Cum a luat ființă Uniunea Europeană

Richard Nikolaus von Coudenhove-Kalergi era fiul lui Heinrich von Coudenhove-Kalergi, diplomat austro-ungar și al lui Mitsuko Aoyama, fiica unui petrolist și mare proprietar de pământuri japonez. Kalergi tatăl s-a căsătorit cu fiica japonezului pe vremea când era diplomat la Tokyo. Fiul lor s-a născut la Tokyo, la 16 noiembrie 1894, iar atâta timp cât a trăit în Japonia a purtat numele de Aoyama Eijiro.

Anii de adolescență i-a petrecut cu părinții săi la castelul Ronsperg, în Boemia, azi Pobezovice (Republica Cehă). Tatăl a ținut ca cei doi fii ai săi să învețe și limba maghiară și limba rusă. Aceștia știau deja germană și japoneză.

Kalergi este fondatorul primei mișcări pentru o Europă unită. În decembrie, 1921, la vârsta de 27 de ani devine membru al lojei masonice „Humanitas” din Viena. Un an mai târziu înființează Uniunea Pan-Europeană, împreună cu arhiducele Otto von Habsburg, un urmaș al casei de Habsburg. În 1923 publică lucrarea-manifest „Pan-Europa” în care vorbește deschis despre proiectul unei Uniuni Europene. Aici, între altele, invită pe cititori să devină membrii ai mișcării pan-europene. Lojile masonice din Europa, inclusiv loja „Humanitas” susțin proiectul. Lucrarea Pan-Europa a fost tradusă la acea vreme în mai multe limbi europene. În limba română a fost tradusă și publicată de o editură din Târgu-Mureș, abia în anii 90 ai secolului trecut

În autobiografia sa, Kalergi arată că la începutul anului 1924, prietenul său baronul Louis de Rothschild îl introduce bancherului american Max Warburg, evreu german stabilit la New York. Acesta se oferă să-i finanțeze mișcarea pentru următorii 3 ani făcând o donație de 60.000 de mărci aur, o sumă uriașă la acea vreme. Warburg continuă să fie interesat de mișcarea lui Kalergi pentru tot restul vieții, introducându-l pe acesta altor mari bancheri americani precum Paul Warburg și Bernard Baruch. Max Warburg a fost unul dintre cei care a finanțat și pe Lenin pentru a înfăptui revoluția bolșevică.

Anul următor începe să publice lucrarea în trei volume „Kampf um Pan-Europa” (Lupta pentru Pan-Europa), apărută între 1924-1928. În 1925 apare o a treia lucrare, intitulată „Praktischer Idealimsmus” (Idealismul practic) din care am selectat și tradus textul care urmează acestei scurte prezentări generale a vieții și activității acestui conspirator sinistru.

În 1926, la primul congres al Uniunii Pan-Europene care s-a ținut la Viena, cei 2000 de delegați îl aleg pe Kalergi ca președinte al Consiliului Central al Uniunii, funcție pe care o deține până la moartea sa survenită în 1972.

În viziunea sa, întreaga lume trebuie să se constituie în 5 mari unități politico-administrative:

  1. Uniunea Europeană

  2. Uniunea Pan-Americană, formată din cele două continente americane

  3. Commonwealth-ul Britanic

  4. Uniunea Pan-Asiatică, formată din China, Japonia și regiunile adiacente cu dominația asupra Pacificului

  5. URSS ca regiune euro-asiatică în formatul ei de la acea vreme.

În toate aceste mega-unități politice engleza urma să fie limba internațională, folosită alături de limbile locale. Dintre acestea doar prima din aceste mega-unități a luat ființă pînă acum. Restul acestui proiect cu anumite modificări a rămas să fie înfăptuit la momentul oportun, dacă, adăugăm noi, condițiile politice vor mai permite așa ceva.

Kalergi încearcă să atragă mai mulți politicieni ai vremii în mișcarea sa cu mai mult sau mai puțin succes. Tot el propune „Odă Bucurei” a lui Beethoven ca imn al Uniunii Europene, ceea ce s-a și făcut deja (!!).

Pe de altă parte, naziștii germani considerau că mișcarea lui Kalergi era sub controlul masoneriei care fusese suprimată de aceștia în Germania. Cu toate acestea, mișcarea își continuă cursul în timpul războiului mondial, iar după război revine în forță, fiind susținută tot acest timp de nume mari precum F.D. Roosevelt, W. Churchill, H. Truman ca să cităm doar câteva dintre cele mai importante.

