 CD755 aprobate denitsoc@gmail.com 75.57.36.95
Domnule profesor, imi pare rau ca nu am posibilitatea sa am acces la mai multe date despre Parvulescu, cat despre opera sa nefiind tradusa in romaneste nu este o carenta pe care as putea sa o acopar eu. Am mai gasit ceva, o sursa frantuzeasca a biografiei flamboiantului roman vizionar si zburator si mi-am permis si cate aprecieri sumare asupra operei vizionarului. Parvulescu este un mister viu al literaturii europene. Mistic, poet, actor, romancier, critic literar, cunoscător al intrigilor politice, revoluționar, prieten și confident al multor celebrități europene din a doua jumătate a secolului XX, de la Ezra Pound și Julius Evola la Raymond Abellio și Arno Breker, adevărata lui personalitate rămâne un mister. Misterul este cu atat mai adanc cu cat ideile sale nu erau tocmai pe placul si interesele elitei, ne iubit de sionisti si acuzat de anti-Semitism, deci lipsit de o critica si publicitate care sa-l faca mai bine cunoscut publicului in ciuda relatiilor lui cu marile personalitati ale vremii. Sa facem totusi cunostinta cu romanul Jean Parvulescu prin prisma wikipediei franceze: https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Parvulesco Potrivit lui Nicolas Lebourg, „Parvulesco a fost un broker internațional de idei din indepartari, posteritatea sa este aceea a unui nume devenit parolă, foarte specifică, dar contribuind la o imaginație politică transnațională”. Aceasta, de mai sus, este biografia lui Jean Parvulecu prin prisma celor care l-au cunoscut, admirat, apreciat sau condamnat asa cum o face si academiciana specialista in critica cinematografica Hélène Liogier(Cendure et propagande cinématograpgique en Espagne, 1939-1945), care nu este capabila sa urmareasca suisurile si vartejurile spiritualiste pe care le efectua Parvulescu cu o maiestrie ce starnea admiratie sau invidie. O prezentare in ansamblu a operei lui Parvulescu este o intreprindere curajoasa si este greu de acoperit imensitatea semnificatiilor ei care este covarsitoare si criptica in acelasi timp. Dificultate care a facut ca si cartile lui sa fie putin traduse din franceza, în mare parte datorită stilului de proză complex, idiosincratic pe care îl conțin. De la student la actor si journalist el a devenit unul dintre cei mai străluciți stilisti francezi din proza și poezia contemporană. Dar oricât de diferite au fost lucrările sale, de la strofe tantrice și romane oculte complexe, până la biografii ale unor prieteni eminenti (în special „Soarele roșu al lui Raymond Abellio”), adevărata sa chemare a fost cea de „vizionar”, contemplator direct și inspirat al sferelor spirituale, deschis către aleși în spatele aspectului automultumit și banal al lumii profane contemporane. Parvulescu nu are nimic în comun cu reprezentanții vulgari ai „neomisticismului” contemporan cu toate ramurile sale false. Viziunea lui Parvulescu este sumbră și tragică, nu își face absolut nicio iluzie cu privire la natura infernală a lumii contemporane, în acest sens, el este un tradiționalist. Curajos si vizionar, dincolo de traditionalism, el nu se limitează la predicarea sceptică despre „criza lumii moderne” și la condamnarea marginală, cu cuvinte goale, a civilizației materialiste, ci textele lui sunt pline de Sacral, care vorbesc direct de la un nivel de vis, aproape profetic, de revelație ciudată, „vizitare”, izbucnind în sfere superioare printre energiile întunecate care sunt norma în psihicul colectiv de astăzi. Ca un vizionar autentic, suficient de profund și pregătit ideologic, să nu accepte primele fantome ale realității subtile care se întâlnesc la toti acei „mesageri ai luminii”, el isi încordeaza la limită intuiția într-o „călătorie” periculoasă și riscantă. spre interior”, spre sufletul modern, fără teama de a trece dincolo de normele fixate de dogmatica rațională. Si de aici provin paradoxurile pe mai multe