Johannis sau Duhul răzbunării

Cumulând și filtrând faptele sale ca președinte de țară, dar analizând și aspecte din viața sa personală, oricât m-aș strădui, nu pot să văd în el altceva decât MARELE DUȘMAN al României și al națiunii române, un tardiv RĂZBUNĂTOR al verișorilor nemți, pentru că românii i-au trădat în august `44, când șansele lor în fața tăvălugului sovietic și al aliaților erau nule, după ce „rasa superioară” îi vânduse pe români la tarabă, fără niciun scrupul, în 1939, când, prin pactul Molotov-Ribbentrop, România rămânea fără Basarabia și Bucovina de Nord și, imediat, în 1940, prin Diktatul de la Viena, când României îi era hăcuit Ardealul.

Cu o tenacitate ce ar fi fost invidiată și de agenții lui Canaris, încă de la instalare, a folosit arma intrigii și a dezbinării până a făcut România țăndări, țăndări, cum este în prezent sau cum, cu deosebită satisfacție, a afirmat în fața stăpânilor săi, UN STAT EȘUAT, afirmație pe care, subiectiv și nemulțumit, eu am „tradus-o”: misiune îndeplinită.

Folosindu-se de adversitățile politice, a semănat fără preget ura dreptei față de stânga și invers. I-a calificat pe unii și descalificat pe alții până la epuizare. In folosul cui? A câștigat efectiv careva dintre ei ceva sau a pierdut România?

https://domeniulcoroanei.com/marama/Când la+ guvernare se afla stânga, nu a obosit cu invectivele cele mai grobiene: „noaptea ca HOȚII” (de parcă scrie undeva că în administrație ori în politică este interzis să se lucreze și noaptea); „CIUMĂ roșie”, fiindcă în doi ani și câteva luni au mărit în 3 rânduri pensiile, au mărit salariile românilor și în mod deosebit pe cele ale medicilor și personalului didactic, au mărit bursele și alocațiile (inclusiv de hrană), au dat transport gratuit studenților, au redus impozitele, au simplificat procedurile de înființare a societăților comerciale și, cel mai important, așa cum este normal, au dorit o Românie, în primul rând, pentru cetățenii săi etc., etc.

„Grijuliu” din naștere și văzând cum Pe. Se. De-ul îi „distruge” pe români, îndulcindu-le puțin viața, a suspinat tragic: „nu este guvernul meu”; afirmație care, într-o lume cu coloană vertebrală, spusă și în glumă de către „imparțialul” din fruntea țării, ar fi generat proteste în lanț și grevă generală, până la demisia mitocanului sau până la înlăturarea sa, indiferent de formă, dar asupra chestiunii vom reveni.

Până să aprobe sau să respingă primul guvern propus de către câștigătorii detașați ai alegerilor, au fost necesare 8 zile de „profundă cugetare” în locuri liniștite și stimulative (pe cheltuiala statului pe care-l lovea), deși știa din prima clipă că va respinge Guvernul Shhaideh. Până să se facă o nouă propunere, până să vină investirea în Parlament etc., România a cumulat cam 2 săptămâni de NEGUVERNARE. De fapt pe cine a lovit, cine a suferit? Pe. Se. De-ul ori România?

Dacă ar fi să apreciem după aplaudacii infestați de ură veșnică, P.S.D.-ul (dar ce a piedut, timp?), dar dacă apreciem după rezultate și evaluările oamenilor responsabili, doar România.

Au urmat contestări și respingeri de miniștri, tratarea celor aprobați cu o silă și un dispreț demn de cele mai primitive creaturi, culminând cu văduvirea Ministerului Finanțelor Publice de conducător, tocmai în perioada fierbinte și sensibilă când România deținea președinția U. E. Asta cui a cauzat, tot Pe. Se. De-ului (pe care acum îl încurajează să vină la guvernare spre a scoate țara dim mocirla în care el a băgat-o) sau năpăstuitei Românii?

Așa cum au apreciat specialiștii interni, dar, mai ales cei din spațiul și conducerea U.E., președinția românească a fost una strălucită, cu toate piedicile puse din interior, chiar de „patriotul” președinte. Singurul care a negat asta, până i s-a atras atenția că devine ridicol în fața evidenței, a fost însuși președintele țării. O astfel de atitudine răuvoitoare și disprețuitoare cui a servit? României? În nici un caz!

Imediat ce a fost instalat guvernul de stânga a „inaugurat” intriga între acesta și partid. Că nu este liber, că este subjugat partidului. Că este la dispoziuția lui Dragnea, semănând doar ură și artificiale tensiuni.