În lucrarea sa Praktischer Idealismus propune între altele aducerea în Europa a milioane de imigranți din Asia și Africa întrucât, spune el, Europa viitorului trebuie să fie de rasă mixtă, el însuși fiind de rasă mixtă, fapt pe care l-a resimțit tot timpul de la venirea sa în Austria. Acest detaliu ne amintește de invazia de sirieni și africani din vara anului 2017 care s-a terminat cum s-a terminat, deși planul nu pare să fi luat sfârșit, totul va depinde de contextul politic din viitor.

Să nu uităm că Uniunea Europeană acordă premiul Kalergi unor oameni politici din Europa pentru „realizări” deosebite. De acest premiu s-au bucurat mai mulți conspiratori iluștri din UE, între care și personajul de la Cotroceni căruia i s-a acordat acest premiu în toamna anului 2019. Oare de ce? Desigur pentru sârguința cu care lucrează la implementarea planului Kalergi în România. Este cineva de vreo altă părere?

O altă idee a sa este aceea că evreii trebuie să reprezinte elita conducătoare a lumii, fragmentul alăturat fiind un capitol din Idealismul Practic, selectat și tradus de subsemnatul. Aceasta ar fi pe scurt viziunea sumbră a viitorului Europei și al lumii, propovăduită de mișcarea lui Kalergi.

Cu toate acestea, din fericire, în ultimii ani, odată cu preluarea președenției Statelor Unite de către Donald Trump se conturează a nouă lume, diametral opusă celei propuse de Kalergi. Quo vadis Europa? Quo vadis Romania?

Mihai Vinereanu

Iulie, 31, 2020

RICHARD N. COUDENHOVE-KALERGI

IDEALISMUL PRACTIC

PARTEA II

5. EVREIMEA ȘI VIITOAREA ARISTOCRAȚIE

Principalii purtători ai aristocrației minții corupte sau necorupte, în capitalism, jurnalism și literatură sânt evrei. Ei sânt predestinați, prin superioritatea lor intelectuală să fie una din influențele de bază asupra viitorilor aristocrați.

O privire în istoria poporului evreu explică avantajul acestora în lupta pentru conducerea omenirii. Cu două mii de ani în urmă, evreii erau o comunitate religioasă de indivizi etnici și spirituali din toate națiunile antice, cu centrul național ebraic în Palestina. Chiar și atunci, ceea ce îi lega era religia, nu naționalitatea. Pe parcursul primilor o mie de ani, convertiții din toate națiunile s-au raliat lor, ultimul fiind regele, nobilii și oamenii de rând din Khazaria, din sudul Russiei. De atunci, comunitatea religioasă evreiască s-a unit ca o naționalitate artificială și s-a situat împotriva tuturor celorlalți.

Prin persecuții de nedescris, Europa creștină a încercat să distrugă națiunea evreiască, timp de 1000 de ani. Rezultatul a fost că evreii care au fost mai vulnerabili, dar lipsiți de scrupule, oportuniști sau sceptici, au fost botezați ca să scape de persecuțiile fără sfârșit. Alții care nu au fost destul de inteligenți sau inventivi, au pierit sub aceste aspre condiții.

Ceea ce a rezultat în ultimă instanță din toate aceste persecuții a fost o comunitate mică care a fost întărită prin martirajul eroic pentru o idee și purificată de toate slăbiciunile și de trăsăturile mentale precare. În loc să distrugă evreimea, Europa fără să-și dea seama, printr-o selecție naturală indusă, a creat națiunea conducătoare a viitorului. Astfel, nu este de mirare că această națiune a descendenților prizonierilor din ghetouri să devină aristocrația minții în Europa. Blânda providență a dăruit Europei în mod grațios prin emanciparea evreilor o nouă rasă de aristocrați ai minții, atunci când aristocrația feudală a decăzut.

Primul exemplu al acestei crescânde aristocrații a viitorului a fost nobilul revoluționar evreu, Lasalle, care îmbina în mare măsură frumusețea fizică, curajul nobil și ascuținea minții: un aristocrat în cel mai înalt și adevărat sens al cuvântului, a fost un conducător înnăscut și un îndrumător al timpului său.

Iudaismul nu este noua aristocrație, dar este pântecul din care o nouă aristocrație intelectuală se ridică: nucleul în jurul căruia a nouă aristocrație intelectulaă se grupează. O „rasă-superioară” (master-race) intelectual-urbană este în devenire: idealiști, oameni de spirit, rafinați, drepți, care spun adevărul, bravi ca și aristocrații feudali în vremuri de glorie, care acceptă bucuroși persecuția și moartea, ura, și ridiculizarea, cu scopul de a face omenirea mai morală, mai sprituală și mai fericită.