niveluri care domină cărțile lui Parvulescu. Mesajul lui poate fi definit astfel: „Sacralul a dispărut din realitatea cotidiană a lumii moderne și este complet evident că trăim în „Sfârșitul vremurilor”. Sacralul, fiind etern, nu se rezuma doar la realitatea cotidiana si este acum gata să coboare asupra cosmosului fizic uman într-un moment apocaliptic teribil de apogeu al istoriei. Într-un moment în care lumea care s-a uitat de ea insasi si de natura ei spirituală, va fi forțată să se întâlnească cu ea în fulgerarea brutală a Revelației.” Atâta timp cât Revelatia nu a avut loc, iar omenirea doarme liniștită în iluziile ei întunecate, materialiste, doar aleșii, vizionarii, membrii frăției secrete, Ordinul Apocaliptic, rămân treji, pregătind în secret căi pentru venirea ultimei creatii: „Regația Cerească”, Marele Imperiu al Ultimitatii.[Ultimus] Textele sale sunt populate de o realitate înspăimântătoare: umorul său ciudat, deseori destul de negru, atinge uneori sfintele relicve ale religiilor, ale dogmelor și canoanelor, trezindu-le esența interioară, misterioasă, cu o reverență fetișistă devastatoare spiritual. Urmând prescripțiile tantrice, el vivifică limbajul, îl face operativ. De aceea textele sale sunt ceva mai mult decât literatură. Sunt vrăjile magice și denunțurile scandaloase; este provocarea evenimentelor și prevestirea sensului lor, este scufundarea în oceanul interiorului, în imperiul înfricoșător care există în fiecare dintre noi. Tocmai de aceea Parvulescu poate fi la fel de înspăimântător ca orice geniu adevărat: ne studiază atent și științific din interior, trecând uneori peste pragul cunoscut ca un “anatomist vizionar”. Referinduse la romanul sau Steaua Imperiului Invizibil însuși Jean Parvulescu își descrie romanul: „un roman de inițiere, cel mai secret și periculos, în care Dragostea Absolută dă arma sa finală Puterii Absolute și pune bazele oculte pentru un viitor mare Imperiu Eurasiatic al Sfârșitului, care va semnifica Regatul Ceresc, Regnum Sanctum. ” Parvulescu scrie pentru a face cititorul sa gandeasca, sa indrazneasca sa viseze cu speranta spre un viitor glorios, o invitatie angajanta caci in fapt pentru a rezista acest „viitor” va solicita dedicatie, responsabilitate si continua lupta si jertfa. Daca exista interes pentru traducerea din franceza a biografiei din wikipedia franceza, indicat prin link-ul de mai sus, va pot face traducerea. |
*
Nota redacției – Da, este binevenită traducerea din wikipedia franțuzească. Vă așteptăm cu traducerea. Merci!
JEAN PARVULESCO, născut în 1929 în România, și a murit la 21 noiembrie 2010 la Paris, este un scriitor și jurnalist francez.
Născut la Pitesti în România în 1929, după ce a urmat școala de cadeți, Ion Pârvulescu a fugit de noul regim comunist din România în iulie 1948 trecând Dunărea înot pentru a intra în Iugoslavia. A sosit la Paris în 1950, apoi a urmat cursuri de filosofie și litere la Sorbona fără să se dedice serios lor, preferând să frecventeze cercurile literare, artistice și cinematografice.
De asemenea, este secretar general al „Centrului Sindical al Jurnaliștilor și Publiciștilor Democrați Refugiați Români”, înființat în 1950 și numărând aproximativ treizeci de membri. Este naturalizat francez.
În februarie 1978, a fost unul dintre membrii fondatori ai Comitetului Intelectualilor pentru Europa Libertăților.
Autor al unei opere abundente și variate (romane, eseuri și poezii), revendicând numeroase influențe literare, Jean Parvulesco a început să publice încă din anii 1980.
Este apropiat de Grupul de Cercetare și Studiu pentru Civilizația Europeană (GRECE), unde conoaste pe Raymond Abellio, Jacques Bergier, Arno Breker, Jean Daniélou, Guy Dupré, Mircea Eliade, Vintila Horia, Henry Montaigu, Louis Pauwels, Dominique de Roux și, de lumea divertismentului, Jean-Luc Godard și actrițe precum Carole Bouquet, Aurora Cornu, Ava Gardner sau Bulle Ogier.
