi finanţele din lume, nu vor declanşa un al treilea război mondial, deoarece se vor înţelege în final la împărţirea rezervelor de materii prime, minerale şi de energie ale Rusiei, estimate la 1/3 din cele mondiale.
Domnule ,,Dacismu pentru noi e moldovenismul doi”,
EŞTI BRÂNZĂ BUNĂ ÎN BURDUF DE CÂNE
Cum puteți vorbi cu atâta superioritate despre un om pe care nu-l cunoașteți, a cărui erudiție ar trebui să vă timoreze și să vă încânte, și a cărui suferință, ca basarabean, trecut prin toate încrecările la care au fost supuși basarabenii, românii de peste Prut și Nistru, ar trebui să vă înfioare?! De unde atâta suficiență?
Suficiență = starea celui care nu-și mai mîncape în piele de închipuit ce e!
Acesta da HOLOCAUST!
bestii lipsiti de omenie.asta sunt comunistii rusi.gm
Jidanii rusi si de pretutindeni, va rog cu respect!
Cautati bine si veti descoperii ca comisarii care efectuau aceste crime erau …..evrei . Toate masacrele din Uniunea Sovietica au facut parte din agenda evreiasca .
Poporul rus a platit cel mai mare pret (milioane de asasinate), si ceilalti printre care si noi, la fel.
Doamne,Doamne care fiare salbatice au putut face asa ceva?Acum aud,pentru prima data de asemenea masacre.Cine ascunde si falsifica istoria se face vinovat de crime impotriva umanitatii.E bine ca lumea incepe sa afle adevarul,in primul rand tinerii.Cei care au dat lovitura de stst in Rusia anilor 1917 se dovedesc,pe zi ce trece,prin documentele scoase la vederea multimii,a fi monstrii omenirii.
73 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUSO-HAHOLI(ucrainieni) în acțiune:
Domnul Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar, cu o vechime de muncă de peste 50 de ani, este unul dintre supravieţuitorii, astăzi în viaţă, ai măcelului de la 1 aprilie 1941 din pădurea Varniţa de lângă satul Fântâna Albă. Născut la 13 martie 1925 la Trestiana, judeţul Storojineţ (astăzi Dimca, raionul Hliboca), în acea zi neagră pentru românii nord-bucovineni, abia trecuse de 16 ani. Dar dorul de libertate nu l-a oprit să pornească, împreună cu fratele Nicolae (Culuţă), numai cu trei ani mai în vârstă, spre Patria-mamă ROMÂNIA. Însă nu le-a fost dat să ajungă.
Am fost martor ocular şi am văzut cum s-au desfăşurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid. Varniţa mi-a rămas în amintire ca un simbol al barbariei. În memorie s-au întipărit episoade de o rară cruzime, crâmpeie ce mă urmăresc cu înfiorare toată viaţa.
Gheorghe Mihailiuc, profesor pensionar:
”Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal.
Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru,
demonstrând DRAGOSTEA DE NEAM ȘI ȚARĂ A ROMÂNILOR bucovineni.
Deodată liniştea a fost spartă de groaznicul glas al arme-lor. Zgomotul morţii s-a răspândit hăt departe peste codri. Cineva din mulţime a strigat: „La pământ!” Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale:
„ÎNAINTE, FRAȚILOR, ei nu vor cuteza să ne omoare!”.
Dar chiar atunci a început măcelul.
Tragedia de acum jumătate de secol mă nelinişteşte până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varniţa. Era un adevărat iad de la pământ până la cer.
În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână,
S-A PRĂBUȘIT ÎNTR-O BALTĂ DE SÂNGE .
Aud şi acum strigătele lui cu groaza morţii pe buze:
„Fugiţi, oameni buni, EU RĂMÂN AICI SĂ MOR PENTRU LIBERTATE !”.
Gheorghe Mihailiuc:
”În învălmăşeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă. Până la pădure îmi rămăseseră vreo douăzeci de paşi, o întreagă veşnici. La dreapta mea un bărbat uscăţiv, care ne-a îmbărbătat tot drumul, se dădea de-a rostogolul până a ajuns la marginea pădurii. I-am urmat exemplu. L-am văzut o clipă cum s-a ridicat în picioare, căutând cu privirea pe cineva.