Eroii și martirii evrei ai revoluției din Europa de Răsărit și Centrală nu sânt mai puțin bravi, răbdători sau idealiști decât eroii non-evrei ai Războului Mondial, dar pe care îi depășesc din punct de vedere intelectual. Esența acestor bărbați și femei care încearcă să elibereze și să reînnoiască omenirea este o sinteză stranie de elemente religioase și politice: martiraj eroic, propagandă intelectuală, vigoare revoluționară, dragoste pentru dreptate socială și compasiune. Aceste caracteristici care cândva i-a făcut creatorii mișcării creștine mondiale îi plasează acum în vârful scării sociale.

Cu amândouă aceste încercări de salvare (spirituală și morală), evreimea a dăruit maselor dezmoștenite ale Europei mai multă avuție decât orice altă națiune. La fel evreimea modernă are mai mulți bărbați importanți per capita decât celelalte națiuni: la numai un secol de la eliberare, această națiune mică este cu Einstein la vârful fizicii moderne, Mahler la vârful muzicii moderne, cu Bergson la vârful filosofiei moderne, cu Trotsky la vârful politicii moderne. Poziția predominantă pe care evreimea o ocupă azi, se datorează numai superiorității minții sale, care o face să reușească împotriva competiției unor rivali mult mai favorizați, dar plini de ură și de invidie. Anti-semitismul modern este una dintre multiplele reacții a celor obișnuiți împotriva celor de excepție; este o formă modernă de ostracizare a unei națiuni întregi. Ca națiune, evreimea trăiește eterna luptă a cantității împotriva calității și a grupurilor inferioare împotriva indivizilor superiori, ca și a majorităților inferioare împotirva minorităților superioare.

Rădăcinile anti-semitismul se regăsesc în îngustimea minții și în invidie: îngustime a minții în religie și în economie; invidie în materie de intelect sau economic.

Pentru că evreii au ieșit mai degrabă dintr-o comunitate religioasă internațională decât o rasă locală, ei sânt națiunea cu cel mai amestecat sânge, pentru că ei s-au distanțat de celelalte națiuni timp de o mie de ani, dar cu toate acestea sânt națiunea cea mai endogamă. Cei aleși dintre ei combină, ca și aristocrația înaltă, tăria de caracter cu tăria intelectului, în timp ce un alt grup de evrei combină defectele endogamiei cu defectele amestecului rasial: lipsa caracterului combinată cu îngustimea minții. Aici găsim cel mai sfânt sacrificiu de sine lângă egoismul individual și idealismul cel mai pur lângă materialismul cras. Aici are loc următoarea regulă: cu cât este mai amestecată o națiune, cu atât mai puțin seamănă indivizii care o formează și cu atât este mai greu să găsești un sigur tip rasial.

Unde este lumină sânt și umbre. Familiile cu genii prezintă un mai mare procentaj de bolnavi mintal decât cele obișnuite; regula se aplică și la națiuni. Astfel, nu numai aristocrații minții de mâine, dar și afaceriștii kakistrocrați de azi recrutează mai mult evrei, astfel ascuțind armele anti-semitismului.

Le-au trebuit evreilor o mie de ani de sclavie, cu câteva excepții, ca să aibă sentimentul că ei sânt rasa superioară (the naster-race).

Opresiunea constantă inhibă dezvoltarea personalitătții: elimină elementul principal al idealului estetic al nobleții. Majoritatea evreilor suferă de această lipsă din punct de vedere psihologic și este motivul principal pentru care europenii sânt în mod instinctiv împotriva recunoașterii evreilor ca o rasă nobilă.

Resentimentul de care evreii sânt afectați, le dă multă tensiune vitală, dar le ia armonia nobilă. Endogamia exagerată combinată cu hiperurbanitatea trecutului lor de ghetou a avut ca efect decadența lor fizică și psihică. Astfel prin ceea ce mintea evreilor a câștigat, trupurile lor au pierdut; prin ceea ce creierul evreilor a câștigat, sistemul lor nervos a pierdut.

Evreii suferă de hipertrofia creierului care este opusă a ceea ce dezvoltarea nobilă a personalității cere. Slăbiciunea fizică și nervoasă a multor evrei superiori din punct de vedere intelectual duce la lipsa curajului fizic (lângă cel mai înalt curaj moral) și nesiguranță în încercarea de a reuși, trăsături care sânt incompatibile cu idealul cavaleresc al oamenilor nobili.

