Joseph Fay îl contrazice pe agitatorul Victor Orban: „«Secuii, având nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sânul noului stat, au primit cu încredere şi linişte Unirea Transilvaniei cu România»”

Publicat de |2018-08-05T19:15:27+00:005 august 2018|Doctrină naţionalistă, Textele altora|

Declaraţia de adeziune a secuilor la Unirea cu România.

Document uitat de secui dar şi… de istoria românească.

Consemnată în documente ungureşti încă din 1128, familia Fay a dat, de-a lungul secolelor, vestiţi militari,

ambasadori (la Înalta Poartă şi la Veneţia), guvernatori, scriitori, pictori, muzicieni, etc. precum Fay Andras (1786-1864), Ştefan Fay, clasic al literaturii maghiare şi ilustrul Joseph (Iosif) Fay fiul lui Ştefan Fay,

asupra căruia vom stărui mai jos.

Joseph (Iosif) Fay este autorul Declaraţiei de adeziune a secuilor la Unirea cu România din Parlamentul României Mari din 1918. Discursul său a emoţionat o ţară întreagă la acea vreme.

De altfel şi celelalte discursuri au fost elogiate de marele istoric român Nicolae Iorga.

Declaraţia prin care se exprima adeziunea secuilor la Unirea cu România a fost expusă în Parlamentul României Mari în februarie 1919.

,,Documentul este considerat unul excepţional, dar ignorat de istorici”, scrie Nicu Neag într-un amplu şi documentat material istoric publicat pe adevarul.ro, historia.ro

Joseph (Iosif) Fay a fost doctor în drept internaţional, specialist în istorie şi poliglot a ajuns deputat al secuilor în primul parlament al României Mari, prieten politic cu Octavian şi Eugen Goga, Octavian C. Taslăuanu ş.a., devenind ulteriror ambasadorul României la Tokio şi Bruxelles. Soţia lui cobora din spiţa lui Ioan Kemeny, general şi principe al Transilvaniei (1660-1662), autor al unor Memorii faimoase şi a unui excepţionale Cronici a Transilvaniei pentru o perioadă de 30 de ani. Tradiţia s-a continuat prin căsătoria lui Ştefan Fay (fiul) cu Voica Bogdan, descendenta mai multor familii domnitoare din Moldova – Bogdan, Cantemir, Sturza şi strănepoată a lui Grigore Ghika, ultimul domn al Moldovei.

Din discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay răzbate idea că secuii au înţeles comandamentele politice generate de Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918. Mai mult, parlamentarul promite că secuimea va deveni un factor important în consolidarea şi dezvoltarea României Mari.

Prezentăm mai jos, declaraţia deputatului secui, reprodusă în ,,Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr.41/1919-1920.”

D-lor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece în româneşte numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor. Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde că interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu linişte şi cu încredere unirea cu România. (aplauze prelungite).

,,Partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului Ungar”

Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte scurt faptul de parlamentarii maghiari din ţinutul Parlament al României Mare au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sânt şi de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit să tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsa de conştiinţe şi cu uşurinţă. Dar, domnilor deputaţi, aceştia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitaţiuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care îşi au pierdut oştirile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politicii. Aceşti domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu înnebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor.

Poporul acesta ştie să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastră naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.

Domnilor deputaţi, de multe secole – 1500 (sic!) ani – secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieţii, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite). Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfă tendinţelor maghiare de unificare şovinistă, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze unanime, strigări de bravo).

Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor faţă de orice alt popor şi chiar şi faţă de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia declarantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 la Unirea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo).

Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de fapt piaţa naţională a secuimii exista şi când de fapt deosebirile de interese o putem duce pe astfel de acute loviri, cu atât de mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, când şi cele mai mici urme de viaţă secuiască separată au fost şterse.

,,Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”

Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într′atâta chiar din Ungaria puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de diferite de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa că funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile aici ca o dizgraţie, aş putea zice ca o deportaţie. (Aplauze).

Domnilor deputaţi, prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca să înşirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii şi la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului. (Aplauze).

Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de căi ferate care să aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile mării. (Aplauze prelungite) Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur că şi până aici interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor.

D-lor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi a şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare să-şi susţină institutele de cultură cu succes, şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţiune atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşti, element de încredere. Însă dacă susţinând unitatea statului român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea să-i mulţumească renaşterea vieţii sale tradiţionale. (Aplauze).

Ca cetăţean credincios al statului român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seama de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze). Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze).

D-lor deputaţi, părerile dvs. nu trebuie să le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne, ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea că nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci că veţi întoarce privirile ca prieten la prieten, (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu sânt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate).

,,Secuii, în cea mai mare parte, sunt vechi fraţi ai noştri români!

După declaraţia deputatului secui, a luat cuvântul Nicolae Iorga:

,,Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat, baron Fay, pentru cuvintele spuse în numele secuilor care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podu Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va şti să preţuiască această încredere.

Istoricul Ion Coja susţine că Declaraţia deputatului de Odorhei, Joseph Fay, citită în primul Parlament al României Mari, este un document excepţional, dar şi ignorat sau ocultat de istorici. Atât de cei români, cât şi de cei maghiari. Coja apreciază că pentru ultimii este de înţeles, dar pentru primii, nu. ,,Ar fi de recomandat ca acest text să apară şi în manualul de Istorie a secuilor, dacă acest manual este scris cu respect pentru Adevăr”, susţine istoricul.

Adeziunea secuilor la o convieţuire demnă şi paşnică în cadrul statului naţional unitar român este susţinută şi de prof. univ. dr. Ioan Bojan. ,,O poziţie de sine stătătoare, favorabilă Unirii Transilvaniei cu România, au adoptat şi secuii. La începutul anului 1920, baronul Joseph Fay, deputat din partea secuilor, a făcut următoarea declaraţie în Parlamentul României: «Secuii, având nădejde că interesele lor viitoare vor fi ocrotite în sânul noului stat, au primit cu încredere şi linişte Unirea Transilvaniei cu România»

Despre Joseph Fay vorbeşte într-un interviu publicat în ,,Ziarul Financiar” şi nepotul său, Ştefan Fay.