Când am ajuns lângă el, bietul om se trudea să moară, căutându-şi adăpost la rădăcina unui stejar.
Se trăgea grămadă ca un arici atacat de duşmani, repetând un nume drag:
„Floriţă, Floriţă!”
Soldaţii trăgeau fără întrerupere, cu precădere în grupurile compacte de oameni. Aproape inconştient am început să fug prin desiş. Moartea mă păştea la fiecare pas… Deodată mi s-a făcut întuneric înaintea ochilor, şi am căzut. Au urmat câteva momente de tihnă. Dar degrabă mi-am venit în fire. Frica de moarte m-a pus în picioare şi am început să fug la întâmplare. Vântul mi-a adus un bocet şoptit. Am pornit după el.
Într-un desiş de brazi câteva femei se tânguiau deasupra unei neveste care-şi dă-dea sufletul.
Muribunda strângea la pieptul sângerând un băieţel de vreo doi anişori.
Parcă o văd şi acum cu nişte ochi mari şi tulburi, în care străluceau lacrimile pierzaniei.
Părul bogat îi acoperea umerii.
O şuviţă de sânge curgea domol peste bundiţa împodobită cu blăniţă de dihor.
O femeie a smuls copilul din braţele mamei, care şi-a dat sufletul. “
73 de ani de la
MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUSO-HAHOLI în acțiune:
La FÂNTÂNA ALBĂ Călăii OCUPANŢI RUŞI au tras în ROMÂNI în plin cu mitralierele, încontinuu, secerându-i.Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti .
ROMÂNII AU FOST SPINTECAŢI cu săbiile şi călcaţi sub copitele cailor OCUPANŢILOR RUŞI.
După masacru ROMÂNII răniţi au fost legaţi de cozile cailor și târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde ROMÂNII AU FOST ÎNGROPAŢI ,UNII DE VII: bătrâni, femei, copii, sugari .
DOUĂ ZILE ŞI DOUĂ NOPŢI S-A MIŞCAT PĂMÂNTUL ÎN ACELE GROPI, timp de DOUĂ ZILE ŞI DOUĂ NOPŢI gemetele de durere şi ţipete de ajutor înăbuşite ale ROMÂNILOR au răzbătut de sub ţărâna îmbibată de SÂNGE,până ce într-un sfârşit,toţi şi-au dat duhul.
După masacru supravieţuitorii din Hliboca (Adâncata) au fost arestaţi de NKVD(precursorul KGB) şi, după TORTURI ÎNFIORĂTOARE, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel .
ROMÂNII AU FOST ARUNCAŢI DE VII ce către Călăii OCUPANŢI RUŞI într-o GROAPĂ COMUNĂ, peste care s-a turnat şi s-a stins var.
Ecaterina Suceveanu, o tărancă din partea locului, în vârstă de 67 de ani, îşi aminteşte de vărul ei, Constantin, şi de sute de alţi români care au fost împuşcaţi fără milă în locul acela:
“Vărul meu a fost printre primii care au fost seceraţi. A fost împuşcat în cap, când încerca să acopere cu trupul lui un băiat din sat”.
Băiatul a fost unul dintre puţinii supravieţuitori care s-au întors în sat, în noaptea aceea.
“Ne-a adus căciula lui Constantin.
Am găsit înăuntru o bucată de os din craniul lui, plină de sânge, şi am pus-o într-un borcan.
O ţinem şi acum, sunt moaştele familiei noastre”.
73 de ani de la
MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUSO-HAHOLI în acțiune:
La Hliboca s-a strigat către ofiţerii NKVD:
„Noi nu v-am chemat aici şi nici nu v-am votat la alegerile voastre, acestea sunt pământurile noastre lăsate moştenire de Marele Ştefan, aşa că ori plecaţi, ori lăsaţi-ne să plecăm noi peste graniţă şi să vă lăsăm gospodăriile noastre cu vite cu tot!
Noi vrem PATRIA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ şi biserica noastră strămoşească de care voi vă bateţi joc!
Noi nu putem schimba libertatea noastră de jugul vostru de oţel!”