A fost în contact cu autori la fel de diverși precum Pierre Boutang, Alain de Benoist, Marguerite Duras, Julius Evola, Martin Heidegger, Michel Marmin, Ezra Pound, Michel d’Urance.
În 1973, îl cunoaște pe Michel Mourlet care conducea revista. Matulu și acolo publică un articol lung despre “Le Cercle rouge” a lui Jean-Pierre Melville. De asemenea, a publicat trei studii importante despre Mourlet: “Renaissance de latrage” (postfață de La Sanglière, Loris Talmart, 1987), “Ce se ascunde în spatele cântecului lui Maguelonne” (La Revue littéraire, Éditions Leo Scheer, nr. 2005) și “Istoria unei vrăji rele” (Five Secret Paths in the Night (DVX, 2008).
Apoi a scris articole geopolitice în diverse publicații, printre care cotidianul Combat, susținând instituirea unei „axe Paris-Berlin-Moscova” pentru a contracara „hegemonia anglo-saxonă”, concept prezentat anterior de Gabriel Hanotaux și menționat de Raymond Abellio în volumul al doilea al memoriilor sale Les Militants.
Un personaj de scriitor care îi poartă numele a apărut în Breathless în 1959; întrucât se afla în Spania la momentul filmărilor, Jean-Pierre Melville îl interpretează, din motive de asemănare fizică. Antoine de Baecque vede în această apariție o „referință criptată subteran la un tânăr fascist de origine română, Jean Parvulesco, întâlnit de Godard la clubul de film din Cartierul Latin, care îl fascinează prin pozițiile sale radical extremiste, un fervent admirator al legiunilor. a generalului Franco şi noul val”.
Apare și în filmul lui Éric Rohmer (L’Arbre, le Maire et la Médiathèque), Barbet Schroeder (Amanta), etc. Din iunie până în august 1960, a publicat în revista falangistă spaniolă Primer Plano o serie de șapte articole deosebit de favorabile Noului Val, încercând să demonstreze că acesta era impregnat de idei de extremă dreapta.
Jean Parvulesco a colaborat cu Matulu, La Place Royale, Contrelittérature, Elements, Nouvelle École, Rébellion, La Revue littéraire. De asemenea, a fost apropiat de regizorul-scenarist Tony Baillargeat, care a anunțat că a vrut să-i dedice un documentar. A mai fost figurant în Mistress de Barbet Schroeder, in film în primele scene în care îi deschide o uşă lui Gérard Depardieu, înainte de a-l îndepărta.
În 1996, a apărut într-un roman de Bertrand Delcour, “Blocus solus”, care se învârte în jurul figurii lui Guy Debord.
Traducătorul și eseistul Philippe Baillet, care l-a cunoscut, îl înfățișează drept „un glumeț de nespus și un nebun literar (dar nebun cu o nebunie prefăcută și controlată)” .
În 2017, a avut loc un simpozion internațional despre munca sa în Moldova.
Jean Parvulesco este tatăl scriitorului și jurnalistului Constantin Parvulesco care ar trăi acum pensionat într-o mănăstire din Carpați. Este bunicul lui Stanislas Parvulesco, unul dintre pretendenții la „tronul” Araucaniei-Patagoniei.
El apără construcția Eurasiei, după dislocarea URSS, el a susținut „Imperiul Eurasiatic Mare European” reunind „Europa de Vest și Europa de Est, Rusia și Siberia Mare, India și Japonia “.
Potrivit lui Nicolas Lebourg, Jean Parvulesco „a fost, fără îndoială, unul dintre primii autori care l-au introdus pe Mackinder în mișcarea naționalistă franceză, într-o recenzie pe care a editat-o împreună cu Yves Bataille”. Este traducătorul primelor texte ale lui Francis Parker Yockey și una dintre pretinsele inspirații ale ideologului rus Alexandre Douguine.
Potrivit lui Nicolas Lebourg, „Parvulesco a fost un broker internațional de idei din indepartari, posteritatea sa este aceea a unui nume devenit parolă, foarte specifică, dar contribuind la o imaginație politică transnațională”.
Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Parvulesco