Asta face un președinte responsabil sau unul care are ceva de împărțit cu țara în fruntea căreia a fost plantat? Păi, cui să-i fie subordonat un guvern dacă nu partidului care „l-a angajat”, „l-a mandatat” să-i pună în practică programul pentru care a fost votat de electorat? Guvernele nu sunt alese de populație. Ele sunt mandatate de partidele câștigătoare de alegeri, tocmai pentru a le pune în practică programele pentru care alegătorii le-au acordat încrederea.

Marele „mediator din societate” în loc să aprecieze și să spună clar și deschis celorlalți, pe care, chipurile, îi îndrăgea, că așa e bine să facă și ei, a făcut din asta încă un instrument al dezbinării societății românești.
Cu această tehnică a reușit să schimbe 3 guverne ale aceluiași partid. În dauna cui? Cât a pierdut respectivul partid și cât a pierdut ȚARA?

Sfidările legii și Constituției României de atâtea ori, care constituiau tot atâtea motive de demitere, au servit cu ceva România? I-a adus acesteia ceva bun, demn de apreciat, sau au fost semnale clare de cât de mult o „stimează”, o „respectă” și o disprețuiește nevolnicul ei președinte?

Dacă prin aceste încălcări România ar fi crescut cu ceva ori ar fi performat într-o direcție, lumea ar fi apreciat, dar așa, de ce? Din patriotism și de dragul democrației (sic!)?

Demokrat până-n măduva oaselor, în plină pandemie, nu a avut nicio ezitare în a încălca propriile dispoziții, atunci când stăpânii din țara mamă i-au cerut ajutorul. Când nimeni nu putea ieși la 100 de metri de casă fără ca un organ de control să nu-i ceară declarația, buletinul de identitate și tot felul de alte hârțoage, două autocare pline ochi au putut traversa țara (care nu-i cât Slovenia, nici cât Liechtensteinul), respectiv de la Suceava și Caraș-Severin până la aeroportul din Cluj, fără ca nimeni să nu se sesizeze, fără ca nimeni să le oprească, să întrebe de autorizații, declarații, măști, cum erau chestionați toți ceilalți trăitori din țară, doar pentru a fi înghesuiți într-un avion fără nicio regulă sanitară și fără nicio protecție, spre a servi într-o mizerabilă și dificilă zonă a agriculturii germane, în care nemții refuză să lucreze: SPARANGHELUL. Câte îmbolnăviri, câtă suferință, câtă umilință pe bieții oameni, doar pentru a răsplăti „dragostea și prețuirea” kaiserului de la Cotroceni!

În fine, i s-a dat guvernul său! Să umple România de aprecieri, stimă și bunăstare? Nici vorbă de așa ceva! A dorit guvernul său doar pentru că așa nu mai era nevoit să facă el chiar toate lucrurile murdare (refuzul creșterii pensiilor, salariilor, alocațiilor, retragerea dreptului studenților de a călători etc.), având acum slugarnici din belșug, gata să le facă ei.
Au fost destule guri căscate și aplaudaci care trâmbițau din toți rărunchii că așa vor curge doar lapte și miere. Ce-a curs și continuă să curgă, s-a văzut și se vede! Generații întregi îndatorate, transporturi medievale, salarii și pensii înghețate, sănătate de plânsul lumii, moarte endemică, prețuri insuportabile pentru mai mult de o treime din populație, în curând, probabil, și foamete endemică, inflație galopantă, raportul de schimb leu-euro ajuns la cel mai dezastruos nivel din istorie, calitatea traiului de lumea a III-a, situarea perpetuă a României pe locurile codașe ale Europei, educație lamentabilă. O ȚARĂ EȘUATĂ și … defrișată!

Dar pentru a fi sigur că aprecierea nu rămâne o figură de stil, a zis că-i bine să-și continuie lucrul pentru definitivarea „operei”. Concomitent cu derularea programului său „de mare succes”: Pentru o Românie educată, desfășurat triumfal pe ambele mandate, care a făcut România să mustească de educați, de competenți plini ochi de democrație, de politicoși, de patrioți (sic)!, dezastrul a continuat cu zâzania între prima sa marionetă (numită Orban, deși mergea și Orbete), care l-a și adus în fruntea țării (cel puțin la vedere), și gudulătorii de profesie: Câțu Neputinciosul și Bogdan Rareș Gură Spartă; ambii cocoțați pe locuri care nu le pot da decât amețeli atât de mari, că nici ei nu mai știu ai cui sunt și ce fac.

Întâiul Stătător premeditase deja că o astfel de poziționare va duce la noi scindări și ostilități ce vor umple de ură și ridicol și Pe. Ne. Le-ul. Și l-au umplut. Rău de tot. Mai abitir ca pe ceilalți. Efectiv caragialesc.

Dar mai exista, de voie, de nevoie, Coaliția de Guvernare care refuza să se încaiere și să-și scoatăm ochii de bună voie și din proprie inițiativă.