Ţăranul Vasile Timeş din Cupca a rostit următoarea rugăciune, la Suceveni:
„Doamne Dumnezeul nostru, fiinţă prea înaltă, nefăcută, neînchipuită, fără de început şi fără de sfârşit, Tu ce ai zis şi ai făcut toată făptura şi dai viaţă zidirilor Tale, iar prin a cărnii puteri se mişcă libere toate vietăţile de pe pământ şi le hrăneşti până în crăpăturile pietrelor; nu întoarce faţa Ta de la noi păcătoşii, ci ridică sabia mâniei Tale de peste noi şi ne mântuieşte, că Tu ne-ai zidit şi numai Tu ne poţi mântui. Ascultă, Atotputernice, lacrimile noastre şi ne ajută să scăpăm de stăpânirea păgână care ne chinuieşte şi ne distruge Biserica Ta. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea noastră este Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie. Amin!”
73 de ani de la MASACRUL de la FÂNTÂNA ALBĂ-1 Aprilie 1941
Călăii OCUPANŢI RUSO-HAHOLI în acțiune:
Primul a murit Ilie Scorabeţ, cel care ţinea prima cruce.
Apoi cei de lângă el:
Ioan Frătăuceanu, cel care a strigat: „Oameni buni, nu scoateţi sabia, că cine scoate sabia de sabie va pieri”
, Mihai Ţugui,
Ilie Mihailovici, cel care a purtat a treia cruce, Constantin Sucevean şi Gheorghe Sidoreac, care purtau cruce în faţă.
Nu s-a făcut o listă a celor morţi la Fântâna Albă sau a celor care au suferit în urma evenimentelor de aici. Mai jos sunt doar câteva nume de persoane care au murit în timpul masacrului.
Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe şi Cosma Opaiţ, Gheorghe, Vasile şi Cosma Tovarniţchi, Nicolae Corduban.
Din Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Ţugui, Arcadie Plevan.
Din Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile şi Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.
Din Suceveni: Dragoş Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăştean, Gheorghe Sidoreac.
Din Iordăneşti: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai, Constantin Molnar.
Din Pătrăuţii de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.
Din Pătrăuţii de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moţoc.
Numele celor condamnaţi oficial pentru 1 aprilie, alţii decât cei care au fost omorâţi în zilele următoare sau au murit în anchetă:
Vasile Grijincu, condamnat la moarte, + 4 iulie 1942. Soţia, Veronica, cu 8 copii deportaţi în Kazastan.
Ilie Vasca – întors din lagăr în 1961
Vasile Grijincu, 10 ani muncă silnică, a murit în lagăr.
Nicolae Pogoja, 10 ani, mort în lagăr.
Vasile Onifriciuc, 10 ani, mort în lagăr.
Ilie Dâca, 10 ani, mort în lagăr.
Nicolae Motrescu, 10 ani, mort în lagăr.
Teodor Dâca, 10 ani, întors în 1961.
Simion Pojaga, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ioan Boiciuc, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Teodor Comariţă, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Gheorghe Pojaga, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ilie Ciucureanu, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Gheorghe Popescu, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Constantin Coroamă, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ioan Popescu, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Orest Dugan, condamnat la 8 ani, întors în 1961.
Petru Schipor, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Petru Pojaga, 10 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Vasile Zmoşu, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Teodor Clingher, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Cosma Crăsneanu, 8 ani, mort în lagăr înainte de pronunţarea sentinţei.
Ca represalii, pe 13 iunie 1941 au fost deportate 13.000 de familii, doar circa 10 % întorcându-se înapoi. Pe 22 iunie 1941 a intrat România în război împotriva URSS.
Ilie Vasca din Pătrăuţi a spus odată, în româneşte, în lagăr:
„ROMÂNUL N-A STAT ÎN GENUNCHI NICIODATĂ
decât în faţa lui Dumnezeu”.
Ar trebuii recuperate osemintele acestor martiri si reinhumate in Basarabia noastra cu un mausoleu,drept recunostiinta.
Organizatia PRO BASARABIA si altora revine aceasta sarcina.
Vedem ce fac rusii in Crimeea. Ei au in singe crima impotriva popoarelor vecine.
TRAIASCA ROMANIA.