Rasa intelecutală superioară suferă de caracteristicile unei rase de sclavi pe care au dobândit-o în dezvoltarea lor istorică: sânt încă lideri evrei care au ținută și gesturi ale sclavului opresat. În gesturile lor, micii aristocrați par mai nobili decât cel mai desăvârșit evreu. Aceste defecte apărute în timpul evoluției vor dispărea tot în timpul evoluției. Făcându-i pe evrei mai rurali (scopul principal al Sionismului) combinat cu educația fizică, aceasta va elibera pe evrei de moștenirea ghetoului pe care îl poartă cu ei. Dovada că acest lucru este posibil este evoluția evreilor americani. Adevărata libertate și putere pe care evreii au câștigat-o va fi urmată de postura și gesturile unor oameni liberi și puternici.

Nu numai că evreii se vor schimba în direcția idealului nobil occidental, dar idealul nobil occidental va suferi o schimbare care va întâlni iudaismul undeva la mijloc. Într-o Europă pașnică a viitorului, aristocrația va da jos caracterul ei războinic și îl va înlocui cu intelectualul sacerdot.

O lume occidentală pacifistă și socialistă nu va avea nevoie de suverani și potentați, ci de conducători, educatori și de modele. Într-o Europă Orientală, aristocratul viitorului va semăna mai mult cu un brahman sau un oficial chinez decât cu un cavaler.

ÎN PERSPECTIVĂ

Aristocratul viitorului nu va fi nici feudal, nici evreu, nici burghez nici proletar, va fi o sinteză. Rasele și clasele de astăzi vor dispărea, dar personalitățile vor rămâne.

Numai prin amestecul celui mai bun sânge, trăsăturile viabile ale fostei aristocrații feudale se vor ridica la noi înălțimi; numai prin amestecul cu cele mai bune elemente de europeni non-evrei, elementul evreiesc va căpăta potențialul deplin a viitoarei aristocrații. Nobilimea rurală va da poporului ales al viitorului un corp și gesturi perfecte, în timp ce aristocrația urbană educată va adăuga ingeniozitatea mentală, profunzimea ochilor și febrilitatea mâinilor.

Aristocrația trecutului s-a clădit pe cantitate: arisotcrația feudală pe numărul strămoșilor, iar plutocrația pe numărul milioanelor. Aristocrația viitorului va depinde de calitate: de valoarea personală, de perfecțiunea personală, de perfecțiunea trupului, a sufletului și a intelectului.

Astăzi, la începutul unei ere noi, aristocrația nou creată va înlocui aristocrația ereditară: în loc de o rasă nobilă, indivizi nobili, ființe umane a căror combinație de sânge aleatorie le va ridica la standardul unui nou ideal.

Din această aristocrație aleatorie va răsări noua rasă nobilă internațională și inter-socială. Toți cei care vor ieși în evidență prin frumusețe, putere, energie și intelect se vor recunoaște prin ei însiși și se vor uni prin legile secrete ale atracției erotice. Când barierele artificiale pe care feudalismul și capitalismul le-a clădit vor cădea, atunci cei mai importanți bărbați vor atrage pe cele mai frumoase femei și cele mai importante femei vor atrage bărbații ideali. Cu cât mai desăvârșit este un bărbat din punct de vedere fizic, psihic și mental, cu atât numărul de femei din care va putea alege va fi mai mare. Numai cei mai nobili bărbați vor putea să aleagă cel mai nobile femei și vice-versa, cei inferiori se vor mulțumi cu cei inferiori. Viața erotică a celor inferiori sau de mijloc va fi „dragostea liberă”, iar pentru cei superiori „,mariaj liber”. Rasa viitoarei aristocrații nu se va naște din normele artificiale ale claselor umane, ci din legile divine ale eugeniei erotice.

Selecția naturală a perfecțiunii umane va lua locul selecției artificiale a feudalismului și a capitalismului.

Socialismul care a început prin abolirea aristocrației și nivelarea umanității va atinge apogeul prin crearea aristocrației și diferențierea umanității. Astfel, eugenia socială este misiunea sa cea mai înaltă, de care socialismul nu este conștient și totuși: ea va conduce dintr-o inegalitate nedreaptă, printr-o egalitate care duce la inegalitatea egală, peste ruinele tuturor pseudo-aristocrațiilor la o reală, nouă aristocrație.

Text tradus de Mihai Vinereanu