Știind clar ce va urma, promițându-i yesman-ului Câțu că-l va ține premier pe viață, și, ca să nu-și mai murdărească din nou mâinile, îi cere acestuia să-l demită, fără consultări și fără o motivație clară și serioasă, pe ministrul USR-ist de la justiție și … gaaa-ta, încă „un pumn în capul imperialismului”. Punct ochit, punct lovit, fiindcă mintea de papagal a premierului Cuțu nu a putut procesa că, de fapt, își sapă propria-i groapă. Dacă ALESUL a promis, știe el ce știe și nimic nu voi fi pe lume decât prim-ministru, își zise el lingând laba stăpânului care l-a lovit! Săracu’!

Așa cum a plănuit sau a fost instruit, Coaliția s-a încordat până la contestarea propriului guvern și până la desfacerea mult așteptată de Perversitatea Sa. Și din nou o Românie și mai mult neguvernată și mai în derivă! Așa …, să moară de ciudă Pe. Se. De-ul, că, în rest, națiunea dănțuiește mai abitir ca Isaia!

De fapt, Domnia Sa, mai tot timpul a avut nevoie de alte mâini care să facă lucruri prin care să lovească ori să umilească poporul Român. Ce nu a îndrăznit să facă în calitate de primar al Sibiului, a realizat prin alții: consiliul local și primarul. Ei au dorit, ei au hotărât, desigur. El nici nu a avut cunoștință de ridicarea statuii altui disprețuitor și împilator al românilor: baronul Brukenthal, adică sinistrul personaj care a aprobat tragerea pe roată a lui Horea și Cloșca. Același care nu-i primea pe români în Sibiu decât o zi pe săptămână, respectiv marțea, între orele 06 și 21. De ce? Fiindcă îi considera primitivi, bețivi și scandalagii. Câteva minute dacă întârziau să fie la una din porțile orașului (fie că nu știau să cirească ceasurile de pe turlele bisericilor gotice, fie că nu-și terminau rapid treburile) își petreceau noaptea în beciurile poliției, aflată și ea sub comanda marelui guvernator.

Vrând să-i arate loialitate lui Câțu, ignorând încă o dată pandemia și privațiunile suportate de către cetățenii de rând, aprobă congresul P. N. L., la care îl susține, implicându-se „conform Constituției”, în alegerile de partid. Oare de dragul lui Câțu? Nu, ci pentru a face și mai mare dihonia PNL-istă între oamenii lui Câțu și cei ai lui Orban, sporind și mai mult divizarea și polarizare românilor. Aceeași rațiune și pentru desemnarea fostului premier 0 (zero), respectiv Dacian Cioloș. De ce? Pentru ai da posibilitatea ăstuia să-și pună în aplicare „platforma” sau pentru a-l umili și vitregi încă o dată România?

Apropo de platforma Cioloș! Auzisem, din tot felul de surse, de platforma Ciolos, de programul Cioloș, de strategia Cioloș. Cum cu puțin înainte de cele auzite publicasem ceva în care abordam și problema strategiilor, și cunoscând din interior „performanțele” guvernului Cioloș și „supercalitățile premierului”, am devenit instant curios să văd opera fostului prim-ministru.

Ce operă, ce strategie, ce program, ce platformă? O lucrare de elev de clasa a Vll-a, de fapt o listă de dorințe numai bună de trimis lui Moș Crăciun. Pe lângă faptul că nu a fost în stare să realizeze niciuna, dar niciuna, din propriile dorințe, în perioada 17.11.2015 – 4.01.217 cât a fost în fruntea administrației centrale românești (deci mai mult de un an), omul ăsta habar nu are nici măcar de o definiție a ceea ce se cheamă platformă, program ori strategie! Oricine, dar absolut orcine, de la clasa a Vll-a în sus, întrebat ce i-ar place să aibă această țară, ori ce-i lipsește țării, ar genera o cvasilistă Cioloș.

Problema nu este de a dori sau de a vrea să faci ori să știi ce trebuie, că asta știe tot neterminatul, ci de a ști cum trebuie să faci, care-i calea spre realizare! Ori la capitolul „cum trebuie” Cioloș este pafarist prin definiție. De aceea mandatul, mandatele sale au fost doar niște biete bune intenții. Ce a lăsat în urma sa pe unde a fost? Ca mare „angronom” ajuns secretar de stat la Ministerul Agriculturii ce a rămas de la El? Știe cineva ceva? L-a împiedecat cineva să facă, să intre în analele ministerului cu realizările sale sau modul de a concepe lucrurile? Dar cât a lucrat în structurile U.E.? Cu ce a pricopsit lumea? În afară de tupeul sfertodoctului de a se repezi la funcții bine plătite și cu prestigiu social, în care vegetează și se lamentează, mai poate și altceva?

Ei, cum să numești un așa ceva, încă odată, în fruntea unui guvern, dacă nu pentru a-ți bate joc de el, dar mai ales de țara pe care o pricopsești cu o asemenea „bijuterie”?

Revenind la subiectul nostru și privind peste umăr la pandemia care ne sfâșie viața de doi ani de zile, eu cred că intenționat nu a impulsionat cu nimic guvernul său în a face ceva coerent și temeinic pentru evitarea măcar a celui de-al patrulea val. Personajul care acum corect declară că avem de-a face cu o „dramă națională” nu este identic cu acela care în toamna lui 2020 declara presei și țării că „Pe. Se. De-ul vorbește de nu știu ce virus mortal” pentru a speria lumea și a bruia triumfalista guvernare? Cum adică, P.S.D.-ul, aflat în opoziție, era mai informat decât cel mai informat personaj din orice țară, care este, nimeni altul, decât președintele? Chiar în asemenea hal au decăzut serviciile noastre de informații încât un partid este mai informat decât ele și, implicit, decât președintele? Păi, pe masa cui ajunge mai întâi plicul informativ zilnic (și chiar orar), cu ce se-ntâmplă în lume, dacă nu pe a președintelui (chiar și când este la schi ori joacă golf)? Pe cine păcălești conașule? Dacă ai fi fost de bună credință, atunci trebuia declanșată activitatea de achiziționare a celor necesare și de pregătire a spitalelor. Dar de unde atâta bună credință?

Văzând că guvernul său nu face nimic nici pentru pregătirea țării spre a trece mai omenește peste iarna care, totuși, vine și în acest an, nu a stat cu mâinile în sân, ci, spre a arăta stăpânilor săi cât de slugarnic poate fi, s-a hotărât să devină liderul cu poziția cea mai radicală din U.E. împotriva Rusiei. Rezultatul? Succes total: Rusia asigură gazul Europei, mai puțin României! Ei și? Tremurăm noi, dar tremură și rușii de frica Supermenului de la Cotroceni!

Dacă la cele de până acum (care sunt departe de a fi exhaustive) am adăuga și asumarea paternității Grupului Etnic German, vârf de lance a lui Hitler în România, organizație ai cărei membri nu aveau nicio tresărire când le cereau românilor din zona Sibiului și din împrejurimi ca, atunci când va veni ordinul, să fie pregătiți să părăsească locurile și gospodăriile în care trăiau de generații, pentru a se asigura puritatea rasei germane, mai că nu mai sunt chiar atât de abținut în a crede că în mintea sa, cel puțin în subconștient, cetățeanul se vede sabia investită de Creator să răzbune descendenții nibelungilor, afrontați de o nație pe care o considerau fără altă menire decît aceea de a-i servi cu tot ce au și dețin în țara lor și de a li se supune! Probabil că este convins că, dacă românii nu ar fi întors armele, al III-lea Reich nu ar fi fost îngenunchiat, pierzând din vedere tăvălugul rusesc de neoprit, consistent susținut de trupele aliate.

Din păcate, asta e doar o opinie pe care mi-am format-o despre onor președintele nostru, în lipsa contribuției unuia sau a mai multor psihologi, ignorați de posturile de televiziune și nu numai. Dar cu sprijinul consistent, chiar total, al domniei sale. Asta e clar! Că doar ce am văzut și am auzit nu sunt peregrinări ale minții mele pe cine știe ce meridiane!

Dacă am în vedere și comerțul cu copii, practicat (se pare) mult mai pe larg decât ce a apărut în spațiul public, deoarece rromii nu au scos o vorbă în această chestiune, lucrurile parcă se mai limpezesc. Dacă nu apărea pe sticlă femeia care se plângea de faptul că delicatul actual președinte al României i-a administrat șuturi în fund, chiar în biroul său din ISJ Sibiu, doar pentru că a avut „tupeul” să se intereseze de soarta copilului său, vândut în Germania, nu știu cât s-ar fi aflat de problemă!

Totodată, nu pot să nu mă întreb de ce un om cu funcții bine plătite, cu două salarii în casă, cu situație materială bună, fără copii, fără alte mari obligații, dar cu multe meditații, este atât de încrâncenat în a strânge avere și proprietăți, încălcând legea, morala și bunul simț? Să le lase moștenire cuiva sau pentru a-și asigura baza ducerii la îndeplinire a închipuitei sale meniri?

Și serviciile noastre își fondau societăți comerciale pentru a-și asigura o bază materială. Să fie vreo similitudine? Și aici incertitudine! Poate, totuși, presa va realiza că niciodată nu-i prea târziu să facă ceea ce trebuia făcut.

Până atunci, dragi prieteni și cititori, aștept părerile voastre și voi fi cât se poate de recunoscător celor care, cu argumente serioase și solide, mă vor convige că am o opinie greșită, ce trebuie schimbată, că lucrurile stau altfel și au alte semnificații…

Dr. Vasile BURTEA
sociolog, economist